Privind la ultimii 30 de ani nu putem să nu observăm un dezastru absolut la toate nivelurile, modul în care s-a făcut politică fiind, evident, falimentar, contrar intereselor românilor, dar pe placul unei minorități. Putem spune că actuala ,,mare boierime” este formată din politicenii aleși sau doar numiți, în timp ce ,,mica boierime” este alcătuită dintr-o anumită clasă de bugetari, pentru că nu putem spune că toți cei plătiți de la bugetul statului sînt putred de bogați.
Cei care strigă din toți rărunchii că este nevoie de schimbarea întregii clase politice ori nu știu ce vorbesc, ori nu conștientizează că nu este suficient să schimbi oamenii dacă sistemul rămîne la fel, dacă modul în care se face politică este identic cu cel din ultimele 3 decenii. Prin urmare, noi, vadimiștii, ne dorim ca schimbarea să se producă în profunzime, cu noi legi și noi reguli, nu doar să spoim în culorii vii ceea ce este clar că nu funcționează de atîția ani.
Considerăm că, fără aplicarea unor schimbări profunde, poporul nu are cum să cîștige, nu are cum să fie prosper, bogat material și spiritual.
Ce am învățat noi, românii, în ultimii 30 de ani? Că politicianul poate spune și promite orice, că poate minți cu nerușinare milioane de oameni, dar să nu facă nimic din ce a promis. Dimpotrivă, țara este, de la an la an, de la un proces electoral la altul, tot mai săracă. Au plătit cei care au mințit? Nu! Sînt tot acolo, unii mai bine, alții la fel de bine ca atunci. Vă îndemnăm să treceți în revistă toate promisiunile de campanie din ultimele trei decenii și să vedeți cît de mințiți ați fost. Ne este efectiv rușine de promisiunea celor 15.000 de specialiști din 1996, cînd Constantinescu a fost ales președinte, știută fiind guvernarea aberantă a României din perioada 1996 – 2000. Apoi, furtul alegerilor din 2000, sloganuri precum ,,Să trăiți bine” în 2004, ,,Să trăiți și mai bine” în 2009, ,,Pas cu pas” în 2014 și ,,O Românie normală” în 2019. Din fericire, tehnologia ne ajută să îi revedem pe cei care au mințit cu nerușinare în campaniile electorale, fie că vorbim de președinți/guvernatori, fie de partide. Și, cu toate acestea, există români care îi cred în continuare pe acești farsori. Nu ne mai sperie minciunile politicienilor – știm cît rahat mănîncă mereu, mai ales în campanie. Ne sperie credulitatea românilor, care arată cît de fanatici sînt cei înregimentați politic.
În primul rînd, rolul PR-ului politic ar trebui redus la nivel primar, și anume la a învăța politicianul să nu se scobească în nas la TV, să fie îmbrăcat civilizat. PR-ul conduce, de fapt, țara asta. Fel și fel de consultanți politici, care mai de care mai bine plătiți, apără imaginea celor care ne fură, care ne mint și care duc țara în sărăcie, proiectînd în mințile naive ale românilor o imagine a unor indivizi care, în realitate, sînt goi pe dinăuntru, atît la nivel moral, cît și spiritual. Acest fapt a contribuit și încă contribuie la dezastrul actual al României. PR-ul este bun, dar nu în politică, nu în domeniile unde soarta țării este în joc. PR-ul trebuie aplicat acolo unde a fost inventat, în zona corporațiilor și în cea privată. În politică este contraproductiv și mincinos. Românii trebuie să înțeleagă că toate campaniile de imagine pe care partidele și oamenii politici le fac nu sînt nici pe departe atît de benefice pentru țară, așa cum sînt lăsați să creadă. În politică intri ca să faci ceva pentru țara ta, pentru cei care te-au ales, pentru cei care și-au pus speranțele în tine, ca politician. Nu intri în politică pentru ca să minți, ca să îți bați joc, ca să nu îți pese decît de interesele tale. Știm că acesta este modul general și actual la nivel global de a face politică, dar, din fericire, sînt țări în Europa, țări civilizate, care au o populație destul de matură și în care politicienii sînt aleși ca să fie la dispoziția populației, nu invers, așa cum e în România.
Vadimismul dorește transformarea din rădăcini a modului în care se face politică. Ne dorim proiectarea unei imagini reale a polticianului și judecarea lui prin prisma a ceea ce face. Falimentul clasei politice actuale este dovedit, este evident, și trebuie reprimat, abandonat, reformat din rădăcini, cu legi noi, stabile și elaborate în favoarea electoratului. Minciuna, ipocrizia și vorbele goale trebuie să dispară din politică, așa cum trebuie să dispară și toate legile care permit aceste practici. Bătaia de joc a politicienilor la adresa țării trebuie să înceteze, și de aici trebuie pornit în noua eră a politicii. Faptele concrete trebuie să înlocuiască imaginea falsă a celor care ni se afișează la geamul politicii, iar cei care mint trebuie să plătească cumva timpul pe care l-au pierdut cei care au crezut în ei.
O altă paradigmă actuală ce ar trebui aplicată este impunerea democrației așa cum este ea definită sau, dacă nu, abordarea unui mod corect de vot, a unei legi electorale clare. Dacă analizăm definiția democrației, vom afla că majoritatea decide întotdeauna. Or, în România, de mai bine de 15 ani, poate chiar mai mult, majoritatea nu mai decide. Dacă un partid ajunge în Parlament, votat de 30% din mai puțin de 50% dintre votanți, acel partid nu este validat de popor, practic el deținînd mai puțin de 16% din voturile populației cu drept de vot. Și, cu toate acestea, Curtea Constituțională, în cîrdășie cu actuala clasă politică, validează acele alegeri. O mare greșeală care ne-a adus pe noi, ca țară, la nivelul la care ne situăm astăzi. Dimptrivă, o clasă politică de acest gen, care a descurajat puternic electoratul să voteze, trebuie descalificată complet chiar de Constituție, și taxată pe măsură fie prin anularea alegerilor, fie prin decizii dure care să descurajeze nu poporul să voteze, ci politicienii bandiți să mai candideze. Este un prim pas spre normalitate. În acest moment, chiar dacă votează doar familiile politicenilor și ale celor îmbogățiți de pe urma lor – adică mai puțin de 20% din populația României cu drept de vot – conform Curții Constituționale, alegerile sînt valabile. Asta este o mare, o foarte mare greșeală. Totodată, o altă modalitate prin care se demonstrează faptul că democrația a murit în România este inutilitatea votului de la un ciclu electoral la altul. De ce? Legea, implicit Curtea Constituțională, permite o configurație extrem de fluidă a Parlamentului, astfel încît ideea conform căreia poporul are puterea este o bazaconie, o mare minciună pe care, evident, Curtea Constituțională o validează. Cum se face că politicenii au promulgat legi în beneficiul propriu, iar Curtea le-a validat în defavoarea prosperității poporului și a țării? Acest fapt este explicat doar de corupția existentă la nivelul aparatului de stat, fie că vorbim de Justiție, fie de cei care pun pe hîrtie legile proaste aflate în totală contradicție cu interesele țării.
Este strigător de la cer că pînă acum, în 2020, nimeni, nici un fel de partid politic sau om de bine al țării nu a luptat pentru democrație, și acest lucru este cauzat de aceste două bube de pe obrazul statului, aceste partide care, prin rotație, conduc România, și care, în această rundă se numesc PNL și PSD, dar care au avut diferite denumiri în ultimii 30 de ani. Vadimismul își propune ca poporul să fie cel care are puterea de a-i face pe politiceni să lucreze pentru țară, și nu pentru ei, familiie lor sau pentru grupurile din care fac parte. De aceea, noi, vadimiștii, considerăm ca fiind necesare schimbări radicale în modul în care politicienii ajung să fie aleși, iar Curtea Constituțională ajunge să îi valideze.
l. Alegerile să nu fie validate dacă prezența la urne nu atinge 60% din populația cu drept de vot a României. În caz contrar, Curtea nu ar trebui să valideze scrutinul, ci să îl reia în maximum 6 luni, iar partidele să aibă obligația să prezinte alegătorilor alte programe, precum și o nouă ofertă de candidați.
2. Rolul PR-ului în zona politică să fie redus, cei care devin aleși și reprezintă populația avînd de prezentat fapte și nu o imagine falsă. Cei care vă cer votul nu o fac pentru cumsecădenia lor, ci pentru ceea ce oferă celor care îi votează. O mare problemă în România este modul în care poporul a ales să voteze imagini, fără a avea nici cea mai mică idee despre oferta electorală a candidatului. Acest fapt se datorează, pe de o parte, lipsei totale de educație și maturitate a poporului, iar pe de alta, clasei politice care profită la maxim de naivitatea românilor.
3. Interzicerea migrării parlamentarilor de la un partid la altul. Orice politician care părăsește un partid ar trebui să își piardă locul în Parlament, iar postul lui să fie ocupat de succesorul lui pe liste. Pentru ca poporul să fie cel care decide, este obligatoriu ca structura Parlamentului să nu fie schimbată în timpul unei legislaturi. În acest mod, cei care au ales să fie ,,la putere” vor beneficia de cadrul legislativ necesar pentru a-și duce la bun sfîrșit un program de guvernare, putînd fi penalizați dacă nu își respectă promisiunile.
Este foarte adevărat că este greu să schimbi un mod de a face politică la un nivel atît de profund, Dar cei care citesc și încă gîndesc nu au cum să nu înțeleagă că, fără schimbări majore în zona legii electorale, a modului în care se face politică, nu poți spera la mai mult. Oricît de mult vom striga, oricît de mult vom cere schimbarea clasei politice, cei care vin în loc vor ajunge să facă exact la fel ca cei de acum. Nu se vor schimba, pentru că le place să fie așa, le place să își bată joc, să se îmbogățească, să fie importanți și să le pese mai puțin de bunăstarea celor care i-au ales.
Ca un exemplu clar și valabil a ceea ce spun aici, în urmă cu mai bine de 10 ani, în cadrul unei discuții cu un consilier politic care își făcea veacul prin Guvern, într-un moment unic de sinceritate, mi-a spus: ,,Nu am să fiu contemporan cu bunăstarea țării, a poporului, dar măcar să fiu contemporan cu bunăstarea mea”.  Este un adevăr dureros, șocant chiar. Acesta este modul în care aleșii și numiții politic înțeleg să fie politicieni. Plătesc bani pentru imagine, românul cade în plasă, iar politicianul fură de stinge. Priviți modul în care Corneliu Vadim Tudor a făcut politică: a spus mereu adevărul, oricît de dureros ar fi fost. Unii l-au considerat nebun, pentru că, așa cum putem observa, a fost sincer, iar românii au arătat că sînt cei care au greșit, victime ale hoților care i-au condus și, în continuare, îi conduc. Chiar și acum, în ceasul al 12-lea, mulți români înghit aceleași minciuni pe nemestecate, și refuză cu încăpățînare să gîndească, să conștientizeze că bandiții trebuie să plece, luînd cu ei și modul falimentar de a face politică. Vadim Tudor a fost un deschizător de drum, a demonstrat că se poate face politică și fără să minți, fără să furi. Românii au deja un exemplu, iar valorile vadimiste pe care le expunem în revistă sînt ele însele cel mai bun model, cel mai bun mod de abordare a realității. Pentru că, oricît de dur și de dureros este adevărul, noi îl vom prefera întotdeauna în locul minciunilor. Știm că va fi dificil să producem o schimbare, dar, așa cum am spus, sămînța vadimismului, odată ce va încolți, nu va putea fi oprită din dezvoltare.
Întărirea capitalului național este obligatorie și acest lucru trebuie să fie o prioritate a guvernărilor viitoare. Prin aceasta se înțelege, în primul rînd, o creștere a ponderii capitalului românesc în economie, dezvoltarea societăților românești în paralel cu o creștere a veniturilor salariale ale fiecărui cetățean. În fapt, ținta vadimismului este aducerea României la măreția pe care nu a avut-o niciodată, dar spre care a tins mereu. Sprijinirea dezvoltării companiilor românești și extinderea activității lor și în alte state reprezintă o prioritate, știut fiind faptul că aducerea profitului în țară de către companiile românești va genera bunăstare națiunii în sine, dar și românilor. Este de datoria oricărui român patriot să înțeleagă că o creștere a ponderii capitalului național în economia românească este un pas important spre suveranitate.
(va urma)
LIDIA VADIM TUDOR