Tot mai des mi-e dat să citesc sau să aud sintagma ,,egoism naţional”. ,,Trebuie să renunţaţi la egoismul naţional” – aşa spune Uniunea Europeană, aşa spune NATO, aşa spune SUA, aşa spun ONG – urile finanţate cu bani mulţi şi dubioşi, aşa spun politicienii de stînga şi de dreapta şi de mijloc, adică toţi aceia care luptă, pe faţă de-acuma, pentru realizarea blestemăţiei numită Guvern Mondial. De fapt, ceea ce ei numesc ,,egoism naţional” nu este altceva decît identitate naţională.

Au înnegrit porumbelul ca să pară cioară. Mă cuprinde aşa… o agitată tristeţe, că Cioran şi Ţuţea la un loc m-ar invidia, înjurîndu-mă subţire printre dinţi. Am auzit acest îndemn rostit, printre altele, într-un discurs ţinut cu ocazia Zilei Naţionale a României. Această sintagmă nu este una obişnuită şi sînt convins că nu a fost spusă la întîmplare. Ea a fost aleasă cu grijă şi spusă într-un context pe care l-aş numi oximoronic, tocmai pentru a contrasta cu ceea ce se sărbătoreşte. E ca şi cum ai merge la ziua de naştere a unui coleg de muncă şi, după ce îi spui ,,La mulţi ani”, adaugi: ,,dragul meu coleg, să ştii că, totuşi, vei muri şi tu, toţi murim! Amin!”.

Ziua Naţională ar putea fi definită, în contextul acestei sintagme, cel mai semnificativ gest de egoism naţional, adică Unirea tuturor românilor într-o singură ţară, într-o singură Naţiune. Ruşine să ne fie, egoişti naţionali ce sîntem! Limba, cultura, spiritualitatea, tradiţiile, istoria, credinţa, toate acestea sînt caracteristici identitare care definesc o naţiune, adică compun ego-ul acelei naţiuni. A renunţa la egoismul naţional înseamnă a renunţa la identitate, adică la limbă, la cultură, la spiritualitate, la tradiţii, la istorie, la credinţă. Şi dacă renunţă la toate acestea, o Naţiune se poate considera distrusă, iar în acest caz ar fi bine să ne amintim vorbele lui Nicolae Bălcescu: ,,Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă, dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv pierdută”. De fapt asta se şi vrea, ca naţiunea română să renunţe la egoismul său, la unitatea sa, la cultura şi tradiţiile sale, la istoria sa, ba chiar la limba sa, în favoarea UE şi NATO şi SUA şi a valorilor liberal-progresiste şi dracuʼ mai ştie a cui. În realitate, nu doar naţiunii române i se cere să renunţe la ,,egoism” ci tuturor ţărilor, doar că nouă ni se cere într-un mod aproape răstit şi fără ruşine, aşa, ca ultimei roate de la căruţă.

Adevărul este că Naţiunea română a renunţat deja la foarte multe componente ale egoismului său naţional.

– România a renunţat să fie o ţară liberă de datorii, aşa cum era în 1989 şi s-a îndatorat iar FMI şi Băncii Mondiale;

– România a renunţat la aproape tot ce înseamnă industrie;

– România a renunţat la pămînt (aproximativ trei sferturi din pămîntul agricol nu mai este românesc);

– România a renunţat la peste 4 milioane de locuri de muncă;

– România a renunţat la peste 5 milioane de cetăţeni care au emigrat; – România a renunţat la aproape toată armata;

– România a renunţat la suveranitate în favoarea UE (în detrimentul propriei Constituţii);

Lista este mult mai lungă dar mă opresc aici, deoarece pînă şi să le înşir pe hîrtie îmi provoacă o stare de indignare. Apropo, în aceeaşi ordine de idei se înscriu şi presiunile care se fac pentru renunţarea la egoismul speciei umane, adică la familia formată dintr-un bărbat şi o femeie şi copiii născuţi din uniunea lor.

VIOREL BOLDIŞ