Unirea cea Mare şi Veşnică a tuturor românilor, de la 1 Decembrie 1918, aşa cum s-a reflectat în oglinda presei din epocă. Fapte şi întîmplări cunoscute şi mai puţin cunoscute care dau străluciri noi, după aproape şapte decenii, acelei File de Aur din Epopeea Naţională.


„Lipsa de carne în Germania şi Austria a fost satisfăcută prin tot ce s-a putut expedia din România. Din datele făcute de revista «Analele statistice şi economice» rezultă următoarele pierderi de animale în timpul ocupaţiei: 83.000 cai, 1.450 măgari şi catîri, 220.500 vite cornute, 31.700 porci, 1.463.000 oi şi 41.000 capre. Valoarea acestor animale se ridică la suma de 465.000.000 lei”.
Pînă la Alba Iulia, au existat însă o pri­măvară şi o toamnă care au marcat declanşarea procesului complex al Unirii. Iată, de pildă, primăvara incandescentă de pe ţinuturile lui Eminescu şi Hasdeu, aşa cum se conturează ea în paginile ziarului „Glasul moldovenesc”. În numărul din 21 aprilie/3 mai 1918, găsim următoarea notă: „Faţă de zvonurile că trupele române ar trece în Ucraina pentru a lupta alături de nemţi împotriva bolşevicilor, «Opinia» din Iaşi scrie că aceste svonuri se desmint categoric de autorităţile în drept. De asemenea, nu este adevărat că trupele germane vor veni în Moldova să facă rechiziţii”. În acelaşi număr, o informaţie culturală cu adînci semnificaţii: ,,Marele artist al neamului nostru, G. Enescu, a dat sîmbătă, 27 aprilie a.c., un concert de vioară în Bălţi. Orice laudă în cuvinte e mai prejos de adevăr. Melodiile ieşite din arcuşul său fermecat au făcut ca publicul ales din neîncăpătoarea sală să trăiască cîteva momente într-o lume de basme. Dl. general Schina, sub patronajul căruia a fost acest concert, a arătat scopul nobil pentru care se dă: crearea unui fond sub numele de «George Enescu», din care să se ajute invalizii de război din ţinuturile Bălţi şi Soroca”. În numărul din 22 aprilie/4 mai, acelaşi ziar publica sub semnătura lui Ion C. Ionescu un articol profetic, din care desprindem: ,,Românii din Bucovina, Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş stau şi acum în robia Austro-Ungară, dar «Dreptatea Dumnezeiască nu doarme!» (...) Uriaşi sînt şi vor fi de-a pururi fiii acestui pămînt – udat de mii de ori cu sînge curat de ostaşi ai dreptăţii – şi care au înfruntat la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, fără să deie înapoi, cele mai îndrăcite meşteşuguri de război – căci de vitejia duşmanului nici nu poate fi vorba. Nu e norod pe lume care să fi fost chemat de mai multe ori la luptă pentru dreptate. Ea va trebui să vie. Căci aşa e voia lui Dumnezeu. O rază din ea ne-a şi sosit: Unirea acestui pămînt cu România. Sîngele vărsat e prea mult şi prea cinstit pentru ca celelalte pămînturi româneşti să mai rămînă încă nedreptăţite şi la voia vrăjma­şilor (...). Sf. Paşti de acum le serbăm avînd încă durerea în suflet. Totuşi, ele sînt începutul timpurilor de dreptate pe care de mult le aşteaptă norodul românesc. Vor veni altele cu mai multă bucurie”. După această incantaţie vizionară, în numărul din 6/19 mai, pe pagina întîi era anunţată într-un chenar de doliu moartea a doi patrioţi desăvîrşiţi: George Coşbuc şi B. Şt. Delavrancea. Aidoma lui Iorga în 1940, aceştia s-au stins din viaţă fără a-şi ve­dea visul cu ochii, într-o ţară încă sfîrtecată. Dar să dăm din nou cuvîntul condeierilor de aici: „Primind în sinul său pe Coşbuc şi Delavrancea, pămîntul primeşte două pietre scumpe, doi luceferi ai literaturii româneşti sub cele trei feţe ale ei: poezia, proza şi retorica. Ne părăsesc aceşti doi mari stîlpi ai neamului, în vremuri de mîhnire şi durere!”. Dedesubt, ca un ultim omagiu, era reprodusă poezia lui G. Sion, „Limba românească”, ce începe cu faimosul vers ,,Mult e dulce şi frumoasă...”. De altfel, aceeaşi inimoasă gazetă avea să publice de-a lungul acelui an, la loc de cinste, şi alte manifeste poetice cu valoare de simbol, între care strălucesc „Doina” lui Eminescu şi „Limba noastră” de Al. Mateevici.
O foarte mare durere era Ardealul, care zăcea de sute de ani sub jug străin. Înainte de a trece la reproducerea şi comentarea informaţiilor de presă pro-priu-zise privind Unirea de la 1 Decembrie, aş dori să prezint cîteva elemente mai puţin cunoscute, desprinse dintr-o carte rară. Este vorba despre „Suferinţele din Ardeal” de Vasile Stoica, tipărită în Bucureştii anului 1916. Încă din titlu, scris cu litere roşii, tremurate, din care picură sîngele, ne dăm seama ce ar putea conţine lucrarea.
Nu îmi propun expunerea ei, ci numai reproducerea cîtorva informaţii din Anexă, reunite sub genericul „Un mănunchi de isprăvi de-ale autorităţilor şi justiţiei ungureşti. Iunie 1897-Aprilie 1913”. Dintre acestea, am selectat cîteva persecuţii şi atrocităţi care frizează grotescul, într-o manieră grăitoare pentru trufia şi iresponsabilitatea cu care înţelegeau guvernanţii maghiari să reprime simţămintele populaţiei majoritare şi legitime a Ardealului, românii.
1897, 8 iunie – Dr. N. Nil van şi Vasile Dragoş din Şomcuta Mare sînt osîndiţi la cîte 1300 coroane amendă pentru că au cîntat româneşte imnul împărătesc „Gott erhalte!”.
15 octombrie – V. Morar, preot în Ciufud (comitatul Alba de Jos) e osîndit în Cluj la 18 luni temniţă şi 600 coroane amendă; Simion Crăciun, învăţător, la 1 an temniţă şi 400 coroane, iar Ion Simu, student la teologie, la 6 luni temniţă şi 200 coroane amendă pentru că au cîntat „Deşteaptă-te, Române” şi „Doina lui Lucaciu”.
1898, 13 decembrie – Dr. Vasile Lucaciu e condamnat să plătească 553,94 coroane cheltuieli pentru că jandarmii i-au păzit casa.
1899, 20 ianuarie – Dimitrie Palcu din Curtici (comi­tatul Arad) e condamnat la 3 luni temniţă şi 100 coroane amendă, fiindcă a strigat: „Jos ungurii!”, iar Petru Drăgoi şi Ilie Ştefănică la cîte 8 zile temniţă pentru că au cîntat „Doina lui Lucaciu”.
1900, 10 februarie – 24 de flăcăi din Sălişte sînt pedepsiţi la cîte 12 zile, laolaltă cu 288 zile temniţă, pentru că au purtat brîne tricolore.
28 septembrie – studenţii G. Novacovici şi I. Scurtu sînt osîndiţi la cîte 10 zile temniţă şi cîte 10 coroane amendă pentru că au pus o coroană de flori pe mormîntul lui lancu. Curtea de apel a ridicat pedeapsa la cîte 2 luni temniţă.
1902, iulie – în Balinţ (comitatul Caraş-Severin) întru întîmpinarea protopopului care venea să sfinţească bise­rica cea nouă, au ieşit călăreţii avînd cîteva steguleţe tri­colore. Jandarmii i-au arestat aproape pe toţi. A început apoi o goană nebună după tricolor printre oameni. Fără pic de sfială au intrat în biserică înarmaţi şi cu pălăriile în cap, apoi pe uşa împărătească chiar şi în altar, scoto­cind şi răsturnînd totul.
1903, 15 mai – preotul Iosif Stupineanu din Bîrcea Mare (comitatul Hunedoara) e osîndit în Deva la 3 luni temniţă şi 100 coroane amendă pentru că a spus copiilor din satul său românesc să-l salute numai româneşte şi astfel a făcut „agitaţie împotriva limbii maghiare”.
1904, Duminica Paştilor – în Lăpuşnic (comitatul Hu­nedoara) faurul Ion Gavrilă a dus la biserică o lumînare cu panglicuţă tricoloră, care fu confiscată. Îndată după liturghie au sosit la casa lui jandarmii şi notarul care îi răscoliră toată casa, căutînd după vreo altă panglicuţă tri­coloră, îl bătură şi îl deteră pe mîna judecătoriei.
1906, 27 octombrie – fetiţa Măria Colibaş din Ilia e pedepsită de pretor cu 10 zile temniţă şi 50 coroane amendă, pentru că a avut o panglicuţă tricoloră pe păr.
30 octombrie – avocatul dr. St. Rozvan din Ilia e osîn­dit la 15 zile temniţă şi 200 coroane amendă pentru că florile cu care îşi decorase poarta erau în cele trei culori din tricolorul românesc.
1907, 1 iulie în Făget (comitatul Caraş-Severin) la „maialul” copiilor, doi copii sînt arestaţi şi bătuţi de jandarmi pentru că aveau tricolor în pălărie.
 9 iulie – în Brad se bate toba în zi de tîrg, aducîndu-se la cunoştinţa tuturora că purtarea tricolorului românesc va fi pedepsită cu cea mai mare asprime. O femeie din Vaca, purtînd tricolor în păr, e arestată şi pedepsită cu 10 coroane.
18 noiembrie – 4 ţărani din Micălaca sînt pedepsiţi de solgăbirăul din Arad cu cîte 15 zile închisoare şi 20 coroane amendă pentru că au cîntat „Deşteaptă-te, române!” şi „Hora Unirii”.
1908, 7 iulie – în Hărău (Comitatul Hunedoara jandarmii cu sergentul major Bajko stîlcesc în bătăi pe ţărani, la cîrciumă, pentru că stăteau povestind despre Avram lancu. Pe măsarul Florescu din Deva, care povestea, îl şi arestează şi îl dau pe mîna judecătoriei. Bietul Florescu e pedepsit în Cluj cu o lună temniţă.
5 august – solgăbirăul din Boroşineu (comitatul Arad) pedepseşte pe preotul Ion Popovici din Buteni cu 5 zile temniţă şi 100 coroane amendă pentru că hainele copiilor cu sfeşnice la procesiune aveau chiotori din panglicuţă tricoloră.
18 decembrie – în Orăştie 30 de inşi sînt citaţi la poliţie şi sînt pedepsiţi cu cîte 30 coroane şi 2 zile închisoare pentru că la costumul naţional au purtat ici-colo culorile tricolorului românesc.
18 decembrie – sînt pedepsiţi de poliţia din Orăştie cu cîte 2 zile închisoare şi 30 coroane dr. Aurel Oprea şi Ioan Mihali, fiindcă copilaşii lor aveau tricolor la costu­mele româneşti.
1909, 16 august – protopopul Mihail Ciudariu din Dob (comitatul Sătmar) e pedepsit de solgăbirău cu 1 zi temniţă şi 4 coroane amendă deoarece cîinele său a lătrat după ungurul Keresztes Laszlo care trecea pe stradă. Martorii au dovedit că poznaşul de cîine nici n-a ieşit din curte. Protopopul a făcut apel. Judecătoria i-a ridicat pedeapsa la 5 zile închisoare şi 50 coroane. Să aibă grijă d. protopop altădată ca dulăul său să nu mai îndrăznească a lătra după unguri.
12 noiembrie – I. Mihu Ciufudeanu e osîndit în Cluj la 4 luni temniţă şi 300 coroane amendă pentru un raport publicat în „Libertatea” din Orăştie despre aruncarea în aer de către unguri a „Pietrii Libertăţii” şi a „Crucii lui lancu” de la Blaj.
1910, 2 ianuarie – Octavian Goga e arestat în Budapesta, pe cînd voia să plece în străinătate, şi e dus sub escortă la Cluj în arest preventiv, avînd să răspundă în nişte procese de presă în locul redactorului responsabil al „Ţării Noastre”, D. Marcu, care murise.
Iunie – ţăranul Stan Tudor Doboş din Apateu (lîngă Boroşineu), tată a 7 copii, e osîndit la 3 luni şi 10 zile temniţă pentru că a zis că noi am venit în Ardeal încă sub împăratul Traian, cu 800 de ani înaintea ungurilor.
3 iulie – Ion lancu din Bucium-Poeni (comitatul Alba de Jos) e pedepsit de solgăbirăul din Roşia cu 200 coroane pentru că pe fruntea calului de la trăsură atîrna o pan­glică roşie, sub ureche era o placă de nichel care – pre­cum spune ancheta – „deşi privită de aproape e de culoarea nichelului întinat, de departe însă pare galbenă”, iar sub această placă era prinsă o panglică vînătă. Ion lancu e pedepsit pentru „agitaţie” şi „purtarea culorilor unui stat străin”.
(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR