Geopolitica Muntelui Templului

Izbucnirea bruscă a unui conflict militar între evrei și arabi în Israel și în teritoriile palestiniene, depășind în anumite privințe toate intifadele anterioare, are o succesiune cronologică evidentă, reglementată de liderul Beniamin Netanyahu, care încerca să rămînă la putere, inclusiv prin intermediul „micului război victorios”.

Pe 2 mai a.c., cînd a devenit în cele din urmă clar că premierul israelian nu va putea forma o coaliție de guvernămînt, poliția a început să evacueze zeci de familii arabe din Ierusalimul de Est, din cartierul Sheikh Jahhar, adiacent Muntelui Templului, cu scopul de a ocupa zona cu coloniști evrei. Acest lucru a provocat primul val de furie arabă. La 5 mai, președintele Reuven Rivlin a predat mandatul de a forma o coaliție de guvernămînt în Knesset liderilor opoziției, Lapid și Bennett. Primul lucru pe care l-au anunțat a fost intenția de a-l acuza pe Netanyahu de infracțiuni de corupție, care, într-un efort de a evita procesul și închisoarea, a aruncat țara într-o serie de conflicte interminabile. Noul cabinet ar fi trebuit să se bazeze pe sprijinul „neguvernamental”, dar formalizat din partea reprezentanților partidelor arabe israeliene, care erau, de asemenea, un „cuțit ascuțit” pentru tabăra de dreapta din jurul lui Netanyahu.

Apoi, pe 7 mai, poliția israeliană i-a împrăștiat pe credincioșii arabi prezenți la moscheea Al-Aqsa de pe Muntele Templului, intervenție care a servit drept „factor declanșator” pentru tulburări mai grave.

Există un concept stabil de „geopolitică a Muntelui Templului”, al cărui sens este că cea mai mică schimbare în prezența evreilor și musulmanilor în acest punct sacru duce la șocuri tectonice în întreaga regiune. Astfel, cursul principal al evenimentelor ulterioare a fost previzibil. Și dacă președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmud Abbas, și organizația Fatah, au urmat calea nesupunerii civile, atunci radicalul Hamas, care stăpînește în Fîșia Gaza, a răspuns, de asemenea, în modul așteptat, lansînd mai multe rachete pe teritoriul israelian. Acesta a fost urmat de un schimb tot mai mare de lovituri care a luat proporții fără precedent.

Din Gaza au fost lansate deja pînă la 2.000 de rachete și obuze spre „teritoriul inamic”. În același timp, conform estimărilor armatei israeliene, există încă cel puțin 12 mii de astfel de muniții în stoc. Ca răspuns, Israelul a tras aproximativ 160 de obuze în Gaza doar în noaptea de 14/15 mai. Domeniul de aplicare al distrugerii este colosal. Civilii mor pe ambele părți. Există mai puțini israelieni, dar panica este răspîndită în orașele țării, deoarece sistemul antiaerian „Cupola de Fier“ nu poate face față armelor care fac legea în multe orașe. Președintele Biroului Politic al Hamas, Khaled Mashaal, cere un armistițiu în orice condiții. Și mai devreme sau mai tîrziu îl va obține, desigur.

Rezultatele preliminare ale următoarei runde a confruntării arabo-israeliene pot fi rezumate. Procla­mînd faptul că „patria este în pericol”, Netanyahu și-a atins, probabil, principalul obiectiv politic. Bennett a refuzat să formeze o coaliție de guvernămînt, iar Lapid este neputincios fără el. Starea de spirit a populației este de așa natură încît, mergînd la a cincea rundă de alegeri anticipate, Netanyahu ar putea în cele din urmă să obțină un număr suficient de mandate pentru a forma un guvern. Cu toate acestea, noutatea este că nimeni nu se aștepta la o asemenea intensitate a protestelor din partea arabilor – cetățeni israelieni care trăiesc în interiorul teritoriului israelian (20% din populație) și care nu au nimic de-a face cu perspectivele statalității palestiniene. Între timp, Ierusalimul de Est și Muntele Templului sînt altare pentru ei. În aceste zile, în orașele și așezările din Israel cu o populație pur arabă, în principal în nordul țării, în Galileea, a fost stabilită o formă de anarhie. Și orașele mari cu o populație mixtă, de la Haifa, adiacentă Galileii, și Akko, pînă la Jaffa, Lod și Ramla în sud, sînt cuprinse de revolte, incendieri și ciocniri ale „bandelor” de tineri de ambele părți. Poliția din aceste orașe nu face față protecției populației. Guvernul discută despre implicarea armatei în restabilirea ordinii, dar pînă acum, armatei, dimpotrivă, îi este interzis să apară în cartierele arabe în uniformă, pentru a nu deveni ținte de atac. Spectrul unui război civil se profilează asupra țării. Și asta în ciuda faptului că arabii israelieni, deși sînt privați de unele drepturi civile în comparație cu evreii, depășesc cu mult în ceea ce privește nivelul de trai nu numai palestinienii, ci și multe țări arabe bogate. Și perspectivele demografice ale țării sînt de așa natură încît, în cîteva decenii, arabii israelieni, alături de ultra-ortodocșii evrei care refuză să servească în armată, vor constitui jumătate din populație.

O nouă escaladare a acțiunilor militare de către FDI este evidențiată de faptul că proteste armate pot izbucni și în alte regiuni relativ reținute. Cu toate acestea, pre­ședintele palestinian și liderul Fatah, Mahmud Abbas, se află într-o poziție dificilă. La urma urmei, organizația Hamas din Gaza s-a sacrificat, răspunzînd apelurilor sale, iar Abbas nu va putea să se abțină să ordone o luptă militară mult timp, acest lucru l-ar amenința cu o pierdere completă a autorității în rîndul populației palestiniene. Dorind să comită acțiuni suicidare, Hamas s-a bazat probabil pe acest lucru. Mai mult, rezultatele militare ale operațiunii israeliene par ambigue. Rapoartele victoriei spun că au fost distruse cartierele generale și centrele pentru producerea de rachete inamice, kilometri întregi din buncărele identificate anterior și comunicațiile subterane. În același timp, presa israeliană relatează că planul principal al operațiunii Statului Major „Gardianul Zidurilor” a eșuat. Esența a fost că, reprezentînd pregătirile pentru o invazie la sol pe scară largă în Gaza, a forțat aripa militară a Hamasului și forțele sale principale să se refugieze în structuri subterane și apoi să le distrugă acolo cu atacuri aeriene și artilerie. Ceea ce nu s-a întîmplat.

Militanții nu au urmat ordinul și s-au împrăștiat în rîndul populației civile. Potențialul militar pe care Hamas l-a acumulat de-a lungul anilor de guvernare nedivizată în Gaza este de așa natură încît pentru ocuparea deplină a sectorului IDF sînt necesare mult mai multe forțe decît s-au concentrat pînă acum. Forțele sînt potrivite numai pentru raidurile locale pe termen scurt. Drept urmare, victimele în rîndul populației civile palestiniene sînt mult mai mari decît în detașamentele de luptă. Nucleul brigăzilor Izzeddin al-Qassam a fost păstrat și este puțin probabilă reocuparea israeliană completă a Gaza fără victime de ambele părți.

Comunicațiile subterane, așa cum s-a întîmplat de mai multe ori în trecut, pot fi restabilite mult mai repede decît ne-am putea imagina, deoarece locuitorii sectorului nu au de muncă. Cu atît mai mult, încercările care se fac acum de bombardare a caselor în care locuiesc comandanții Hamas au eșuat. Și acțiuni precum distrugerea unei clădiri înalte, unde se aflau birourile agențiilor de știri mondiale - de la Al-Jazeera la Associated Press, unde știau cu siguranță că nu există hamasiști lîngă ei, nu vor apropia Israelul de victorie.

Descriind statutul actual al Israelului, politicianul Avigdor Lieberman concluzionează: „Netanyahu distruge țara. În ultima săptămînă am asistat la un fiasco fără precedent și la prăbușirea puterii în toate... Domnule șef de guvern, pleacă!”.

În general, după ce a cîștigat o anumită victorie tactică, Netanyahu, urmărind în principal obiective politice egoiste, a legat strategic și mai strîns nodul contradicțiilor arabo-israeliene. Va trebui dezlegat cu mare greutate.

N.K.