- interviu cu Lidia Vadim Tudor, redactor-șef al Revistei ,,România Mare” –

 Alegerile care tocmai au trecut au lăsat un gust amar celor care încă mai credeau în forța votului, în democrație. Începînd cu turul doi al alegerilor prezidențiale din anul 2000, cînd democrația a fost compromisă încasînd o primă lovitură, această practică se repetă de la un ciclu electoral la altul. Dacă înainte furtul se făcea discret, mai pe după perdea, acum observăm că se lucrează pe față, fără nici un fel de respect pentru electorat. Nu este vorba că unii sînt mai breji ca alții, că dreapta este mai rea sau mai bună decît stînga. Vorbim despre o problemă profundă a statului român, străpuns din toate părțile de viermii corupției, și ale cărui valori de bază, pentru care în 1989 s-a murit, nu mai sînt respectate. Votul nu mai contează în România. Românii nu mai au încredere în forța lui, motiv pentru care 60% dintre votanți nici nu se mai prezintă la urne. Și asta nu de ieri, nu de azi, ci de mai mult de zece ani.

Anca Grigoriu: După alegerile locale, ne îndreptăm cu pași repezi spre alegerile parla­mentare. Cum comentați realitatea politică din ultimii patru ani?

Lidia Vadim Tudor: Din păcate, evenimentele la care am asistat începînd din data de 27 septembrie îmi certifică faptul că în România nu mai există nici măcar acel dram de democrație, acea spoială cu care aleșii neamului ne scoteau ochii. Manipularea cu care deja ne obișnuisem a trecut în planul doi, fiind înlocuită cu practica furtului pe față.

Ce este, însă, foarte trist, descalificant pentru cei care au cîștigat, este că ei au fost votați de o majoritate a unei minorități. Eu personal, dacă aș fi primar, nu m-aș bucura foarte tare că m-au votat în realitate aproximativ 16% din numărul total de votanți din București, sau procente asemănătoare dacă ne referim la situația pe sectoare. Asta nu este democrație, este un mod absolut nociv, o dictatură a unui sistem, și cam atît. Sînt mult prea multe voci care protestează, și există prea multă tăcere în zona mass-media. Ce argument mai puternic ca acesta să existe? Cîinele de pază al democrației – așa cum era numită presa la începutul anilor ʼ90 – acum a devenit animalul de companie al politicienilor, al unor grupări mai puțin cunoscute, dar care ne conduc. Pot spune, fără să am nici un fel de reținere, că democrația din România a primit o lovitură puternică, letală, pe 10 decembrie 2000. De atunci, de la un ciclu electoral la altul, democrația a fost efectiv exclusă din viețile românilor, chiar dacă se află mereu pe buzele politicienilor de carton pe care îi vedem zilnic la TV. În ultimii patru ani, ca să vă răspund la întrebare, am asistat la o luptă acerbă între anumite grupuri de interese care vor să preia integral România, în timp ce poporul a devenit și mai dezbinat, și mai sărac. Se pare că modul în care istoria a descris aceste ținuturi, ca spațiu de confruntare a intereselor marilor imperii, a rămas la fel și acum. Sîntem un teritoriu pe care forțele străine se bat, în folosul lor, evident, și în detrimentul românilor. Nu mai vedem tancuri și soldați pe străzi, dar vedem nebunia mediatică, propaganda desănțată a celor implicați în luptă, minciunile și manipularea politicienilor – biete păpuși de paie – prin care grupurile de interese își fac, efectiv, de cap în această țară. Noi nu mai sîntem un stat de multă vreme, sîntem, așa cum toți afirmă, o colonie. Și încă una destul de jos poziționată. Observ cu regret că cele două mari partide care se perindă pe la putere, PNL și PSD, au compromis valorile pe care ei, chipurile, le promovează. Liberalismul PNL nu are nici un fel de legătură reală cu liberalismul clasic. Iar social-democrația PSD este departe de a fi ceea ce se dorește, ceea ce românii așteaptă.

A.G.: Credeți că, dacă tatăl dumneavoastră ar mai fi trăit, situația ar fi fost alta?

L.V.T.: Mi-ar plăcea să cred că, dacă tatăl meu ar mai fi fost acum printre noi, situația ar fi fost diferită. Mi-ar plăcea să cred că românii ar fi ajuns acum să îl înțeleagă și să vadă că tot ceea ce a spus el, în toți acei ani, acum se adeverește. Mi-ar plăcea să cred că, în jurul lui, românii ar fi făcut scut și împreună ar fi putut să se opună acestei mașinării de propagandă și de furt, de distrugere și chiar de disoluție a națiunii române. Mi-ar fi plăcut. Dar, mă tem că nu ar fi fost așa. Am spus: unii dintre cei implicați direct în defăimarea tatălui meu chiar au recunoscut că mașina de propagandă pe care acest Sistem o deține ar fi lovit puternic la imaginea lui Vadim Tudor, ca și pînă în 2015, de altfel. Românii ar fi fost la fel de dezbinați, iar el ar fi fost din ce în ce mai singur. Sînt sigură că, dacă el mai trăia, cei care se loveau de măreția și de adevărul vorbelor sale ar fi făcut cumva să îl distrugă complet. Mă doare că el nu mai este aici, dar, într-un fel, cînd văd mizeria în care politica românească se scaldă, mă simt ușurată că el nu mai asistă la un asemenea spectacol dezolant, și că a rămas, pînă în ultima clipă, așa cum îl știam, cum îmi doream să fie și cum va rămîne – o lacrimă pură pe obrazul acestui neam. Un om a cărui integritate nimeni nu o poate pune la îndoială, un om extraordinar, care efectiv a lăsat totul deoparte și a iubit România și pe români mai mult decît pe el însuși.

A.G.: Vă gîndiți să îi călcați pe urme? Aveți în vedere o viitoare carieră politică?

Nu am cum să mă ridic la înălțimea tatălui meu, dar pot să duc mai departe moștenirea pe care el a lăsat-o. Lansarea curentului vadimist, pe care îl promovăm cu dragoste și responsabilitate, este un mod de a-i duce mai departe valorile. Așa cum știți, am avut deja o tentativă de a fi alături de partidul pe care tatăl meu l-a fondat, dar m-am retras cînd am văzut că acolo nu mai era și nici va mai fi vreodată locul unui Vadim. Curentul vadimist, însă, așa cum îl înțeleg mulți, va avea, în mod sigur, și o valență politică, pentru că doar așa vom putea pune umărul la renașterea naționalismului românesc. Prin vadimism, de fapt, asta urmărim. O renaștere a dorinței de a fi patriot, de a apăra interesul național și demnitatea României. Prin urmare, am convingerea că o implicare politică nu este opțională, este obligatorie.

A.G.: Corneliu Vadim Tudor a fost trădat de mulți dintre apropiații lui, a fost mințit, a fost blamat. Nu vă temeți că o astfel de situație se va repeta în cazul dumneavoastră?

L.V.T.: Intrarea în politică presupune un risc enorm din partea celor care aleg acest drum, mai ales dacă vorbim de cineva care nu are înclinații spre trădarea de țară. Sînt sigură că astfel de situații vor exista. Mă ajută foarte mult experiența tatălui meu, pentru că, practic, eu m-am născut, și am trăit primii 25 de ani din viață, în preajma politicii. Am fost martoră a politicii românești din postura de copil al Tribunului, dar asta nu înseamnă că nu am învățat. În tot ceea ce facem ne asumăm niște riscuri, dar, cu toate acestea, important este că eu mă cunosc și știu cine sînt, deci nu mă interesează ce cred și ce spun alții. Probleme vor fi, și cred că, pas cu pas, vor fi rezolvate. Cîtă vreme nu voi face parte dintr-un Sistem al compromisurilor și nu voi avea ce să îmi reproșez, nu am nici un fel de reținere în a intra în acest joc.

A.G.: Dacă intrați în teren, trebuie cumva să vă pliați pe regulile impuse, legale sau mai puțin legale, așa cum vedem că se aplică în România. Mă refer aici la ceea ce a spus Stalin: nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Cum credeți că veți putea răzbi în această bătălie?

L.V.T.: Din păcate, românii nu mai cred în forța votului lor. Românii nu mai cred în democrație, în mare parte. Faptul că mai mult de 50% din românii cu drept de vot nu se prezintă la urne înseamnă că ei nu mai cred în puterea lor, ca electori. Și le dau dreptate. Vedem ce s-a întîmplat anul acesta, pe 27 septembrie. Totul a fost un haos, dar toți simt că haosul este profitabil pentru cei care îl încurajează. Am văzut cum sistemul s-a compromis total, dar am văzut și că mass-media a cam tăcut, iar instituțiile care trebuiau să intre pe fir poate că au făcut-o, dar la acest moment nu știm, și, chiar dacă, pînă la urmă, se va dovedi că s-au comis fraude, nu se va întîmpla nimic. Să ne uităm la anul 2009, cînd Traian Băsescu a fost ales președinte. O comisie parlamentară a pus mari semne de întrebare asupra acestei victorii, dar nu s-a întreprins nimic. Traian Băsescu este acum europarlamentar, poate merge înainte ca și cum nimic nu s-a întîmplat. Or, aceste evenimente cumulate nu fac altceva decît să scadă încrederea românilor în democrație, pentru că în politicieni nu prea mai există încredere de multă vreme. Noi nu mai sîntem o democrație. Atunci cînd o minoritate bogată, puternică și foarte obscură impune regulile unei majorități, atunci cînd un număr mic de alegători, decide cine să conducă pentru următorii 4, sau 5 ani, este evident că puterea poporului nu mai există. Sigur că veți spune că nimeni nu îi împiedică pe cei 60% care nu se prezintă la vot, să își exercite dreptul legal. Corect, dar și ei, ca și mine, ca mulți, foarte mulți români, au ajuns la concluzia că, indiferent dacă toți cetățenii cu drept de vot s-ar prezenta la urne și ar decide, rezultatele nu ar fi conforme cu votul lor, pentru că Sistemul a găsit modalități de ,,reglare” a acestor ,,anomalii”.

A.G.: La ce anume vă referiți? La faptul că sistemul de votare este asigurat de un Serviciu Secret, STS?

L.V.T.: Și asta este o mare anomalie. Un serviciu militarizat, STS, este implicat direct. Cred că nici Ceaușescu nu a visat vreodată să dețină o asemenea putere, și nu cred că există în lume așa ceva, în nici o țară democratică. Am convigerea că existența acestui Serviciu poate să vicieze rezultatul, dar nu despre o astfel de ,,anomalie” vorbesc eu. Mergem mult mai jos pe ierarhia procesului electoral, mergem la legislația validată de Parlament, cu acordul Curții Constituționale. Să presupunem că STS nu se implică în sistemul de vot. Să presupunem că toți electorii votează, iar la final configurația Parlamentului este cea decisă de popor, prin vot. Asta a decis poporul, corect? Ei bine, legislația permite ca această decizie a poporului să se schimbe radical pe parcursul celor 4 ani, astfel încît vom vedea o configurație total schimbată înainte de ciclul electoral următor. Mă gîndesc la tatăl meu și la procentul de 25% pe care partidul pe care el l-a fondat l-a obținut în anul 2000. Poporul român a decis în acel an ca 25% din Parlamentul României să fie naționalist. Se săturase de nebunia primilor zece ani de „democrație“, de furt și de devalizarea țării. Se săturase de minciuni și de manipulare. Ei bine, aici s-au putut observa realitatea și patriotismul celor care au intrat în Parlament ca naționaliști. Au fost momiți de restul partidelor și l-au trădat pe tatăl meu, astfel încît, dacă în anul 2000, 25% dintre senatori și deputați erau peremiști, în anul 2004 configurația era cu totul alta, PRM-ul trădînd masiv atunci. De ce au făcut asta? Pentru că legea le-a permis, pentru banii și avantajele materiale pe care PSD, în mod special, le oferea, și pentru că tatăl meu nu accepta să aibă în preajma lui hoți. Cred că o lege care ar impune excluderea din Parlament a oricărui deputat sau senator care migrează la alt partid din motive ideologice ar conferi o altă față democrației din România, și mulți dintre cei care nu se prezintă la vot acum ar începe să o facă. Acesta este primul obiectiv pe care orice partid responsabil trebuie să îl impună ca lege de bază a democrației. Faptul că toate partidele care se perindă la putere acum nu au adoptat o astfel de măsură este dovada clară că nu îi interesează ce cred românii, ce vor românii. O astfel de lege este prima treaptă spre consolidarea democrației românești. Acesta este obiectivul principal al vadimiștilor. Uitați-vă la ,,patriotismul” foștilor membri PRM și veți înțelege de ce tatăl meu a rămas atît de singur. Acolo nu a fost vorba de naționalism, acei trădători au avut de ales între a fi buni români, loiali României și partidului care i-a adus în Parlament, și a fi loiali propriilor interese financiare. Ei bine, majoritatea a ales varianta egoistă a propriei prosperități. Este extrem de trist. Eu sper ca vadimiștii să fie, totuși, oameni care să aibă caracter și care să pună pe primul plan binele țării, și mai puțin binele lor personal.

A.G.: Credeți că, la nivel de structură a caracterelor umane, o astfel de schimbare se produce în România de acum? Trăim în prezent o altă realitate?

L.V.T.: Nu știu, poate că da, poate că nu. Românii au înțeles de multă vreme că politica este, de fapt, un mod rapid și oarecum securizat de îmbogățire pe termen scurt, mediu și chiar lung. Este un adevăr. Nu îi pot judeca pe cei care gîndesc așa. Eu am mari așteptări de la tinerii care văd în ce situație am ajuns din cauza celor care au preluat puterea în anii ʼ90 și căreia nu i-au mai dat drumul. Pentru că, vedeți și dumeavoastră, în ultimii 25 de ani, cei care vin la putere, fie că sînt dreapta, fie că sînt de stînga, fie că sînt de centru, toți parcă sînt la fel. Nimeni nu face nimic util, dar averile lor cresc exponențial. Eu am încredere că cei din generația mea vor da dovadă de responsabilitate. Eu sper că tot mai mulți tineri, mai ales antreprenori români, avocați, doctori, cei care au o bază materială solidă deja, aleg să intre în lupta politică, dar nu pentru bunăstarea lor, ci pentru a schimba România în bine. Pentru că, în ciuda realității destul de triste, țara asta se poate schimba. Trebuie doar ca acolo, sus, la nivel de conducere, să fie cineva care să vrea asta. Trebuie ca acolo, sus, la nivelul Serviciilor, fără de care vedem că nu se poate face nimic, cineva să își dorească asta. Este imposibil, repet, imposibil, să nu mai existe în țara asta un mic nucleu de patrioți care să înțeleagă că România poate să fie prosperă, și fără să fie o colonie. Avem, încă, resurse care ne oferă această șansă, atît umane, cît și materiale. România are resurse umane din care poate renaște, trebuie doar să se vrea asta. Credeți că cei care acum sînt la putere nu au cum să contribuie la dezvoltarea României? Ba au, dar nu pot! Pentru că ei sînt compromiși, pentru că ei sînt controlați. Asta este realitatea. Degeaba oferim noi 2% din PIB pentru înarmare, dacă tinerii nu au perspectivele realizării lor personale și profesionale. Cu ce îi încălzește pe români că avem avioane F16 dacă sărăcia bate la ușile multora, dacă afacerile stagnează, iar locurile de muncă sînt tot mai puține?

România se înarmează, dar, în același timp, industria de apărare a fost pusă pe butuci. Avem fregate și avioane la mîna la doua, iar politica noastră externă este inexistentă. Observăm că sîntem singurii din Uniunea Europeană care nu au o inițiativă în privința politicii externe, pentru că restul statelor – și dau aici exemplul Ungariei și al Poloniei –  au, totuși, un comportament diferit față de Bruxelles, unul mai ferm, unul veritical. Dacă ne uităm la ce se întîmplă în jurul nostru, vedem că și la nord, și la sud, și la est avem conflicte, fie ele în desfășurare, fie doar puțin sistate. Nu avem nici un fel de poziție ca stat național independent, cum scrie în Constituție, ci ne lăsăm în voia deciziilor impuse de alții. Sîntem efectiv o corabie în plină furtună, rămasă fără cîrmaci, fără busolă. Și acest lucru ne definește acum ca fiind o colonie, nu un stat, cum unii încă mai cred că sîntem.

A.G.: Să ținem seama, totuși, de contextul generat de pandemia COVID-19, care, de mai multe luni, afectează întreaga planetă.

L.V.T.: Din păcate, pandemia a dus la slăbirea generală a economiilor. Observăm ce se întîmplă în mai multe țări. Dar, comparativ cu ce se întîmplă acolo, noi nu am avut nici pe departe rata mortalității din Italia, Spania sau SUA. La noi nu am văzut convoaie de camioane militare încărcate cu sicrie, nu am văzut gropi comune, așa cum credeau că se va întîmpla în New York. La noi, însă, măsurile din plan economic sînt foarte dure, mai ales dacă vorbim de cele care îi vizează pe membrii HoReCa. Și, ce este cel mai trist, la noi nu există un plan real de ajutorare a antreprenorilor. Măsurile cu care guvernanții se laudă la tv nu există în realitate. În alte țări, factorii decizionali au impus reguli stricte de prevenire a răspîndirii virusului – purtarea măștii de protecție și menținerea distanțării fizice, dezinfectarea constantă a mîinilor și suprafețelor, precum și munca de acasă. Au încercat să nu stopeze economiile. Pe de altă parte, țările din UE au ales să ajute puternic companiile afectate, lucru care la noi nu se prea întîmplă. Cel puțin cu firmele care nu sînt partizane vreunui partid politic, firmele românești, întrucît nu mă îndoiesc că cele străine sînt ajutate. Nu fac parte din categoria celor care nu cred în existența COVID-19. Dimpotrivă, am avut cunoștințe care s-au îmbolnăvit. Dar am credința că societatea românească trebuie doar să aibă în vedere o serie de măsuri clare de prevenție. Să nu cădem în capcana fricii, să nu ne izolăm total, să nu ajungem în situația de a deveni niște inadaptați. Este o mare greșeală ca societatea să se retragă în case din cauza fricii inoculate prin intermediul mass-media, în special, și să renunțe să mai trăiască. Nu asta este calea, și sper ca românii să înțeleagă că nu este cazul să se predea fricii. Din păcate, guvernanții, împreună cu mass-media, cultivă puternic frica în rîndul românilor, din motive pe care le intuim, dar pe care nu putem să le dovedim, fapt care mă duce cu gîndul – pe mine, dar și pe mulți alții – că în spatele COVID-19 se află și alt soi de interese. În fapt, cînd le-a păsat politicienilor cu adevărat de români?!

A.G.: Cum vedeți revenirea în politică? Vă doriți o revigorare a partidului fondat de tatăl dvs.?

L.V.T.: Din păcate, nu! Am avut două mari deziluzii legate de acest partid, în nici un caz nu va mai exista o a treia. De fapt, acest partid, așa cum l-a trădat pe tatăl meu, la fel a procedat și cu mine. Nu există nici un fel de motiv ca drumurile noastre să se mai intersecteze. Nici acum, și nici în viitor. Pe de altă parte, consider că prezentul implică un naționalism și o abordare diferite. Crezul meu politic, dacă este să îl numesc așa, se identifică cu un culoar naționalist-liberal, întrucît chiar tatăl meu a declarat în repetate rînduri că el este un politician de dreapta. Sînt naționalistă ca structură, dar adeptă a unui liberalism, ambele luminate, ca să zic așa. Din păcate, PNL, partid care se numește ,,Național Liberal”, a compromis total liberalismul în țara noastră, pentru că practicile PNL nu sînt nici pe departe liberale. Este acel banditism politic pe care l-am mai văzut și la ,,social-democrații” din PSD. Nici unii, nici alții nu au onorat valorile pe care le expun pe frontispiciu. Pe de altă parte, naționalismul expus în media în ultimii 5 ani nu este nici pe departe ceea ce România are nevoie acum. De fapt, nici nu pot spune că în România mai există vreun partid naționalist, pentru că nu este așa. Sînt doar grupuri de interese care vor, într-un fel sau altul, să capteze electoratul naționalist care mai există în această țară. Din acest total de 15%, la urne se mai prezintă maximum 3 - 4%, și asta deoarece au înțeles că nu există pe scena politică nici un partid care să îi reprezinte. Și ăsta este adevărul. Pe de altă parte, mai observăm diverse partide parlamentare care doresc să preia acest electorat fie prin mesaj, fie prin ,,finanțarea unor partide de buzunar” care să acapareze, în folosul lor, această zonă. Dar pot afirma cu tărie că, în acest moment, nu există în România nici un partid naționalist autentic, cu dorința de a face posibilă revenirea României la un nivel acceptabil de dezvoltare și de moralitate, de la care se poate construi pe mai departe un viitor. Am spus de multe ori, și repet: mandatul de politician este de 4 ani, patriotismul este pe viață. Dacă dorești binele țării, ai nevoie de o viziune care să depășească acei patru ani de mandat și interesul personal sau de grup. Ai nevoie de o viziune care să implice România și drumul ei spre viitor. Or, acum nu există nimic din toate acestea. Vadimismul este o sămînță pe care noi o cultivăm acum și care va încolți mai devreme sau mai tîrziu în inimile românilor. Odată încolțită, nimeni și nimic o va mai putea opri. Mihai Eminescu spunea că, pentru a avea un stat puternic, trebuie găsit echilibrul dintre conservatorism și liberalism. Pentru că un stat prea conservator se osifică, iar un stat prea liberal se disipează. Or noi, prin vadimism, prin naționalism-liberalismul pe care dorim să îl promovăm, să îl cultivăm în inimile românilor, asta dorim să facem: să aducem un echilibru în societatea românească, să aducem liberalismul și conservatorismul la un nivel care să ne permită să devenim cu adevărat o forță. Și nu doar că este posibil, dar este și realizabil. Așa cum România a fost industrializată în 30 de ani și distrusă în alți 30, credem că, fără a sacrifica populația cerîndu-i să strîngă cureaua, România poate deveni un partener geopolitic credibil, dacă nu chiar puternic, în următorii 30 de ani. Putem avea o economie puternică, putem avea o abordare verticală la nivel geopolitic, putem avea un stat puternic, putem avea o armată puternică și o politică externă care să ne repună pe harta lumii. Dar, pentru ca totul să devină realizabil, trebuie început de undeva. Acestea sînt obiectivele vadimismului și pentru aceste valori eu am să lupt, aceasta este moștenirea pe care tatăl meu a lăsat-o românilor și pe care eu doresc să o duc mai departe. Doresc să redau românilor încrederea în democrație, în puterea votului. Doar așa putem spera că românii își vor îndrepta privirea cu încredere spre viitorul acestei nații, al României.

A.G.: Vă mulțumesc!