Fii inteligent, gîndește și nu te lăsa furat! Fii vadimist!
- 02-11-2021
- 2 Comentarii
- 854
- 8
Vadimismul nu este doar un curent politic este un standard la care fiecare om inteligent, mai devreme sau mai tîrziu, va adera!
Vadimismul este calea pe care România va alege, la un moment dat, să o urmeze, dacă își dorește cu adevărat să fie prosperă, independentă, bogată ca națiune și ca stat. În România ultimilor 20 de ani, statalitatea se diluează, viermii politici care rod la temelia statului român fiind înlocuiți la fiecare 4-5 ani, tocmai pentru a distrage atenția poporului prostit, dar și pentru a așterne pe creierele spălate ale multora o aparentă iluzie de democrație. Prin valorile sale, prin obictivele sale, vadimismul urmărește îndepărtarea din zonele sensibile ale statului a acelor căpușe care îl distrug din interior și readucerea la ascultare a celor aleși sau numiți, pentru a aduce prosperitate celor care i-au ales, și nu sărăcie și incertudinea istorică a faptului că noi mai sîntem o națiune.
Mai devreme sau mai tîrziu, poate peste un an sau poate peste 100, dacă încă vom mai fi aici, vadimismul va fi opțiunea poporului român, pentru că, după anii în care românii au rătăcit prin deșert, acest curent va deveni, în mințile și sufletelor lor, ceea ce fondatorul acestei paradigme declara acum mulți ani – ,,farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună”.
Ca și poporul ales de Dumnezeu, care a rătăcit prin deșert timp de 40 de ani pînă la regăsirea lui ca națiune, și pe noi, românii, această perioadă de 30 de ani de democrație ne va ajuta să deschidem mai bine ochii în viitor și să fim o națiune, un popor unit în jurul valorilor pur românești pe care vadimismul pe promovează. Dacă pe poporul evreu, Moise a fost cel care l-a condus spre regăsire, care l-a eliberat din Egipt, în România, vadimismul ne va elibera de mafia politicienilor care au distrus statul și îl va ajuta să se regăsească. Sînt mulți cei care nu pot înțelege valorile pe care Vadim Tudor le-a promovat și le-a apărat pînă cînd a părăsit acest pămînt. Sînt mulți cei care, oi fiind, se alătură unor grupuri antiromânești numai pentru că nu simt patriotismul cultivat de vadimiști, nu au capacitatea să îl înțeleagă. Însă, sînt și mai mulți cei care se alătură acestui curent minunat, cei care aderă la principiile vadimiste și la obiectivele lui. Oile vor urma curentul impus de străinătate, iar cei plătiți de alții, din afară sau din interiorul Serviciilor, ne vor denigra pentru că obiectivul lor nu este o Românie puternică. Dar cei care își iubesc țara vor fi mereu alături de națiune, și înțeleg faptul că cele mai frumoase valori și cea mai frumoasă țară din lume este chiar țara în care fiecare s-a născut. Se spune despre România că este ,,grădina Maicii Domnului” sau ,,leagănul marilor civilizații”. Poate că așa și este, sau poate că nu. Dar noi, vadimiștii, ne dorim asta. Și știm că se poate!
Puterea israelienilor, o mînă de oameni risipiți timp de secole prin lume, stă în dragostea lor față de simbolurile naționale, de istoria lor, de țara lor. Naționalismul i-a salvat de la dispariție, iar ei au înțeles că doar uniți vor fi stăpîni. Ne dorim ca vadimismul să constituie un liant, un factor de uniune al tuturor românilor, fie că sînt moldoveni, ardeleni, munteni, dobrogeni. Ne dorim să adunăm în rîndurile noastre tineri deștepți, cu inițiativă, oameni inteligenți, spirite vii, care nu mai doresc să piardă nici măcar o zi într-o țară devorată pe interior de căpușele trădării.
Se spune că tot ce este important în viață se obține cu dragoste sau cu sînge. Și dacă privim în istoria noastră, putem observa că tot ce a fost mai valoros în țara asta minunată a fost obținut cu sîngele soldaților români, sînge vărsat în războaiele din ultimii 200 de ani, dar și cu dragostea unor conducători care au iubit poporul român, pentru libertatea căruia au luptat. Vadimismul reprezintă calea spre un viitor integru, spre libertate, spre progres, calea spre îndeplinirea năzuințelor fiecărui român. Ne mîndrim acum cu faptele de eroism ale românilor, cu cei care au realizat lucruri mărețe în afara țării, în locuri care au fost mai receptive la nevoile și la capacitățile lor. E timpul ca mentalitatea de slugă să se stingă, ca românii să tindă spre orizonturi mai îndepărtate decît cele permise pînă acum. Ne dorim ca oamenii să cucerească lumea cu creierul, cu mintea, și nu cu forța brută a brațelor. Va veni vremea cînd tot mai mulți români vor înțelege că cei inteligenți nu se lasă manipulați, că patrioți nu își vor lăsa țara la greu, că sărăcia nu este nici pe departe benefică pentru nimeni și că, pentru a fi bogat, nu trebuie să mai permiți altora să te fure. Vadimismul este plaforma, baza prin care oamenii inteligenți pot participa la eliberarea națiunii de proștii și de trădătorii care au subjugat-o!
Așa cum omul a cucerit pămîntul cu inteligența sa, românii își vor recupera țara prin implicarea celor care știu că viitorul lor și al copiilor lor depinde de deciziile și de acțiunile lor. Vadimismul nu este doar un curent politic. Vadimismul este un standard la care fiecare om inteligent, mai devreme sau mai tîrziu, va adera!
LIDIA VADIM TUDOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite
Articole din categorie
Articolul saptamanii
Bucuresti:
3.8 C