Am refuzat noi să publicăm vreun drept al opiniei, ori vreo replică a cuiva, am cenzurat pe cineva, am băgat pumnul în gura oamenilor din redacţiile noastre ori publiciştilor de la alte gazete? Niciodată n-am făcut aşa ceva, pe cînd acuzatorii noştri, ehe, cîte n-am avea de povestit! Zeci de oameni ni s-au plîns, telefonic sau în scris, de modul brutal în care „România liberă” şi „Expres” au refuzat să le publice opiniile, atitudinile, tentativele de a spulbera nişte acuzaţii mincinoase. Am încălcat noi Codul deontologic al ziaristului? Care Cod? Cel care a fost publicat numai cu cîteva zile înainte de Convenţia lor şi la elaborarea căruia nu se ştie cine a lucrat, pentru că pe noi oricum nu ne-a consultat nimeni? O fi vorba despre acelaşi Cod moral în virtutea căruia cei de la „România liberă” s-au acoperit unii pe alţii pentru a-şi împărţi prada ajutoarelor din străinătate, ori au întreţinut ilegal şi instigator „Golania” din Bucureşti şi cutremurul artificial din viaţa Timişoarei, ori au demascat şi au condamnat oameni nevinovaţi, ori au practicat cea mai murdară formă de şantaj şi de teroare cunoscută vreodată în presa română? Ce Cod moral am încălcat noi? Poate o fi acelaşi cod care l-a făcut pe marele acţionar Szekely Emeric, de la „Tineretul liber”, să contribuie decisiv, exact în preajma Crăciunului lui 1990, la aruncarea pe drumuri a Carolinăi Ilica, ziaristă şi poetă care nu întîmplător e chiar purtătoarea de cuvînt a Uniunii Naţionale „Vatra Românească”? Sau poate, păcatele noastre, Codul etic murdărit zilnic de foştii activişti ai C.C. al U.T.C., Cristoiu şi Nistorescu, care publică acum la mizerabilele lor tarabe cele mai infecte atacuri împotriva Poporului Român şi a Istoriei naţionale? Fireşte, nu putem face abstracţie de Codul etic al lui P.M. Băcanu, care din geambaş şi escroc de maşini a devenit un politician cu state de ilegalist, sau de Codul celor cîtorva „scînteişti” care şi-au întors subit cojoacele pe dos, s-au bătut bine de tot pe oasele de ros şi pe patrimoniul fostului organ al C.C. al P.C.R., iar acum cred că pot păcăli pe cineva. Şi totuşi, poate e vorba despre Codul care a făcut ca această S.Z.R. să vîndă la Consignaţia, anul trecut, 5 maşini splendide, venite din Apus ca ajutoare pentru ÎNTREAGA PRESĂ ROMÂNĂ, nu pentru ei: 1 microbuz Volkswagen, 1 Volvo, 1 Audi şi 2 Forduri. Am vrea să ştim şi noi cine i-a autorizat să facă vînzarea, ce preţuri s-au luat şi unde sînt banii. Vedeţi unde e trădarea? Este simptomatic că nici „România liberă”, nici „Adevărul” şi nici „Tineretul liber” – ca să vorbim numai de cotidiene – n-au luat niciodată atitudine faţă de grosolanele materiale care apar în „Caţavencu”, în „Baricada”, în „Cuvîntul” sau în atîtea alte publicaţii pe cît de lipsite de har, pe atît de antiromâneşti. În vreme ce înveninatele gazete antiromâneşti „Harghita Nepe” şi „Timişoara” (organ al Societăţii Timişoara!) sînt luate în braţe, ocrotite şi deplînse de Convenţia Naţională a Ziariştilor din România, iată că „România Mare”, „Europa” şi „Phoenix” sînt anatemizate, urechiate public şi ameninţate cu comisii de anchetă, ca la un omor! Şi de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, revistele noastre sînt aşezate alături de… „Tromf”, revista ungurească ce a publicat cele mai demente blasfemii împotriva neamului românesc, care a fost comparat ba cu un bou, ba cu un porc, ba cu un cămiloi etc. – gazetă pe care chiar noi am demascat-o primii! Se poate aşa ceva? Uite că se poate, iar anonimii care se ascund cu laşitate sub gluga de Ku-Klux-Klan a Convenţiei Naţionale a Ziariştilor au trecut şi acest prag ruşinos: pragul TRĂDĂRII DE ŢARĂ! Da, pentru că trădători de ţară se numesc toţi şmecherii ăştia avizi de căpătuială, care cred că dintr-o infantilă mînuire a plaivazului, din două vorbe şi trei virgule puse anapoda pot face presă în România, pot hotărî destine de oameni, pot să aibă un cuvînt decisiv de spus privind soarta acestei ţări. Vechea tendinţă hegemonistă a „Scînteii” se pare că n-are lecuire, iar prin mijlocirea acestei nulităţi desăvîrşite care e Andon Sergiu vrea să capete şi o legitimitate aşa-zis democratică. Este cu totul regretabil că aceste şulfe bătîne ca Andon, Băcanu, Cristoiu, Nistorescu şi alţi psihopaţi ai puterii nu pricep un lucru elementar: va veni foarte curînd o zi a judecăţii tuturor acelora care au batjocorit ţara asta, cu documente şi probe expuse la vedere, iar atunci nu-i va mai scăpa nimeni de furia Poporului Român! Ne judecaţi voi pe noi? Cine sînteţi voi? Cine v-a dat dreptul acesta? Nu vă daţi seama că totul se vede, că românii nu sînt nici orbi, nici proşti şi va suna odată ceasul socotelilor adevărate, naţionale, şi o să păţiţi, în linii mari, cam ce au păţit ursarii criminali din Bolintin? Oricum, pînă atunci puteţi fi siguri de un lucru: publicul din Transilvania l-aţi pierdut definitiv! Pentru că sînteţi necinstiţi, pentru că vă înfrăţiţi cu duşmanii de moarte ai românismului, pentru că aţi prins din zbor trei clişee democratice şi cinci nume de diplomaţi şi agenţi străini, crezînd că aşa veţi impresiona ori veţi speria pe cineva, cînd, în realitate, sînteţi nişte iude ale neamului românesc. În încheiere, ne exprimăm un singur regret: pentru colectivul de la „Adevărul”, pentru oamenii buni şi cinstiţi pe care îi cunoaştem de ani de zile, alături de care am mîncat aceeaşi pîine în presă. Iată că datorită a doi carierişti nefericiţi – întîi Novăceanu, iar apoi Andon – fostul ziar „Scînteia” a ajuns un fel de sperietoare a lumii, un cazan sub presiune, o arenă a luptelor sîngeroase de cocoşi. Ştiţi unde e diversiunea? În vreme ce Novăceanu joacă pe cartea guvernului, Andon şi ceata lui de înfometaţi vor să privatizeze ei ziarul, aşa că automat s-au îndepărtat de guvern şi s-au apropiat de presa opoziţiei. Dacă guvernul va decide că Novăceanu nu putea fi demis din postul de director şi va facilita revenirea lui, „greviştii japonezi” de la „Adevărul” vor striga ca din gură de şarpe că ei sînt persecutaţi pentru că s-au luat de guvern! În trocul ăsta ca la oborul de porci a intrat şi preţul judecării draconice a revistelor noastre. A avut nevoie procurorul Andon de o masă de manevră, de un spate care să-i asigure mişculaţiile şi să ţină guvernul la respect? Nimic mai simplu, a fost ajutat imediat, pactul cu Băcanu şi ungurimea s-a semnat ca într-un garaj al Mafiei, dar cu o condiţie: condamnarea publică a revistelor aşa-zis naţionaliste! Nu-i nimic, noi n-avem de pierdut decît lanţurile. La acuzaţia acestei găşti de anonimi cum că noi am fi încălcat democraţia, noi răspundem sec: voi aţi trădat România! Ceea ce ne amuză copios este spaima pe care a tras-o acest Andon cînd a auzit că, departe de a ne fi teamă de comunicatele lor janghinoase, ne pregătim să dăm un răspuns: ne-a căutat la telefon de mai multe ori şi s-a mirat că numele lui nu spunea nimănui nimic, n-avea nici o autoritate. Aidoma lui Claudiu Iordache şi altor maimuţoi care şi-au făcut vise de mărire pe spinarea unor tineri morţi în Revoluţie, acest Andon loveşte apoi fuge, se sperie şi el de posibilele consecinţe după care revine, se gudură şi ne caută pentru a ne îmbuna. Ba chiar i-a explicat unui amic comun că aici a fost vorba de nişte culise, de un joc inteligent politic şi de alte inepţii de-astea. Şi ne mai amuză ceva: ni-l imaginăm pe dl. Petre Roman ţinînd alviţa „Adevărului” legată cu o sfoară, iar dedesubt, din groapa cu furnici, doi maidanezi flămînzi – Novăceanu şi Andon – sar cu rîndul să o apuce. Ce-i drept, am auzit că primul îşi va face un ziar particular, pe care i-am sugera să-l intituleze „Mituţoiul liber”. În concluzie, se poate remarca un adevăr de sinteză: comunicatul poliţienesc cu titlul „Presa română în primăvara anului 1991” a fost scris de presa maghiară. Aşteptăm comunicate similare şi pentru celelalte anotimpuri: presa română în vara, toamna şi iarna anului 1991, dar şi 1992, avînd în vedere particularitatea acestui anotimp de a călări în şeile a doi ani. Dar, pînă atunci, duşmanii noştri şi ai ţării vor fi pulbere şi scrum…

Sfîrşit CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare”, nr. din 19 aprilie 1991)