Pînă în 1990, bipolaritatea a fost un mare avantaj pentru omenire: de dragul aparențelor, regimurile aflate la putere fie în Vest, fie în Est, erau cît de cît atente la nevoile populațiilor pe care le păstoreau. De frica propagandei existente de ambele părți ale zidului, omul de rînd era oarecum protejat, dar este adevărat că depindea și de care parte a zidului se afla. Pentru că, în comunism erau protejați cei din pătura de mijloc, erau ucise din fașă visurile celor care își doreau să evolueze. În Vest, însă, lucrurile erau mult mai bine gîndite, mai ales în partea europeană, atît cei din clasa de jos, cît și cei din clasa de mijloc avînd o șansă de a crește, împreună cu spiritele inovatoare, întreprinzătoare, care au făcut ca Occidentul să devină forța motrică a întregii civilizații. Ei bine, în Est nu era așa.

Cei cu o inteligență peste medie încercau să sară zidul și, dacă nu reușeau, fie sfîrșeau înecați în alcool și nepăsare, fie se limitau la ceea ce sistemul le oferea.

Bipolaritatea aceasta a fost benefică pentru că, deși guvernele făceau și abuzuri, erau cu ,,perdea”. Dacă ne uităm la filmele realizate în perioada Războiului Rece, vom observa respectul guvernelor pentru propriile populații. După anul 2000, însă, la adăpostul unei propagande liniștitoare, drepturile individuale s-au restrîns, iar abuzurile comise sînt extrem de serioase. Dar această involuție este de înțeles, dat fiind faptul că mass-media nu este absolut deloc liberă.

Acum, în lumea unipolară în care trăim, observăm un Occident turbat și plin de patos cînd e vorba de restrîngerea drepturilor individuale, dar la fel de înverșunat în fața evenimentelor petrecute în state precum Rusia sau China. Timp de un an de zile am putut observa la Paris cum Vestele Galbene au demonstrat împotriva guvernului, așa cum s-a întîmplat și în Italia, Germania sau Austria, dar fără să genereze nici un fel de reacții în ,,lumea modernă a presei libere”. La începutul acestui an am văzut în direct pe toate canalele de televiziune asaltul asupra Capitoliului, organizat de cîteva mii de persoane – ,,doar o minoritate” bine pusă la punct cu prețul cîtorva vieți. În China și Rusia o altă minoritate face același lucru, dar acolo țările occidentale sînt atente pentru că, vezi Doamne, democrația are de suferit. Penibilitatea acestor indivizi, inclusiv a celor care fac umbră pămîntului în România, este depășită doar de perversitatea lor. În rest, cum ei sînt la putere, cum ei dictează, cum ei dispun de banii noștri, nu putem comenta nimic. Vedem cum popoarele lumii, la nivel de individ, sînt din ce în ce mai constrînse, mai asuprite, mai prost plătite și cu un nivel de trai net inferior pe zi ce trece, dar nu putem face nimic. Și, din acest motiv, este bine ca pe teren să existe măcar doi arbitri. La nivel politic și geopolitic avem un singur arbitru care decide cum vrea și ce vrea el – SUA. Nu e corect. În anii ʼ50, ʼ60, ʼ70 și chiar ʼ80, America era o țară frumoasă, iubită de întreaga lume. Acum parcă nu mai e așa. Vedem că și la americani lucrurile s-au schimbat, s-au stricat, s-au agravat, dar cum pot face prăpăd fără a fi trași la răspundere, totul se reduce doar la laudele pe care mass-media le adresează neîntrerupt celor care apasă din ce în ce mai tare pe grumazul lumii fără nici un fel de reținere.

Aplicarea dublului standard nu este deloc benefică, nu este practică și nu poate aduce progres și pace omenirii. Acolo unde o populație se simte nedreptățită, frustrările acumulate vor exploda la un moment dat, chiar dacă controlul pe care elitele îl impun societăților devine din ce în ce mai dur, mai apăsător, mai ferm. În ultimii 30 de ani am avut multe exemple în acest sens, pornind de la Războiul iugoslav din anii ʼ90, finalizat cu bombardarea Serbiei și desprinderea forțată a Kosovo, continuînd cu revoluțiile portocalii și florale, cînd puterea a fost schimbată nu prin vot, ci prin presiunea străzii, cu ceea ce se întîmplă în Crimeea și Donbass, cu ceea ce vedem că se petrece în Hong Kong. Democrația se aplică diferențiat și în funcție de interesele țărilor bogate. ONU nu mai există decît la nivel formal și se va prăbuși curînd în propria neputință. De fapt, după cum vedeți, ONU nu mai există decît ca instituție, ca loc unde mai-marii lumii se întîlnesc să își mai dea cu părerea. Dar această organizație a rămas demult în afara marelui joc, politica externă a statelor mari ignorînd total acest organism.

Elitele care ne conduc – și nu mă refer la politicienii de paie pe care îi vedem la TV – au un plan determinat, dar încă bine ascuns în negura timpului. SUA reprezintă doar un instrument în mîinile acestor elite. Iată de ce putem spune că lumea unipolară care se dezvoltă sub ochii noștri nu este deloc bună pentru omul de rînd. Sperăm cu toții că vor exista țări care vor rezista acestor atacuri la adresa umanității, pe care acești indivizi care conduc din umbră le lansează.

Astfel de țări, pe care presa le numește ,,rebele”, se aliniază și ele curentului general, poate cu cîteva puncte de negociere în plus, așa că este doar o chestiune de timp pînă cînd un ,,guvern mondial” se va așeza la putere, poate chiar în clădirea unde acum își are sediul organizația muribundă ONU. Vremea războaielor poate că a trecut – într-o lume unde globalismul s-a impus, războaiele nu își mai au rostul pentru că, indiferent în ce loc va cădea o bombă, va atinge cu siguranță interesele țărilor și elitelor care conduc lumea.

Poate că acesta este marele cîștig al umanității într-o lume condusă de globaliști: un imperiu global, cel mai mai mare imperiu al lumii, locul unde puterea este deținută nu de state, ci de corporații. Dar această liniște are un cost prea mare: un control și o dominație demonică a celor de sus asupra clasei de jos, mai ales că robotizarea și tehnologia vor scoate din circuitul economic pe mulți dintre cei care acum încă au un loc de muncă, fapt care îi va transforma în viitori paria ai societății, de care aceasta se poate dispersa.

Privind în trecut și analizînd prezentul, viitorul tot nu pare a fi ceva clar. Omenirea nu a mai traversat o astfel de perioadă niciodată, nici măcar atunci cînd o întreagă casă regală germană conducea lumea. Și se pare că pentru cei care cîndva făceau parte din clasa de mijloc a societății se anunță vremuri din ce în ce mai grele, așa cum pentru pătura ceva mai săracă se pare că șansele de supraviețuire tind spre zero. Nu știm nici măcar ce efecte vor avea asupra omenirii aceste vaccinuri care ne vor ajuta să circulăm liberi prin lume, așa cum nu știm nici cînd se va termina pandemia aceasta, cînd va începe alta sau dacă vreodată ne vom relua viețile pe care le aveam înainte ca ,,noul coronavirus” să ne restricționeze. Ca de obicei, și în acest caz timpul ne va răspunde. Pînă atunci, să sperăm că poate o minune se va întîmpla și vom reveni la o lume multipolară, din care omul de rînd va cîștiga văzînd că mai mulți golani puternici se țin în șah unul pe altul, așa cum, cîndva, SUA și URSS au făcut.

TANO