Motto: ,,Clasa politică ar trebui să facă un pas în spate, pentru a lăsa populației bucuria de a sponsoriza pachetele și pachețelele legislative ale reformei” (Textul unui caricaturi din mass-media).

Un filozof zicea: ,,Fii atent la ce îți spun dușmanii, căci ei îți descoperă cei dintâi greșelile”. Din nefericire, ei îți află nu greșelile mărunte, aparente, scuzabile, pe care le știai și tu, ci pe cele grave, de fond, pe care le exploatează în folosul lor. 
Deci, dragi cititori, luați urgent hotărârea de a nu mai pune bază pe alții, pe autorități, că o să vă scape, salveze, sau o să vă dea la timp ceea ce doriți. Ia gândiți-vă puțin: cum să vă ,,scape” ei? Totdeauna, Salvarea vine târziu, spitalele n-au bani, poliția n-are dotare, iar justiția e varză. Ce să ne dea ăștia, care pot doar lua, sau pot distribui preferențial ce au luat deja de la noi sau de la alții. Niciodată nu va veni nimeni cu bani de acasă să-i dea mulțimii, sau ție!
Aici este vorba de ghinionul nostru endemic, cu politicienii și managerii din administrația și economia de stat incompetenți, lipsiți de orice gândire corectă, ridicați în funcții prin contra-selecție. Țelul lor este doar îmbogățirea fără limite – fără vreo perspectivă sau interes cetățenesc, public sau național. Ei se pricep bine doar la minciuni, sforării, pile, relații, șpagă, și deloc la conducere eficientă, muncă, altruism. De la ăștia nu putem aștepta nimic; nădejdea salvării rămâne în noi. Nimic nu se rezolvă cu efortul altora, ci numai prin munca, sacrificiul fiecăruia – de la vlădică până la opincă.
De când ne știm noi, românii, avem mentalitatea lui ,,lasă”: lasă că merge și așa, lasă că n-o să mă vadă (dacă fur, chiulesc, greșesc), lasă că trece și necazul ăsta (fără să fac eu ceva) ș.a.m.d. E vorba de un fel de joc al vieții, în care, dacă intri, trebuie să respecți regulile, pentru că nu poți să fii și cu mâna în traista altuia, și cu sufletul în Rai. Din păcate, acum, românii n-au câștigat nimic la acest joc, pentru că refuzul de a accepta că ai greșit și că pentru aceasta trebuie să plătești e simptomatic.
Iată de ce e de lăudat inspirația celui care a intitulat Imnul României: ,,Deșteaptă-te, române!”. Poate că se vor trezi din letargie și cei predispuși doar la contemplație, lene, iresponsabilitate civică, atât de slăbiți și îmbătrâniți înainte de vreme, încât ai putea bănui că în aerul, apa, hrana de la noi există ceva dăunător. Oameni deja morți sufletește, chiar dacă pe dinafară par vii, ,,Oameni care gândesc doar la ce doresc să rămână, în loc să facă efortul de a gândi ce ar putea să devină” (Emil Cioran). 
Se zice că un pensionar se întreba de ce era mereu înfometat, bolnav și disperat, iar răspunsul l-a primit de la alt pensionar: ,,Bă, eu cred că ăștia ne bagă ceva în pensie!”. Încă nu se știe că tot ce-ți faci cu mâna (și mintea!) ta e sfânt. Și în bine – și în rău! Și orice rezultat al faptelor tale e în strânsă legătură cu modul în care gândești. Mai repede poți muri NU din cauza unui cutremur, a vreunui urs fioros sau a unui război, ci pentru că NU GÂNDEȘTI CUM TREBUIE. E la fel de rău și dacă nu gândești, și dacă gândești greșit – și asta, pentru că lenea, frica, graba, nepăsarea, murdăria, iresponsabilitatea, neștiința, nesimțirea în care trăiești, sau pe care le accepți te-au îndepărtat de logica elementară.
Acum, fie vorba între noi, toți cei care l-au votat pe Nicușor Dan la prezidențiale, spre exemplu, cei 47% dintre bucureșteni, n-au nici o scuză sau un motiv logic și obiectiv. De aici și concluzia că România este țara cu mai mulți proști decât locuitori.
Se știe că o nenorocire poate fi provocată atât de factori subiectivi (chiar de victimă), cât și de factori exteriori, fără nici o legătură cu victima: cutremur, uragan, pandemie, război etc. Nimeni nu dorește să ajungă într-o situație grea, stresantă, chinuitoare, dar așa ceva poate apărea oricând și oriunde. Studiile psihologice arată că numai o mică parte din evenimente este întâmplătoare, datorită unor factori din afară. În majoritatea cazurilor, oamenii se pun singuri într-o situație dificilă, adică și-o fac cu mâna lor. Adesea necazul este rezultatul unei acțiuni inconștiente a viitoarelor victime, care n-au gândit la rece, adică să stea strâmb și să judece drept. De aici și concluzia că NU ghinionul pur și simplu, ci mai degrabă atitudinea sau modul de viață al victimei e motivul suferințelor.
Cunosc pe cineva care are aproape 200 de kilograme în greutate și se vaită de toate cele, iar când este întrebat cum a ajuns atât de obez, are un singur răspuns: ,,Nu știu, că așa m-am trezit dimineață!”. Iată unde poate duce lipsa de gândire, de prevedere, de luciditate.
Trebuie să înțelegem că un om gospodar și înțelept își planifică și își pregătește cu consecvență viitorul, astfel încât să poată rezolva crizele sau surprizele inerente vieții sale, fără eforturi și sacrificii deosebite, fără eroisme. E adevărat că eroismul e lăudabil, dar să nu trecem peste vorbele lui Platon: ,,Vai de nația care are nevoie de eroi!”. Deci nu poți lăsa în voia sorții ca evenimentele să curgă, mai ales când se știe că ele au fost create de prostia, lăcomia, inconștiența etc. personală sau colectivă.
Cu toate acestea, se constată că foarte mulți oameni refuză să se gândească la viitorul lor, la sfârșitul inevitabil. Spre exemplu, în timpul pandemiei, când le spuneam oamenilor că vaccinul le va pregăti moartea, săreau ca arși: ,,Hai, domnule, mai terminați cu conspirațiile astea!”, fapt că mă ducea inevitabil la zicerea lui Jacques Attali: ,,Idioții vor merge singuri la tăiere”.
Ce mai, a fost ușor de constatat că foarte mulți oameni vor să lenevească mental, autoamăgindu-se cu iluzia că toate ,,merg sau vor merge bine”, spre a nu ajunge în situația de a gândi cu mintea lor la problemele concrete, complicate, ridicate de viața reală. Trăiesc cu impresia că dacă nu se gândesc la o problemă, ea dispare de la sine. Exact cum face pisica: atunci când n-are chef să prindă șoareci, închide ochii ca să nu-i mai vadă.
Se trăiește cu nevoia de a avea un ,,tătuc” care să le poarte de grijă, să-i scape de încurcături, idee întărită și de educația religioasă, în sensul că, până la urmă, îi vor scăpa de necazuri bunul Dumnezeu. Vise, cai verzi pe pereți, și asta pentru că sunt ,,Timpuri în care, dacă ar trăi Isus, n-ar mai lăsa biciul din mână”, sau altfel spus: ,,Acum oamenii se sperie mai mult de prezența lui Dumnezeu decât de absența Lui” (Corneliu Vadim Tudor).
Păi, ca să ne ajute Dumnezeu, spuneți-mi ce a făcut Biserica românească în timpul pandemiei? În afară de părintele Valentin Gruia și câțiva călugări, n-am văzut preoți pe la mitingurile de protest din acea vreme, și asta, în timp ce Patriarhul mărturisea că s-a vaccinat, ca să poată bea și el o cafea cu prietenii, cum ne îndemna pe toți premierul Câțu.
De aici, și simpla definiție a românului din zilele noastre, așa cum o gândesc eu: ,,un milog, care speră că, până la urmă, din orice necaz îl va salva Dumnezeu, Tătucul, Statul, Guvernul, părinții, norocul... Adică mereu alții – numai el însuși nu”.
Majoritatea românilor nu vor nimic altceva decât ,,liniștea” lor, fără să-și dea seama că, în felul acesta, se sinucid. Ei nu știu că liniștea o găsești doar în moarte, viața fiind, de fapt, o continuă neliniște. Scopul vieții unui om adevărat NU este ca la animale: să mănânce și să trăiască mult, vegetând, necreând ceva pentru semenii săi. El trebuie să realizeze ceva pentru sine și cei apropiați, având în vedere și consecințele acțiunii sale. Din păcate, după 50 de ani de educație sovieto-comunistă și 35 de ani de capitalism sălbatic, mulți români se comportă ca niște animale cărora le trebuie stăpân. Când fac ceva, nu se gândesc deloc la urmări, iar când se petrece vreo nenorocire, nu fac nimic pentru a se salva cu forțe proprii. Fie nu gândesc deloc, fie gândesc greșit. Ei nu cugetă deloc rațional asupra viitorului și se bazează pe minuni, iar ca o consolare, se mulțumesc a spune: ,,Ce să facem, asta-i viața!”. Pentru astfel de oameni, ideea răspunderii individuale pentru propriul trecut și propriul viitor este o spaimă groaznică. 
Observați ce fac protestatarii reprezentând, în mare parte, talpa țării: lasă stabilirea protestului, ca dată, oră, loc, durată motivație etc. în seama liderului de sindicat, iar când ajung la locul stabilit, intră, precum oile, în țarcul făcut de jandarmi. Este deprimant să vezi cu câtă lipsă de logică, hotărâre, de gândire constructivă, de coerență și responsabilitate se comportă cei bătuți de soare în plină piață. Iar nenorocirea asta – lenea de gândire, frica de a privi viața în față și a acționa în consecință – se manifestă peste tot: în familie, pe stradă, la masă, în politică, la lucru sau la iarbă verde. Multă lume chiar fuge și se ascunde de realitate, apelând la tot soiul de droguri: alcool, tutun, TV etc, numai pentru a scăpa de povara gândirii. Am auzit deseori și declarații încrâncenate: ,,noi muncim, nu gândim”. Se pare că gândirea doare, motiv pentru care mulți se poartă la fel ca ciobănașul din balada Miorița. Aflând că va fi victima unui complot, în loc să-și măsuri de apărare, de supraviețuire, s-a pus la taclale cu o oaie, irosind timp prețios și acceptând astfel să moară prostește. 
Însă nu cu vorbe goale, vaiete, dorințe sau iluzii devii un supraviețuitor, un învingător, ci cu voință și fapte. De unde și zicerea: ,,Vorbă lungă – sărăcia omului”, sau altfel spus: ,,O faptă oricât de mică acum, când e nevoie, valorează mult mai mult decât un sac de vorbe!”.
Iată de ce, sub aceste aspecte, pariez pe faptul că peste 90% din protestatarii prezentului au avut drept suport educativ și versurile baladei ,,Miorița”, nelipsită din orice extemporal, teză sau examen de Bacalaureat. Așa se face că tot peste 90% din cei menționați văd copacii, nu pădurea. Ei confundă cauza cu efectul; aleargă după himere, cum ar fi îmbogățirea fără muncă, prin jocuri de noroc: Caritas, Bingo, loz în plic etc. Ăștia sunt cei care așteaptă să vină americanii sau rușii, să le curețe primăria gunoiul din fața casei sau să-i apere NATO. Ce mai, inconștiența n-are margini, adică ,,Plai cu boi...”, vorba lui Mircea Dinescu.
De fapt, o nerozie, repetată și susținută des de milioane de voturi, și uite așa românii imită fără să judece orice imbecilitate auzită sau văzută, mai ales atunci când aceasta este ,,ambalată” frumos și sclipitor. Parcă le-ar plăcea să fie trași pe sfoară continuu. Apoi, când consecința inevitabilă se produce, ei reacționează instinctiv, precum copiii: nu se uită la bârna din ochiul lor, ci caută așchia din ochiul vecinului sau al străinului.
Dacă fac ulcer sau diabet din cauza consumului de Coca-Cola, țipă ,,moarte străinilor care ne vând băuturi otrăvitoare”, iar dacă inflația a crescut și pensiile s-au micșorat, ,,vinovați sunt Putin și Călin Georgescu”. Mai mult, dacă îi întrebați ce versuri își mai amintesc din timpul școlii, răspunsul va veni instantaneu: ,,Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai... (,,Miorița”). 
În concluzie, conform celor mai clare mențiuni din orice tratat de psihiatrie, boala celor mai mulți este lipsa de educație. Aceasta e și cauza, dar și rezultatul lenei, prostiei, fuduliei, nepăsării, iresponsabilității sau comportării copilărești.
Prea mulți cred că numai faptul că ei există și trăiesc ar fi suficient să-i îndreptățească să ceară și să capete, de la alții sau de la autorități, hrană, casă, loc de muncă, prime – la fel cum gândesc cei imaturi. Ei refuză să accepte viața așa cum e ea și nu caută soluții practice la ,,problemele” care apar fără încetare.
Evident că o astfel de mentalitate te duce în mod inevitabil la sinucidere – fizică, mentală, socială, medicală ș.a.m.d., iar odată cu cei ce gândesc așa,  ne vom prăbuși cu toții. Deci, de soarta lor depinde și soarta noastră, a întregii nații. De fapt, asta s-a și urmărit de către adepții Noii Ordini Mondiale, și iată că acolo s-a ajuns. Mentalitatea fatalist-pesi­mistă, pasivă, miloagă, distructivă, egoistă, inconștientă, individualistă, iresponsabilă, tolerantă față de corupție și ticăloșie s-a înfipt bine în ADN-ul românilor, Până la urmă, toți vom pieri și nu ne va plânge nimeni. Vorba aia: ,,Cum îți așterni – așa vei dormi”.
Toate pilele, sforăriile, eschivările, chiulul, furtul, închipuirile cu care mai toți încearcă să înșele viața sau pe alții se întorc până la urmă împotriva noastră, a tuturor. Ce mai, suntem un popor de milogi, proști și pierduți în neant, dar știți cum e: ,,Ce să facem, asta-i viața!”. Uneori, egală cu moartea.
P.S. – Se spune că un român și un japonez mergeau prin savana africană. Obosiți de drum și căldură, când găsesc un copac se opresc bucuroși la umbra lui. Se dezbracă, se descalță, beau apă. Deodată, dintr-un tufiș apare un leu fioros care se pregătește să-i atace. Amândoi încremenesc de frică. Totuși, japonezul începe iute să se încalțe. Românul observă și nu se poate abține să-l întrebe: Ce crezi, mă, că încălțat o să alergi mai repede decât leul? Nu, răspunde acesta tremurând, doar mai repede decât tine...
VALENTIN TURIGIOIU