Regimul fanariot (2)
  • 08-07-2021
  • 0 Comentarii
  • 608
  • 1

Scopul acestei armate de ,,lăcuste” era acela de a-și recupera cît mai repede ploconul dat sultanului, „investiția”, și de a cîștiga suplimentar un profit care să le permit să trăiască foarte bine după ce scurtul mandat se încheia. Cum recuperau investiția? De obicei, crescînd taxele și impozitele, uneori inventînd motive aberante de luat bani de la popor, cum a fost celebrul „fumărit”. În atari condiții, vă dați seama că situația economică a poporului era una extrem de rea. Deși pentru acei ani producțiile de grîu și de porumb ori de rapiță sau de floarea-soarelui erau foarte bune, ele erau exportate în foarte mare măsură, iar banii intrau în buzunarele marilor proprietari de pămînt, care nu plăteau cine știe ce la stat. Afacerile cu statul existau și atunci, iar domnitorul și suita pe care o patrona își recuperau investiția.

Pe de altă parte, unii dintre ei nu se mulțumeau cu bogățiile pe care le dețineau, trebuind să-și etaleze bogăția recurgînd uneori la extravaganțe de felul celei a domnitorului Nicolae Mavrogheni, care se plimba prin București cu o trăsură trasă de cerbi. Nu mai punem la socoteală hainele aurite, din mătase, piele, decorate cu dantele și fir de argint sau de aur, podoabele scumpe și fastul de care acești domnitori fanarioți împreună cu boierii pămînteni se înconjurau, de aveai impresia că ești la curtea Imperiului Byzantin.

Desigur, s-au găsit printre fanarioți și oameni care s-au îngrijit de cultură, apărînd prima gramatică a limbii române, de reorganizări ale sistemului fiscal, de mici reforme în economie, care au crescut productivitatea și eficiența acesteia, deși situația țăranilor a rămas la fel de rea, de construcții de biserici și de multe altele. Totuși, sistemul era înțesat cu  nepoți, prieteni și favoriți, creditorii străini jumuleau țara cum puteau mai bine, sultanul turc, prin oamenii săi, dicta în cele două țări române, mazilea și ierta după bunul plac, corupția politică era la loc de cinste, beizadelele se dedau la petreceri luxoase și epatau în toate felurile posibile, iar dubla măsură era aplicată peste tot.

Revenind la tema articolului de față, nu am putut să nu observ că în România modernă se petrec lucruri asemănătoare celor întîmplate în urmă cu mai bine de 300 de ani, deși, aparent, există niște diferențe. Domnitorii nu mai sînt numiți de sultan, ci sînt aleși de popor prin vot democratic. Cît despre familie și favoriți numiți în funcții de conducere, sau măcar bănoase, ale statului, știe fiecare dintre dumneavoastră să dea exemple, cum și despre corespondenții creditorilor cred că găsiți exemple între multinaționalele prezente la noi în țară, care plătesc impozite diferite decît cele achitate de firmele românești. Despre beizadele și luxul în care se scaldă și pe care-l afișează nu cred că mai e cazul să vă spun eu, fiindcă în ultimii ani astfel de exemple ne sînt servite permanent de media, care le popularizează stilul de viață prin știrile prezentate.

Iar noi, românii? Ei bine, noi plătim impozite, ne uităm cum puținul pe care-l mai producem dispare din țară, iar banii rezultați nu contează în creșterea standardului nostru de viață, fiindcă altfel nu am avea nevoie de atît de mulți bani europeni, ci de mai puțini. Dacă această asemănare cu regimul fanariot mi-a venit în minte în urmă cu 7 ani, cînd am citit cartea domnului Neagu Djuvara, ea mi s-a accentuat după ce am parcurs cartea lui Radu Rosetti, care explică în detaliu fastul și luxul de care se bucurau boierii vremii, și mă izbește pur și simplu în față acum, în zilele noastre, când relațiile politice și economice internaționale seamănă izbitor cu ceea ce exista acum 300 de ani, mai ales că actorii au rămas aceeași: Imperiul Rus, Imperiul Habsburgic (a se înțelege, în principal, Germania și Uniunea Europeană, ca forțe occidentale) și Turcia, care se vrea la fel de puternică precum era pe vremea sultanilor. Acestea ar fi puterile europene. Nu mai vorbesc despre cele mondiale – Imperiul american și Imperiul chinez actual – fiindcă despre acestea vă voi povesti într-un articol viitor.

Perioada fanariotă s-a încheiat cu Tudor Vladimirescu, care a readus domniile pămîntene pe tronul Principatelor române, iar imediat după 1821 au urmat momentele 1848, 1859, 1866 și 1877, care au schimbat fundamental destinul și situația românilor. Întrebarea este: unde găsim acum un Vladimirescu, care să ne conducă spre o jumătate de secol fabuloasă ca cea de atunci? Va apărea acest reformator al situației actuale din România și vom ști să-l recunoaștem?  Eu cred că da. Totul e să ținem ochii larg deschiși și să avem simțurile treze, ca să putem duce țara mai departe prin istorie spre viitorul pe care-l merită, împlinind cuvintele lui Petru Rareș: ,,Vom fi iarăși ce-am fost, și mai mult decît atît!”.

(va urma)

Marius Marin, antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite