Cînd copii simt nevoia să fie băgați în seamă de către adulți sau cînd au o problemă emoțională încearcă să atragă atenția asupra lor prin fapte ieșite din comun. Se apucă de fumat, de băut, fură, se bat, iau note proaste la școală, chiulesc, fac tot felul de lucruri care să atragă atenția părintelui, a profesorului sau a adultului de a cărui atenție au nevoie.
De multe ori, acești „copii problemă“ sînt pedepsiți de către cei din jurul lor, catalogați drept răi, obraznici, needucați, lucru care le amplifică comportamentul, în loc să-l liniștească, fiindcă nu au obținut atenția pe care și-o doreau. Dacă adultul vizat de acest comportament nu-și dă seama că trebuie să-i acorde mai multă atenție, afecțiune sau timp copilului ori adolescentului respectiv, acesta va ajunge să fie din ce în ce mai disperat, iar asta-l va împinge spre comportamente tot mai exagerate care-l vor duce fie la închisoare, fie la moarte. Atunci cînd acest comportament ajunge să fie însușit de către un adult, iar cînd adultul respectiv se află la conducerea unei țări, ba mai are la îndemînă și o valiză nucleară, lucrurile se complică rău de tot, mai ales dacă cei cărora vrea să le atragă atenția sînt orbi și surzi.
Ei bine, după părerea mea asta se petrece acum în Rusia cu copilul Vladimir, care a fost scos cu brutalitate din jocul celor mari. Aceștia au rîs de el, l-au umilit, i-au îndepărtat toți prietenii și l-au înghesuit într-un colț al clasei, apropiindu-se de el cu bețele în mîini, amenințîndu-l că-i rup creioanele colorate și-i distrug caietele și ghiozdanul, bălăcărindu-l în fel și chip. La început, Vladimir a încercat să le atragă atenția aruncînd cu cocoloașe de hîrtie spre ei, scoțînd limba, lovindu-i pe unii din prietenii lor mai mici și amenințîndu-i că-i pîrăște la doamna învățătoare. Fără succes, însă. Văzînd acestea, Vladimir le-a cerut să discute problemele acestea împreună. Le-a explicat că, după ce l-au exclus din cercul lor de colegi, i-au întors toți prietenii împotrivă, iar acum vor să-l izoleze în colțul clasei – ei bine, asta nu e corect și ar trebui să se oprească, fiindcă altfel va acționa în consecință.
Discuțiile au eșuat, fiindcă colegii lui nu au ținut cont de el și, în loc să-l lase în pace, sau să-l mai invite din cînd în cînd să se joace împreună ca să-l liniștească, au continuat să-l țină la distanță și să-l amenințe cu bătaia. Atunci el s-a apropiat de prietena lor Olga, spunîndu-le că o va trage de codițe. Cei mari au continuat să nu-l bage în seamă, ba i-au spus că, dacă nu o lasă în pace pe aceasta, o să-l izoleze în colțul clasei și nu se va ma juca nimeni cu el.
Ar fi fost bine ca ceea ce ați citit pînă acum să fie doar o întîmplare de la casa I. Din păcate, elevul Vladimir este președinte al unei super puteri și beneficiază de tancuri, soldați și avioane adevărate, nu de jucărie. În rest, lucrurile stau exact cum le-am descris pînă acum. După discuțiile cu NATO, ministrul rus de Externe a declarat răspicat că ei nu au de gînd să invadeze Ucraina. A doua zi însă, la graniță au apărut elicoptere și tancuri pe lîngă cei 100.000 de soldați existenți deja acolo. Firește că acest fapt a îngrijorat specialiștii americani ai NATO, care au apreciat că Vladimir Putin ar putea ataca Ucraina la sfîrșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie, fiindcă gerul a înghețat solul, iar acest fapt ar permite tehnicii grele de luptă să se deplaseze mai ușor. Serios?! Adică Ucraina e o țară fără șosele asfaltate și drumuri pietruite, iar tancurile, altfel vehicule cu șenile, nu sînt capabile să se deplaseze prin noroaie și drumuri desfundate, iar armata rusă nu e capabilă să parașuteze tehnică de luptă oriunde are chef, sau să distrugă cu aviația ceea ce ar avea nevoie să distrugă, ca să cîștige un război. Dacă comandanții americani chiar cred ceea ce au declarat ar trebui demiși urgent pentru incompetență.
În acest moment, toată planeta s-a panicat. Țările NATO și-au umflat mușchii prin declarații sforăitoare despre sancțiunile pe care le vor aplica Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina, iar secretarul general al OSCE, Helga Schmid, a atenţionat în acest context că „situaţia în regiune este periculoasă” și „este imperativ să găsim, pe cale diplomatică, un mijloc de a opri escalada şi de a începe să reconstruim încrederea, transparenţa şi cooperarea”, în timp ce ministrul de Externe polonez, Zbigniew Rau – a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a OSCE – crede că „riscul unui război în zona OSCE nu a fost niciodată la fel de mare în ultimii 30 de ani”.
Pe de altă parte, rușii continuă să ceară garanții de securitate din partea NATO, cerîndu-le să-și oprească expansiunea, deși nu prea înțeleg de ce-i sperie atît de tare chestia asta, cînd ei, din punct de vedere economic, controlează prin livrările de gaz metan o mulțime de chestiuni în Europa. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, spunea, pe 14 ianuarie, că „Federația Rusă nu este pregătită să aştepte pentru totdeauna ca SUA şi NATO să răspundă cererilor sale de securitate şi doreşte un răspuns scris detaliat pentru fiecare propunere exprimată la negocieri”. Totodată, oficialul a mai punctat că Moscova are motive să creadă că Statele Unite și NATO ar putea începe să-și consolideze forțele armate în apropierea Rusiei, în următoarele luni, folosind tensiunile de la frontiera cu Ucraina drept pretext, transmite Reuters. Ceea ce avea să se întîmple peste cîteva zile.
Pe 15 ianuarie, purtătorul de cuvînt al Pentagonului, John Kirby, a declarat într-o conferință de presă că Rusia pregătește un pretext militar pentru a invada Ucraina. Probabil voia să sugereze o mișcare de tipul celei care a dus la invadarea Poloniei de către Germania în 1939. Tot Kirby ne explică cum pe teritoriul ucrainean se găsesc 200 de militari din cadrul Gărzii Naţionale din Florida – un corp de rezervişti militari – într-o misiune de instruire. Că o fi chiar așa, sau cei 200 sînt specialiști în provocări, comando, spionaj sau dezinformare, nu avem de unde să știm. Cert e că americanii și-au luat măsurile pe care le-au considerat necesare.
Firește că rușii au văzut aceste mișcări pe care le-au numit, prin vocea lui Dmitri Peskov, purtător de cuvînt al Kremlinului, drept „o invadare treptată de către NATO a teritoriului Ucrainei, cu infrastructura sa, instructorii săi, rezerve de armament defensiv şi ofensiv, instruirea militarilor ucraineni şi altele asemenea”. Astfel, rușii au luat măsuri pentru a contracara ceea ce ei consideră a fi „pericolul NATO” ajuns lîngă frontierele sale. De ce o fi NATO un pericol pentru ruși… asta doar ei știu. Probabil sînt foarte naiv, dar eu, dacă aș fi Putin, aș cere să ader la NATO, și apoi… lasă, cum ar zice capra lui Ion Creangă. Dar, cum Putin nu gîndește ca mine, a început să-și mute armata dinspre est spre vest, astfel încît, într-o singură zi, prin Krasnoyarsk au trecut 11 trenuri militare încărcate cu cea mai modernă tehnică militară a Rusiei, inclusiv sisteme de rachete balistice cu capacitate nucleară și nenumărate vehicule logistice. În concluzie, scrie ziarul german BILD, Putin pare să fie decis de această dată. Contrar tuturor asigurărilor că regimul „nu se așteaptă la nici o intensificare” (a tensiunilor), președintele rus pare să se pregătească de o campanie militară cum nu a mai văzut Europa din cel de-al II-lea Război Mondial.
Folosindu-se de mișcările de trupe și de declarațiile rușilor, președintele american Joe Biden a spus, într-o conferință de presă la Casa Albă, că se așteaptă ca Putin să atace Ucraina, să acționeze cumva, pentru că trebuie să se poziționeze cumva între Occident și China. Așadar, americanii se așteaptă la o invazie rusă, iar presa care le cîntă în strună de ani de zile transformînd Rusia în „bau-bau-ul” Europei pompează știri în această direcție. Totul în jurul nostru ne pregătește pentru confruntare. Dar dacă nu va fi nici o confruntare? Dacă Rusia își va strînge armata și o va trimite de unde a adus-o?
Cert e că puștiul Vladimir, de care vorbeam la început, este acum cu spatele la zid, într-o situație în care, orice ar face, are de pierdut. Dacă intră în Ucraina, servește pe tavă propaganda care ne tot bate la cap cu chestia asta de ani buni, iar dacă nu intră, aceeași propagandă va trîmbița lumii marea victorie asupra rusului, care s-a temut de sancțiunile economice și a recunoscut superioritatea adversarului. Însă, ținînd cont de ce am auzit eu despre școala KGB și de ce am văzut că e în stare să facă, cred că occidentalilor li se pregătește o lovitură extrem de perversă din partea lui Vladimir. Cred că acesta nu va invada Ucraina, fiindcă și-a atins scopul de a le arăta vesticilor de ce e în stare dacă chiar și-ar dori să invadeze Europa. Cei care trebuiau să înțeleagă au înțeles, iar răspunsul pe care li-l va da va fi de altă natură. Un mic exemplu este acela că discuțiile și contradicțiile existente pe tema gazoductului Nord Stream 2 construit de Rusia împreună cu Germania slăbesc atît această țară cît și Uniunea Europeană. Ca să nu mai vorbesc de faptul, că după „ajutorul frățesc” oferit zilele trecute Kazahstanului, țară considerată a avea cea mai mare economie din Asia Centrală și fiind lider global în producția de uraniu, Rusia se așteaptă la o răsplată consistentă pentru lupta contra teroriștilor, care ar putea să le compenseze pierderile suferite pe „frontul de vest”.
În încheiere, vreau să vă reamintesc că în 1961 „bastionul democrației” încerca să invadeze Cuba și să răstoarne guvernul unei țări independente, iar în 1989, profitînd de faptul că revoluția noastră acaparase atenția lumii întregi, SUA intrau „cu nuntă mare-n Panama”, pentru ca, în 1991, să invadeze Irak-ul lui Saddam Hussein,  apoi să dea de pămînt cu vecinii noștri sîrbi și să termine „en fanfare” cu „excursia” în Afganistan. Toate exemplele au fost motivate, la vremea lor, conform scenariilor specialiștilor americani, cu principii ale democrației, drepturilor omului, apărarea celui slab etc., chiar dacă, în esență, ele reprezentau exact același lucru de care-i acuză acum pe ruși: invadarea unei țări independente și suverane, încălcînd astfel toate principiile dreptului internațional.
Ce învățăm de aici? Că dubla măsură, ipocrizia și disprețul pentru regulile de orice fel au fost, sînt și vor fi o caracteristică a marilor puteri, indiferent cum s-au numit, se numesc sau se vor numi ele. În această situație, noi nu putem face altceva decît să ne vedem de treabă și să nu ieșim în evidență mai mult decît e cazul, fiindcă războiul nu e al nostru ci al lor, iar românii sînt, ca de obicei, prinși la mijloc.
Dumnezeu să ne ajute!
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA