Motto: „Şi eu v-am zis că nu e timp,/ Că sîntem nişte pasageri,/ Şi voi aţi construit minciuni,/ Mai multe astăzi decît ieri”. (Adrian Păunescu – „Tîrziu”)

„Ţeapă”… Nu mă refer la ceva anume, ci la tot ce se întîmplă azi. Votezi stînga, te trezeşti cu măsuri stupide care par de dreapta, viceversa, votezi dreapta – şi vezi atitudini de un populism incalificabil. Mai ţineţi minte, acum opt ani parcă, erau alegeri şi fiecare grupare se întrecea în numărul de kilometri de autostradă – oricum, toate variantele băteau spre mia de kilometri. Salariile profesorilor şi medicilor s-au „mărit” de atîtea ori încît, dacă s-ar fi împlinit 10% din fiecare rînd de promisiuni, s-ar angaja în învăţămîntul românesc directorii multinaţionalelor. Mă rog, pot continua la nesfîrşit, în fiecare domeniu, puteţi veni şi dumneavoastră cu idei – rezultatul e acelaşi – ţeapă! Lumea de azi e o ţeapă…

Acum cîteva zile, analistul Cristian Hostiuc, directorul editorial al „Ziarului financiar”, atrăgea atenţia asupra situaţiei din „lumea civilizată”, în care diferenţele în societate tind să devină uriaşe. De ce? Învîrtitorii de bani din Occident, în ciuda declaraţiilor sforăitoare despre drepturile omului, libertate etc. – nu fac decît să exploateze angajatul, supunîndu-l unor presiuni colosale pentru a-şi maximiza profitul.

În plus, analistul redă şi gravitatea noului stil de colonialism, mai precis forma prin care Occidentul profită de ţările sărace, plătind mai nimic pentru munca – de multe ori – calificată. „Veţi rămîne fără salariaţi şi business, tinerii vor ieşi în stradă, veţi aduce la putere populismul, unul dintre tineri va deveni noul Lenin”, scrie Hostiuc, care atrage atenţia că „şomajul în rîndul tinerilor este în jur de 25%, iar votul lor nu se duce către establishment, ci către extreme”. Hostiuc are dreptate, dar omite acel ceva, de care scriu eu – ţeapa!

Într-adevăr, la baza succesului revoluţiei comuniste au fost inechitatea socială, diferenţele imense între stări –, dar şi prăbuşirea încrederii cetăţenilor în structurile clasice al statului, ca exponenţi ai promisiunilor de mai bine ale politicienilor capitalişti. Oamenii ştiau atunci, iar noi am înţeles acum, că fiecare drum către Parlament sau Guvern este pavat numai cu minciuni şi speranţe înşelate. Alternativa oferită de Lenin, preluarea puterii de către popor şi a bogăţiilor de către cei care care le produc, a fost un argument foarte solid! Acum învăţăm că „bolşevismul” a fost o nenorocire, dar se omite adevărul de la baza teoriei – bolşevismul sau hitlerismul au fost consecinţe ale bolii unui sistem. Hitler a preluat o Germanie flămîndă şi exasperată de promiscuitate şi corupţie, iar în şase luni a transformat-o într-o uriaşă fabrică – un stat în care cei care nu erau deranjaţi de regimul poliţienesc se simţeau bine. Ce a urmat… hai să fim serioşi, ridicarea lui Hitler la rang de pericol mondial nu s-a datorat tot finanţărilor celor care investeau în el pentru profit? Nebunia capitalismului a dezlănţuit nebunia hitlerismului mondial; nu nemţii sînt de vină pentru Hitler, ci comunitatea „civilizată” care i-a admis, încurajat şi finanţat demenţa sangvinară! De fapt, ei au crezut că toată vorbăria dementă a lui Hitler e tot o ţeapă, precum vorbele lor – şi că Hitler nu va trece la ceva concret. Greşeală, Hitler nu a fost o ţeapă!

De cealaltă parte, Lenin şi Stalin au oferit lumii prima concretizare a unor vorbe frumoase – egalitate, fraternitate, chiar şi un fel de libertate a celui asuprit pînă atunci; roiuri de intelectuali occidentali, mai ales francezi, au venit să vadă cu ochii lor miracolul – în fine, undeva se petrecea miracolul! Visele lui Platon, Campanella sau Saint Just erau puse în practică – se petreceau aievea. Cu greutăţi, cu urîciuni, cu alunecări… dar se întîmpla! Nu era o ţeapă!

Noi am uitat toate astea – şi am crezut că lumea s-a schimbat, că poveştile capitalismului sînt reale. Nu, oameni buni – capitalismul occidental a crescut prin jaful ţărilor din întreaga lume, dar şi prin împilarea propriilor populaţii.

Acum ne-au găsit pe noi, românii – şi au grijă să finanţeze un singur domeniu: cel al distrugerii stimei românilor de ei înşişi, de a-i face să creadă că marea epocă Nicolae Ceauşescu a fost o nenorocire, o greşeală a istoriei. Institute, publicaţii, cărţi, filme, site-uri – toate finanţate din plin de un Occident care ne-a luat aproape totul, iar acum vrea să ne şi intre în cap că… ne-au făcut un bine! Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Gheorghe Dumitraşcu, Octavian Paler, unde sînt ei să vadă cum avertismentele lor, de atîtea ori atacate sau persiflate, sînt preluate acum de tot mai multă lume?!

Zilele trecute scriam de disperarea jurnalistului Radu Tudor, principal susţinător al atlantismului, care a realizat că iubiţii lui americani au dat Poloniei armament în condiţii avantajoase, de compensare a plăţilor în sistem offset militar, pe cînd românii lui plătesc… Tot zilele trecute a avut loc un eveniment mult cîntat – „Trade Winds”; o sută de investitori din SUA vin să investească, striga ţeparul din fruntea guvernului. În realitate, atît ambasada României la Washington, cît şi organizatorii deplasării aveau un singur punct central al promovării: România are bani, România va primi în perioada 2017-2020 atîtea miliarde de la UE –, iar culmea culmilor, explicau americanilor că balanţa comercială e negativă pentru ei (1 miliard de euro export american în România, 2 miliarde de euro export din România în SUA) şi că ei, negustorii americani, au puterea să schimbe asta! E culmea – cînd ar trebui să ne zbatem să mărim acest raport în favoarea noastră, noi îi chemăm pe americani să ne ia banii! Adică noi ne dăm singuri ţeapă! Mă mai întrebaţi de ce spun că e nevoie de un Vadim?

Lumea începe să-şi dea seama că tot capitalismul occidental e o ţeapă, că drumul promisiunilor nu duce către vest, către inconştienta sintagmă „ţară ca afară” este o cale a sclaviei, a distrugerii sigure a rădăcinilor sănătoase, ale independenţei naţionale. Dar, în acelaşi timp, românii spun că nu au în cine să creadă, că împotrivirea e zadarnică. Da, lipseşte un lider, e adevărat… dar aparenţele înşală, mai ales atunci cînd sînt „ajutate” de interesul celor care profită de involuţia stării. Am făcut recent o emisiune cu Andrei Păunescu, mai înainte făcusem una cu Lidia Vadim Tudor şi mă întînesc cîteodată cu Nicu Ceauşescu, nepotul, prin mezinul familiei, al marelui preşedinte al României; cred că mai sînt speranţe, iar cei trei mari care ne aduc aminte de România Mare – Păunescu, Vadim şi Ceauşescu – nu au murit în sufletul prea multor români.

DRAGOŞ DUMITRIU

Prin întunericul numit România