Prin gropanele patriei. De la Porollisum 
la Oradea. Biserica cu Lună (4)
Oraşul şi cetatea Oradea au devenit un loc simbolic pentru regatul Ungariei. Un rol important l-a avut politica regală angevină de promovare intensă a cultului Sfântului Ladislau. În veacul al XIV-lea a fost construită o nouă catedrală în stil gotic. Oradea s-a remarcat ca un punct de atracţie al vieţii religioase şi culturale. După încoronarea sa la 12 septembrie 1387, regele Sigismund şi soţia au venit la Oradea pentru a se închina la mormântul Sfântului Ladislau.
Astfel, Oradea a început să devină locul preferat pentru familia regală. „În 8 februarie 1390 este menţionată din nou prezenţa acesteia la Oradea. În special regina Maria avea o deosebită plăcere să vină periodic la Oradea, fiind cazată la mânăstirea călugăriţelor din Velenţa, locul ei preferat”, se arată în lucrarea „Legăturile lui Sigismund de Luxemburg cu Oradea. Mărturii privind mormântul său din Cetate”, a lui Mihai Georgiţă. Prezenţa la Oradea a familiei regale este consemnată şi în 20 mai 1390, când, în faţa unei numeroase asistenţe, a participat la dezvelirea impozantei statui ecvestre a Sfântului Ladislau, amplasată în faţa catedralei şi la sud de celelalte trei statui ale regilor canonizaţi Ştefan, Emeric cel Tânăr şi Ladislau, statui executate cu 20 de ani mai devreme. 
Un eveniment tragic îl va determina pe împăratul Sigismund de Luxemburg să se ataşeze mai mult de Oradea. În 17 mai 1395, în urma unui accident, regina Maria moare şi este înmormântată potrivit dorinţei sale în catedrala din Oradea la picioarele mormântului Sfântului Ladislau. Acesta poate a fost cel mai hotărâtor motiv pentru care Sigismund a ales să fie înmormântat la Oradea, dar abia mai târziu îşi va exprima clar opţiunea de a fi înhumat lângă soţia sa. El se va implica tot mai mult în dezvoltarea vieţii religioase de la Oradea. „Datorită demersurilor sale pe lângă papa Bonifaciu al IX-lea s-a acordat bisericii catedrale şi mormântului Sfântului Ladislau dreptul de pelerinaj, asemenea bisericilor San Marco din Veneţia şi Sf. Fecioară Maria din Assisi. Prin acest privilegiu Oradea devine unul din cele mai însemnate centre ale catolicismului. Numai astfel putem înţelege de ce regii catolici veneau aici în pelerinaj”, se mai arată în lucrarea citată. A revenit la Oradea pentru a-şi asigura fidelitatea nobilimii şi a clerului din zonă. În acest sens face donaţii consistente şi întăreşte privilegiile Episcopiei. Îşi mărturiseşte deschis dorinţa de a fi înhumat alături de soţia sa Maria, 
deşi în noiembrie anul anterior se recăsătorise cu Barbara, fiica contelui Cillei Herman.
Cu ocazia sărbătorilor de Paşte din 1412 din nou este consemnată întâlnirea lui Sigismund cu regele polon Vladislav Iagello la Oradea. Acesta din urmă a revenit în pelerinaj la mormântul Sfântului Ladislau, parcurgând o bucată de drum pe jos, fiind însoţit de Sigismund călare. Au petrecut aici împreună două săptămâni şi au fost cazaţi în palatul episcopal. Din primăvara anului 1419 până în 1427 o exilează la Oradea pe soţia sa Barbara, învinuită de adulter, şi căreia îi confiscă toate averile, deşi după 8 ani se vor împăca definitiv. Tot în 1419, la 1 octombrie, semnează la Oradea un armistiţiu cu turcii. În anii următori, deoarece din 1420 va fi numit şi rege al Cehiei, va fi implicat direct în luptele împotriva husiţilor. În catedrala din Oradea va adăposti în 1424 din calea urgiei husite moaştele sfântului rege burgund Sigismund. Unii afirmă, şi datele converg spre această ipoteză, că Sigismund de Luxemburg ar fi făcut din Oradea o capitală a imperiului său, imprimând acesteia o dezvoltare cum n-a mai cunoscut. Ultima prezenţă la Oradea este comsemnată în decembrie 1436. De aici va pleca la Praga pentru a pacifica conflictele între catolici şi husiţi, drum care îi va aduce şi sfârşitul. 
Împăratul Sigismund suferea de o paralizie şi era destul de înaintat în vârstă. La Praga s-a îmbolnăvit grav şi a simţit că i se apropie obştescul sfârşit. A chemat la patul său pe principalii dregători ai Ungariei, mărturisindu-le ultimele dorinţe. Îi era teamă să nu moară între cehi, care aveau puternice resentimente faţă de el şi de unguri, întrucât era convins că se vor năpusti asupra lor. A mărturisit sincer că mereu a fost ataşat de unguri şi de aceea dorea să-i scoată din Praga. Prin urmare, a hotărât ca a doua zi să fie tuns şi bărbierit, apoi să fie aşezat pe un tron cu o cunună verde pe cap. Stând astfel pe tron să fie purtat cu o caleaşcă fără cai prin centrul oraşului în mijlocul mulţimii, care în mare parte a îngenunchiat în faţa lui, iar el şi-a luat rămas bun prin înclinarea capului. Astfel au reuşit să părăsească Praga, însă în drum spre patrie, în 9 decembrie, moare la Znaim, în Moravia. Trupul neînsufleţit, plâns de populaţia din Ungaria, a fost adus la Oradea şi înmormântat cu acceaşi pompă ca la înaintaşii săi. „Asemenea dogilor veneţieni şi în felul în care a fost scos din Praga, trei zile a stat pe tron în timp ce supuşii săi s-au închinat defunctului împărat. La Oradea a fost adus cu un car cu 6 cai împodobiţi cu catifea, broderii din aur şi pietre preţioase. Carul şi caii au fost donate bisericii catedrale. A fost înmormântat alături de prima soţie aşa cum şi-a dorit, cu multe obiecte de preţ”, relatează Mihai Georgiţă. Cronica Knauzianum redactată în veacul al XVI-lea consemnează faptul că la mormântul sfântului Ladislau se cântau ziua şi noaptea Psalmii lui David. „Faptul că Cetatea a fost locul de înmormântare a lui Sigismund de Luxemburg oferă Oradei o importanţă în Europa Medievală, un punct de stabilire a unor contacte cu Luxemburg, în primul rând, dar şi cu Germania”, a afirmat istoricul Dumitru Noane. 
După ce austriecii ocupă Transilvania începe o altă etapă în reconstrucţia şi destinul cetăţii din Oradea, proprietate în evul mediu a Episcopiei romano-catolice. Episcopul catolic solicită sprijin pentru ridicarea bisericii catolice din cetate, aşa cum a fost întemeiată de regele sfânt Ladislau şi unde acesta îşi are monumetul funerar alături de cel al împăratul Sigismund. În timpul săpăturilor efectuate în cetate cu prilejul unor lucrări de canalizare s-a descoperit din nou un mormânt regal. În 13 iulie 1755 comandantul cetăţii, generalul Charles de Camon Marquis de Ville, îi raportează împărătesei Maria Tereza că a descoperit un mormânt regal în cetate. Raportul lui de Ville menţionează şi obiectele găsite în mormânt. Între obiectele găsite se numără: o parte dintr-o coroană, o agrafă, care s-a presupus multă vreme a fi ale reginei Maria, soţia lui Sigismund. Părţile din coroană, mărul ţării şi o bijuterie de care atârnă un dragon au fost preluate de tezaurariat în 25 iulie. 
Această bijuterie, a cărui pandant este un dragon, este de fapt o piesă funerară din mormântul împăratului Sigismund, membru de prim rang al ordinului Dragonului. Certitudini cu privire la faptul că este vorba despre descoperirea mormântului lui Sigismund apar numai o dată cu cercetările sistematice de arheologie, întreprinse în cetatea Oradea spre finalul Secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor. După Henszlmann el s-ar afla la vest de mormântul lui Ladislau, iar cercetările ulterioare confirmă faptul că în 1755 a fost descoperit de fapt mormântul împăratului şi nu al reginei, întărind presupoziţia făcută pe baza pandantului cu formă de dragon. Localizarea cu exactitate a mormântului a fost făcută în timpul săpăturilor efectuate de arheologul Halasi Fekete Péter în anul 1912. Aşadar, există suficiente mărturii care să ateste faptul că împăratul Sigismund de Luxemburg a fost înmormântat în cetatea Oradea şi motive temeinice pentru care el să fi ales să-şi doarmă somnul de veci în urbea de pe Criş.
   (va urma)
nicu marius marin