Un viitor incert (5)
  • 09-06-2020
  • 0 Comentarii
  • 886
  • 10

Pe la începutul acestui an am scris un material în care expuneam, pe larg, viitorul incert spre care ne îndreptăm. Este foarte adevărat că la acel moment nu am luat în calcul apariția pandemiei Covid-19, element care a amînat puțin lucrurile, din punctul meu de vedere. Dar, de pe altă parte, a și amplificat multe din problemele deja existente.

Ce observăm acum, la început de vară? Să vedem ce se întîmplă în lume, acolo unde se scrie, de fapt, istoria. Am văzut cu toții, în aceste zile, cam ce se ,,scrie” la Palatul Victoria, adică nimic important.

→ Iran și Venezuela colaborează strîns, în timp ce SUA se opun total acestui lucru. În timp ce tancurile peroliere iraniene au ajuns în Venezuela, escortate de avioanele armatei boliviene, flota americană încă nu a decis, sau doar a amînat embargo-ul maritim al Venezuelei, așa cum au procedat în cazul Cubei, acum 60 de ani.

→ Kiev a decis încă din aprilie să renunțe la acordurile de la Minsk, iar la final de mai, Ministerul de Externe ucrainian ne declara că cele două republici din Donbas vor fi ,,eliminate” sau ,,desființate” odată ce vor fi preluate cu forța de APU (armata ucraineană). În tot acest timp, numărul de incidente pe linia de contact dintre Ucraina și republicile rebele aproape că s-a triplat. Există rapoarte care atestă faptul că echipament militar greu este poziționat în zona de contact, numărul morților crește, SUA dotează armata Ucrainei cu echipament modern, iar Rusia nu a luat nici o poziție în acest sens.

→ La granița dintre China și India au crescut tensiunile. Și de o parte și de alta sînt mobilizate trupe, echipament militar, pe un fond destul de îngrijorător al declarațiilor. Un conflict sino-indian, cu participarea Pakistanului de partea Chinei, nu este nici pe departe imposibil, mai ales că toate cele trei țări dispun de armă nucleară. Trump anunță că dorește să medieze și să aplaneze conflictul.

→ În Libia, războiul civil este din ce în ce mai fierbinte. Turcia a intervenit direct de partea guvernului libian recunoscut de ONU și UE, în timp ce Emiratele Arabe si Egipt sprijină lupta lui Haftar. Încă nu se întrevede un cîștigător, așa că așteptăm să vedem spre ce va tinde acest conflict.

→ În Venezuela, o trupă de desant americano-columbiană a fost capturată în timp ce debarca pe țărmul republicii lui Maduro, cu scopul clar de a-l anihila. Misiune ratată. Dar nu încheiată, se pare. Tensiunile persistă, flota americană este hotărîtă să ,,stopeze” drogurile cu rachete și torpile, în Columbia și Brazilia se discută de fel și fel de scenarii, unele militare, altele doar de diversiune.

→ În Polonia vor avea loc exerciții NATO, nu chiar atît de mari precum cele preconizate la începutul anului, dar destul de serioase.

→ Rusia este îngrijorată de aparițiile zilnice ale avioanelor spion la granițele sale, fie că vorbim de cele din zona Kaliningrad, fie de Crimeea. De curînd, cîteva bombardiere strategice americane decolate din SUA au survolat granițele Rusiei, străbătînd spațiul aerian al Poloniei, Ucrainei, României și, se pare, și al Bulgariei. Rusia a ridicat cîteva aparate de contracarare pașnică a acestui survol.

→ SUA și China se luptă în plan comercial, iar declarațiile oficialilor sînt din ce în ce mai abrazive, chiar dacă în limita diplomației. Navele americane sînt atent monitorizate de Beijing în Marea Chinei de Sud, iar declarațiile chinezilor conform cărora vor face tot posibilul să își recupereze Taiwanul sînt, ca de obicei, convingătoare. Pe tot acest plan, a mai apărut și situația din Hong Kong, loc unde China dorește să își extindă autoritatea ceva mai mult decît în înțelegerile din 1997.

→ În Orientul Mijlociu, locul cel mai fierbinte de pe Planetă, se pare că s-a așternut o acalmie. Și asta nu pentru că acolo este pace acum. Nu! Ci pentru că ceea ce se întîmplă la nivel mondial este atît de fierbinte încît acel război permanent care durează de ani de zile a devenit, parcă, o glumă.

→ Relația dintre Turcia și Rusia, destul de stabilă la o primă vedere, poate cădea în haos dacă în Libia interesele celor două țări devin de nenegociat.

→ Ce este, însă, foarte interesant sînt tensiunile dintre guvernul de la Chișinău și regiunea Trans­nistria, apărute ca urmare a faptului că orașul din republică nu mai dorește să respecte acordul semnat în 2001, fapt care îi pune pe transnistreni într-o situație conflictuală cu Republica Moldova. Astfel, se întrevede o situație foarte sensibilă care, odată încinsă, poate atrage inclusiv România într-o dispută marțială, la pachet cu ceea ce se întîmplă în Donbas.

→ Haosul care domnește acum în SUA poate forța administrația americană să devieze atenția opiniei publice de la protestele afro-americane. Acest lucru se poate induce prin apariția unui inamic extern și prin dezvoltarea unor operațiuni militare. Mă aștept ca în curînd să asistăm la un eveniment major, ceva foarte sensibil și dur, care, odată rostogolit de mass-media, să constituie noul Sarajevo. Estimez că acest eveniment va apărea fie în zona Donbas/Kiev, fie în Marea Chinei de Sud /Hong Kong.

Planeta se află în pragul unei confuzii economice cu potențială rezolvare militară. Majoritatea actorilor importanți își asigură atent pozițiile și încearcă fie prin negociere, fie prin încălcarea unor acorduri, să aibă o poziție cît mai bună la masa de negocieri, sau, după caz, pe cîmpul de luptă.

La începutul anului am dat ca sigură intervenția în forță a Kievului în Donbas, opinie pe care mi-o mențin. Este o chestiune de cîteva săptămîni, maxim două-trei luni pînă cînd Kievul va face pasul decisiv. De fapt, la nivelul înalților reprezentanți ai armatei ucrainiene se discută tot mai des și mai aprig despre aplicarea ,,scenariului croat” în Donbas, cu referire la rezolvarea prin forța armatei croate, în 1995, a unei situații oarecum asemănătoare, în războiul iugoslav. Dacă atunci armata sîrbă a ales să nu acționeze în favoarea etinicilor sîrbi, rămîne să vedem dacă Rusia va alege să rămînă la fel de impasibilă cum ne-a obișnuit, sau, din contră, să acționeze. Cert este că, pentru a riposta în voie, Kievul are nevoie de un motiv, așa că mă aștept la acea provocare care să mobilizeze mass-media și, automat, opinia publică, iar, în asentimentul ei, armata ucrainiană să înceapă acolo operațiuni militare pe scară largă. Nu exclud aici nici provocări pe Nistru, la granița dintre Republica Moldova și Transnistria. În fond, dacă e să privim atent pe hartă, o incursiune moldoveană la vest și una ucrainiană la nord și est nu este deloc imposibilă cîtă vreme acest lucru va aduce o mare provocare rușilor.

Ce este trist este faptul că, la cît de obedientă este conducerea de la București și la cît de mult crede în partenerul strategic, este posibil să ne trezim implicați în acest război, pe considerentul că trebuie să mergem să ne apărăm frații de peste Prut. În acest caz, NATO nu va fi implicată decît teoretic și cu vorba bună, pentru că, în fapt, pe noi nu ne atacă nimeni, noi mergînd în Republica Moldova ca forță de ,,eliberare”. Problema e dacă rămînem acolo după aceea sau nu, și dacă ni se permite. Sau ce facem dacă, în loc de transnistreni, în fața soldaților români vor fi soldații ruși? Se spune că un război este ușor de început, dar dificil de încheiat.

Tensiunile internaționale actuale sînt atît de încinse, încît mă îndoiesc că diplomația o să poată face față acestor provocări. Mulți nu cred într-un viitor război cald, unii îl anunță prin 2040, alții mai departe sau mai aproape. Eu sînt sigur că, în aceste condiții, Rusia nu va mai rezista și cumva se va elibera de povara rusofobiei și a limitărilor economice, atfel încît nu va avea încotro decît să se predea sau să aplice scenariul israelian din 1967. Pe de altă parte, SUA împing Kievul spre conflict deschis în Donbas tocmai pentru a testa disponibilitatea Rusiei sau pentru a mai face niște bani. Iar ce facem noi, România, dacă moldovenii de peste Prut se încaieră cu transnistrenii, este o întrebare cu un răspuns evident, deoarece SUA își vor folosi toată influența pentru ca noi să trecem Prutul – și, de ce nu, și Nistrul – pentru a doua oară. 

Este însă evident că acesta este un moment bun de acțiune pentru Kiev. Forțele NATO sînt prezente în număr mare în Polonia, fapt care ar putea constitui un factor de descurajare a Rusiei, iar dotarea armatei ucrainiene permite acum abordarea mult mai ușoară a relației militare cu separatiștii. Să ne așteptăm, deci, în următoarea perioadă, la o acțiune militară a Ucrainei în Donbas și să vedem ce urmează după aceea: război regional cu implicarea Rusiei, sau doar un conflict intern cu rezultate total imprevizibile?

Ce nu se observa la începutul anului era un potențial conflict SUA – China, care e posibil să depășească sfera comercială. Interzicerea accesului companiilor chineze la piața americană de capital – așa cum se presupune că va fi – coroborată cu acțiuni de forță de o parte și de a alta, și cu declarații intransigente, poate duce și aici la acțiuni militare fie limitate, fie pe scară largă. Nu știm exact, dar am convingerea că acum se negociază la un nivel extrem de înalt. Germania, Franța, Rusia, China, India și SUA sînt prinse într-un mecanism al intereselor care va duce fie la un conflict militar, fie la o renegociere totală a sferelor de influență în lume. Să nu uităm că, dintotdeauna, imperiile au negociat, oferind la schimb țări sau regiuni care nu le aparțineau. Este posibil ca la sfîrșitul acestei negocieri, colonia România să se trezească, pînă la final de an, într-o poziție cu totul diferită, în curtea altui stăpîn, sau a aceluiași, dar în condiții mult mai nasoale.

Avem acum trei stăpîni – Germania, Franța și, pe undeva pe acolo, SUA. Să vedem care dintre ei se va lupta să ne țină sau cine se luptă să ne preia cu totul. Sau cine ne va trimite să scoatem cărbunii din foc. Timpul ne va răspunde, și am convingerea că vom ști asta pînă la finalul acestui an.


Tano 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite