De ceva timp, să fie ani, îl urmăresc cu oareșce atenție pe Sorin Ovidiu Vântu, și nu pot să nu admir forța cu care ne arată o realitate cenușie însoțită de săgeata rozalie a unor schimbări. Că are dreptate în majoritatea cazurilor este un lucru real, și cei care gîndesc cît de cît știu că în ciuda trecutului său mai mult decît tumultos, prezentul este proiectat fără nici un fel de reținere. Admir forța cu care a traversat deșertul, tot așa cum l-am admirat în 1997, cînd a reușit să doteze...