220 de ani de la nașterea lui Petrache Poenaru
  • 12-12-2019
  • 0 Comentarii
  • 527
  • 3

 inventatorul stiloului, strălucit pedagog, ctitor al școlii românești

 

Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1799 în satul Benești, comuna Bălcești, județul Vîlcea, la moșia unchiului său după mamă, Iordache Otetelișanu, și moare la 2 octombrie 1875, la București. Neamul Poenaru își are originea în județul Dolj. Petrache este fiul vistiernicului Constantin Poenaru și al vistieresei Manda (Smaranda), sora marelui vornic Iordache și al marelui agă Grigore Otetelișanu.

Primele cunoștințe de carte le dobîndește la vîrsta de 5 ani, în satul Brădești, unde locuia o rudă a Poenarilor, de la dascălul grec C. Vadalah. Își continuă studiile, la 10 ani, în casa lui Iordache Otetelișanu. Din 1811, urmează școlile Obedeanu din Craiova, Sf. Sava și academia Grecească de la Schitu – Măgureanu – București. În anul 1818 intră ,,scriitor”, în can­celaria Episcopiei Rîmnicului, pe lîngă grămăticul Nicolae, devenit episcop și apoi mitropolit – Nifon. În anul 1819 episcopul Rîmnicului îl trimite la București, la mitropolitul Dionisie Lupu, îndrumătorul școlii lui Gheorghe Lazăr. După plecarea lui Eufrosin Poteca la studii în Italia (1820), Petrache Poenaru predă limba greacă la Mitropolie, pînă în anul 1821.

In 1821 participă la revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, îndeplinind misiunea de secretar al acestuia,,grămătic”. În legătură cu intrarea lui Petrache Poenaru în ndul pandurilor, scriitorul Alexandru Odobescu menționa: ,,Petrache Poenaru mintosul și pacinicul tînăr își strînse binișor cărțile în ladă, dezbracă giubeaua și descalță papucii descălești și cu minteanul oltenesc pe umeri, calcă pragul odăii din Mînăstirea Cotroceni, de unde Tudor domina Bucureștii cu privirea și cu armele sale”.

Petrache Poenaru „fusese la 1821 - după cum afirma Nicolae Iorga – redactorul scrisorilor lui Tudor Vladimirescu, în acele luni de zile cît acesta fu Domnul Țăranilor”. Tudor Vladimirescu îi încredințează o misiune diplomatică, trimițîndu-l la Liubliana. În drum spre locul stabilit, la Sibiu, află despre sfîrșitul tragic al Domnului neîncoronat. Petrache Poenaru rămîne în Transilvania pînă în anul 1824, an în care își continuă studiile la Viena.

În anul 1826 intra la ,,Școala de aplicațiuni a inginerilor geografi”, condusă de Ludovic Puissant. Petra­che Poenaru devine membru al Academiei de Științe de la care, în 1828, obține certificatul ,,pentru studiile și lucrările ce le făcuse în Franța”. În 1827 își brevetează stiloul cunoscut sub numele ,,stilo­graf”, ,,condei portăreț fără sfîrșit”. Continunuîndu-și studiile, în 1831 îl găsim în Anglia, unde cercetează industria.

După aproape zece ani petrecuți la studii în străinătate, Petrache Poenaru se reîntoarce în țară, în ianuarie 1832. Petrache Poenaru este numit eforul școalelor. Redactează regulamentul Instrucțiunii publice. În același timp, este profesor de fizică și matematică, inspector și director al Colegiului Sf. Sava. Între anii 1833 și 1847 este director general al școalelor din Țara Românească. Pentru strădania sa neobosită, Petrache Poenaru este recompensat cu titlurile: mare comis – 1834, mare clucer – 1841, agă – 1851. Petrache Poenaru face parte din Obșteasca Adunare din 1841. Alexandru Ioan Cuza îl numește în Consiliul de Stat.

Petrache Poenaru este un neobosit animator cultural. În 1831 contribuie la Înființarea Societății Filarmonice. În 1845 face parte din Asociația literară. În 1861 devine membru de onoare al Societății ,,Astra”. Este vicepreședinte și președinte (în anul 1876) al Societății pentru învățătura poporului român. În anul 1870 devine membru al Societății Academice Române, pregătind discursul de recepție, ,,Gheorghe Lazăr și școala română” (pe care îl citește Alexandru Odobescu, pentru că Petrache Poenaru era bolnav). Îndeplinește mai multe responsabilități pe linie de stat: director în Postelnicie (Ministerul de Externe, între 1850 și 1855), membru în Comisia documentelor (1857), membru în Comisia de stat (1864). A publicat primul curs de geometrie (1837- Tip. Ion Eliade Rădulescu). Traduce și primul curs de algebră (1841 – Tip. Colegiului Sf. Sava): ,,Elemente de algebră Appeltauer, tradusă din latinește cu oarecare modificări de Petrache Poenaru”. Cu Aaron Florian și G. Hill tipărește primul dicționar francez – român în două volume (1860) : ,,Vocabular franțezo-românesc”, a pus ,,o piatră importantă la temelia tehnicii și ingineriei românești”. Împreună cu Dimitrie Povlid pune bazele unui „cod unic pentru Țara Românească, servind la măsurarea porumbului din coșarele de rezervă (pentru timpuri de secetă)”.

Petrache Poenaru are preocupări deosebite pe linie culturală. Colaborează la Curierul Românesc, Muzeul Național, Gazeta Teatrului Național, România, Foaie pentru minte, inimă și literatură, Vestitorul românesc, Trompeta Carpaților. Scoate foaia Învățăntul satului.

Petrache Poenaru se dedică și activității literare. Publică proză de factură didactică: Bogăția muncitorului sau Tainele lui Moș Stan. Rețin, de asemenea, atenția articolele: Datoriile preotului (1844), Despre școalele normale (1846), Lenevirea (1848), Cîteva notițe bibliografice despre Gheorghe Lazăr (1848), Rapoarte despre școalele normale din Giurgiu, Tîrgoviște și Vîlcea (1847).

Alături de Gheorghe Lazăr și Ion Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru contribuie la dezvoltarea științei și culturii române din prima jumătate a Secolului al XIX-lea. El ,,rămîne în istoria culturii românești prin faptele sale”, prin opera care a dăruit-o posterității.

Lucrări de referință. Volume: Elemente de geometrie după Legendre, traducere și prelucrare de Petrache Poenaru, București, 1837; Vocabular franțezo-românesc (în colaborare cu G.Hill și Florian Aaron), tom. I și II, București, 1840-1841; Învățături pentru prăsirea duzilor și creșterea gîndacilor de mătase, adunate și întocmite pe clima Țării Românești, 1849; Georgiu Lazăru și școala românească, București, 1871.



MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite