Ziariştii şi trădarea de ţară (1)
  • 14-06-2016
  • 0 Comentarii
  • 144
  • 0

În legătură cu articolul-sentinţă „Presa română în primăvara anului 1991”, publicat în ziarul „Adevărul”, în ziua de 10 aprilie a.c., redacţia revistei noastre este nevoită să ia o atitudine intransigentă. Pentru edificarea cititorilor noştri, vom reproduce cîteva paragrafe mai semnificative din materialul cu tentă Inchizitorială din amintitul cotidian: „Întrunită în ziua de 9 aprilie 1991, Convenţia Naţională a Ziariştilor din România a luat în discuţie starea actuală a libertăţii presei, constatînd următoarele: 1) (…) Un caz aparte îl constituie gîtuirea prin situaţii false a corectei aprovizionări cu hîrtie a cotidienelor «Cuvîntul libertăţii» – Craiova, «Harghita Nepe» – Miercurea Ciuc şi «Timişoara». (…) 2) Centralizarea la S.Z.R. – Federaţia indicatelor din întreaga presă a informaţiilor privind practicile contractuale incorecte şi discrepanţele de preţuri şi tarife care afectează presa. (…) 6) Convenţia Naţională a Ziariştilor din România a decis constituirea unei comisii de cercetare a cazurilor de încălcare a Codului deontologic al ziaristului, a Cartei Libertăţii Presei de către gazete ca «Europa», «România Mare», «Phoenix» – Oradea, «Tromf» şi alte jurnale care promovează o publicistică în dezacord cu practicile democratice. (…) 8) Aprecierea ca pozitivă a hotărîrii Comitetului Permanent al S.Z.R. din 26 aprilie 1991 (?!) de încheiere a unei Alianţe sindicale între Federaţia sindicatelor din întreaga presă şi Uniunea Sindicatelor din poligrafie”. Deci, pînă aici a avut cuvîntul Comunicatul Convenţiei Naţionale a Ziariştilor din România. Pentru neiniţiaţi, să vedem cine compune acest organism atît de pompos şi americănesc intitulat „Convenţie”: a) Societatea Ziariştilor Români (condusă de Sergiu Andon); b) Asociaţia Ziariştilor Români (condusă de P.M. Băcanu); c) Uniunea Ziariştilor Profesionişti (condusă de Ştefan Mitroi); d) Asociaţia Ziariştilor Maghiari; e) Asociaţia Ziariştilor Liber-Profeşionişti. De-a lungul a peste 15 luni trecute de la Revoluţie, opinia publică din ţara noastră a fost martoră la penibilele lupte pentru putere, declanşate la anumite publicaţii, la divorţurile spectaculoase dintre directori şi colectivele lor, dintre patroni şi directori, în fine, la tot felul de conferinţe, congrese şi alianţe gazetăreşti menite să asigure un loc ceva mai privilegiat unor lideri zgomotoşi. În ceea ce priveşte publicaţia noastră – ne-a ferit Dumnezeu de aşa ceva, sîntem o revistă particulară, independentă şi, evident, fără nici un fel de veleităţi gregare, de a ne asocia, de a acapara, de a impune lideri şi de a măslui voturi etc. Fideli politicii naţionale pe care o promovăm, am considerat că singura înregimentare care contează este aceea în frontul patriei, pentru triumful idealurilor româneşti. Din acest motiv, am refuzat să participăm la orice fel de adunare sau congres al breslei gazetăreşti, drept pentru care noi nu sîntem afiliaţi la nici una dintre structurile acestei dubioase Convenţii şi, evident, nici nu le recunoaştem. Este, aşadar, de la sine înţeles că domnii Andon, Băcanu, Mitroi, ca şi amicii lor maghiari şi liber-profesioniştii, n-au nici o autoritate asupra noastră. Este cu totul condamnabil că, într-o societate care vrea să se îndrepte spre democraţie, o mare parte a presei a fost acaparată de nişte gazetari pe cît de mediocri, pe atît de infantili în comportamentul lor public: toţi cei citaţi au fost nişte propagandişti de duzină ai ideogiei comuniste, pe care au trădat-o imediat, făcînd acum eforturi disperate pentru a-şi falsifica trecutul. Şi pentru că avem informaţii clare că Sergiu Andon este autorul comunicatului (pe care, de altfel, ziarul pe care îl terorizează, „Adevărul”, l-a publicat cel dintîi, fiind secondat a doua zi de „România liberă”), ne vedem nevoiţi să lămurim opinia publică cine este domnia-sa. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce dezvăluiri, opera şi biografia fostului tovarăş Andon încap într-o borsetă. În calitatea sa de fost procuror-şef al orăşelului Feteşti (prin 1961), tovarăşul Andon s-a ilustrat printr-o zeloasă aplicare a justiţiei comuniste, cu zdrobiri de destine umane şi procese scandaloase. De asemenea, el a contribuit la poluarea Dunării, dat fiind faptul că (din plictiseală şi sadism) trăgea cu pistolul după ciori, care cădeau din înalturi în apele bătrînului fluviu, spre satisfacţia tînărului procuror. Aici, desigur, mişcările ecologiste din România s-ar putea să aibă un cuvînt de spus retroactiv. În amintirea locuitorilor acelei paşnice urbe au rămas de pomină chefurile cu lăutari pe care starostele procuraturii le trăgea pînă în zori la Crîşma Gării, după care venea pe jos vreo 8 km, cu banda lui de femeiuşti şi cioflingari, iar cînd ajungea în dreptul sediului Procuraturii, Sergiulică chiuia şi dădea onorul prin salve de armă, de se speriau vacile şi fătau viţei zăpăciţi… Tovarăşul Andon a devenit apoi un aprig ideolog-jurist al revistei „Flacăra” şi, la scurt timp, al „Scînteii”, unde, vreme de vreo 20 de ani, a poluat şi paginile organului C.C. al P.C.R. – iar colecţia ziarului stă mărturie. Pe la cîte congrese şi plenare ale partidului a amuşinat propagandistul nostru, cîte cuvîntări de secretari ai C.C. al P.C.R. a scris el, Doamne, ce bine a mai trăit fără nici un fel de talent gazetăresc sau cultură elementară! De altfel, limbajul său de om obişnuit să judece omoruri şi să propună ani grei de puşcărie, se poate simţi şi în comunicatul amintit: numai un medic-legist obişnuit cu crime putea scrie de „gîtuirea” unor publicaţii. Dar, fireşte, registrul său e mult mai larg, pentru că în dreptul penal mai există şi alţi termeni asemănători, pe care Sergiu Andon îi va folosi în curînd: ologire, spintecare, chiorîre, decapitare, mutilare, ciopîrţire ş.a.m.d. Imediat după Revoluţie, acest Sergiu Andon şi-a apropiat nişte ciraci şi, pe fondul unuj simţămînt colectiv de vinovăţie politică al „scînteiştilor”, a avut năstruşnica idee să pozeze într-un fel de lider ceva mai puţin compromis – cert este că s-a proclamat şef pe la una dintre asociaţiile şi societăţile astea fantomatice, pe care, ca să fim sinceri pînă la capăt, nu dă nimeni doi bani. Unul dintre cele mai abjecte fapte revoluţionare pe care le-a comis Sergiu Andon (care acum vorbeşte în numele democraţiei, al libertăţii, al onestităţii profesionale) a fost acesta: în vara anului 1990, cînd „România Mare” se pregătea să publice în nr. 8 articolul „Jos roba, domnule Robu!”, prin mijlocirea secretarei sale, acest Andon a intrat în posesia şpaltului şi, cu o zi înainte de apariţia revistei, i-a citit la telefon lui Gheorghe Robu întregul articol! Probabil, fostul procuror de la Feteşti a avut o ultimă răbufnire de solidaritate a breslei, ori poate că a vrut să se arate devotat lui Gheorghe Robu (pe atunci unul dintre puternicii zilei) – cert este că samavolnicia s-a produs, avem mărturii în acest sens şi orice ar face sindicalistul- şef nimeni nu-l mai poate spăla de ruşinea acestei trădări, a acestui incalificabil abuz. Aşa cum tot abuz a fost modul ridicol în care, tot în decursul anului trecut, a tras sforile pentru a fi ales preşedinte al acestei S.Z.R. – gurile rele spun că de fericire s-a îmbătat atît de tare încît atunci cînd a părăsit Hotelul Aro din Braşov, unde s-au desfăşurat lucrările, moralistul nostru de azi şi-a făcut praf maşina, punînd în pericol chiar viaţa fiicei sale, care îl însoţise la acest triumf al mozolirii ciolanului. Din fericire, distinsa lui fiică e teafără, astfel încît tăticul a adus-o să scrie chiar la „Adevărul”, de parcă un ziar al statului e tejgheaua lui personală, de Birt Familial. Ar fi multe de spus despre acest lup în piele de oaie, care, în imaginaţia sa bolnavă de personaj avid de putere, se şi visează un fel de gauleiter al presei, un magnat atotputernic, ca Hearst sau Tapie. Sîntem în măsură să-l liniştim: el e un nimeni, e un zero irevocabil, care, vorba lui Ion Creangă, nici jurist bun n-a fost pînă la 30 de ani, nici ziarist talentat pînă la 50 şi nici lider sindicalist pînă la 70, aşa că nu ştim de unde o să ia pensie în final. Poate de la Securitate, care l-a ţinut tot timpul în braţe şi cu care a colaborat vîrtos? Dar, să nu ne risipim în asemenea digresiuni. Vom trece, aşadar, la esenţa problemei. Şi anume la devierea gravă şi din ce în ce mai vizibilă a ziarului „Adevărul”. După debarcarea lui Darie Novăceanu, care îşi merita soarta, acest Andon a pus în sfîrşit ghiara pe cel mai mare cotidian al ţării şi, cu mijloace infinit mai perfide decît ale lui Mituţoiu, de adevărat profesionist al intrigilor şi carierismului, a izbutit să devină, în sfîrşit, şef! Şef mare, şef suprem! Vedeţi dvs., el conduce şi Societatea Ziariştilor Români şi „Adevărul”, în acelaşi timp. Aşa că de pe aceste înalte poziţii i-a luat Dumnezeu minţile şi a comis greşeala fatală a vieţii sale: s-a aliat cu Băcanu, Nistorescu şi ungurii lor, pentru a lovi în noi! Tocmai în noi, care nici nu-i recunoaştem, rîdem de ne prăpădim cînd auzim de ei, pentru că sînt nişte analfabeţi însetaţi de putere, tocmai în noi, care ne-am asumat în mod conştient riscurile şi greutăţile luptei naţionale. E ca şi cum, păstrînd proporţiile, breasla hingherilor se adună pentru a judeca şi înfiera activitatea unor pianişti – n-au nimic în comun, nu exercită nici un fel de autoritate asupra lor, aşa că nu izbutesc decît să se facă de rîsul lumii. Prin urmare, procurorul Andon s-a unit cu infractorii Băcanu şi Nistorescu, vechi borfaşi de presă – pe acel Mitroi l-am pierdut pe drum, pentru că fostul redactor-şef al ziarului „Convingeri Comuniste” şi actualul redactor-şef al „Scînteii Tineretului” este atît de nesărat (a se vedea rubricuţa lui chinuită şi fără umor „Pilulă contra ridurilor”), încît stricăm orzul pe gîşte. Lectura acelui comunicat inchizitorial ne-a făcut să credem, pentru început, că un mucalit a pus în vînzare un număr din colecţia ziarului „Scînteia” pe anul 1947, cînd tovarăşul Brucan şi alţi stalinişti exercitau dreptul de control, avertizau sever, sancţionau şi, în final, dacă nu te cuminţeai, te puneau la zid. Limbajul este absolut acelaşi. Deci, într-o vreme în care am scăpat şi de cenzură şi de centralismul democratic, acest Andon şi banda lui de sindicalişti impun următoarea anomalie: Centralizarea la S.Z.R. a informaţiilor privind practicile contractuale incorecte şi discrepanţele de preţuri şi de tarife care afectează presa. Vedeţi că omul nu-i normal? Cum adică: centralizarea la S.Z.E.? Cine e el cu sindicatul lui tembel să-i dăm noi raportul? E cumva C.C. al P.C.R.? E Direcţia Presei? E Dumitru Popescu? Această pretenţie absurdă a sezeriştilor este una dintre cele mai brutale încălcări ale tinerei noastre democraţii – fireşte instrumentată abil, chipurile ei vor să ajute presa! Că întreg comunicatul a fost scris într-un puseu de delirium-tremens reiese şi din înalta apreciere – în ziua de 9 aprilie! – a unei hotărîri luate de ei în 26 aprilie!!! Cum vine asta? Mai e o săptămînă pînă atunci! Dar să trecem la chestiunile majore care i-au determinat pe ando-băcănişti să ne caute gîlceavă. Practic, revistele „România Mare”, „Europa” şi „Phoenix” din Oradea au un singur numitor comun: lupta împotriva terorismului unguresc! Nimic altceva nu ne leagă – nici orientarea politică, nici opiniile asupra viitorului acestei ţări, nici tonalităţile de exprimare – ne leagă numai politica fermă de apărare a integrităţii teritoriale a României şi a demnităţii românilor, la ei acasă. Nu vi se pare curios că din toate publicaţiile româneşti această ruşinoasă Convenţie ne atacă numai pe noi? Şi încă în ce mod! Constituirea unei Comisii de cercetare (?!) a cazurilor în care noi încălcăm Codul deontologic al ziaristului (?!), precum şi Carta Libertăţii Presei (?!). Pînă una alta, Libertatea Presei au încălcat-o, în toate vremurile şi în toate ţările, exact Comisiile de Cercetare. Poate că este amabil tovarăşul Andon să ne spună cum se vor numi membrii acestei Comisii de cercetare! Poate comisari? Ori poate cercetători? Orice om cu judecată normală va vedea că atît timp cît înşişi cei care conduc acum presa română sînt mincinoşi, aranjori, ulceraţi de ambiţii şi răzbunători, este limpede că societatea noastră nu prea are şanse de însănătoşire, închipuiţi-vă, pentru exemplificare, o situaţie; dacă instituia Guvernul, sau Parlamentul, o asemenea Comisie, care să ancheteze articolele apărute în publicaţiile respective – nu ţipau Andon, Băcanu, Nistorescu şi Cristoiu ca din gură de reptilă, pe motiv că s-a instaurat teroarea în presă?! Am vrea să ni se dea un exemplu, un singur exemplu, al modului în care am încălcat noi, de pildă, Libertatea Presei. (va urma) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare”, nr. din 19 aprilie 1991)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite