
- 13-06-2022
- 0 Comentarii
- 342
- 0
Cugetări despre limbă și limbaj
● ,,Limba noastră românească a fost mlădiată și toarsă de geniul atîtor poeți, după legile ei interioare, dar cu adaosurile primenitoare ale fiecărei peceți personale. Și, în curgerea secolelor, valențele ei pururea deschise, forța inepuizabilă de asimilare i-au dat lărgimea unui cer privit de pe culmi”... ZOE DUMITRESCU BUȘULENGA
● ,,Limba este Istoria Țării întrupată în Cuvînt. Istoria teribilă și exemplară, de jertfe și de glorii de sînge și de strădanii, de cumpăt și de cuget.
În fiecare silabă românească e taina unui strop de sudoare picurat pe un bob de grîu spre încolțiri viitoare.
În orice vorbă stau de strajă o armă și-un brăzdar.
Fraza e o ctitorie domnească avîndu-și clopotnița-n soare.
O pagină de pravilă e o cetate de scaun...
O carte e o țară...
Cu o mînă de cuvinte într-o straiță, ca merinde la drum, poți colinda țara toată, regăsind-o, ca poetul, întreagă «din hotară în hotară», umblînd-o în lungul și-n latul spațiului ei mioritic, cutreierînd-o pe coordonatele timpului ei de neatîrnare și pe plaiurile independenței din adîncul legendelor pînă-n prezentul Mileniului trei, spre a-i cunoaște coordonatele de sunet și suflet, suflare și silabă, simțire și sens și spre a-i recunoaște memoria: tăria istoriei române”... ROMULUS VULPESCU
● ,,Primul poem consacrat limbii române este poemul «fără titlu», care este biografia unui neam prin limba lui; odă și eseu în versete de Cîntare a Cîntărilor Cuvîntului... elogiu și studiu în cadențe prozodice scandabile, imn-definiție a spiritualității naționale”... GEORGE CĂLINESCU
Începuturile gramaticii românești
* Cea dintîi gramatică românească, datată 1757, îi aparține brașoveanului DIMITRIE EUSTATIEVICI.
* La 1787, IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU tipărește în două ediții, la Vîlcea și Viena, ,,Observații sau băgări de seamă asupra regulilor gramaticii românești”.
* La 1791, poetul RADU TEMPLEA, din Scheii Brașovului, publică ,,Gramatica Românilor”.
* În secolul următor, ION ELIADE RĂDULESCU scoate la Sibiu celebra lui Gramatică, în 1828.
* În epoca modernă, amintim ,,Gramatica” lui IORGU IORDAN din 1937 și ,,Gramatica Academiei” (1966), alcătuită de un grup condus de ALEXANDRU GRAUR.
Despre vorba scrisă vs. vorba rostită
,,Scriem pentru a ne răspîndi gîndirea mai departe decît o duce vorba. Vorba nu poate trăi mult timp nici în spațiu. Rostită acum, ea amuțește apoi; auzită aici, ea se pierde acolo. De aceea, sunetul trecător caută a se transforma în literă statornică, și ideea astfel întrupată, spărgînd marginile spațiului și momentului, tinde a străbate în depărtarea locurilor și în viitorul timpurilor.
Dar ce idee merită această transformare? Ce simțire poate fi menită a ieși din marginea mai firească a simplului grai și a se răspîndi într-un popor întreg, poate în lumea întreagă, din generație în generație? Numai acea idee și acea simțire care prin cuprinsul ei și din chiar izvorul ei s-a înălțat peste interesul strîmt al individului și a găsit în capul celui ce o produce acel prisos al concepțiunii care îi dă valoarea universală”… TITU MAIORESCU
Sfîrșit
LILIANA TETELEA
-1.3 C