Două decenii de război în Irak și Afganistan au făcut din America un „imperiu eșuat”. Nu a reușit să-și rezolve nici una dintre problemele cu care s-a confruntat, dar nu poate renunța la rolul de „far al democrației”. Politica externă a lui Biden continuă pur și simplu această moștenire devastatoare. Dar „imperiul american” nu va repeta, oare, soarta celui sovietic?

The Nation: America nu ,,s-a întors niciodată”

Totul s-a întîmplat cu mult timp în urmă, în epoca în care se părea că americanii nu aveau rivali. Este dificil să ne amintim vremurile cînd aceștia au trăit pe aceeași planetă cu rușii și chinezii, fără a fi dușmani declarați. Abia mai tîrziu a apărut „axa răului”, formată din trei țări „rebele. Și nici măcar acestea nu au reprezentat o amenințare reală pentru America.

Adevărat, s-a dovedit mai tîrziu că Osama bin Laden, originar din Arabia Saudită, și 19 dintre adepții săi, dintre care majoritatea erau saudiți care aparțineau organizației teroriste Al-Qaeda, au dobîndit o „forță aeriană” de patru avioane civile, pe care le-au deturnat și au atacat America.

Apoi, SUA au fost prezentate în întreaga lume ca fiind cea mai puternică forță politico-militară, o superputere a tuturor timpurilor și popoarelor, cu un potențial militar care a lăsat toate celelalte țări îngenuncheate. Și apoi, desigur, a început Războiul Global împotriva Terorii, care în scurt timp a devenit un război convențional obișnuit. Da, acest război – chiar dacă nimeni nu l-a numit așa timp de ani de zile – a început pe 11 septembrie 2001. În Pentagonul parțial distrus, secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, care știa deja că dezastrul din jur este probabil opera lui Osama bin Laden, le-a ordonat asistenților săi să înceapă o serie de represalii împotriva... Irakului lui Saddam Hussein. Cuvintele exacte ale lui Rumsfeld (înregistrate de asistentul său) au fost: „Efectuați o operațiune militară la scară largă. Faceți praf totul și pe toată lumea, indiferent că are legătură cu terorismul sau nu”. Gîndiți-vă la această frază. Într-un mod ciudat, aceste cuvinte, rostite în primele ore după distrugerea World Trade Center din New York și o parte a Pentagonului, par să cuprindă întreaga experiență americană a Secolului XXI.

La cîteva zile după 11 septembrie, Rumsfeld, care a servit patru președinți înainte de a părăsi această lume la 88 de ani, și președintele pentru care lucra atunci, George W. Bush, vor anunța oficial începutul Războiului Global împotriva Terorii. Acesta va viza rețelele teroriste suspectate în cel puțin 60 de țări. Vor invada Afganistanul și, în mai puțin de un an și jumătate, vor face același lucru la o scară mult mai mare în Irak pentru a-l răsturna pe conducătorul său autocratic Saddam Hussein, care a fost cîndva un prieten al aceluiași secretar al Apărării american.

În ciuda zvonurilor care circulau la acea vreme legate de susținătorii invaziei americane, Saddam nu a avut nici o legătură cu cele petrecute la 11 septembrie. Și, în ciuda declarațiilor zgomotoase ale administrației Bush, regimul său nu s-a dezvoltat și nu deținea arme de distrugere în masă în acel moment. Și dacă nu ar fi luat nici o măsură, norul irakian nu s-ar fi ridicat niciodată peste New York sau peste orice alt oraș american. Rețineți că ambele incursiuni și multe alte acte similare vor fi săvîrșite în numele popoarelor „eliberatoare” și promovînd „democrația în stil american” în Orientul Mijlociu. Sau, cu alte cuvinte, ca răspuns la acest atac catastrofal de către 19 teroriști înarmați cu cuțite, Statele Unite s-au pregătit să invadeze și să domine Orientul Mijlociu bogat în petrol, în secolele următoare.

Este posibil să observați lipsa unei sintagme din toate cele relatate mai sus. Mă refer, desigur, la „imperiul sovietic“ sau, în forma sa extinsă, la „planurile imperiale ale Rusiei”. Dacă Uniunea Sovietică ar fi planificat acțiuni similare pentru „eliberarea” popoarelor prin „răspîndirea comu­nismului”, ar fi fost percepută la Washington ca „cel mai imperial proiect care a existat vreodată”. Cu toate acestea, în primii ani ai acestui secol, cînd Uniunea Sovietică este deja istorie și liderii americani și-au imaginat că ar putea domni în lume pînă la sfîrșitul timpului, aceste două cuvinte au fost eliminate din vocabular. Era clar că, în ciuda celor 800 de baze militare ale americanilor din întreaga lume, „puterile imperiale” au rămas în trecut.

Imperiile au dispărut

Să privim la deja uitatul Război Global împotriva Terorii. Aproape două decenii mai tîrziu, acest război pare să se apropie de un deznodămînt prelungit. Da, 650 de soldați americani se află încă în capitala afgană Kabul, și există, de asemenea, trupe în alte colțuri ale lumii, pe care președintele SUA le menționează atunci cînd se referă la atacurile aeriene pe distanță lungă împotriva forțelor talibane, chiar dacă trupele americane au părăsit recent ultima lor bază aeriană în Afganistan. Mai sînt în jur de 2.500 de soldați americani în Irak (și alte cîteva sute la bazele de la granița cu Siria), care sînt atacați în mod regulat de grupuri de militanți irakieni.

La fel, în ciuda retragerii trupelor americane din Somalia după sfîrșitul mandatului lui Trump, atacurile aeriene împotriva grupării teroriste Al-Shabaab, oprite cînd Joe Biden a preluat Biroul Oval, atacurile au reînceput, probabil, din bazele din Kenya sau Djibouti. Și da, războiul oribil din Yemen continuă, iar Statele Unite sprijină saudiții, chiar dacă oferă asistență „defensivă”, mai degrabă decît „letală”; și da, forțele speciale americane sînt staționate într-un număr imens de țări din întreaga lume; și da, prizonierii sînt încă închiși la Guantanamo, acest triunghi al Bermudelor creat de administrația Bush cu mult timp în urmă. Desigur, oficialii din noul Departament de Justiție al lui Biden discută cel puțin, deși ezitant, dacă acești deținuți ar putea avea vreun drept de procedură conform Constituției SUA. Este adevărat, acum numărul lor este la un nivel istoric minim din 2002: 39 de persoane.

Trebuie să recunoaștem: toate aceste conflicte au însemnat invazii, atacuri aeriene masive, ocupații, uciderea unui număr mare de civili, atacuri masive cu drone, distrugerea unor teritorii întregi, expulzarea a peste 37 de milioane de oameni, desfășurarea a 100.000 de soldați americani numai în Afganistan și investirea a multor miliarde de dolari ai contribuabililor americani, toate în numele combaterii terorismului și promovării democrației.

De fapt, ideea promovării democrației în lume nu a supraviețuit nici măcar epocii Bush. De atunci, nu a existat aproape nici o discuție oficială la Washington despre ceea ce face de fapt această țară cînd duce războiul în toate colțurile planetei. Da, aceste două decenii de conflicte, aceste „războaie veșnice”, așa cum au început să fie numite mai întîi de critici, apoi de toți cei care au ajuns acolo, pierd treptat din intensitate. Nu credeți că, din moment ce s-au încheiat cu eșecuri vizibile, acțiunile Pentagonului ar putea, de asemenea, să scadă? Cu toate acestea, în mod ciudat, după toți acești ani de războaie pierdute, astfel de atacuri continuă să aibă loc. Bugetul Pentagonului crește considerabil de la an la an, pe măsură ce politica externă erodează din Orientul Mijlociu și Asia. Cu alte cuvinte, cînd vine vorba despre armata SUA care încearcă să-și lase războaiele eterne într-un șanț străin, eșecul devine o nouă poveste de succes. Poate în mod surprinzător, generalii pierzători care au participat la aceste războaie continuă să evolueze în poziții și grade. Acest lucru ar trebui să șocheze americanii, dar chiar nu pare să fie cazul. Da, un procent uimitor dintre americani susține ideea de a părăsi Afganistanul și de a merge mai departe, dar, în general, există încă un puternic sentiment public care exprimă mulțumiri adresate  comandanților militari și Pentagonului.

Cu toate acestea, privind în urmă, nu credeți că ar trebui să ne întrebăm care a fost misiunea Americii în toți acești ani? Nu cred că este posibil să răspundem la această întrebare sau să explicăm ceva fără a folosi expresia menționată la începutul articolului. Și, spre surprinderea mea, după toți acești ani în care președintele american Joe Biden a insistat că „America s-a întors” pe această planetă în derivă, șeful Casei Albe a folosit ,,cuvîntul magic”! La o conferință de presă recentă, enervat de discuția interminabilă legată de decizia sa de a retrage trupele americane din Afganistan, el a răspuns următoarei întrebări a reporterului: „Avînd în vedere suma de bani cheltuită și numărul de decese, epopeea afgană din ultimii 20 de ani merită banii alocați și numărul de decese din rîndul armatei americane?”. Răspunsul lui Biden a fost: „După cum vă amintiți, m-am opus operațiunii afgane încă de la început (din timpul administrației Obama) și acest lucru a devenit cunoscut după încheierea administrației sale. Nici o țară nu a unit vreodată Afganistanul, nici una. Imperiile au stăpînit acolo”. Iată! Da, declarația era vagă și putea fi doar o referire la soarta Afganistanului, faimosul „cimitir al imperiilor” – Imperiul Britanic în Secolul al XIX-lea și Imperiul sovietic în Secolul al XX-lea. Dar nu putem evita să ne gîndim că președintele, chiar dacă minimal, indirect, a recunoscut în cele din urmă că țara pe care o conduce a îndeplinit și o misiune imperială în Afganistan și în întreaga lume. O misiune menită nu a promova democrația sau eliberarea, ci a domina. Altfel, cum am putea explica prezența celor 800 de baze militare pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii? Este, într-adevăr, o promovare a democrației? Reprezintă aceasta, cu adevărat, eliberarea umanității?

Un imperiu falit, cu o armată prăbușită

Dacă Statele Unite „s-au întors”, așa cum a spus președintele Biden, în ce calitate o fac? Ce fel de revenire este aceasta acum, cînd Statele Unite au arătat că sînt incapabile să domine planeta în felul în care au visat cîndva liderii săi politici? Poate că această țară, care a aruncat, mulți ani, trilioane de dolari ai contribuabililor în cuptorul „războaielor eterne”, merită acum „recalificarea” într-o „țară falimentară” cu o armată care se dezintegrează?

Desigur, această posibilitate nu este recunoscută în America. Dacă, de exemplu, în cîteva luni Kabul cade înainte ca diplomații talibani și americani să fie salvați, așa cum s-a întîmplat la Saigon în 1975 – posibilitate pe care președintele o neagă categoric, contează pe un singur lucru: o grămadă de republicani se vor revolta. Chiar și pe plan intern, cînd ne referim la banii americanilor, inegalitățile de orice fel nu fac decît să se adîncească. Miliardarii americani sînt din ce în ce mai bogați și mai numeroși, în timp ce Pentagonul și corporațiile se scaldă în dolarii contribuabililor, iar facturile din zonele nevoiașe ale Statelor Unite rămîn neplătite. În acest sens, ar putea fi timpul să începem să ne gîndim la Statele Unite ca la un sistem imperial eșuat, atît pe plan intern, cît și extern. Din păcate, fie la nivel global, fie la nivel național, toate acestea par greu de înțeles pentru americani.

Cu toate acestea, ar trebui să uităm de iluzia conform căreia America este promotoarea democrației în lume, fiind, în prezent, amenințată de pierderea democrației chiar în interior. De la atacul din 6 ianuarie asupra Capitolului pînă la cele mai recente legi (anti) electorale din Texas și din alte părți ale Statelor Unite, americanii au un sistem politic intern în faliment și dezintegrare. Da, la nivel global, administrația Biden s-a trezit surprinzător de dornică să se angajeze într-un nou Război Rece cu China și să se întoarcă spre Asia, pe măsură ce Pentagonul continuă să-și construiască forțele, de la cele navale la cele nucleare, de parcă țara ar rămîne cu adevărat puterea imperială dominantă pe planetă. Dar astăzi nu este cazul.

Adevărata întrebare acum poate fi aceasta: la trei decenii după ce imperiul sovietic s-a destrămat, ne putem gîndi că imperiul american, mult mai puternic, se mișcă mai haotic ca oricînd în aceeași direcție? Și dacă da, ce înseamnă acest lucru pentru noi toți?

n.k.