În calitate de simplu cetățean al acestei colonii numită România îi acuz de înaltă trădare și de subminare a intereselor poporului român pe toți cei care s-au prindat pe la putere după anul 1990: președinți, miniștrii, secretari de stat, directori de Servicii sau activiști numiți în funcții-cheie doar pentru a semna. Toți aceștia au distrus zi de zi, clipă de clipă, suveranitatea, prosperitatea și speranțele românilor și nu au nici o scuză.

Chiar dacă invocă faptul că România este membră UE și că, prin prisma acestui statut, au fost forțați să ia unele decizii, în realitate toate acțiunile lor reprezintă o dovadă incontestabilă a trădării. Din păcate însă, politicienii actuali își vor căuta mereu scuze și îi vor ataca virulent pe cei din tabăra adversă. Vedem cum diverși partizani ai partidelor aruncă vina pentru nenorocirea în care se află România, cînd adevărul este simplu și de necontestat: toți au trădat, toți au furat.

Pentru a vedea nivelul la care am ajuns nu este necesară o sentință judecătorească și nici mari studii academice. Este suficient să analizăm ultimii 30 de ani printr-o lupă obiectivă și prin intermediul informațiilor publice din 23 decembrie 1989 și pînă în prezent. Trădătorii sînt încă printre noi. Iar acuzațiile mele se bazează strict pe realitatea în care se află România și pe trista postură de colonie în care, din nefericire, sîntem. O țară decăzută în care statalitatea este în pericol atît din cauza bandiților cu ștate vechi, cît și a celor mai tineri, moștenitorii de „drept” ai primilor. Pentru că, așa cum vedem, cei care ne fură în prezent sînt copiii, nepoții, rudele celor care ne-au furat imediat după 1989.

Îi voi cita pe rînd, ,,în ordinea numerelor de pe tricou” sau ghidîndu-mă după anumite evenimente semnificative la care au luat parte. Lista este deschisă de primul președinte post-decembrist al României, primul comunist devenit brusc capitalist, acel individ care, „cu voia dvs., ultimul pe listă” a ajuns, în fapt, întîiul României.

Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste

Pentru că a deschis ușa hoților care au prădat această țară. El a fost cel care, prin lașitate și ipocrizie, prin aparența unei așa-zise reconcilieri și prin promovarea unor valori socialiste falimentare, a făcut ca virusul corupției să pătrundă în sîngele economiei românești. El a dat undă verde foștilor securiști, foștii secretari ai PCR pentru a-și reocupa funcțiile. A lansat expresia imbecilă ,,sărac și cinstit”, un fel de revers al ,,botniței liberale aflată pe figura țăranilor români care culegeau struguri pentru moșieri”. Prin privatizarea lentă – sau, așa cum spunea chiar el, ,,să tăiem coada cîinelui puțin cîte puțin” – a făcut ca furtul să devină politică de stat în România. Și-a savurat din plin puterea la adăpostul funcției, în timp ce concepții precum ,,să nu îi lăsăm pe străini să ne construiască autostrăzi” au făcut ravagii în viețile românilor. Lăsînd deoparte modul barbar în care familia Ceaușescu și alte cîteva mii de oameni au fost uciși în timpul loviturii de stat din decembrie 1989 – finalizată oficial ca revoluție – pot afirma că Ion Iliescu a fost primul mare trădător al României. Din păcate, pentru a trece în revistă toate deciziile proaste pe care le-a luat ar fi necesare volume întregi, dar ca să rezum, spun doar că îmi doresc ca nimeni să nu se gîndească să îi ofere numele unei străzi. Merită din plin ca numele să îi fie scris cu litere de-o șchioapă în rîndul marilor trădători de neam, al inițiatorilor marilor distrugeri realizate pe teritoriul țării după ʼ89. Nu uitați că din cauza acestui individ și a găștii care îl seconda, în România au avut și au funcții înalte Petre Roman, Traian Băsescu și chiar Iohannis, figuri nocive, toxice și antiromânești, care ne-au făcut să trăim vremurile triste de acum.

Pentru toate deciziile imbecile pe care le-a luat în mandatul său de premier, și care au deschis larg porțile pentru corupție și devalizarea totală a țării. Ca și Ion Iliescu, Petre Roman a fost ușa prin care trădarea și corupția s-au furișat în sîngele tînăr al democrației românești de la începutul anilor ʼ90. Există mari semne de întrebare legate de modul în care au fost achiziționate avioanele Airbus franceze, de modul în care Roman a distrubuit sume mari de bani în străinătate, în scopuri așa-zis corecte, dar în spatele cărora s-au aflat unele personaje care acum pozează în miliardari, la vremea aceea niște neica-nimeni. Petre Roman a fost pe cît de adulat de femeile de la Apaca, pe atît de toxic pentru ele și pentru industria României care, restructurată și adaptată la noile provocări, putea merge mai departe. Să nu uităm că expresia ,,industria românească este un morman de fiare vechi” a fost prima oară rostită de acest politician, ca mai apoi să fie atît de uzitată încît toți românii au ajuns să fie convinși de asta. Evident că el se află, alături de Ion Iliescu, în topul marilor trădători ai neamului românesc și, din această cauză, sper că, mai devreme sau mai tîrziu fie Justiția, fie istoria, îl va judeca așa cum e mai bine.

Emil Constantinescu, președintele României în perioada 1996 – 2000

Pentru că nu a făcut nimic pentru a stopa devalizarea țării; dimpotrivă, a ales să se ascundă în spatele unor scuze penibile. În plus, a participat în mod direct la distrugerea efectivă a unor industrii, a unor ramuri industriale, aprobînd tacit deciziile falimentare și lipsite de viziune ale lui Victor Ciorbea. În plus, a mințit în legătură cu aducerea la guvernare a 15.000 de specialiști, fapt pentru care îl acuz și de înșelătorie. El a fost cel care, doar de dragul de a fi mîngîiat pe creștet de diverși indivizi ai cancelariilor occidentale, a deschis spațiul aerian pentru NATO în scopul bombardării Serbiei, în 1999, cu toate că România nu era membră a acestei organizații și nu avea nici o obligație față de Alianța nord-atlantică. Constantinescu a încurajat, tacit, contrabanda, la umbra administrației sale avînd loc numeroase tranzacții dubioase fie cu arme, fie contrabandă cu țigări, totul tăinuit de Serviciile Secrete. Emil Constantinescu a compromis total ideea de ,,dreapta” în România, o aripă a politicii de la care românii aveau mari așteptări. Dimpotrivă, speranțele românilor care dansau frenetic în noiembrie 1996 în Piața Universității au fost distruse.

Pentru că a distrus o mare parte a industriei românești împreună cu PNȚCD. Asemenea președintelui Emil Constantinescu, nu a fost în stare să blocheze avîntul corupției pe care FSN o încuraja încă din 1990, cu toate că venirea lui la putere, în 1996, s-a produs pe fondul unui val de simpatie și de dorință de schimbare. S-a dovedit, pînă la final, că Ciorbea nu era cu nimic mai presus de un biet activist de partid al PCR și că nu a înțeles pe deplin expresia pe care o folosea adesea – ,,unui om este mai bine să îi dai o undiță, nu pește”. Tu, Victor, le-ai dat oamenilor și undițe și pește, dar apoi le-ai secat lacul și i-ai lăsat pe drumuri. Așa ai procedat cu mare parte din industrie, și pentru distrugerea țării ai fost răsplătit cu funcția de Avocat al Poporului de gașca pe care ai finanțat-o în timpul guvernării tale.

Victor Ciorbea a demonstrat nu doar că este un om slab, un politician și mai slab, ci un foarte mare balon umflat pînă la refuz cu un gaz toxic, foarte nociv pentru România, pentru toți românii.

Adrian Năstase, prim-ministru al României în perioada 2000 – 2004

Pentru că nu a oprit căderea României de la statutul de țară independentă la cel de colonie, și a semnat vînzarea pe nimic a unor obiective de interes național. Chiar dacă își justifică deciziile prin presiunea mediatică și nevoia de a intra în UE și NATO, Năstase nu are nici o scuză. Așa cum nici miniștrii cabinetului său nu au. În ciuda faptului că a reușit să aducă României o speranță prin creșterea economică sănătoasă, Adrian Năstase nu a fost în stare să vadă dincolo de ego-ul său și să conștientizeze jocurile făcute la nivel internațional. Această lașitate îi oferă un loc la masa trădătorilor de neam; nu doar că nu a stopat corupția din Sistem, dar a lăsat un personaj obscur să preia România și să o transforme într-o colonie. Anii de pușcărie pe care i-a ispășit sînt mult prea puțini în comparație cu răul făcut. România ar fi avut un alt drum dacă Năstase ar fi putut să blocheze, prin guvernarea sa, accederea la Cotroceni a unor aventurieri. Dacă Ion Iliescu a fost, așa cum spuneam, ușa principală prin care veninul trădării a infestat România, Adrian Năstase a fost ușa din spate, fereastra de la drum.

(va urma)

TANO