Aşa se pare, din păcate. Noi, ca atenţi privitori, urmărind, cu interesul omului de rînd, dar avizat, dezbaterile, uneori captivante, din studiourile de televiziuni, şi mai citind cîte ceva pe deasupra, ne-am dat seama şi ne-am convins de tristul adevăr. Fraza rostită de ex-premierul Petre Roman la puţină vreme după evenimentele din decembrie 1989 – ,,Industria românească e un morman de fiare vechi” – a fost semnalul jafului ce s-a abătut ca un uragan devastator asupra ţării. Orice român care umblă niţel prin patria asta frumoasă îşi dă seama că industria grea, şi nu numai ea, a fost pusă pe butuci. România de azi poate fi comparată cu o vită înjunghiată, scoasă pe tarabă, la vînzare. Din industria românească au rămas doar nişte ruine, sau nu a mai rămas nimic. Am trăit să văd că în locul faimoasei uzine „1 Mai“ din Ploieşti se află un Kaufland, iar pe locul vestitei Uzine de tractoare din Braşov se lăfăie nişte mall-uri. De asemenea, dacă treci pe la Valea Călugărească, lîngă oraşul ,,aurului negru” te întîmpină nişte hidoase şi triste ruine. Am dat doar cîteva exemple, care, însă, ne umplu inimile nu doar de durere, ci şi de revoltă.

Cum s-a putut distruge o economie înfloritoare, capabilă să concureze cu economiile marilor puteri? Oare nu tocmai pentru că alţii au vrut să scape de un concurent redutabil pe piaţa europeană şi chiar mondială? Mulţi oameni avizaţi susţin acest lucru.

Dureros este faptul că demolarea a fost însoţită de vînzarea, la bucată, a mai tot ce era performant şi viabil pe plaiurile mioritice. S-a făcut mult caz cînd muncitorii strigau, cu înverşunare: „Nu ne vindem ţara!“. Acum nu doar că am vîndut-o, ci am distrus şi rămăşiţele. Am dat întreprinderile falnice la străini, pentru ca ei să le demoleze şi să le vîndă la preţ de fier vechi. Navele ţării, care alcătuiau o flotă cu care ne mîndream, au dispărut ca-ntr-un alt Triunghi al Bermudelor. Iar cel care a făcut posibilă această crimă nu a păţit nimic: s-a spălat pe mîini, ca biblicul Pilat din Pont. Acum, el continuă să ne dea lecţii despre democraţie şi stat de drept. Hă! Hă! Hă!… Căci, nu-i aşa?, a acumulat o experienţă bogată în cele două mandate ale sale, de preşedinte-jucător. S-ar putea, însă, să avem norocul ca noul preşedinte al ţării, grande voiajor, să scoată el la liman nava numită România. Fiindcă tare-i place ,,lucrul bine-făcut”. Iar dacă tot şi-a luat ţara înapoi, a scăpat de un guvern de ,,damnaţi” şi şi-a tras cabinet de tehnocraţi, de pe la Bruxelles adunaţi şi-aduşi la poale de Carpaţi. E drept că, pînă acum, noii miniştri nu prea dau semne de competenţă şi nici de iubire de ţară. E destul că sînt europeni şi că nu sînt politicieni. Ce mai, oameni minunaţi – aceşti tehnocraţi…

GEORGE MILITARU