Zîmbete din cronici. Specialități culinare la Roma
  • 27-12-2021
  • 0 Comentarii
  • 331
  • 0

Specialități culinare la Roma
Mari gurmanzi, romanii consumau preparate culi­nare dintre cele mai extrvagante: pateuri cu stridii, raci, uger de purcelușă, păun din Samos, potîrnichi și nisetru din Rodos. Prețuite erau stridiile și pieptul de sturz, pateul din gîscă îndopată cu măsline, hîrciogii copți și stropiți cu miere și mac sau melcii serviți pe grătărașe de argint. Delicatese de zile mari erau considerate preparatele din limbi de privighetoare, din creier și ficat de pește. Rîgîitul la masă nu numai că era permis, dar era socotit ca o formă de apreciere adusă bucatelor, ca o cinste pentru gazdă. Iar dacă se întîmpla ca mesenii să nu poată mînca din toate felurile, li se puneau la dispoziție vomitive. Sau își introduceau în gît o pană de gîscă, după care festinul putea fi reluat de la zero.
Distracții romane
Romanii iubeau teatrul. Reprezentațiile începeau cu o cuvîntare scurtă a unui actor, care nu uita să le atragă atenția mamelor să-și șteargă copiii la nas și să-i scoată afară pe cei care scînceau. Dar distracțiile preferate rămîneau luptele de gladiatori. Paznici speciali, costumați în Caron și Mercur, îi împungeau cu furci pe cei căzuți, pentru a vedea dacă sînt morți cu adevărat. Simulanților li se tăia capul.
La masa chinezilor
Nobilii chinezi din perioada feudală se peocupau în mod deosebit să rămînă cuați la suflet și la trup. Pentru a atinge acest scop, nu aveau voie să mănînce o serie de alimente: intestine de lup, rinichi de cîine, creier de purcel de lapte, intestine de pește, stomac de cerb, pipotă de dropie și de gîscă domestică sau ficat de pui.
În schimb, erau considerate delicatese carnea de melc mărunțită și ținută în oțet, supa de orez amestecată cu supă de iepure și de cîine, peștii umpluți cu plante aromate și icrele conservate în sare. Mîncăruri excelente erau broaștele țestoase fripte, mugurii de bambus și de papură.
Oamenii de rînd mîncau preparate din mușchi sau alge, supe din cuiburi de rîndunică și aripioare de rechin, intestine de pește, lăcuste și greieri, rîme și viermi de mătase. Se mai consumau carne de cal și măgar, șobolani, șerpi de apă, pisici și cîine. Cam de toate, încît ne-ar fi mai simplu să spunem ce nu mîncau. Și tot în legătură cu alimentația, se pomenește cazul unui tînăr țăran chinez: acesta mesteca mîncarea pentru bătrînul său tată care nu mai avea dinți.
Mîncăruri medievale
Evul Mediu occidental, sub influența năvălirilor barbare, este o perioadă în care se renunță la lux și rafinament, fapt ce influențează și arta culinară. Țăranii mănîncă supe și fierturi de orz, secară, grîu sau ovăz, ca și supe de fasole, ceapă, mazsăre, castane sau ghindă. Nobilii preferă vînatul obișnuit, la care se adaugă cocori, lebede, păuni, sturzi, grauri, mierle sau berze. O mîncare aleasă era friptura de cuc, iar la curtea regelui Franței se prepara o gustoasă cioară cu varză. În rîndul delicateselor intrau carnea de arici sau de veveriță, ca și banalii pui, fierți însă în apă cu zahăr și condimente. În componența răciturilor intrau cuișoare, vanilie, șofran, ceapă, usturoi, migdale, zahăr și carne. De altfel, zahărul era un ingredient obișnuit pentru pudrarea fripturilor.
Indiferent de bucatele servite, la începutul mesei se spălau mîinile, apoi acestea erau șterse de fața de masă, în cazul că aceasta exista. Supa era servită în castroane din care mîncau doi comeseni, pe rînd. În general, se servau de cuțite și de mîini, căci furculițe nu existau.
Un banchet în Italia Renașterii
Epoca Renașterii este una de revenire la valorile civilizației antice, o renaștere a picturii și sculpturii, dar și a fastului culinar. Iar imaginația bucătarilor nu mai cunoaște limite. La marile ospețe din Italia, în sunet de trîmbițe și la lumina torțelor, se serveau musafirilor zeci de tăvi cu păuni și fazani fripți, aranjați în așa fel că păreau vii, sculpturi din salată, brînză sau dulciuri, reprezentînd scene mitologice sau chipurile unor invitați.
Bancherul Agostino Chigi din Siena dădea banchete la care farfuriile de aur și argint nu mai erau spălate, ci erau aruncate direct în Tibru de către servitori. Invitații nu știau că bancherul angajase în prealabil niște pescari, care aveau misiunea de a recupera prețioasă veselă.
Un alt nobil extravagant, ducele de Ferrara, a topit 2.000 de monede de aur ca să pudreze fipturile servite la nunta sa.
Fiecare mănîncă ce poate
Alexander von Humboldt i-a cunoscut, în călătoria pe carea făcut-o pe la 1800 în ținuturile Amazonului, pe mîncătorii de pămînt. Este vorba despre un trib de amerindieni, pentru care, spun vecinii lor, orice este bun de mîncare. Ei bine, aceștia, în cele două luni ale sezonului ploios, cînd peștele e puțin, se hrănesc cu pămînt. Acesta este pregătit din timp, sub formă de bile, cu diametrul de 8-10 centimetri, așezate, în colibe, în formă de piramide cu înălțimi ce depășesc un metru. Pămîntul este unul special, de o deosebită finețe, și nu provoacă balonări sau probleme de digestie, asta în ciuda faptului că un indian înghite zilnic peste o jumătate de kilogram de bile.
Trebuie să spunem că bilele de lut nu sînt mîncate crude, ci puțin pîrlite la foc...
ALIN POP

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite