Anul 2026 va fi și mai apocaliptic
Deoarece în prima parte a acestui articol am scris despre „Apocalipsa lui Bolojan” – fenomen care își desfășoară aripile sumbre peste cortegiul de reforme guvernamentale făcute pe genunchi, coborând România pe topoganul periculos al sărăciei lucii – s-ar putea trage concluzia că, dacă vom scăpa cu viață din acest an greu încercat, 2026 va aduce, din nou, soare și prosperitate pe ulițele țării. Astfel apărea, la televizor, această „renaștere”, bazată pe vorbele neghioabe ale decidenților politici români, în frunte cu premierul mincinos Ilie Bolojan. Iată însă că, în plin război al tăierilor și scandalului generat de aruncarea în stradă a mii de salariați bugetari, în plin război din interiorul coaliției, chipurile, pentru protecția cetățeanului și „îndulcirea” unor măsuri antipopulare, minciuna lor a ieșit la suprafață. Într-o anumită conjunctură, fără să vrea, și-au dat arama pe față, detonând bomba ce va exploda în capul românilor în anul 2026.
Deși premierul bălmăjise și el câteva avertis­mente asupra pericolului care ne paște dacă nu-i 
acceptăm, în totalitate, reforma criminală propusă 
de el, speriindu-ne cu „dezertarea” din Palatul Victoria, dacă poporul nu-i dă ascultare, confirmarea – rapidă și concretă – a sosit, via Cotroceni. Ce s-a întâmplat? După ce ne-a demonstrat grija lui de tătic în prima zi de școală, pentru fiica familiei, făcând o baie de mulțime de 1 septembrie, în timp ce mii de profesori își cereau dreptul la muncă, în fața Guvernului, și-a adus aminte, în colțul unei 
rememorări, că, totuși, el este Președintele ales al României și, deci, ar trebui să facă ceva și pentru familia lărgită a Țării, nu numai pentru familia-i prezidențială. În consecință, s-a deranjat deplasându-se până la Hotelul Athénée Palace, unde avea loc Conferința Am Cham (The American Chamber of Commerde in România) CEO Business Forum 2025.
Aflându-se în fața unor reprezentanți ame­ricani ai mediului comercial, pentru a da bine relațiilor româno-americane (cu toată supărarea lui Donald Trump pentru deturnarea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024), președintele Dan i-a periat un pic pe americani: „Mulțumim Am Cham pentru suportul pe care l-a dat României în toată această perioadă”, adăugând că parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru țara noastră, pe care își dorește să îl extindă pe partea economică. 
Ceea ce a uitat să ne spună Nicușor Dan (el mai crede că noi nu știm) este că nu a precizat natura acestor relații economice, care se rezumă, în principal, la achiziționarea de armament și de echipament militar de la americani, săltând, în acest fel, cu mult cifra de afaceri a concernelor militare ale SUA, în detrimentul industriei autohtone de apărare, ale cărei uzine, pe timpul lui Ceaușescu, nu numai că asigurau necesitățile interne, dar aduceau valută la buget printr-un export la dimensiuni apreciabile. Să vedem, însă, care este viziunea președintelui Dan asupra „reformei fiscale” a lui Bolojan.
Mai întâi de toate, nesocotind realitatea din teren, Nicușor Dan bate câmpii cu grație, mințindu-ne în față cu astfel de opinii: „Există convergență de opinii președinte, guvern, parlament și lucrurile sunt sub control. Nu există vreun motiv de îngrijorare, din perspectiva mea”.  Doar două fraze și câte minciuni: lucrurile sunt sub control și nu există vreun motiv de îngrijorare. La primul punct, probabil că s-a referit la faptul că autoritățile statului „țin lucrurile sub control”, astfel că mișcarea socială care se anunță să fie pe loc destructurată; iar al doilea punct, cu îngrijorarea privită din unghiul președintelui, să fie sănătos, dar, de îngrijorarea miilor de manifestanți care i-au bătut luni la porțile Palatului are vreo simțire? Cred că întrebarea este superfluă, vederea și sentimentele domnului Dan nu trec dincolo de fortăreața Cotrocenilor în care și-a instalat augusta persoană pe cel puțin 5 ani. Totuși, având ceva notițe în față, a trebuit să le respecte, și atunci și-a schimbat discursul, băgând strâmbe în dreptul Guvernului, de parcă noi n-am fi știut că „Ilie de la sculărie” este groparul României și în anul 2026: „Deși există bună intenție în multe zone de administrație publică din România, nu vedem o emergență de reformă de la nivelurile medii și de jos ale administrației, și atunci e foarte important ca...” (bla, bla, bla...) până ce asistența a început să dea semne de picoteală.
În momentul de față, analizând manifestările lui Bolojan și reacțiile sale la semnalele puternice date de o anumită parte a mass-media, cea care, neobedientă, i-a atras atenția în mod concret ce greșeli majore face în implementarea planului său diabolic de a produce un cutremur de gradul 9 în societatea românească, ies tot mai mult la suprafață cinismul feroce al acestui om și dedublarea lui în omul dreptății și al justiției, când presa a demonstrat, cu probe imbatabile, cât de corupt este privit prin prisma atâtor aranjamente și încălcări ale Legii în mai toate funcțiile pe care le-a îndeplinit în cariera sa politică. Premierul Ilie Bolojan, lipsit de coloană vertebrală, executant fidel al ordinelor venite din afară, face pe moralistul, în timp ce-și instalează oamenii săi pe funcții înalte; plânge la catafalcul economiei autohtone, în timp ce scapă de taxe marile corporații occidentale; se bate cu pumnii în piept, strigând că el face reforma fiscală, în timp ce sărăcește și mai abitir bugetul prin cadourile pe care le face sutelor și miilor de nesătui din CA-urile unor unități de stat și din sferele înalte ale Justiției. După haosul provocat în toate sectoarele de activitate, atunci când este încolțit și întrebat de ce nu-și respectă promisiunile din campania electorală, premierul – cinic, nu? – răspunde, fără să clipească: „Eu am grijă ce vorbesc”, iar în fața partenerilor din coaliție, sperând să-i sperie, amenință cu demisia, dacă nu i se îndeplinesc toate năzbâtiile pe care le visează noaptea (sau le primește telefonic)! 
În perspectiva sumbră a anului 2026, nu trebuie să omitem faptul că, în afara efectelor generate de măsurile fiscale din pachetele impuse de Guvernul Bolojan și aprobate de Parlament, dincolo de avalanșa de scumpiri pe care deja o trăim pe buzunarul nostru, de la 1 octombrie 2025, populația va fi nevoită să suporte o nouă majorare de prețuri. Care este noutatea în acest plan? După cum se cunoaște, pentru produsele alimentare de bază (pâinea, carnea de pui și cea de porc, laptele, ouăle, zahărul, uleiul, brânza, untul, mălaiul, cartofii – în total 17 produse), din 2023 cota de adaus comercial era plafonată la maximum 20%. Deoarece această plafonare are limită calendaristică până la sfârșitul acestei luni, iar guvernul nu a dat până acum niciun semnal (și nici nu-l va da, în noile condiții de austeritate) de prelungire a termenului de aplicare a acestei plafonări, este cert că de la 1 octombrie 2025, prin mărirea prețului la aceste alimente de bază în orice gospodărie, nivelul de cumpărare va scădea și mai mult, viața va fi și mai scumpă.
Cu cine reconstruim Ucraina?
În nebunia generală care pare că a înfierbântat și mai mult capetele unor lideri europeni, în goana lor hazardată de a se autoetala în „rezolvatori” ai conflictului ruso-ucrainean, nu putea să lipsească miercurea din post, adică România, din acestă adevărată întrecere socialistă: care dă mai mult?, și, bineînțeles: cine ia mai mult? – noi, sigur, doar să dăm! Pentru că organismele europene au lansat lozinca „Refacem Ucraina!”, chiar paralel cu „Slava Ucraina!”, conducătorii României, obedienți și gata să arunce Țara în foc, la comanda supremă a „mareșalului” Ursula von der Leyen, au pornit să bată toba cu... marea participare a noastră la reconstrucția Ucrainei post conflict. Astfel, în timp ce nu prea se întrevede atât de curând flamura păcii dintre Putin și Zelenski, ai noștri visează să trimită contingente de muncitori și specialiști în construcții, care să ia parte, alături de reprezentanții altor țări din blocul comunitar, la refacerea Ucrainei (partea distrusă) de actualul război.
Poate că ideea n-ar fi rea – privită prin prisma unui ajutor umanitar, dar și a unui oarecare câștig pentru România – am scris că ideea poate n-ar fi rea, numai că, în euforia lor de a înota în siajul politic al unor state precum Franța, Germania, Polonia... decidenții români ai momentului omit un lucru esențial: cu cine (cu ce) mai putem contribui noi la o operă, nu ușoară, de refacere a infrastructuriii și a mii de imobile și instituții distruse, în condițiile care, datorită „reformei” idioate a lui Bolojan, cu tăierea fondurilor (din PNRR și din programul „Anghel Saligny”), mii de șantiere din țară s-au închis, multe întreprinderi de construcții dând faliment sau intrând în insolvență, muncitorii constructori luând calea bejeniei spre a-și căuta un loc de muncă în Occident.
Atât de pornit pentru implementarea programului său criminal, de distrugere a echilibrului economic și social al țării, Ilie Bolojan nu mai poate judeca, pur și simplu, în perspectivă, nefiind capabil să contabilizeze pierderile în domeniul Construcții, de pildă, pe termen scurt, mediu și lung, când acest sector va intra în colaps. Rezultatul acestei politici în forță este clar: finanțarea sistată, chiar neținând cont de stadiul unor lucrări care rămân cu banii îngropați în șantiere moarte, duce la închiderea firmelor de construcții; rămași pe drumuri, muncitorii, în majoritate, pentru a-și asigura cele necesare traiului și a supraviețui, vor îngroșa rândurile celor plecați mai demult în afară, la muncă, angajându-se pe șantierele Europei (cu consecințele, sociale și familiale respective); după ce perioada de criză economică va fi depășită, încercarea de reluare a lucrărilor înghețate anul acesta sau deschiderea de noi șantiere, se va face în gol, detașamentele de constructori (400.000 – conform lui Cristian Erbașu, președintele Patronatelor Societăților de Construcții – FPSC) fiind dizolvate, înlocuirea acestora cu mână de lucru necalificată, din țări africane, se va constata că este ineficientă, plus și impedimentul provocat de necunoașterea limbii române de către acești străini. Concluzia?  Pentru o perioadă de timp, construcțiile din România vor bate pasul pe loc, iar marile șantiere, așa cum le-am cunoscut până în prezent (chiar dacă nu sunt decât redări în miniatură a peisajului șantieresc național de dinainte de 1989), vor rămâne, un timp, o amintire precum o ilustrată de carte poștală.
În această analiză succintă, pare paradoxal (să utilizez un eufemism) că Guvernul Bolojan demonstrează o lipsă crasă de pragmatism, distrugând o ramură importantă a economiei naționale, redresată cât de cât, chiar prin  unele măsuri legislative care au ajutat firmele de construcții să-și refacă potențialul fizic și financiar, prin atragerea de noi salariați și păstrarea acestora, și pentru faptul, de neglijat, de impunere a unui salariu minim pe ramură, ajungând aproape dublu, în raport cu nivelul general pe țară. În afară de sincopa de mai sus – ceea ce iar nu văd cei de la guvernare – urmează și alte consecințe ale dereglării acestui sector important din economia națională (8% din PIB), cum ar fi:
• Firmele de construcții rămase fără activitate, și care vor ajunge în incapacitate de plată mai mult de un an, vor fi închise;
• Patronii firmeler de mai sus vor avea interdicția de a mai deține o societate comercială timp de 7 ani, ceea ce va crea un fel de lanț trofic în ramura Construcțiilor autohtone, cu un mare grad de suferință socială;
• Nemaiexistând mari șantiere de construcții, unitățile producătoare de materiale și articole tehnice pentru cons­trucții își vor încetini ritmul, chiar se vor închide, trimițând alte mii de muncitori în șomaj sau pe calea străinătății;
• Pentru că am pomenit de un lanț trofic în materie de construcții, acesta va cuprinde și instituțiile de învățământ superior în domeniul Construcțiilor, tinerii din România studiind situația actuală și constatând dispariția acestui front de lucru la nivel național, nu vor mai simți vreo atractivitate pentru o asemenea facultate, poate doar cei care deja au în plan angajarea la o firmă din străinătate, după terminarea studiilor superioare din România.
Și, acum, după ce ați văzut consecințele, în domeniul Construcțiilor din țara noastră, ca urmare a măsurilor neghioabe  adoptate de Guvernul Bolojan, să ne întoarcem la intertitlul de mai sus: „Cu cine reconstruim Ucraina?”. Căutând răspunsul la această întrebare, este clar că România – chiar dacă, în declarații este foarte vocală, prin intervențiile de la vârful politicii noastre – nu va mai avea (când pacea va fi reală în această parte de Europă) nici firme de construcții și nici muncitori calificați, astfel că, fondurile pe care Guvernul este sigur că le va obține prin participarea României la reconstrucția Ucrainei, nu sunt decât niște amăgiri ale unui guvern aerian, cu un prim –ministru aterizat din Oradea la București, precum un pui de pupăză speriat, căzut întâmplător într-un cuib de barză de pe un stâlp de telegraf.
Dacă nu e reconstruire, e apărare!
Până când România își va desfășura (dacă își va desfășura) „batalioanele” de constructori pe teritoriul schilodit de război al Ucrainei spre a o ajuta să-și revină – obiectiv, deocamdată ipotetic – la ordinea zilei, tocmai în momentul în care Țara se află în epicentrul unei austerități severe, cu care ne-a blagoslovit Guvernul Bolojan, revine, pe o treaptă superioară, sprijinul (economic și militar) pentru aceeași Ucraină. Un punct aparte în acest peisaj periculos a fost turneul președintei Comisiei Europene, nemțoaica Ursula von der Leyen, în țări din flancul estic al Uniunii Europene, printre care și România. Numai că, într-o perioadă destul de dificilă pentru întrega Europă, când, din punct de vedere social, multe țări stau pe un butoi de pulbere – vezi Franța, unde deja explozia a și avut loc – într-o perioadă pe care o serie de state europene se confruntă cu mari probleme în economia proprie și în pauperizarea maselor, contrar devizei de prosperitate cu care UE a pornit la drum, Ursula von der Leyen, în chip de generalisim, a pornit să mărșăluiască, în stil cazon, prin câteva țări din apropierea frontierelor cu Rusia, bătând cu înverșunare toba războiului.
Cum România – vârf de lance, nu? – nu putea lipsi de pe harta frontului estic al cărei comandant suprem s-a autoproclamat doamna de la Bruxelles, aceasta i-a chemat la ordin pe primii doi oameni din Stat – președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, dar nu în Capitala României, ci la malul Mării, la Constanța. Desigur, băieți ascultători, așa precum îi știm și noi, Dan și Bolojan s-au prezentat de urgență la ordin, bucuroși că, iată, speciala Ursula, femeia care, spre a genera autoritate, nu dezbracă nici pe timpul nopții pantalonii, îi bagă în seamă, chit că Nicușor Dan n-a avut timp să vină la Constanța de Ziua Marinei, măcar ca turist, dacă nu ca șef suprem al Armatei.
Deranjul celor trei nu a fost în zadar, fructul acestei vizite intempestive, dar valoroase, a fost, după declarația președintelui Nicușor Dan: „România vrea să găzduiască un Centru European de Securitate la Constanța”. Într-un decor auster, dar militar, la baza „Mihail Kogălniceanu”, din Constanța, cei doi au făcut declarații belicoase, prinși în hora „apărării flancului estic” al Continentului. Președintele Dan a punctat, într-un mod servil, exaltând de bucurie că pune România pe tavă doamnei Ursula, pentru a-și aplica ea planul de „salvare” a Europei: „Ne bucurăm că Uniunea Europeană a adoptat la propunerea României o strategie pentru Marea Neagră pe care dorim s-o operalizăm cât mai curând. Ne dorim ca hubul să fie localizat în România, în Constanța, la Marea Neagră. Am vorbit despre reconstrucția Ucrainei și România poate prin poziția geografică să contribuie la acest proces”. În răspunsul ei, președinta Comisiei UE a spus, printre altele, susținând, după cum veți citi, un mare neadevăr: „Ajutați să menținem Europa sigură pe partea aeriană și maritimă. Sunteți un partener cheie pe flancul estic al NATO. România a demonstrat reziliență impresionantă în democrație, în instituțiile sale”. Vedeți cum se minte  la nivelul Bruxellesului? Ce să ne mai mire de București?
Problema fiind mult mai complicată cu instalarea acestui „hub” (ne frige limba dacă-i spunem „centru”!) la Constanța, pe care promit s-o dezvolt într-un articol separat, pentru materialul de față, ceea ce este semnificativ, în contextul restricțiilor financiare pe care le-a impus Guvernul Bolojan, este suma imensă pe care România domnilor Nicușor Dan și Ilie Bolojan va trebui s-o pună la bătaie pentru  construi un asemenea obiectiv militar, la nivel european în țara noastră, lăsând la o parte pericolul pe care-l prezintă pentru securitatea României instalarea unui asemenea centru de război la Marea Neagră, pentru a intra și mai mult în vizorul Rusiei. Nu ajungea baza de la Kogălniceanu?
Totuși, pentru că e un subiect inclus în problematica risipirii de fonduri bănești (și acelea împrumutate, cu dobânzi înrobitoare), ca să nu uit, voi mai semnala o anomalie generată de modul periculos în care România pompează bani (ajutoare) în sacul fără fund al lui Zelenski, în timp ce el, infatuat și hoț, calcă în picioare condițiile pentru sprijinul financiar. Dacă nu știați, la nivelul UE, prin Mecanismul pentru Ucraina, pus la punct de Comisia al cărei șef este doamna Ursula von der Leyen, prin care statele UE sprijină Ucraina cu fonduri, se prevede că, pentru a beneficia de aceste ajutoare, Ucraina este obligată să promoveze și să respecte perceptele unui stat democratic, printre care, la loc de cinste este garantarea respectării drepturilor omului. Ei, tocmai aici este buba. Potrivit Raportului de țară privind respectarea drepturilor omului, întocmit de Departamentul de Stat al SUA, cu referire la Ucraina, s-au constatat grave încălcări ale acestor drepturi elementare. Ca enumerare, în Raportul respectiv, sunt zeci de asemenea puncte acuzatoare la adresa lui Zelenski, din care redau câteva:  • obstrucționarea presei, cu arestări și violențe împotriva jurnaliștilor; • închiderea unor instituții media care nu promovau linia guvernului de la Kiev; 
• interzicerea unor libertăți fundamentale ale oamenilor; • nepedepsirea celor care au încălcat legea, torturând cetățeni și chiar copii; • arestări ilegale...
Conform Regulamentului UE din acest mecanism de sprijin, dacă nu au fost respectate condițiile impuse, Ucraina lui Zelenski trebuie să returneze banii primiți ca ajutor din partea statelor comunitare. Special pentru România, ceea ce Raportul american nu a specificat, este, în mod dureros, tratamentul discriminatoriu aplicat populației ucrainene de etnie română, inclusiv asaltul împotriva lăcașelor de cult ale ortodocșilor români și a slujitorilor bisericii. Ați auzit vreun cuvânt sau vreo observație din partea lui Dan sau Bolojan față de această barbarie a Secolului XXI, practicată de Guvernul de la Kiev împotriva românilor (500.000) trăitori în țara vecină, pe care Nicușor Dan vrea s-o salveze de invazia rusă? Desigur – NU! Într-atât este scârbit de românii din Ucraina, încât Nicușor Dan nici nu i-a băgat în seamă cu prilejul vizitei la prietenul său Volodimir Zelenski. Halal președinte de Țară!
Unde s-au pierdut banii României?
Când îl asculți pe Bolojan cât de îngrijorată este persoana sa de lipsa banilor din bugetul românilor, inventând niște soluții care mai de care mai periculoase, pentru redresarea acestei situații alarmante, mai că îți vine să-i acorzi un anumit credit, dacă n-ai cunoaște (măcar în parte) unele dintre spărturile mari din politica românească  prin care s-au scurs nu sute de mii, nu milioane, ci miliarde de euro – făcuți cadou, cu generozitate, de către Guvern, sau scăpați din mână prin nepriceperea managerială sau chiar prin dezinteres național.
În prima parte a acestui articol am scris despre pierderea a nu mai puțin decât 4,7 miliarde lei, prin renunțarea Executivului la taxarea suplimentară a profiturilor multi­naționalelor. Mărinimoși cu firmele străine (mai concret spus – slugarnici), și împotriva celor autohtone, politicienii români, în speță, Guvernul, în timp ce au aruncat în stradă 40.000 de salariați din administrația locală, fac cadou unor firme străine (care și așa s-au îmbogățit exploatând lipsa interesului Statului Român de a dezvolta comerțul cu produse românești) aproape 4 miliarde de lei – acest fapt reprezentând forma celei mai cinice sfidări a propriului popor. Alți bani, foarte mulți bani din împrumuturile pe care România le face la dobânzi piperate, bani transpuși în armament și muniție, trimise în Ucraina, sunt banii care nu se mai întorc, deoarece transferul materialului de război se face în baza unor acorduri internaționale de sprijinire a eforturilor de război ucrainene.
Deoarece instituțiile abilitate românești, de frică, nu anunță cuantumul acestei „pomeni” pe care România o face lui Zelenski, suntem nevoiți să folosim cifre și date comunicate de instituții internaționale, de profil, cum ar fi, de pildă, baza de date COMTRADE a Națiunilor Unite privind comerțul internațional. Conform acestor date, în anul 2023, România a „livrat” Ucrainei material de război care a depășit un miliard de euro. Pentru anul trecut aceeași instituție comunică cifra de 715,9 milioane de dolari (arme, muniție și echipamente militare). Analizând această adevărată deșănțare în cheltuirea banului public, în situația de criză economică prin care trece țara noastră, gestul Guvernului Bolojan, cu acordul taciturnului președinte Nicușor Dan, în timp ce trimiți în sărăcie 40.000 de români, nu poate fi calificat decât un act de trădare națională, un act de genocid la adresa Poporului Român.
O sursă de venit sigur, dar ratată, tot în contextul războiului din Ucraina, este neaplicarea clauzei tip „offset” (operațiune compensatorie). Acest lucru se aplică în cazul unui contract de achiziție publică mare, cu o companie străină, de a derula o activitate economică în țara noastră. În cazul achiziționării de armament și tehnică de luptă – așa cum procedează alte state din NATO, compania străină, în schimbul achiziției produsului respectiv, se angajează să investească în țara cumpărătoare, acest procedeu aducând un set de avantaje acesteia. Ei bine, specialiștii din Guvernul României s-au făcut că nu au auzit de acest procedeu compensatoriu, încheind contracte de achiziții (în special cu companii din SUA, dar și din Israel și Germania) fără a aplica metoda offset, Statul Român pierzând din aceasta 1,7 miliarde de euro, după cum acuză, într-un comunicat, Blocul Național Sindical.
Mai mult decât atât, chiar MApN a anunțat, transmite același comunicat, că numai în perioada 1 martie 2024- 29 iulie 2025, a alocat peste 41 miliarde de lei fără TVA (8,3 miliarde de euro) pentru achiziție de tehnică militară. Deși, legal, există obligația încheierii  unor acorduri de cooperare tehnologică și industrială, acest lucru a răms doar pe hârtie. Cosecința? Pierderea semnificativă de bani, nerevigorarea industriei proprii de apărare și, implicit, șomajul a mii de muncitori și specialiști din această ramură economică (producătoare de valută pe timpul lui Ceaușescu).
După aceste date faceți dumneavoastră socoteala, cu pixul în mână, și vedeți, numai din cele 3 exemple (salvarea firmelor străine, bani pentru înarmarea Ucrainei și renunțarea la clauza „offset”), și veți constata că aceste miliarde pierdute ar fi rezolvat criza financiară actuală, acoperind tot necesarul din administrație, învățământ, sănătate, ordine publică etc., adică am fi avut școli noi (nu comasate), spitale noi, cei 40.000 ar rămâne la  locul lor, poliția locală n-ar mai fi desființată și, să nu uităm, șantierele țării nu s-ar închide. Dar ce te faci cu ambiția „prostului” satului de a da foc caselor pentru a micșora... poluarea cu fumul ce iese pe horn? În caz că nu ne vom arunca în cap, așa cum vrea el, domnul Bolojan ne amenință cu demisia. Mare minune de-am scăpa de el! Du-te, domne, la Oradea, în feuda ta, unde ai mână liberă (dacă –oi mai avea-o!) să tai și să spânzuri în voie, făcându-ți damblaua de „reformator”!
Pentru a finaliza, în mod „oficial” acest articol, fac încheierea reproducând finalul comunicatului amintit mai sus: „În loc ca miliardele de euro să se transforme în oportunități pentru companiile românești și în venituri suplimentare la bugetul de stat, acestea au lipsit cu desăvârșire. Guvernul deplânge însă situația bugetară a țării și alege să taie de la salariați adică cei care duc greul economiei”.
Se aude la Palatul Victoria? Mai e cineva acolo?
Sfârșit
GEO CIOLCAN