TRANSILVANIA MULTICULTURALĂ (II)
  • 14-07-2021
  • 0 Comentarii
  • 405
  • 2

Latinii – romanii (2)

Ca orice națiune a vremii, era constituită din triburi, iar unul dintre acestea era format din daci, care ocupau și teritoriul Transilvaniei, un popor bine organizat, ce moștenise înalta civilizație a tracilor. Dacii aveau înalte cunoștințe de astronomie, medicină, arhitectură, un cod moral asemănător cu cel biblic și o religie asemănătoare monoteismului. Din păcate, toate acestea se transmiteau oral, nu scris, ceea ce a făcut ca, după cucerirea romană, mulți dintre cei inițiați să moară și multe informații să se piardă în acest fel.

Stăpînirea romană se așază doar în partea de vest a Daciei, lăsînd ca teritorii întinse să fie locuite de ,,dacii liberi”. Ca urmare, idea conform căreia dacii au fost exterminați total este neadevărată. Romanii se stabilesc aici după 106, cînd se încheie ultimul război daco – roman. Aduc coloniști din întreaga lume romană, care se înțeleg de minune cu dacii fiindcă vorbeau o limbă asemănătoare. Lucru posibil, fiindcă ,,latina vulgaris” era extrem de asemănătoare cu limba dacă, din cauza călătoriei tracilor în Peninsula Italică. După 165 de ani de dominație romană, putem vorbi în zona ocupată de romani despre o populație daco-romană. Această populație formată în special din păstori și agricultori se vede nevoită, după anul 271 – ce marchează anul retragerii romane din Dacia – să reziste cu greu în fața vizigoților, ostrogoților, avarilor, pecenegilor, cumanilor, slavilor, hunilor, maghiarilor și a tuturor celorlalți migratori extrem de violenți și de războinici, așa că se vor refugia în munți și în păduri, acolo unde, după două secole, se vor forma limba și poporul român. În aceste condiții, daco-romanilor le-a fost imposibil să creeze și să păstreze o arhivă scrisă, așa că despre ei avem în special informații provenite din descoperiri arheologice și denumiri de ape și de locuri.

Încheind aici discuția despre latinitatea românilor, am să mai spun că 10% din cuvintele românești au origine slavă și sub 5% sînt cuvinte de altă origine: turcă, germană, maghiară etc.

Fino-ugricii – maghiarii

Al doilea grup lingvistic aparține limbilor fino-ugrice, ca finlandeza și maghiara, așa că vom vorbi în cele ce urmează despre maghiari. Ei vin în Transilvania ca invadatori. Știu că sună cam dur cuvîntul, dar acesta este adevărul și nu văd ceva rău în asta. Lucruri ca acesta s-au întîmplat peste tot în Europa, exemplul cel mai potrivit fiind cel al arabilor/berberilor, care ocupă întreagă Peninsulă Iberică pentru aproximativ 900 de ani. Asemenea maghiarilor în Transilvania.

Cînd în anii 994-995, principele maghiarilor, Vajk, se botează creștin în ritul catolic și devine Ștefan I, la frontierele noastre apare un puternic regat: Regatul Maghiar. În documentele lor, redactate, desigur, în latină, ca limbă oficială a Bisericii Catolice, se vorbește tot mai insistent despre o anume ,,terra trans silva” adică ,,țară de dincolo de pădure” care, așa cum vă imaginați, va fi denumită ulterior Transilvania.

Intrînd aici, ei vor găsi o populație românească organizată în formațiuni administrative și condusă de lideri politici și militari, ce luptă împotriva lor, fapt pe care-l menționează în cronicile scrise la Buda toți istoricii și cronicarii maghiari importanți, precum: Anonymus (,,Gesta Hungarorum”), Thuroczi, Kovary Laszlo, Andrea Bonfini etc. Faptul că românii au fost aici încă de la începuturi e certificat nu doar de istorici ca cei pomeniți mai sus, ci chiar de către regii maghiari, care, atunci cînd întăreau posesiunile nobililor români pentru servicii aduse coroanei maghiare, spuneau că acele posesiuni erau ale nobililor români din timpul sfinților regi maghiari și mai dinainte în veac. Asta înseamnă că dacă primul sfînt rege maghiar a trăit în anul 1000, e clar că formularea ,,și mai dinainte în veac” rezolvă problema primordialității în Transilvania, care nici măcar nu e o problemă în opinia mea, decît poate pentru niște băieți care nu au altă treabă.

Secuii, o altă populație înrudită oarecum cu maghiarii, sînt așezați de către aceeași autoritate maghiară în comunități de-a lungul Carpaților Orientali, unde trăiesc și astăzi. Pe lîngă ei, regatul maghiar colonizează o a treia populație de meșteri și negustori: sașii. Fiindcă vorbim despre maghiari, vă îndemn să mergeți să-i cunoașteți în mediul lor, adică în zonele României, unde locuiesc de aproape 1000 de ani. Așa cum, ani de zile, Branul și Valea Prahovei au fost destinațiile preferate de vacanță, vă îndemn să mergeți și în Harghita și Covasna, și în Mureș. Mergeți în pensiunile ungurilor de la Odorheiul Secuiesc, Tușnad, Miercurea Ciuc, Gheorghieni, beți palincă, mîncați bucate tradiționale, bucurați-vă privirile cu frumoasele privelișți ale zonelor românești în care strămoșii lor au fost așezați de către regalitatea maghiară. Mergeți să-i cunoașteți și să vă cunoască, și veți găsi niște oameni primitori, serioși, cu aceleași probleme și dureri ca și noi. Învățați să trăiți cu ei, așa cum am învățat noi, românii transilvăneni, și veți vedea că sînt altfel decît credeți.

Germanicii – sașii (1)

Relațiile noastre cu sașii un au fost de la început bune, deoarece ca ,,oaspeți” – cum sînt denumiți în documentele vremii – au primit permisiunea regelui maghiar de a se așeza pe orice pămînturi doreau, pe
care le-au luat proprietarilor de drept, românilor. Așadar, primul contact nu a fost foarte cordial, însă cu timpul comunitățile au început să trăiască pașnic, chiar dacă unii dintre ei între zidurile orașelor medievale (sașii), iar alții în afară acestora, în cartierele româneșți. Acest fenomen apare, mai ales după ce, în urma răscoalei de la Bobîlna de lîngă Cluj, românii pierd toate drepturile sociale, politice și militare prin semnarea acelui ,,Unio Trium Natiorum”, care stabilea ca singure națiuni recunoscute în Transilvania pe maghiari, pe sași și pe secui.

Sașii încep să dezvolte meșteșugurile și comerțul. Construiesc orașele medievale fortificate, urmînd modelul celor apusene, catedrale gotice și biserici fortificate. Regulile pe care le-au stabilit erau extrem de stricte și respectate de toți, fiindcă altfel nu ar fi putut supraviețui într-o zonă atacată de turci sau de tătari. Erau reglementate: comportamentul în biserică și amenzile pentru vorbe urîte, superstițiile, minciunile și înșelăciunile. Se reglementa pînă și ce nu aveai voie să faci duminica (să călătorești, să joci popice, să mergi la scăldat și pescuit, să lipsești de la liturghie), cît despre nedenunțarea unui terț pentru încălcarea regulamentelor se stipula că cel ce a văzut săvîrșindu-se încălcarea și nu a spus starostelui avea să plătească în locul vinovatului. Certurile cu vecinii sau cu cei din familie trebuiau raportate starostelui, care urma să împace oamenii, iar starostele ales în funcție, care refuza demnitatea, era amendat și obligat să ocupe funcția.

(va urma)

Marius Marin

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite