Războiul este rezultatul multor tendințe și factori în politica mondială din acea perioadă. Toate evenimentele antibelice s-au aranjat într-un lanț fatal. Dar, bineînțeles, cel mai important lucru care a predeterminat cea mai mare tragedie din istoria omenirii a fost egoismul de stat, lașitatea, îngăduința unui agresor care câștiga forță, indispunerea elitelor politice pentru căutarea unui compromis.

De aceea, nu este onest să spunem că vizita de două zile la Moscova a ministrului nazist al afacerilor externe Ribbentrop este principala cauză a declanșării celui de-al Doilea Război Mondial.

Toate țările de top, într-o mai mare sau mai mică măsură, au partea lor de vină pentru începutul lui. Fiecare a făcut greșeli ireparabile, crezând cu îngânfare că este posibil să-i înșele pe alții, să-și asigure avantajele unilateral sau să rămână departe de dezastrul mondial iminent. Și pentru o astfel de lipsă de previziune, pentru că au refuzat să creeze un sistem de securitate colectiv, au trebuit să plătească prin milioane de vieți, suferind pierderi colosale.

Scriu despre asta fără cea mai mică pretenție de a-mi asuma rolul de judecător, de a învinui pe cineva sau de a justifica, mai ales de a iniția un nou val de confruntare informațională internațională pe arena istorică, care ar putea duce la ciocnirea dintre țări și popoare. Consider că de efectuarea evaluărilor echilibrate ale evenimentelor din trecut trebuie să se ocupe mediul academic, reprezentat de savanți din diferite țări. Noi toți avem nevoie de adevăr și obiectivitate. Din partea mea, întotdeauna am îndemnat colegii la un dialog calm, deschis și bazat pe încredere, la o poziție autocritică și nepărtinitoare în raport cu trecutul. O astfel de abordare nu va permite repetarea greșelilor săvârșite atunci și va asigura dezvoltarea pașnică pentru mulți ani înainte.

Cu toate acestea, mulți dintre partenerii noștri nu sunt încă pregătiți pentru lucrul în comun. Dimpotrivă, urmărindu-și obiectivele, cresc numărul și apmloarea atacurilor informaționale împotriva țării noastre, vor să ne facă să ne cerem scuze, să ne simțim vinovați, acceptă declarațiile politizate ipocrite.

De exemplu, rezoluția „privind importanța păstrării memoriei istorice pentru viitorul Europei”, aprobată de Parlamentul European pe 19 septembrie 2019, a acuzat direct URSS, împreună cu Germania nazistă, de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Desigur, nu se menționează acolo despre Munchen.

Consider, că astfel de „hârtii”, nu pot numi o astfel de rezoluție document, prin miza evidentă de scandal, sunt amenințări reale periculoase. Pentru că, până la urmă, a fost acceptat de un organ foarte respectat. Și ce a demonstrat? Oricât de trist ar fi - o politică deliberată de distrugere a ordinii mondiale postbelice, a cărei creare a fost o chestiune de onoare și responsabilitate a țărilor, ale unora dintre care reprezentanți au votat astăzi pentru această declarație mincinoasă.

Și, în acest mod, a ridicat mâna asupra concluziilor Tribunalului de la Nürnberg, asupra eforturilor comunității mondiale, care a creat instituții internaționale universale după victoria din 1945.

În legătură cu acest lucru, reamintesc că procesul de integrare europeană în sine, în timpul căruia au fost create structurile corespunzătoare, inclusiv Parlamentul European, a fost posibil numai datorită lecțiilor învățate din trecut, a unor evaluări juridice și politice clare. Iar cei care în mod conștient pun la îndoială acest consens distrug bazele Europei postbelice.

Pe lângă amenințarea pentru principiile fundamentale ale ordinii mondiale, există și o latură morală. A lua în râs, batjocura față de memorie – este dovata lipsei de caracter. Acest fapt poate fi intenționat, ipocrit și pe deplin conștient atunci când în declarațiile despre 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sunt enumerați toți membrii coaliției anti-Hitler, cu excepția URSS. Lipsa de caracter poate fi lașă atunci când demolează monumentele ridicate în onoarea luptătorilor împotriva nazismului, justificând acțiuni rușinoase cu sloganuri false de luptă împotriva unei ideologii nedorite și a presupusei ocupații. Lipsa de caracter este sângeroasă atuci când cei care se opun neo-naziștilor și moștenitorilor lui Bandera sunt uciși și arși. Repet, lipsa de caracter se manifestă în diferite moduri, dar acest lucru nu încetează să fie dezgustător.

Uitarea lecțiilor de istorie se transformă în mod inevitabil într-o răscumpărare grea. Vom apăra cu fermitate adevărul, pe baza unor fapte istorice documentate, și vom continua să vorbim sincer și imparțial despre evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial. Anume asupra acestui lucru este orientat proiectul de amplaore privind crearea în Rusia a celei mai mari colecții de documente de arhivă, filme și materiale foto din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru perioada din ajun de război.

Deja sunt efectuate astfel de lucrări. În pregătirea acestui articol am folosit multe materiale noi, recent găsite, desecretizate. Și în acest sens, pot declara în mod responsabil că nu există documente de arhivă care să confirme intenția URSS de a începe un război preventiv împotriva Germaniei. Da, conducerea militară sovietică respecta doctrina potrivit căreia, în caz de agresiune, Armata Roșie va riposta rapid împotriva inamicului, va trece în război ofensiv și va purta război pe teritoriul inamic. Totuși, astfel de planuri strategice nu au însemnat deloc intenția de a ataca Germania mai întâi.

Desigur, astăzi istoricii au la dispoziție documente de planificare militară, directive ale cartierelor generale sovietice și germane. În cele din urmă, știm cum s-au dezvoltat evenimentele în realitate. De la altitudinea acestor cunoștințe, mulți vorbesc despre acțiuni, greșeli, greșeli de calcul ale conducerii militar-politice a țării. În legătură cu acest lucru voi spune următoarele: de rând cu un val imens de dezinformare de diferite tipuri, liderii sovietici au primit și informații reale despre viitoarea agresiune nazistă. Și în lunile anterioare războiului aceștia au făcut demersuri pentru creșterea pregătirii de luptă a țării, inclusiv recrutarea ascunsă a unei părți din armata responsabilă de instruire, redislocarea formațiunilor și rezervelor din districtele militare interne la granițele de vest.

Războiul nu a fost unul spontan, acesta era așteptat, se pregăteau pentru el. Dar lovitura nazistă a fost cu adevărat de o putere distructivă fără precedent în istorie.

La 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică s-a confruntat cu cea mai puternică, mobilizată și antrenată armată din lume, pentru care a funcționat potențialul industrial, economic, militar din aproape toată Europa. Nu numai Wehrmacht-ul, ci și sateliții germani, contingentele militare ale multor alte state ale continentului european au luat parte la această invazie mortală.

Înfrângerile militare grave din 1941 au adus țara în pragul dezastrului. Pentru restabilirea capacității de luptă și controlului a fost nevoie de metode extraordinare, mobilizare universală și exercitarea tuturor forțelor statului și ale oamenilor. Deja în vara anului 41, sub focul inamicului, a început evacuarea spre estul țării a milioane de cetățeni, a sute de uzine și fabrici. În termeni restrânși, în spatele frontului a fost lansată producția de arme și muniții, care a început să ajungă pe front chiar în prima iarnă de război, iar până în 1943 a fost depășită producția militară a Germaniei și a aliaților săi. Timp de un an și jumătate, sovieticii au realizat ceea ce părea imposibil, atât în ​​față, pe front, cât și în spatele acestuia. Și este încă dificil să conștientizăm, să înțelegem, să ne imaginăm de ce eforturi incredibile, curaj și dăruire a fost nevoie pentru aceste mari realizări.

Împotriva acestei puternice, înarmate până în dinți și sângeroase mașini de război naziste s-a ridicat gigantica putere a societății sovietice, unită prin dorința de a-și proteja pământul natal, de a se răzbuna pe inamic, care a rupt, a zdrobit o viață pașnică, planurile și speranțele sale.

Desigur, în timpul acestui război cumplit, sângeros, unii oameni au fost stăpâniți de frică, de confuzie și disperare. Au avut loc acte de trădare și dezertare. Au fost resimțită și rupturile brutale generate de revoluție și războiul civil, nihilismul, atitudinea batjocoritoare față de istoria națională, tradițiile, credința pe care bolșevicii au încercat să le implanteze, mai ales în primii ani după venirea la putere. Dar atitudinea generală a cetățenilor sovietici și a compatrioților noștri care s-au pomenit în străinătate a fost diferită - să salvăm, să salvăm Patria. A fost un impuls real, de neoprit. Oamenii au căutat sprijin în adevăratele valori patriotice.

”Strategii” naziști erau convinși că un stat multinațional imens poate fi ușor supus. Sperau că războiul fulger, nemilos și greutățile intolerabile vor agrava inevitabil relațiile interetnice, iar țara să poată fi împărțită în bucăți. Hitler o spunea deschis: ”Politica noastră față de popoarele care locuiesc în vastele zone ale Rusiei ar trebui să fie de a încuraja orice formă de dezacord și de dezbinare”.

Dar din primele zile a devenit clar că acest plan nazist a eșuat. Cetatea Brest a fost apărată până la ultima picătură de sânge a soldaților care erau de peste treizeci de naționalități. De-a lungul războiului - și în bătăliile decisive majore, și în apărarea fiecărui cap de pod, a fiecărui metru al pământului natal - vedem exemple de o asemenea unitate.

Pentru milioanele de oameni evacuați, regiunea Volga și Ural, Siberia și Orientul Îndepărtat, republicile Asiei Centrale și Caucaz au devenit casa lor. Locuitorii lor împărțeau tot ce aveua între ei, se susțineau cu tot ce puteau. Prietenia popoarelor, ajutorarea lor reciprocă a devenit pentru inamic o adevărată fortăreață indestructibilă.

Uniunea Sovietică, Armata Roșie, a avut o contribuție principală și decisivă în războiul împotriva nazismului - indiferent de ceea ce încearcă să demonstreze unii. Eroii care au luptat până la capăt, fiind înconjurați în apropiere de Białystok și Mogilev, Uman și Kiev, Viazma și Harkov. Au continuat atacul în apropiere de Moscova și Stalingrad, Sevastopol și Odessa, Kursk și Smolensk. Au eliberat Varșovia, Belgradul, Viena și Praga. Au luat cu asalt Königsbergul și Berlinul.

Susținem adevărul nefalsificat, nemăsluit despre război. Acest adevăr popular, uman - aspru, amar și fără milă - ne-a fost transmis în mare parte de scriitori și poeți care au trecut prin foc și prin iadul încercărilor din prima linie. Pentru mine, ca și pentru alte generații, poveștile lor sincere, profunde, romanele, proza ​​militară și poeziile strălucitoare și-au lăsat amprenta în suflet pentru totdeauna, a devenit un adevărat testament de a-i onora pe veteranii care au făcut totul pentru victorie, să-i ținem minte pe cei care au rămas pe câmpurile de luptă.

Și astăzi ne cutremură simplele și minunatele versuri ale poemului lui Alexander Tvardovski ”Eu sunt ucis lângă Rzhev...”, dedicat participanților la bătălia sângeroasă, cruntă din timpul Marelui Război pentru apărarea Patriei de pe segmentul central al frontului sovieto-german. Numai în timpul luptelor pentru orașul Rzhev și regiunea Rzhevski, din octombrie 1941 până în martie 1943, Armata Roșie a pierdut, inclusiv răniții și dispăruți fără urmă, 1 milion 342 mii 888 de persoane. Numesc pentru prima dată aceste cifre înfricoșătoare, tragice și încă departe de cifre complete, adunate din surse de arhivă, aducând un omagiu faimoșilor eroi anonimi, despre care, pe nedrept, din diverse motive în anii postbelici s-a vorbit puțin sau nu s-a vorbit deloc.

Voi cita un alt document. Acesta este raportul Comisiei Internaționale pentru Reparații din Germania, condus de I. Maiski, întocmit în februarie 1945. Sarcinile comisiei includeau definirea unei formule conform căreia Germania învinsă urma să compenseze daunele suferite de puterile învingătoare.

Comisia a ajuns la următoarea concluzie: ”Numărul de soldați-zile petrecute de Germania pe frontul sovietic depășește acest număr pe toate celelalte fronturi aliate de cel puțin 10 ori. De asemenea, frontul sovietic a stopat patru cincimi din tancurile germane și aproximativ două treimi din avioanele germane. ”În general, URSS a reprezentat aproximativ 75 la sută din toate eforturile militare ale coaliției anti-Hitler. De-a lungul anilor războiului, Armata Roșie a „măcinat” 626 de divizii ale țărilor „axei”, dintre care 508 erau germane.

(va urma)

Vladimir Putin, text dedicat împlinii a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei.