Wolfang Amadeus Mozart – note din jurnal
  • 29-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 96
  • 0

L-am descoperit ceva mai tîrziu pe Mozart. Cutiile de bomboane pe care tot apare chipul său, în loc să-l facă mai apropiat de oameni, mai mult îl îndepărtează, azvîrlindu-l într-o altă groapă comună: aceea a dulcegăriilor. Dacă ar fi avut el, în timpul vieții, atîția bani cît se cîștigă astăzi, în lumea întreagă, într-o singură oră, de pe urma lui, ar fi trăit ca un rege. Nu numai că n-a vrut, dar s-a agitat îngrozitor, în ultimii ani, cerșind, efectiv, împrumuturi și ajutoare de la un F. de O. (Frate de Ordin) din Francmasoneria în care, mai mult ca sigur, a intrat în speranța unei protecții materiale. A se nota că el se considera patriot german, fiu al Germaniei, nu al Austriei, de care a luat distanță și datorită faptului că a urît Salzburgul. Am citit scrisorile lui, cîte s-au mai păstrat. Un suflet chinuit și frămîntat, dar, în fond, magnific. Le-am citit îngînînd în minte pasaje muzicale, tot de-ale lui. Ce bine, totuși, că nu se inventase telefonul! Mai mult ca sigur că n-ar mai fi fost nevoie de epistole și am fi pierdut, astfel, cel mai prețios izvor biografic al oamenilor de geniu. Dar a fost Mozart un astfel de om? Înclin să cred, tot mai mult, că cel care s-a născut (conform unei scrisori a tatălui său), la orele 20 ale zilei de 27 ianuarie 1756, fiind botezat cu foarte complicatul nume de Johannes Chrysostomus Wolfgang Gottlieb (acest Gottlieb avînd să fie înlocuit, ulterior, cu latinescul Amadeus, adică ,,Iubitor de Dumnezeu”) – n-a fost un geniu, ci un înger din cer. El se juca, asemenea tuturor îngerilor; de pildă, uneori se prezenta necunoscuților cu numele dat la întors, în loc de Mozart – Trazom.
La 21 de ani, aflat la Augsburg, îi scria tatălui său despre el și mica lui verisoară Maria Anna: ,,Noi doi ne potrivim, căci și ea e puțin ștrengăriță! Rîdem. Ne batem puțin joc de oameni împreună, ceea ce e atît de plăcut”... Altă dată și-au bătut oamenii joc de el, ca de pildă un oarecare Conte Arco, care l-a înjurat ca la ușa cortului, făcîndu-l ,,derbedeu” și ,,mojic”, și l-a dat afară, cu un picior în fund. Astăzi, acel nobil a rămas în Istorie exclusiv prin acest gest de miotocan, care l-a durut și l-a obsedat multă vreme pe Mozart. Am dat scrisorile sale printr-o ,,strecurătoare de argint” și am reținut cîteva pasaje: ● Orga este, totuși, în ochii și urechile mele, regina tuturor instrumentelor. ● Un pasaj muzical trebuie să curgă ca uleiul. ● Alții, care nu știau nimic despre mine, m-au privit cu ochi mari și cu destulă ironie. Se gîndeau, desigur, că, pentru că sînt scund și tînăr, nu pot să fac nimkic deosebit și matur; dar or să afle ei în curînd! ● Italienii și-au făcut o reputație mizerabilă la noi; au numai doi castrați, și aceștia bătrîni. Tenorii și bașii parcă ar fi cîntăreți pentru înmormîntările de la noi. ● Doresc să fac cinste numelui meu și întregii națiuni germane. ● Francezii par foarte grosolani. Și, în special, sînt îngrozitor de îngîmfați. ● Unii oameni se clatină, cad și mor. Cînd le-a venit timpul, toate remediile devin zadarnice; mai curînd atrag moartea decît s-o îndepărteze. ● Știți prea bine că cei mai buni prieteni sînt săracii. Bogații nu știu nimic despre prietenie. ● Nu sînt niciodată bine dispus într-un oraș în care nu sînt binecunoscut. ● Eu am la ora actuală un guturai foarte la modă, care bîntuie aici (la München – n.m). Cred și sper, însă, că voi scăpa repede de el; căci cele două regimente de cavalerie ușoară, muci și flegmă, se retrag încetul cu încetul. ● În opera mea există muzică pentru tot soiul de oameni, cu excepția măgarilor. ● În afară de sănătate, nu cunsoc nimic mai necesar ca banii. ● Așa cum se poartă cineva cu mine, mă port și eu cu el. Dacă văd că sînt disprețuit și nesocotit, pot să fiu mîndru ca un pavian. ● Măgarul acesta flămînd (Contele de Arco – n.m.) nu va scăpa de ,,discursul” meu palpabil de-ar fi să mai aștept încă 20 de ani. Căci e sigur că, în clipa în care am să-l văd, piciorul meu va fi în fundul lui. Fie slugă sau conte, cine mă insultă e un porc de cîine! ● Tare aș vrea să știu ce plăcere pot avea anumiți oameni să vorbească toată ziua fără nici un motiv. ● Pentru numele lui Dumnezeu, nu dau socoteală nici cît negru sub unghie altora despre ceea ce fac sau nu fac, chiar de ar fi Împăratul în persoană. ● Nu sînt amator de îmbulzeală, de ghionturi și cotonogeală, chiar dacă sînt imperiale. ● Dacă Germania, iubita mea patrie, de care sînt mîndru, nu vrea să mă primească, atunci iar va trebui să se îmbogățească Franța sau Anglia cu încă un neamț capabil; și asta ar fi spre rușinea națiunii germane. Știi foarte bine că nemții au fost cei care s-au distins, întotdeauna, în aproape toate artele. Unde și-ar găsi, însă, norocul, unde renumele? Desigur, nu în Germania. ● Întreaga mea societate constă în nevestica mea însărcinată și al ei bărbat – care nu e însărcinat, dar e gras și sănătos. ● Ajunge: dacă noi, germanii, ne-am apuca o dată, în mod serios, să gîndim nemțește, să acționăm nemțește, să vorbim nemțește și, pe deasupra, să cîntăm nemțește. ● Moartea este adevăratul scop final al vieții noastre și eu, de cîțiva ani, așa m-am împăcat cu această sinceră și foarte bună prietenă a oamenilor încît chipul ei nu mai are nimic înspăimîntător pentru mine. Nu mă culc niciodată în patul meu fără a cugeta că poate (oricît de tînăr sînt) nu voi mai fi a doua zi. ● Dacă oamenii ar putea să privească în inima mea, aproape că ar trebui să mă rușinez. Totul e rece pentru mine, rece ca gheața. ● Stimate domn (poate libretistul Lorenzo da Ponte – n.m.), simt în starea sănătății mele că sună ceasul. Sînt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte de a mă fi bucurat de talentul meu. Viața a fost, totuși, frumoasă...
CORNELIU VADIM TUDOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite