Pînă la începutul anilor 2000, astfel de raționamente erau oarecum simple. Existau cîțiva moguli de presă, care asigurau salariile unor jurnaliști. Pe măsură ce timpul a trecut și mass-media a fost acaparată complet de interesele străine – pentru că nimeni nu mă poate convinge că Voiculescu sau Burci mai au vreo putere în trusturile de presă pe care le dețin – au început să apară diverși profeți mediatici, care, cu priviri încruntate ori sticloase ne arată cum se tră­iește în România și cum mor ei de dragul acestei țări. 

Cu cît averile lor sînt mai mari, cu atît nivelul de trai în România scade, dar asta e altă poveste și nu se referă doar la falșii profeți din mass-media românească.

Din păcate însă, românul slab de înger îi iubește și îi susține în tot ceea ce fac, fără să se întrebe nici măcar o secundă ce naiba a făcut această ,,elită” pentru ca el, românul, să o ducă mai bine. Din fericire însă, numărul românilor care au înțeles comedia asta, acest spectacol al sărăciei, este din ce în ce mai mare. Pot spune că, în general, cei care acum îi urmăresc pe acești mincinoși sînt mult mai puțini decît cei care votează, sub 30%. Restul, oameni cu mintea la ei, preferă să își trăiască viața independent de impostorii ăștia.

În România există o dictatură a Sistemului. În fond, este mult mai simplu pentru acești indivizi bogați să expună publicului cîteva marionete, pe care să le schimbe periodic cu altele, proaspete și purtătoare ale unor promisiuni care se vor dovedi a fi fost, de asemenea, minciuni. Cred că este cazul ca Academia Română să introducă în DEX o accepțiune nouă a dictaturii – aceea a Sistemului, a unui grup nevăzut de oameni, care stau bine mersi pe umerii unei țări și își fac de cap cum vor și cînd vor, cu timpul și viețile trăitorilor de acolo. Temenul ,,dictatură” este deja perimat. Nu se mai pune problema ca un singur om să fie dictator, este, în fond, imposibil. Acum, dictatura este ceva mai sofisticată, mult mai greu de definit, devenind, astfel, imposibil de identificat dictatorii reali.

Pot spune, fără nici un fel de reținere, că cea mai dură dictatură a unui sistem este în SUA, patria democrației. Cei care privesc atent la politica americană din ultimii 30 de ani știu că, indiferent cine a fost la putere, ce fel de administrație – republicană sau democrată – indiferent de președinte, politica americană, cu foarte mici excepție, nu s-a schimbat. Un exemplu recent este faptul că ceea ce a început Trump continuă Biden, chiar dacă în campania electorală se contraziceau pe diverse principii, acum se observă că politica externă, cel puțin cea purtată de Biden, nu este altceva decît o continuare a  deciziilor lui Trump. Statul profund despre care vorbea Trump există în SUA și am credința că s-a format la cîteva zile de la renumita Declarație de independență din 4 iulie 1776.

În România există o elită care beneficiază din plin de un aport financiar și de putere, și care nu va renunța niciodată la aceste privilegii de bunăvoie. Pentru a le păstra, această elită își va sacrifica oricîți pioni/politiceni e nevoie, va mai închide cîțiva la pușcărie, pe alții îi va elimina din spațiul public, dar nu va renunța. Își va extinde controlul asupra principalelor instituții și va depunde toate eforturile, fără restricții, pentru a-și consolida puterea. Acele pensii speciale și alte beneficii acordate celor din Justiție nu reprezintă altceva decît o mită, asemenea bugetelor acordate Serviciilor Secrete, cele care, în fond, țin ,,țara în mînă”. Mita se exitinde și în favoarea celor despre care vorbeam mai sus, a celor din mass-media, a „vîrfurilor” care o reprezintă.  

Elita actuală nu va fi îndepărtată de pe obrazul țării, cel puțin nu cu mijloace așa-zis democratice. Se vor face zeci și mii de partide. Se vor angaja o sută de patrioți care să salveze țara, dar acolo, la vîrf, vor accede mereu doar cei care sînt profund controlabili și care nu ies din rînd cînd e vorba de lucruri serioase. Este normal ca jurnaliștii să semnaleze public unele nereguli, pentru că, în fond, iluzia democratică trebuie să existe. Faptul că personaje precum cei de la AUR au intrat în Parlament, de asemenea, trebuie să asigure românului de rînd un debușeu naționalist. Dar am observat cu toții că, în chestiunile serioase, AUR cu toți ai lor nu ies din rînd. În fond, veți vedea peste 4 ani că țipetele rămîn țipete, strigătele de asemenea, iar românii vor fi la fel de săraci ca în decembrie 2020. Pentru că Sistemul te lasă să strigi și să te tăvălești pe jos, dar nu te va lăsa niciodată să îi afectezi interesele. Schimbarea nu se va face nici în 2024, nici în 2028. Și, pe măsură ce timpul trece, România va fi depopulată, la alegeri se vor prezenta doar ei cu ai lor, și se vor valida reciproc pînă cînd progeniturile lor vor începe să facă greșeli care, la un moment dat, vor duce la o fractură socială majoră. Dar acest basm a mai fost spus și în decembrie 1989 și va mai fi spus și atunci cînd tectonica maselor va fi una ceva mai radicală.

Este penibil ce se întîmplă cu țara asta, este grotesc cum cei care mint și își bat joc sînt protejați, în timp ce toți cei care doresc să facă bine sînt eliminați fie mediatic, fie fizic. Pentru că pe mine, cel puțin, nu mă va convinge nimeni că un om care înota kilometri întregi în largul Mării Negre poate muri subit de un infarct la începutul toamnei lui 2015.

TANO