Putrezește tot ce am mai sfînt

ploile-și desăvîrșesc lucrarea

undeva e-un stînjen de pămînt

unde-mi pare că vuiește marea

E atîta pace împrejur

melcii spală gardul de răchită

candele de crin cu focul pur

luminează calea spre ursită

Loc de reculegere și sfat

cu blajini sortiți la înviere

clopotele de la Athos bat

sufletul rămîne, haina piere

Poate sînt mai fericiți ca noi

dincolo de patima lumească

binecuvîntatul lor altoi

va grăbi pămîntul să rodească

Nu mai trece nimeni pe aici

rareori o umbră milostivă

îngeri în veșminte de urzici

mai afumă fresca lor votivă

Eu mă-închin acestei albe frici

toate-mi sînt acum deopotrivă...

CORNELIU VADIM TUDOR