Noi v-am ales ca să ne fie bine,
S-avem o Țară și un trai decent,
Dar ne-ați abandonat în mîini străine
Cu gîndul vostru știrb, obedient;

Din ce-ați promis, cu zgomot și cu fală,
Că ne veți face Țara colț de Rai,
Că nu vom sta în lume cu sfială,
Și că ne vom mîndri cu-al nostru grai,

Că vom avea cu toții loc de muncă,
Și tinerii vor sta la casa lor
Să-și crească pruncii, nu în dor de ducă,
Sub eticheta grea de servitor,

Să stăm la noi în Țară, c-avem Țară,
Lăsată din strămoși cu-atîta dor,
Cît rîurile vechi nu curg afară,
Și cît în inimi bate-un Tricolor.

Degeaba, însă. Peste-acestea toate,
De care, noi, creduli, ne-am bucurat,
S-a așternut sintagma: Nu se poate,
E prea frumos să fie adevărat;

Numai minciuni și lașități meschine
Ne-ați tot servit în ani ce-ați guvernat,
La toate să vă fie vouă bine,
Poporul poaʼ să doarmă nemîncat;

V-ați îmbuibat, căpușe – ce hidoase,
Tot colcăiți pe trupul Țării sfînt,
Corupția v-ajunge pîn-la oase,
Dar vreți mereu avere, vreți pămînt!

În timp ce ne-ați vîndut iluzii, Țara
Ați împărțit-o-ntre rechini și hoți.
Ce sînteți voi ca să ne dați povara
Pe care, noi, ca niște idioți,
S-o ducem dimineața, ca și seara,
Cît sîntem vii, și dincolo de morți?
GEO CIOLCAN