Pentru cei care au mai citit despre ceea ce vă voi vorbi în acest material, prin 1908, undeva în Rusia, prin Orientul Îndepărtat, un obiect, poate meteorit, poate o cometă, a devastat o zonă destul de extinsă. Presa vremii a relatat că explozia a generat o energie atît de mare, încît lumina ei a ajuns inclusiv în Vestul Europei. Nu se știe exact ce a fost, părerile sînt împărțite, iar expedițiile care au fost întreprinse în ultima sută de ani, nu au lămurit ce s-a îmtîmplat, de fapt, acolo. Un lucru este, însă, cert: dacă acel ,,obiect” lovea o zonă civilizată, din Europa, de exemplu, șansele ca o întreagă națiune să fie eradicată erau destul de mari, mai ales dacă țara respectivă era un teritoriu cu granițe modeste ca dimensiuni și nu un imperiu precum Rusia.

În ultimii ani au mai existat două cazuri, unul tot în Rusia, iar altul aproape, deasupra Mării Bering, dar tot în spațiul rusesc. Să ne amintim de 2013, cînd un obiect destul de măricel a explodat deasupra orașului Celeabinsk, creînd multă panică și ceva pagube materiale. A fost cel mai impactant eveniment astronomic recent care a trecut, totuși, destul de timid prin viețile noastre, mai ales că acel meteorit nu a omorît pe nimeni și, în plus, totul s-a petrecut în Rusia, țară nu prea iubită de mass-media occidentale. Păi, dacă se întîmpla în zona de vest a emisferei nordice a planetei și dacă mai crea și niște victime, în mod sigur acel eveniment intra mult mai adînc în conștiința întregii lumi. În 2018, la cinci ani diferență, un alt meteorit a spulberat, tot în Rusia, un deal destul de mare. Și tot în zona de est, o explozie a unui meteorit deasupra Mării Bering a eliberat de 10 ori mai multă energie decît bomba atomică de la Hiroshima, conform oamenilor de ştiinţă. Meteoritul a explodat deasupra Peninsulei Kamceatka din Rusia, pe 18 decembrie 2018, eliberînd o energie echivalentă cu 173 de kilotone de TNT. Nu știu cum se face, dar în ultimii ani, Rusia a devenit ținta unor meteoriți. Putem să punem aceste întîmplări pe seama zonei geografice extrem de întinse, de nivel continental, de care Rusia dispune. Punem să aplicăm legile matematice ale probabilităților. Să vedem, statistic, care sînt șansele ca meteoriții să bombardeze, dezordonat, teritoriul rus. Totul poate să fie o coincidență. Dar dacă nu e?

La recenta întîlnire de la Geneva, privind milita­rizarea spațiului cosmic, reprezentantul american la ONU a acuzat Rusia și China de ,,declarații nesincere” deoarece, în viziunea americană, recentele arme ,,antisatelit” pe care aceste țări le dezvoltă, nu reprezintă altceva decît o pregătire de militarizare a spațiului cosmic. Probabil americanii au reușit ceva aparte, și anume să folosească spațiul cosmic în scop militar, fără să ridice pe orbită nici un fel de echipament militar ofensiv, nici măcar un pistol cu apă sau o banală armă de asalt.

Faptul că SUA acuză dezvoltarea armelor anti­rachetă, antisatelit, create de alte țări, Rusia și China în acest caz, poate să fie încă un punct care ne duce cu gîndul la supoziția că intențiile Americii de a folosi obiecte cosmice în scop militar sînt pe cît de realizabile, pe atît de reale. Logica conspiraționistă poate să mergă destul de departe, dacă este să ne raportăm la informațiile publice care ne sînt furnizate. Dacă le îmbinăm, dacă eliminăm ce este imposibil, dar lăsăm imaginația să meargă mai departe decît legile umane ale bunului-simț, putem spune că ceea ce se întîmplă în Rusia, începînd din 2010 încoace, nu este deloc întîmplător. Știm următoarele lucruri: că NASA a făcut și face experimente, inclusiv la nivel cosmic, prin trimiterea în spațiu a unor sonde al căror scop este captarea și devierea unui meteorit care poate deveni un potențial pericol pentru planeta noastră. Deci, tehnologie există. NASA este o organizație civilă a SUA, dar tot NASA lansează și stateliți militari americani. Cum acele sonde pot fi la fel de bine camuflate în sateliți militari, este foarte probabil ca armata americană să fi făcut experimente cu meteoriți de ceva timp, iar  informațiile care sînt furnizate publicului să nu reprezinte decît un adevăr puțin întîrziat. Ce mai știm? Că SUA și-au înființat de curînd o armată spațială. Trump a semnat, totul este pregătit sau în curs de pregătire, documentul a fost deja trimis Congresului. Se alocă fonduri, resurse, cam tot ce e nevoie. Deci, cadrul legal de acțiune există. Ce mai știm? Obsesia armatei rusești de a pune la punct rachete intrceptoare de rază lungă de acțiune, 400 – 500 km, și permanenta lor îmbunătățire. Rachetele hipersonice de interceptare, cu viteze ce depășesc 8 mach, se află deja în dotarea armatei ruse. Deci există și o oarecare bănuială aici din partea Rusiei, și anume că meteoriții ăia nu sînt chiar de capul lor. Se propagă în zona online, de ceva timp, un zvon conform căruia meteoritul din 2013 a fost distrus de către armata rusă și există niște filmări care ne arată că ,,ceva” îl lovește. Dar mai spun alții că, de fapt, a fost un OZN, obiect extraterestru. Nu știm, lăsăm istoria să ne răspundă, dar, pînă atunci, hai să mai croșetăm puțin cu logica.

Cum ar putea o țară, să zicem SUA, să distrugă sau să producă daune serioase unui stat ca Rusia, fără să se trezească cu cîteva arme nucleare în propriul teritoriu? Cum poți să îngenunchezi ursul, fără să fii, la rîndul tău, rănit? Încerci cu sancțiuni, cu servicii secrete, cu ,,coloana a V-a”, cu politicieni corupți, cu mass media ostilă etc. Și dacă nu merge, cum faci? Cum ar fi ca un număr mic de meteoriți sa cadă ,,întîmplător” în spațiul rusesc? Cum ar fi dacă unul vine peste Moscova și altul peste o zonă industrială și dens populată a Rusiei? Pe cine să dai vina? Pe spațiul cosmic? Pe luna de pe cer? Pe stele? Pe vînt? Nu ai spre cine să îndrepți degetul, un meteorit vine și nu întreabă dacă ești sau nu acasă, nu? Dar dacă de fapt acel meteorit a fost dirijat cu scopul precis de a cădea în zona aia? Pare SF, dar există deja tehnologia necesară pentru acest lucru și, cum resursele Americii atît tehnologice, cît și financiare și de materie cenușie sînt aproape inepuizabile, eu consider, la acest moment, că este doar o chestiune de timp pînă se va realiza, asta dacă nu s-a realizat deja. Eu nu cred, în acest moment, că întîmplarea este chiar… întîmplătoare. Și cred că declarațiile lui Putin de pe 1 martie 2018, legate de arsenalul militar al Rusiei, nu au fost întîmplătoare, așa cum nici decizia lui Trump de a înființa armata spațială nu este, la fel, o simplă coincidență. Sînt convins și în acest caz că armata aceea specială americană există deja de ceva vreme, doar că acum informația este oficială. Am credința că rachetele cu motor nuclear pe care Rusia le-a pus la punct au ca scop țintele din spațiul cosmic, așa cum și radarele puternice care sînt operaționale pe teritoriul rus au în caietul de sarcini și identificarea unor potențiale ținte acolo unde, în mod normal, nu te aștepți. Din toate punctele de vedere, un război la nivel macro, spațial să spunem, nu se poate face decît în modul manipulării în scop militar și distructiv a unor obiecte cerești. Pentru că, așa cum specialiștii tot spun, cu o ladă de cuie pe care o detonezi pe orbită, poți să distrugi cam toți sateliții care orbitează acolo. Așa că orice militar cu mintea acasă știe că pentru a lupta în spațiu, este nevoie doar de inteligență și ceva manipulare. Mai ales dacă nu poți să fi tras la răspundere pentru ceea ce ai făcut. Cînd ai presa de partea ta, orice obiect care pică din spațiu peste inamic este catalogat ca fiind un ,,eveniment nefericit”, și aici se încheie totul, mai ales că sonda aceea care cade pe pămînt cu tot cu meteoritul se dezintegrează la intrarea în atmosferă, așa că nu vor exista nici un fel de reziduuri care să dovedească implicarea unui stat în acel atentat.

Mergînd pe acest raționament, evenimentele din 2013 și 2018 pot fi puse pe seama unor ,,teste” ale americanilor în vederea evaluării capacității de distrugere a meteoriților. Nu m-aș mira ca acele teste să încerce să răspundă unor întrebări de genul cu ce viteză și sub ce unghi să intre în atmosferă, astfel încît un meteorit de 7.000 de tone, așa cum era cel din 2013, să distrugă o țintă, fără ca impactul distrugerilor să afecteze ecosistemul la nivel global. Așa cum bomba atomică, pentru a ajunge la nivelul de distrugere pe care îl are astăzi, a avut nevoie de sute de teste pentru a fi perfecționată, este posibil ca noi, muritorii de rînd, să fim acum contemporani cu primele modele de arme spațiale, primitive aș putea spune, dar care aduc distrugeri asemănătoare celor produse de bomba atomică, fără radiații. O armă ,,curată”. Cei care sînt sceptici, pentru că sună inimaginabil un asemenea scenariu, e bine să înțeleagă că în spațiu, neexistînd forță de frecare și alte elemente pe care le întîlnim în atmosfera terestră, un mic motor-rachetă poate să schimbe traiectoria unui meteorit de dimensiuni medii, de cîteva zeci de metri diametru, însă suficient de mare încît să distrugă un oraș de mărimea Parisului, de exemplu.

Un scenariu militar de acest fel poate avea acoperire civilă, iar ,,satelitul” lansat de către o agenție civilă americană, sau poate chiar de una privată, poate să fie, în fapt, un mic păianjen care să capteze un meteorit de dimensiuni medii și să-l îndrepte spre o posibilă țintă terestră. Așa cum am spus, distrugerea dovezilor ,,artificiale” la intrarea în atmosferă va face imposibilă identificarea ata­catorului. Este un scenariu la prima vedere SF, dar pe care, în realitate, noi deja l-am trăit. Să nu uităm că în urmă cu ceva timp, dinozaurii au dispărut ca urmare a unui impact dintre Pămînt și un meteorit destul de mare. Nu ne rămîne decît să sperăm ca aceia care gîndesc acest mod de a purta război să nu greșească și să ne pună în cap ceva ce nu vom putea duce. Noi ca civilizație, ca specie.

Cam ăsta cred eu că are să fie, în realitate, punctul de referință a ceea ce este denumit acum drept ,,armată spațială”: manipularea unor obiecte cerești în interes și rațiuni de stat, pentru anihilarea și distrugerea unui potențial inamic terestru, fără ca acest lucru să atragă după sine un război între cele două puteri nucleare.

Este simplu, este distructiv, este, cumva, un posibil mod de a purta războaie în viitor. Sau, poate nu. Timpul ne va răspunde.

Tano