Vrăjeala verde
  • 20-06-2022
  • 2 Comentarii
  • 548
  • 3

De cîțiva ani de zile sîntem bătuți la cap pe toate canalele media cu teoria producerii energiei din surse ecologice naturale pentru a proteja mediul de gazele emise din arderea de petrol sau gaz natural, care duc la efectul de seră. Activiști de toate soiurile au fost inventați peste noapte, începînd cu faimoasa copilă Greta – de care nu a mai auzit nimeni nimic după ce și-a făcut treaba și a ieșit din scenă – pînă la însăși președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și al ei Pact Verde European. Toată această poveste s-a întins peste capetele noastre ca o vrajă verde, adică ecologică, timp de ani de zile, determinîndu-ne să credem că trebuie să acționăm urgent, fiindcă Planeta este foarte poluată și riscăm să murim cu toții. Din cîte observ, a fost doar o „vrăjeală verde”.
Aflu cu surprindere, dar și cu bucurie, că potențialul Mării Negre
nu e doar unul turistic și balneo­climateric, ci și unul producător de energie verde – nu puțină, ci de patru ori mai mare decît tot ceea ce producem în acest moment. De asemenea, pe viitor, oceanele și mările lumii ar putea furniza energie electrică punînd la treabă curenții care le străbat.
Potențialul eolian al Mării Negre de pe teritoriul României este estimat la 70.000 MW, adică de peste trei ori mai mult decît puterea actuală de producție de electricitate a României. Potenţialul eolian off­shore, de asemenea, depăşeşte 70 GW (70.000 MW), dintre care „22 GW în turbine cu fundaţie fixă, pe fundul mării, respectiv peste 50 GW în fermele eoliene de tip floating”, după cum declara în iulie 2021 secretarul de stat Niculae Havrileţ.
Dintre companiile românești mari, Hidroelectrica deja a anunțat că are în plan construcția unor parcuri eoliene offshore de 300 MW, pentru care va investi 2,8 miliarde de lei, din care 1,8 miliarde pînă în 2025.
Pentru acest proiect Hidroelectrica contează pe fondurile europene, conform cursdeguvernare.ro. O mare parte a zonei economice exclusive a României este formată din zone de ape adînci (peste 50 m), fiind potrivită doar pentru turbinele flotante (instalate pe platforme plutitoare). În Europa au fost demarate recent proiecte eoliene offshore la aproximativ 60 km de ţărm, o distanţă care se află chiar în zona de tranziţie între ape de mică şi mare adîncime în cazul României. Studiul Grupului pentru Politici Energetice evidențiat pe același site identifică două potenţiale grupuri care au condiţii favorabile pentru o primă etapă de dezvoltare a energiei eoliene offshore bazată pe folosirea turbinelor fixe: primul grup permite un factor de capacitate de 33 - 35% şi adîncimi sub 50 m, la 40 - 60 km de ţărm (factorul de capacitate reflectă diferența dintre capacitatea nominală și cea reală a unei turbine într-o anumită locație, sau raportul dintre puterea curentă și cea maximă). Acest grup oferă un echilibru corect între resursele eoliene şi costurile de realizare a reţelei electrice offshore, bazat pe posibilitatea injectării energiei electrice în staţia Constanţa Sud şi pe proximitatea faţă de Portul Constanţa. Al doilea grup oferă resurse eoliene marginal mai bune, dar reţeaua electrică existentă se află la o distanţă considerabil mai mare de ţărm, iar conexiunea cu aceasta ar trebui realizată prin Delta Dunării, care este o zonă protejată.
Referitor la aceste parcuri offshore, raportorul Peter van Dalen de la Comisia de pescuit a Uniunii Europene a întocmit un raport referitor la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului. Astfel, avînd în vedere comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019, intitulată „Pactul verde european” (COM(2019)0640), Strategia Uniunii Europene privind biodiversitatea pentru 2030, sta­bilită în comunicarea Comisiei din 20 mai 2020 –
intitulată „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030: Readucerea naturii în viețile noastre” (COM(2020)0380) – recomandările Comisiei din mai 2020 vizează interacțiuni pozitive între parcurile eoliene din larg și activitățile de pescuit și Raportul din 2020 al Comisiei privind economia albastră,
din 11 iunie 2020, întrucît Uniunea Europeană urmărește să devină neutră din punct de vedere climatic cel tîrziu în 2050, în conformitate cu obiectivele Pactului verde.
Întrucît Comisia a propus un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puțin 55% pînă în 2030, în timp ce Parlamentul a solicitat ca obiectivul de reducere a emisiilor de GES să fie de 60% pînă în 2030; întrucît energia din surse regenerabile offshore este una dintre opțiunile pe care le au statele membre pentru atingerea acestui obiectiv; întrucît ea ar trebui să joace un rol esențial în atingerea acestor obiective printr-o abordare integrată care ține seama de cei trei piloni ai sustenabilității; întrucît, potrivit estimărilor Comisiei, 30% din cererea de energie electrică a Uniunii Europene din 2050 va fi acoperită de energia eoliană offshore, ceea ce corespunde unei creșteri de la capacitatea eoliană offshore actuală de 12 GW în UE-27 la o țintă de 300 GW în 2050; întrucît, potrivit estimărilor Comisiei, cererea va ajunge la 40 GW din capacitatea energiei oceanice pînă în 2050... Ei bine, pentru toate aceste motive se dorește înfăptuirea acestor parcuri eoliene și a turbinelor de pe fundul mării. Să vedem ce spunea raportorul pe data de 6 ianuarie 2021. Acesta subliniază necesitatea unor sisteme energetice alternative pentru a avansa către obiectivele Pactului verde. Cu toate acestea, construirea, exploatarea și dezafectarea parcurilor eoliene în larg au un impact asupra fundului mării, a vieții marine și a biodiversității. Efecte negative pot apărea de-a lungul ciclului de viață al unei turbine eoliene offshore.
Impacturile cîmpurilor electromagnetice continue permanente ar putea schimba comportamentul speciilor electrosensibile și al speciilor sensibile la cîmpuri magnetice. Acest lucru ar putea crea bariere artificiale pe fundul mării. În cazul cablurilor de pe fundul mării, speciile bentonice și demersale sînt mai expuse la cîmpuri electromagnetice decît cele pelagice, dar la unele turbine eoliene offshore cablurile se află la mijlocul coloanei de apă și pot interacționa și cu specii pelagice. Îngroparea cablurilor nu atenuează impacturile potențiale puternice ale cîmpurilor electro­magnetice deoarece, în general, cîmpul magnetic trece prin fundul mării.
S-a demonstrat că sunetul subacvatic are efect în principal asupra peștilor și a mamiferelor marine și mai ales în etapa de construcție. Zgomotul produs de fixarea pilonilor de susținere și de operațiunile de anrocament pot cauza daune auditive temporare sau permanente pe o rază lungă și, implicit, pierderea simțului de orientare, împiedicînd astfel peștii să găsească hrana și zonele de reproducere și de creștere a puietului și să își localizeze semenii în scopul împerecherii. Impactul zgomotului și ale diferitelor frecvențe, inclusiv infrasunete, în timpul fazei de exploatare, pot depinde de specia și vîrsta peștilor. Implicațiile biologice ale sunetului și reacția multor specii sînt încă necunoscute. Cu toate că se aplică măsuri de reducere a zgomotului, de exemplu perdele de bule, și tehnologii de instalare silențioase, cum ar fi compactarea cu vibrații, cercetarea încă mai are multe lacune de acoperit.
Cum peștii sînt în general atrași de structurile dure, fundațiile parcurilor eoliene din larg pot avea efectul unui recif artificial. Amplasarea parcurilor eoliene din larg în zone atent alese poate contribui la inițiativele de gestionare a activităților de pescuit. Însă acest beneficiu al unui potențial efect de recif trebuie privit cu precauție, deoarece dezafectarea turbinelor eoliene transformă, cel mai probabil, acest efect benefic într-unul pur temporar.
Turbinele eoliene offshore au în medie un ciclu de viață de 25-30 de ani, deci foarte puține turbine au fost dezafectate pînă acum. În consecință, sînt disponibile foarte puține dovezi științifice cu privire la efectele dezmembrării și dezafectării turbinelor eoliene offshore asupra ecosistemului, respectiv cu privire la posibilitatea de reciclare a componentelor acestora. În afară de efectele ecologice și de mediu și impactul lor asupra vieții marine, din studiile empirice recente lipsesc evaluările efectelor economice și socioculturale ale energiei din surse regenerabile offshore asupra activităților de pescuit.
În concluzie, Raportorul susține că parcurile eoliene din larg ar trebui construite numai dacă se garantează că nu vor exista efecte negative ecologice asupra mediului și nici economice și socioculturale, în conformitate cu obiectivele economiei albastre și ale Pactului verde european. Dacă trebuie luate decizii înainte să fie disponibile cunoștințele necesare, ar trebui aplicat principiul precauției în conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În cazul în care amenajarea spațiului maritim, avută în vedere de statele membre, nu garantează acest lucru, ar putea fi nevoie de legislație suplimentară la nivelul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, e foarte bine că se mărește capacitatea energetică a României fără să poluăm mediul. Sper ca recomandarea Raportorului să fie luată în calcul de cei cărora le-a fost adresată și să nu se construiască aceste parcuri dacă impactul lor asupra mediului va fi unul negativ.
La cum stau lucrurile însă, îmi e teamă că nu va fi deloc așa. Agenția Reuters anunța, pe 18 mai 2022, că Germania, Belgia, Țările de Jos și Danemarca s-au angajat să construiască cel puțin 150 de gigawați (GW) de capacitate eoliană offshore în Marea Nordului pînă în 2050, pentru a crea o „centrală ecologică” pentru Europa. Sarcina va fi o provocare, deoarece lanțul european de aprovizionare cu energie eoliană se luptă să facă bani, iar ritmul construcției este încetinit de perioade lungi de autorizare, fiindcă pandemia le-a stopat procesul de producție, iar inflația pornită de mașina de tipărit dolari a Statelor Unite le lovește afacerile. Aproximativ 150 GW ar fi suficienți pentru a alimenta 230 de milioane de locuințe europene, dar ambiția este, de asemenea, de a folosi energia verde pentru a produce hidrogen și combustibili verzi pentru industriile grele și transporturi care nu pot fi electrificate direct cu ușurință, a declarat ministrul danez de afaceri Simon Kollerup.
În tot acest articol, dar și în altele pe această temă, nu am citit nici măcar o mențiune despre impactul asupra mediului al acestor instalații, așa cum scria raportorul Peter van Dalen de la Comisia de pescuit a Uniunii Europene, ci doar despre cantitatea de energie produsă și despre cum va ajunge ea să ne decupleze de la gazul rusesc. Din cîte se vede, generația care vrea să facă miliarde din energia verde e pe cai mari și nici nu se gîndește să lase hățurile, pentru că acești indivizi sînt flămînzi de faimă și avere și îi doare în cot de mediu și de toate celelalte povești cu care ne bat la cap de ani de zile, doar ca să creeze valul de susținere populară pe care să navigheze ei umplîndu-și buzunarele. Din păcate, visul frumos s-a terminat, balonul de „săpun verde” s-a spart și patima de arginți se vede în toată hidoșenia ei lucind deasupra Uniunii Europene. Sper din suflet să nu ne trezim peste 50 de ani cu grave probleme de mediu, create tocmai de cei care pretind că vor să-l protejeze.

NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite