Unirea cea Mare şi Veşnică a tuturor românilor, de la 1 Decembrie 1918, aşa cum s-a reflectat în oglinda presei din epocă. Fapte şi întîmplări cunoscute şi mai puţin cunoscute care dau străluciri noi, după aproape şapte decenii, acelei File de Aur din Epopeea Naţională.


9 iulie – în Orăştie multă lume la tîrg. Jandarmii pornesc o goană după tricolor. Smulg nu numai cingătorile, ci pînă şi băierile de la traiste, bătînd şi arestînd o mulţime de ţărani, pe care apoi poliţia oraşului îi pedepseşte pentru „agitaţie în contra statului naţional maghiar”.
14 iulie – în Lupşa (comitatul Turda, Arieş) petrecere şi nuntă. Jandarmii, în goana după tricolor, năvălesc asu­pra nuntaşilor, le sfîrtecă hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu panglicuţă tricoloră. Bat şi arestează.
2 august – în Olpret (comitatul Solnoc-Dobîca) jan­darmii arestează pentru tricolor pe tinerii Gheorghe Radovan, Augustin Petiş, Flore Ciubăneanu şi Ionuc Pop şi bat pînă la sînge pe Toader Săbădaş, fiindcă acesta n-a vrut să vorbească ungureşte cu ei.
28 august – tîrg în Cîmpeni. Jandarmii pornesc o goană turbată după tricolor; arestează, bat, sfîşie hainele. Pe o femeie o lasă în pielea goală în mijlocul străzii, după ce i-au sfîrtecat ia cusută cu roşu, galben şi albastru. Sînt o mulţime de răniţi, unii străpunşi cu baioneta.
28 august – în Ocna Sibiului jandarmii arestează pe d-na Anuţa Soreanu din Caracal (deci din regatul român – n.m. C.V.T.) care era la băi: copilaşii dînsei purtau tricolor la costum.
28 august – în Ţelna, lîngă Ighiu (comitatul Alba de Jos) jandarmii, cînd ies oamenii din biserică, îi descing de brînele tricolore. După-amiază se năpustesc asupra unor feciori. Aceştia nu vor să dea brîiele, ci o iau la fugă. Jandarmii împuşcă de la 200 de paşi pe Ion Bărz, care cade mort; aleargă apoi după Lazăr Tatu, care se refu­giază într-o casă, îl ajung, îl străpung cu baioneta, îi sdrobesc capul cu patul puştii, apoi îl tîrăsc în curte, unde acesta moare în cele mai groaznice chinuri alături de tovarăşul său. Fireşte, ancheta oficială stabileşte că „jandarmii au fost în legitimă apărare”.
1911, 31 ianuarie – în Năsăud la o nuntă jandarmii năvălesc asupra oamenilor, fiindcă steagul vorniceilor era făcut din năfrămi roşii, galbene şi albastre, smulg steagul şi-l sfîşie, smulg apoi tuturora tricolorul de pe haine şi le fac proces de contravenţie.
4 august – d-na şi d. Zaharia Bârsan, împreună cu d-ra Braşoveanu, după ce în Sîngiorgiul Românesc au dat o reprezentaţie spunînd şi versuri din „Carmen Saeculare” a lui Şt. O. Iosif şi D. Anghel, sînt arestaţi, pedepsiţi de poliţie cu 300 de coroane, apoi expulzaţi, deşi d. Bârsan era încă cetăţean ungur.
Octombrie – preuteasa Handrea din Mănărade (comitatul Alba de Jos) e pedepsită cu 3 zile închisoare şi 40 coroane amendă pentru că a oferit d-lui luliu Maniu un bu­chet de flori legate cu tricolor.
1912 – noiembrie – protopopul Mihai Ciurdariu din Dob, bătrîn de 70 de ani, e condamnat la 3 luni temniţă pentru că şi-a îndemnat de pe amvon parohienii să-şi cumpere cărţi româneşti. Ţăranii Isidor Ilea, Ion Man, Martin Popa, I. German şi Andronic Popa, din Ciuci (lingă Uioara), sînt pedepsiţi cu cîte 15 zile închisoare pentru cîntecul „Sus, Române, sus!”.
1913 – 11 aprilie – în Moftinul Mic la orele 2 noaptea sînt arestaţi şi escortaţi la Sătmar preotul Gheorghe Mureşan şi 15 săteni, pentru că n-au vrut să primească pe vicarul ungur Jaczkovics. Pentru punerea lor în libertate guvernul „a cerut 160.000 de coroane garantă pe care noi n-aveam de unde s-o dăm”. Astfel bieţii oameni au rămas în arest preventiv încă un an şi 12 zile pînă în 23 aprilie 1916. Exemplele, fireşte, sînt cu mult mai numeroase, unele de-a dreptul tragice. Ce s-ar mai putea spune după ase­menea sacrilegii?
În lumea civilizată a acestui secol, ele n-au fost întrecute decît tot de guvernanţii maghiari, şi anume în timpul sîngeroasei lor stăpîniri asupra Ardealului de Nord, între septembrie 1940 şi octombrie 1944. Iată de ce, în preajma şi în timpul întîiului Război mondial, opresiunea maghiară din Transilvania devenise insuportabilă. La 1 iunie 1916, deci în plină neutralitate, Vasile Stoica scria în prefaţa lucrării sale: „N-aş dori îmbuibaţilor partizani ai neutralităţii române altceva decît să guste măcar cinci ani din bucuriile unei astfel de vieţi. Sînt convins că le-ar ieşi fumurile şi n-ar mai privi cucerirea Ardealului ca o simplă agonisire a unei colonii, ci ca o necesitate imperioasă pentru mîntuirea neamului nostru de acolo şi pentru asigurarea vieţii acestui Regat Românesc”.
Vestirea întrunirii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia s-a făcut în multe şi felurite chipuri, pe tot cuprinsul ţării. Să desfăşurăm numai cîteva dintre aceste raze premergătoare uriaşei bucurii de la 1 Decembrie. Din acelaşi „Glas moldovenesc” aflăm: „Peste 2 sâptămîni se va ţine o mare adunare naţională la Alba Iulia pentru alipirea Transilvaniei la patria-mumă”. Şi, într-un chenar separat: „Dl. N. Iorga convoacă pentru ziua de 1 Decembrie o consfătuire a tuturor personalităţilor, societăţilor şi grupărilor unei democraţii naţionale româneşti”.
(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR