Pe 28 aprilie 1942, Roosevelt, în discursul său către națiunea americană, a declarat:

„Trupele ruse au distrus și continuă să distrugă mai multe forțe vii, avioane, tancuri și arme ale inamicului nostru comun decât toate celelalte națiuni luate împreună." Churchill în mesajul său către Stalin, din 27 septembrie 1944, a scris că „anume armata rusă a fost cea care a distrus mașinăria militară germană...”

O astfel de apreciere a găsit rezonanță în toată lumea. Pentru că în aceste cuvinte se răgăsește acel mare adevăr pe care atunci nu l-a contestat nimeni.

Aproape 27 de milioane de cetățeni sovietici au murit pe fronturi, în captivitatea germană, au murit de înfometare și bombardament, în ghetourile și cuptoarele lagărelor de moarte naziste. URSS a pierdut unul din șapte cetățeni de-ai săi, Marea Britanie - unul din 127, iar Statele Unite - una din 320 de persoane.La Forumul Holocaustului, Putin amintește lumii despre istoria adevărată a războiului

Din păcate, acest număr al pierderilor ireparabile ale Uniunii Sovietice nu este definitiv. Este necesară continuarea activității minuțioase pentru a restabili numele și destinele tuturor celor care au murit: soldați ai Armatei Roșii, partizani, clandestini, prizonieri de război și prizonierii lagărelor de concentrare, civili nimiciți. Este datoria noastră. Și aici un rol special le revine participanților la mișcarea de căutare, asociațiilor militar-patriotice și voluntare, proiectelor de date electronice precum „Memoria poporului”, bazate pe documente de arhivă. Și, desigur, este necesară o strânsă cooperare internațională pentru rezolvarea unei astfel de probleme umanitare generale.

La victorie au dus eforturile tuturor țărilor și popoarelor care au luptat cu un dușman comun. Armata britanică și-a apărat patria de invazie, s-a luptat cu naziștii și sateliții lor în Marea Mediterană, în Africa de Nord. Trupele americane și britanice au eliberat Italia, au deschis cel de-al doilea front. Statele Unite au dat lovituri puternice și zdrobitoare asupra agresorului din Pacific. Nu uităm de sacrificiile colosale ale poporului chinez și de rolul lor enorm în înfrângerea militarilor japonezi. Nu vom uita de soldații „Franței Luptătoare”, care nu au recunoscut predarea rușinoasă și au continuat să lupte cu naziștii.

De asemenea, vom fi întotdeauna recunoscători pentru ajutorul oferit de Aliați, asigurând Armatei Roșii muniție, materii prime, alimente și echipamente. Și a fost semnificativ - aproximativ șapte la sută din producția militară totală a Uniunii Sovietice.A fost vernisată Expoziția de Documente și Fotografii „Holocaustul în Basarabia”

Nucleul coaliției anti-hitleriste a început să se contureze imediat după atacul asupra Uniunii Sovietice, când Statele Unite și Marea Britanie au sprijinit-o necondiționat în lupta împotriva Germaniei naziste. În timpul Conferinței de la Teheran din 1943, Stalin, Roosevelt și Churchill au format o alianță a marilor puteri, au convenit să dezvolte o diplomație de coaliție, o strategie comună în lupta împotriva amenințării mortale comune. Liderii celor trei mari puteri au înțeles clar că unificarea industrială, militară și de resurse ale URSS, SUA și Marii Britanie ar crea o superioritate incontestabilă asupra inamicului.

Uniunea Sovietică și-a respectat pe deplin obligațiile față de aliați, întinzând întotdeauna o mână de ajutor. Astfel, prin operațiunea de amploare „Bagration” din Belarus, Armata Roșie a sprijinit debarcarea trupelor anglo-americane în Normandia. În ianuarie 1945, ajungând la Oder, soldații noștri au pus capăt ultimului atac puternic al Wehrmachtului pe Frontul de Vest, în Ardeni. Iar peste trei luni de la victoria asupra Germaniei, URSS, în deplină conformitate cu acordurile de la Ialta, a declarat război Japoniei și a învins armata de milioane Kwantung.

Încă în iulie 1941 conducerea sovietică a declarat că „scopul războiului împotriva asupritorilor fasciști nu este doar eliminarea amenințării asupra țării noastre, ci și ajutarea tuturor popoarelor Europei care se plâng sub jugul fascismului german”.

La mijlocul anului 1944, inamicul a fost expulzat de pe aproape tot teritoriul sovietic. Dar a trebuit să fie distrus până la capăt pe tărâmul său. Iar Armata Roșie a început o misiune de eliberare în Europa, a salvat națiuni întregi de anihilare și înrobire, de ororile Holocaustului. A salvat cu prețul a sute de mii de vieți ale soldaților sovietici.

De asemenea, este important să nu uităm de asistența materială generoasă oferită de URSS țărilor eliberate în eliminarea amenințării foamei, în restabilirea economiei și infrastructurii. A făcut acest lucru într-un moment în care doar cenușa se întindea pe mii de kilometri de la Brest până la Moscova și Volga.

Astfel, de exemplu, în mai 1945, guvernul austriac a solicitat URSS să acorde asistență alimentară, întrucât „nu știa cum să-și hrănească populația în următoarele șapte săptămâni, până la o nouă recoltă”. Consimțământul conducerii sovietice de a trimite mâncare, cancelarul de stat al guvernului provizoriu al Republicii Austriace K. Renner l-a descris drept „un act salvator...” pe care „austriecii nu-l vor uita niciodată”.

Aliații au creat împreună Tribunalul Militar Internațional, menit să-i pedepsească pe criminalii politici și de război nazisti. Deciziile sale oferă calificări legale clare pentru crimele împotriva umanității, cum ar fi genocidul, curățarea etnică și religioasă, antisemitismul și xenofobia. În mod direct și fără echivoc, Tribunalul de la Nürnberg a condamnat și complici ai naziștilor, colaboratori de diferite nivele și tipuri.

Acest fenomen rușinos a avut loc în toate țările europene. Astfel de „figuri” precum Peten, Quisling, Vlasov, Bandera, adepții și succesorii lor, deși îmbrăcați în hainele luptătorilor pentru independența națională sau pentru eliberarea de comunism, sunt trădători și călăi. În inumanitate, de multe ori și-au excelat stăpânii. Încercând să placă, ca parte a grupurilor speciale punitive au îndeplinit de bună voie cele mai canibaliste misiuni. Sunt lucrările mâinilor lor sângeroase - execuțiile din Babi Iar, masacrul de la Volâni, arderea Katyniului și exterminarea evreilor din Lituania și Letonia.

Și astăzi poziția noastră rămâne neschimbată: nu poate exista nicio justificare pentru faptele criminale ale complicilor naziști, nu există pentru ei termen de prescripție. Prin urmare, stârnește nedumerire atunci când, într-o serie de țări, cei care și-au pătat imaginea prin colaborarea cu naziștii sunt brusc echivalați cu veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Consider că este inadmisibil să echivalăm eliberatorii și ocupanții. Iar eroizarea complicilor naziști nu poate fi privită decât ca o trădare a memoriei părinților și bunicilor noștri. Trădarea acelor idealuri care au unit popoarele în lupta împotriva nazismului.

Apoi, în fața liderilor URSS, SUA și Marea Britanie a stat fără a exagera o sarcină istorică. Stalin, Roosevelt, Churchill reprezentau țări cu diferite ideologii, aspirații de stat, interese, culturi, dar au arătat o mare voință politică, s-au ridicat deasupra contradicțiilor și au pus în prim-plan adevăratele interese ale lumii. Drept urmare, au putut ajunge la un acord și au ajuns la o soluție din care a câștigat întreaga umanitate.

Puterile învingătoare ne-au lăsat un sistem care a devenit chintesența căutărilor intelectuale și politice de pe parcursul a câtorva secole. O serie de conferințe - Teheran, Ialta, San Francisco, Potsdam - au pus bazele faptului că lumea trăiește fără război global timp de 75 de ani, în pofida celor mai acute contradicții.

Revisionismul istoric, a cărui manifestare îl observăm acum în Occident, și mai ales în ceea ce privește tema celui de-Al Doilea Război Mondial și a rezultatului acestuia, este periculos, deoarece denaturează în mod grosolan, înțelegerea principiilor dezvoltării pașnice, stabilite în 1945 de conferințele de la Ialta și San Francisco. Principala realizare istorică de la Ialta, dar și alte decizii din acea perioadă a fost acordul privind crearea unui mecanism care să permită marilor puteri să rămână în cadrul diplomației, rezolvând în același timp divergențelor care apar între acestea.

Secolul XX a venit cu conflicte mondiale totale și atotcuprinzătoare, iar în 1945, în scenă au apărut și armele nucleare care ar fi putut distruge Pământul fizic. Cu alte cuvinte, soluționarea litigiilor prin forță a devenit extrem de periculoasă. Iar învingătorii din cel de-Al Doilea Război Mondial au înțeles acest lucru. Am înțeles și ne-am dat seama de propria noastră responsabilitate față de umanitate.

Experiența tristă a Societății Națiunilor a fost luată în considerare în 1945. Structura Consiliului de Securitate al ONU a fost concepută astfel încât să garanteze pacea cât mai concretă și eficientă. Astfel a apărut instituția membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate și dreptul de veto drept privilegiu și responsabilitate.

Ce reprezintă dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU? Pe scurt, aceasta este singura alternativă rezonabilă pentru a evita o ciocnire directă între marile puteri. Aceasta este o declarație a uneia dintre cele cinci mari puteri că o anumită soluție este decizie este inacceptabilă și vine în contradicție cu interesele sale și cu o abordare corectă. Și restul țărilor, chiar dacă nu sunt de acord cu acest lucru, iau o astfel de poziție ca un dat, abandonând încercările de a-și realiza aspirațiile unilaterale. Adică, într-un fel sau altul, trebuie să se căute compromisuri.

O nouă confruntare globală a început aproape imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și a avut un caracter foarte aprig. Iar faptul că Războiul Rece nu a ajuns să degenerat într-un al treilea război mondial, reprezintă dovada eficacității acordurilor încheiate de Marea Troică. Normele de conduită, convenite în timpul creării ONU, au făcut posibilă reducerea la minimum a riscurilor și menținerea sub control a confruntărilor.

Desigur, vedem că sistemul ONU funcționează în regim tensionat și nu este atât de eficient pe cât ar putea fi. Dar ONU continuă să-și îndeplinească funcția de bază. Principiile Consiliului de Securitate al ONU sunt un mecanism unic pentru prevenirea unui război major sau a unui conflict global.

Apelurile care s-au auzit tot mai des în ultimii ani privind eliminarea dreptului de veto și lipsirea de drepturi speciale a membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate sunt de fapt lipsite de responsabilitate. La urma urmei, dacă se întâmplă acest lucru, Organizația Națiunilor Unite se va transforma în esență în acea Ligă a Națiunilor - o întâlnire pentru discuții goale, lipsită de orice pârghie de influență asupra proceselor mondiale; este bine cunoscut faptul cum s-a încheiat totul. De aceea, puterile învingătoare au abordat formarea unui nou sistem de ordine mondială cu maximă seriozitate, pentru a nu repeta greșelile predecesorilor lor.

Crearea unui sistem modern de relații internaționale este unul dintre cele mai importante rezultate ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar și cele mai ireconciliabile contradicții - geopolitice, ideologice, economice - nu interferează cu găsirea formelor de coexistență și interacțiune pașnică, dacă există dorință și voință. Astăzi lumea nu trece prin cele mai pașnice vremuri. Totul se schimbă: de la echilibrul global de putere și influență la bazele sociale, economice și tehnologice ale vieții în societate, state, și contintente. În epocile trecute, schimbările de această amploare aproape niciodată nu au avut loc fără conflicte militare majore, fără o luptă de putere pentru construirea unei noi ierarhii globale. Datorită înțelepciunii și perspectivei liderilor politici ai puterilor aliate, a fost posibil să se creeze un sistem care să țină în frâu manifestările extreme ale unei astfel de dezvoltări globale obiective ale evoluției rivalităților.

Datoria noastră față de toți cei care își asumă responsabilitatea politică, în special reprezentanții puterilor învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial, este de a garanta că acest sistem este păstrat și îmbunătățit.

Astăzi, ca și în 1945, este important să dăm dovadă de voință politică și să discutăm împreună viitorul. Colegii noștri - domnii Xi Jinping, Macron, Trump, Johnson - au susținut inițiativa rusă privind organizarea unei întâlniri a liderilor celor cinci state nucleare - membri permanenți ai Consiliului de Securitate. Le mulțumim pentru acest lucru și așteptăm ca o astfel de întâlnire față către față să aibă loc cât mai curând.

Cum vedem noiu agenda pentru următorul summit? În primul rând, în opinia noastră, este recomandabil să discutăm pași pentru dezvoltarea principiilor colective în afacerile globale, să vorbim sincer despre păstrarea păcii, consolidarea securității globale și regionale, controlul armelor strategice, eforturi comune în combaterea terorismului, extremismului și a altor provocări și amenințări.

Un subiect aparte pe ordinea de zi a reuniunii este situația economiei globale, în primul este vorba despre depășirea crizei economice cauzate de pandemia coronavirusului. Țările noastre iau măsuri fără precedent pentru a proteja sănătatea și viața oamenilor, pentru a sprijini cetățenii aflați în situații dificile. Dar cât de grave vor fi consecințele pandemiei, cât de repede va ieși economia globală din recesiune, depinde de capacitatea noastră de a lucra împreună și în concertat, ca niște parteneri reali. Mai mult, este inacceptabil să transformăm economia într-un instrument de presiune și confruntare. Printre subiectele solicitate se numără protecția mediului și lupta împotriva schimbărilor climatice, precum și asigurarea securității spațiului informațional global.

Ordinea de zi a viitorului summit al „celor cinci” propus de Rusia este extrem de important și actual atât pentru țările noastre, cât și pentru întreaga lume. Și avem idei și inițiative specifice în toate aceste domenii.

Nu poate exista niciun dubiu că summitul Rusiei, Chinei, Franței, SUA și Marii Britanii va juca un rol important în găsirea răspunsurilor comune la provocările și amenințările moderne și va demonstra un angajament comun spiritului unității, față de acele idealuri și valori umaniste înalte pentru care tații și buneii noștri au luptat umăr la umăr.

Bazându-ne pe memoria istorică comună, putem și trebuie să avem încredere unii în alții. Aceasta va servi drept bază solidă pentru unele negocieri de succes și acțiuni concertate, în scopul consolidării stabilității și securității pe glob, pentru prosperitatea și bunăstarea tuturor statelor. Fără exagerare, aceasta este datoria și responsabilitatea noastră comună față de întreaga lume, față de generațiile prezente și viitoare.

(sfarsit)

Vladimir Putin, text dedicat împlinii a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei.