.jpg)
- 05-07-2021
- 0 Comentarii
- 387
- 0
Vintilă
Anastasescu, care a ajuns la o vîrstă pe care noi o prețuim, are meritul că, în
calitate de autor, a adunat în palmaresul său destule creații proprii care ne
onorează literatura prin gust, ținută și stil caracterizat printr-un pragmatism
concis, sobrietate și adresare directă către toți aceia care îi percept
scrierile ca metodă de viață curentă. Pentru că poezia sa (terținele) din ,,Tragedia
umană” (2008), trei volume, nu sînt tocmai pe gustul omului de rînd,
obișnuit cu versificarea pe genunchi sau la un pahar de vorbă. Și asta, se
datorează greutății mesajului său, ce transpare ca un bulgăre de lumină strîns
între ziduri de iederă. Drept pentru care se poate spune că Vintilă Anastasescu
este trubadurul unei conștiințe lirice libere, impuse de destin și nu de
prejudecăți, la care verbul înseamnă scînteia din amnar menită să dea neaștere
unui mănunchi de flăcări, care să întrețină viu focul liric adevărat.
Acest
poet scrie deopotrivă proză, iar scrisul său poate fi atribuit experimentului
literar specific postmoderniștilor, aidoma lui Șerban Foarță, Leonid Dimov și
alți poeți ai generației `60, pătimind pentru starea sa de scriitor generos,
școlit la atelierele muncii adevărate, sub pămînt, în mină, sau la Canal,
însoțit, în toate frămîntările lui, de muze. Versurile sale au culoarea
fluturilor plutind prin prunii albi, prevestitori de pace și odihnă de rod, și
sunetul cîntecului de brotăcei, la lăsarea serii cu borangic de lună nouă și
stele cu petale de nufăr. Citindu-l, nu ai cum să nu fii păraș la toate
sentimentele sale scriitoricești, pentru că acest poet robust întru cuvînt,
precum lemnul de stejar, își îmbibă spiritul, cînd scrie, cu muzica lui
Beethoven. Pentru că starea sa este de giurgiuvean de viță veche, ca și eroul
Toma lui Mariniță, poreclit Vijelie, din romanul ,,Vijelie haiducul”, al
scriitorului Stancu Nedea, născut la 17 martie 1906 în satul Drăghiceanu,
comuna Gogoșari (Ilfov), locul unde a văzut lumina zilei și poetul Petre
Ghelmez care, astăzi, tot aici își doarme somnul veșnic. Autorul nu se sfiește
să dea frîu liber imaginației și felului său mistic de a fi, cînd vine vorba de
existența pămînteană a omului și a rostului său pe acest pămînt; el vrea să
cunoască întreg universul, ca plămadă a creației, nu doar la nivel biblic:
,,Doamne, de ce mi-e teamă de erg,/ de viața mea pămînteană/ cînd miezul adînc
al humii îl încerc?”. Sau: ,,Doamne, umbra Ta e lungă dojană,/ drumul rămas
l-oi face de-acum/ cu semnul întrebării pe sîni de Ană” (,,Tragedia umană”,
pag. 15).
Poetul
este, ce e drept, o fire curioasă nu doar cu gîndul la cele lumești, cum e și
firesc, ci și la cele ce se întîmplă cu noi dincolo de Styx. Totul rămîne, ca
și în lirica eminesciană, la stadiul de filozofie, ca strigăt definitoriu nu
numai al lui, ci al oricăruia dintre noi, atîta vreme cît sîntem ființe
pămîntene. Vintilă Arsenescu scrie o poezie scăpărătoare prin esența filozofiei
impusă de cuvînt – nelipsind momentele de inspirație ca faptă lirică, întru
demersul omenirii prin propriul său eu către progres.
Și
totuși, nu putem să nu-i remarcăm activitatea scriitoricească din ultimul timp,
numărînd tomuri întregi, ceea ce îl pune pe cititor în dificultate, nu din
cauza volumului mare de scrieri, cît prin felul în care produsul literar este
prezentat de fel și fel de amatori, care nu au nimic în comun cu critica literară...
Revenind la subiectul nostru, putem spune că performanțele scriitoricești ale
lui Vintilă Anastasescu constau în povestiri și descrieri (uneori, excesiv de)
amănunțite, din viața sa, fără a recurge la o cenzurare a propriilor gînduri –
mai mult sau mai puțin importante pentru cititori –, care s-au așezat frumos în
firul descrierilor, dar nu și acoperind valoric paginile în totalitatea lor, ca
act de creație și nu altcumva. Prin urmare, volumul ,,Viața în crîngul cu
tei” (2012) ilustrează dorința scriitorului, aflat în verva scrisului, de a
fi el, și numai el, cu bucurii și tristeți, cu împliniri și eșecuri, cu
personajele lui și regulile vieții sale, fără a se delimita de lucruri
obișnuite, știute sau auzite și de la alți scriitori. Concluzionînd, deși a
debutat destul de tîrziu în literatură (v. ,,Imn pentru părinții mei”,
poezii, 2003), aidoma multor cenacliști bucureșteni, Vintilă Anastasescu, în
ciuda încîlcirii frazelor, a înghesuirii ideilor, a forțării inspirației, fie
pentru un scop anume, sau că așa îi e starea, face literatură prin fiecare
respirație a sa... O literatură clară a eseului, a poeziei, a prozei, ce
vizează viața țăranului din vremea copilăriei sale și existența acestuia
dintotdeauna, avînd termen de comparație vremurile actuale și tehnologiile
moderne. Acum, pensionar fiind, poetul are mai mult timp să reflecteze asupra
omului, a lumii, a naturii, dar și asupra proiectelor literare, întru maximă
exigență și realizare artistică.
Vintilă
Anastasescu este un scriitor talentat, iar cărțile lui scot în evidență
calitățile omului înzestrat cu toate ingredientele pentru o creație ordonată,
profundă, cu miză specială în peisajul nostru literar.
ION
MACHIDON,
Directorul
revistei ,,Amurg sentimental”
-0.1 C