Vasile Lupu, domnitor al Moldovei
  • 29-12-2019
  • 0 Comentarii
  • 763
  • 2
Vasile Lupu (1634-1653), domnitor al Moldovei, sprijinitor al culturii, ctitor însemnat, conducător de oaste


Date biografice despre Vasile Lupu înainte de luarea domniei sînt puține, după cum în privința originii sale sînt incerte. Unele izvoare (Athanasie Comnen Ipsilanti) îl socotesc ca avînd origine în părțile grecești. Contemporanii îl socoteau albanez. Mai concretă este informația lui Dositei Nottare, patriarhul Ierusalimului, care ne spune că Vasile Lupu se trăgea din arnăuțescul sat în Misia, așezat pe Tîrnovo, țiindu-și începutul neamului său din Macedonia. Este vorba de satul Arbănași locuit de macedo-români veniți din orașul Elbasan (arbănaș din Macedonia). Tatăl lui Vasile Lupu, Nicolae, probabil român-macedonean, a venit în Muntenia pe la sfîrșitul domniei lui Mihai Viteazul. Ceva mai tîrziu devine vel agă (căpitan de oști). Mama sa, Irina, era româncă chiar din părțile noastre. Altfel nu s-ar explica înrudirea ei cu boieri și dregători din Moldova: Iorga postelnicul, Stică pivnicerul și cu surorile lui Stamatie Hadîmbul, marele postelnic. Dimitrie Cantemir nota că ,,neamul lui Vasile Arvanitul era mai mult la număr decît toate celelalte”. După moartea tatălui său, Vasile Lupu trece în Moldova luînd cu el la Iași întreaga familie, pe mama sa, pe frații săi Gheorghe și Gavril și pe surorile Măricuța și Marga. Vasile Lupu a avut două soții: prima, Tudosca, fiica vornicului Costea Bucioc și a Candachiei Șoldan, cu care a avut trei copii: Ioan, Mariș și Ruxandra; a doua, Ecaterina, cumpărată cu o mie de galbeni de la tatăl său din Caucaz, cu care a avut pe Ștefăniță.

Spre deosebire de Matei Basarab care a rămas domnul de țară, legat de tradiții, Vasile Lupu era considerat străin, mai ales că vorbea foarte bine limba greacă. Era instruit, cu multe cunoștințe literare din autorii clasici ai antichității. Vasile Lupu va lua domnia, ca și Matei Basarab, folosind mișcarea antigrecească.

Odată ajuns domn (1634), el va favoriza elementul grecesc pentru intrarea în posesia unor pămînturi, în biserică și în aparatul de stat. Divanul lui Vasile Lupu, care la început era format din boieri români, spre sfîrșitul domniei (1652) avea șapte membri greci și numai trei români. Vasile Lupu era iubitor de cultură și gospodar, calități dublate de o fire mîndră și ambițioasă. El a urmărit cuprinderea Țării Românești pentru a-l așeza domn pe fiul său Ioan. Vasile Lupu organizează o primă expediție împotriva lui Matei Basarab (1637), dar este înfrînt de domnul muntean, ce fusese ajutat cu oaste de Gheorghe Rakoczy I. A doua expediție (1639) se încheie cu o nouă înfrîngere a lui Vasile Lupu la satele Ojogeni și Nenișori (jud. Ilfov). Între cei doi domni se încheie pace și, în semn de prietenie, Matei Basarab ridică în Moldova Mînăstirea Soveja (ținutul Putnei), iar Vasile Lupu reface biserica Stelea din Tîrgoviște.

La sfîrșitul perioadei de pace, Vasile Lupu are o ciocnire cu tătarii (1649) cărora le luase prada cu care aceștia se întorceau din Polonia. Hanul trimite o oaste ca răspuns (1650) cu care veneau și cazacii. Aceștia erau mai ales ucrainieni  și conduși de hatmanul Bogdan Hmielnițki. Acesta voia să-și consolideze puterea prin alianță cu vecinii și, în primul rînd, cu Moldova. De aceea, dorea căsătoria fiului său Timuș, cu fiica lui Vasile Lupu, Ruxandra. La început, Vasile Lupu a refuzat, dar cazacii și tătarii au năvălit în Moldova, și Vasile Lupu consimți la nuntă, care se făcu la Iași (1652). Noua alianță neliniști pe Matei Basarab și pe principele Gheoghe Rakoczy al II-lea, care își uniră forțele și îl alungară pe Vasile Lupu din Moldova. Ei îl sprijiniră pe un boier, logofătul Gheorghe Ștefan, care se suie pe tron. Vasile Lupu, cu ajutorul ginerelui său Timuș își reia domnia și năvălește în Muntenia. În bătălia de la Finta (1653), Matei Basarab triumfă, și Vasile Lupu se retrage. Urmărit de Gheorghe Ștefan pierde domnia, în timp ce Timuș cade apărînd Suceava. Vasile Lupu trece Nistrul și de acolo merge la Constantinopol (1653) unde moare (1661). Este înmormîntat la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Opera lui Vasile Lupu poate fi urmărită, ca și cea a lui Matei Basarab, pe mai multe planuri, dar mai ales pe planul gospodăririi țării și actului de cultură. Și aici intervin deosebiri datorită structurii intime a celor doi voievozi. Dacă ambii au luat domnia folosind mișcarea antigrecească, la Vasile Lupu aceasta a fost doar o manevră tactică. După luarea domniei, sprijină sistematic (politică de stat) pe grecii din țară (din rîndurile cărora se trăgea), dar și pentru a convinge Poarta de fidelitatea sa. Boierii români erau îndepărtați din Iași și risipiți prin județe. De unde și împotrivirea boierimii autohtone și a straturilor de jos asupra cărora se aplica politica de fiscalitate excesivă. Vasile Lupu a fost fără îndoială un om politic și diplomat, dar nu-l putem așeza, ca pe Matei Basarab, în rîndul urmașilor lui Mihai la actul de unificare.

În încercarea de a realiza o unitate sub forma dualității tată-fiu n-a fost vorba de o faptă a unității românești, ci de o acțiune de mărire personală. În schimb formația grecească a domnitorului are răsfrîngeri benefice în opera sa, în actul de cultură. În timp ce Matei Basarab sprijinea tradițiile autohtone, Vasile Lupu era aplecat spre tradițiile imperiale byzantine. Vasile Lupu iubea luxul și fastul promovat odinioară în Byzanț. Întreținea o curte princiară și se îmbrăca după ceremonialul de tradiție greacă.

Moștenirea esențială a lui Vasile Lupu trebuie căutată în actul de cultură. Lui Vasile Lupu i se datorează ridicarea unui număr de lăcașuri, e drept, mai puține decît ctitoriile lui Matei Basarab. Se remarcă însă o diferență poate calitativă. Vasile Lupu isprăvește Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Iași, ctitoria lui Miron Barnowski, înalță ctitoriile din Șerbești (jud. Neamț), de la Copou (Sf. Atanasie), biserica din Orhei, cea de la cetatea Chiliei, este ctitor și la Pobrata și Hlincea. Așezările lui Vasile Lupu sînt mai împodobite și mai bogate. Deasupra tuturor strălucește Mînăstirea Trei Ierarhi (Iași), capodopera sa arhitecturală. Vasile Lupu n-a economisit bani pentru ca această operă să dăinuie și să impresioneze prin trăinicia și valoarea materialului (piatră și marmură), cît și prin mulțimea și varietatea podoabelor. Trei Ierarhi este nu numai așezămînt religios, ci și centru de cultură. După ce zidirea a fost încheiată și sfințită (1639), Vasile Lupu înființează pe lîngă Biserica Trei Ierarhi o școală și o tipografie cu sprijinul mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Acesta îl trimite pe ieromonahul Sofronie Pociațki ca egumen la Trei Ierarhi, profesori pentru școală și meșteri tipografi. Școala de la Trei Ierarhi (ca și Sf. Sava din București) era Academie Domnească, principalul centru de învățămînt din Moldova. Cît privește tiparul, dacă Matei Basarab continua tradiția, lui Vasile Lupu îi revine meritul de a fi introdus tiparul în Moldova. Învățămîntul de la Trei Ierarhi era grecesc, dar profesorii predau în slavonește, limbă de tradiție în administrație și în slujbă, dar, ca și în Muntenia, începe să se afirme limba românească. Vasile Lupu înmulțise atît de mult numărul preoților și călugărilor greci, încît nu se mai găseau destui profesori de limba slavonă, iar cei care cunoșteau limba greacă nu voiau să se coboare în popor, și atunci s-a recurs la limba română. Vasile Lupu a pus să se tipărească în limba română cărți pentru poporul de rînd. Se tipărește la Iași cartea Pravilele împărătești (1646). În afara hotarelor, lui Vasile Lupu îi aparțin ctitoriile Sf. Paraschiva din Liov și Sf. Lavră din Moreea.

Cu toate umbrele sale, Vasile Lupu a fost ultimul domn strălucit din istoria medievală a Moldovei.

Mircea Pîrlea

Biblioteca Județeană Satu Mare

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite