NATO strînge un pumn de forță la granițele Rusiei. La exercițiile Defender Europa 2020 vor participa 20.000 de militari americani și 17.000 din alte țări NATO. Acesta este cel mai mare exercițiu de transfer al soldaților americani în Europa din ultimii 25 de ani. Manevrele vor avea loc în perioada 20 aprilie - 20 mai pe teritoriul a zece țări europene, inclusiv Lituania, Letonia, Estonia și Polonia. Vorbim doar despre exerciții militare, așa că, teoretic, nu trebuie să ne speriem, mai ales că la Idlib s-a găsit deja o soluție în urma căreia focul a încetat, iar în Ucraina situația stagnează, este liniște, așa cum și în cea mai mare bază americană din Europa, Kosovo, se pare că este. Odată cu transferul de soldați și echipament militar greu, bombardierele invizibile B2 americane sînt transferate în Europa pentru ,,a se familiariza cu geografia europeană”.

Problema reală este că la Idlib liniștea este temporară, pentru că interesele Rusiei și ale Turciei diferă, fiind doar o chestiune de timp pînă cînd se va ajunge din nou la ciocniri directe între Siria și Turcia. Bashar al-Assad a anunțat deja că, mai devreme sau mai tîrziu, trupele străine aflate pe teritoriul sirian, fără acordul Damascului, vor fi forțate să plece, asta în timp ce Erdogan are alte planuri. Este evident că e doar o chestiune de timp pînă cînd situația se va încinge, liniștea fiind imposibilă atît timp cît Turcia înarmează ,,rebelii” / ,,armata siriană liberă”, sau, cum sînt văzuți de la Damasc, ,,teroriștii”. Acolo, în Siria, lucrurile nu sînt nici pe departe lămurite, Turcia are propriile interese, Damascul dorește anihilarea tuturor elementelor care luptă cu armata siriană, iar interesele Rusiei nu coincid cu cele ale turcilor. Să nu uităm că încă este neclară poziția kurzilor, pentru că și ei își doresc un statut cît mai autonom atît pe teritoriul Siriei, cît și al Irakului, situație pe care Ankara nu doar că nu o acceptă, dar este decisă să facă mult scandal pentru a o contracara. Putin și Erdogan s-au înțeles pentru o perioadă, dar ambii știu că acolo situația este mult prea complicată pentru ca acordul stabilit pe 5 martie a.c., să reziste.

În Europa, pe lîngă exercițiile militare ale NATO, cele mai mari din Europa din ultimii 25 de ani, sînt de remarcat poziția Ucrainei și unele semnale de îngrijorare de la Belgrad. Pe de o parte, Zelensky, un comediant în ale politicii, ne anunță insistent că Ucraina va renunța la acordurile de la Minsk, și dorește să aibă o viziune și o atitudine proprie cu privire la republicile Lugansk și Donețk, unele fierbinți, din cîte se pare. Și, întîmplător sau nu, canalele oficiale promovează filmulețe cu dotarea armatei ucrainiene și determinarea acesteia în a rezolva problema teritoriilor rebele. În același timp, se anunță dorința Kievului de a achiziționa ,,fier vechi” american – distrugătoare ieșite din uz sau foarte aproape de acest termen – astfel încît prezența acestora în Marea Neagră să contracareze flota rusă. Deci, coincidență sau nu, în perioada cînd la granița Rusiei se află o compenentă militară NATO de anvergură, Kiev dorește să își rezolve problema din Donbas, independent de cele stabilite în capitala Belarusului.

O altă coincidență este achiziționarea de către Belgrad a unor sisteme de apărare AA, respectiv Pantir1, din Rusia, avînd ca obiectiv consolidarea armatei sîrbești. Or, această consolidare vine pe un fond politic destul de precar în Balcani, mai ales că președintele Vučić a declarat că se fac presiuni internaționale puternice pentru ca Serbia să iasă din orbita Rusiei și să adere la UE și NATO. Se pare însă că evenimentele din anii ʼ90, în mod special cele din 1999, încă nasc emoții puternice în Serbia, așa că este puțin probabil să asistăm la o schimbare de macaz a Belgradului și la o rupere a acestuia de Moscova. Pe acest fond, neînțelegerile cu Kosovo sînt la fel de prezente, astfel că orice provocare poate duce la amplificarea tensiunilor în zonă.

Coincidență este faptul că, în această perioadă, în Belarus au loc exerciții comune ale armatei locale cu trupe din NATO, mai exact din Marea Britanie. Este o mare surpriză, evident, întrucît pînă de curînd Lukașenko se prezenta ca fiind prietenul Rusiei și al lui Putin. Dar, se pare că vizita lui Pompeo la Minsk a fisurat această relație. Sau cel puțin așa pare în acest moment.

În privința Rusiei, dacă e să dăm crezare declarațiilor președintelui Putin din 1 martie 2018, declarații legate de noile arme ale Armatei Roșii, dar și de modul galopant în care Rusia se înarmează în ultimii 20 de ani, putem spune că implementarea lor în zona operațională încă nu a fost concretizată sau, cel puțin, nu 100%. Se știe că la nivel operațional există un număr relativ mic de avioane MIG 31 dotate cu rachetă hipersonică ,,Pumal” și că în proximitatea Moscovei există un regiment de rachete Avangard. Sistemul antiaerian S500 nu este operațional deocamdată, dar va intra în producția de serie în acest an, iar despre renumitul Poseidon nu știm dacă este sau nu operațional în prezent. Sistemul de rachete ,,Zircon” este prezent doar o parte din fregatele Rusiei, una aflîndu-se acum în Marea Mediterană. Încă nu este implementat noul armament la nivel de masă, așa că în acest moment, chiar dacă este mult mai puternică decît acum 10 ani, armata rusă nu are mijloace puternice de a contracara, la nivel convențional, un atac al NATO la granițele sale. Poate că în 4-5 ani, acest lucru va fi posibil. Acest aspect nu are cum să fie ignorat de strategii militari ai Alianței Nord-Atlantice, astfel încît – ce să o mai dăm cotită – pentru NATO, dar în mod special pentru democrații americani, acesta este cel mai bun moment pentru a înscena ceva și a pune Rusia la respect.

Scenariul este simplu, chiar dacă este evident că Donald Trump nu are nici un fel de interes să scape cîinii războiului din lesă tocmai acum. El nu dorește nici un fel de război, înainte de alegeri, și în nici un caz unul cu Rusia, fie limitat, convențional sau prin interpuși. Dar, se pare că asta se pregătește. În Ucraina există încă o mare influență a democraților americani, fiind necesară doar o manipulare gen Maidan, ca în perioada aprilie - mai să se intervină puternic, în urma unor provocări, firește, în Donbas, cu tehnică militară grea și cu multă mass-media. Ce se va întîmpla atunci? Rusia va interveni în apărarea proprilor cetățeni, pentru că mulți posedă cetățenie rusă, moment în care ,,pumnul de fier al NATO” – care deja se află la granițele Rusiei, în Polonia și în Țările Baltice – să primească brusc o nouă misiune, reală de această dată. Kievul va cere ajutorul aliaților, NATO va interveni, limitat sau în forță, și tot ,,coridorul sanitar” va lua foc, inclusiv România. Este un scenariu pe care ni-l putem doar închipui, deoarece, în realitate, războiul nu este dorit nici de Vladimir Putin și nici de Donald Trump.

Dar Arhitectul care dorește să grăbească puțin lucrurile poate dispune o încingere limitată la granița Rusiei. Este momentul ideal, Rusia nu este încă pregătită militar, Trump poate pierde alegerile instant dacă mor militari americani, Ucraina vrea să își recapete teritoriiile, iar nivelul rusofobiei a atins punctul de fierbere în țările foste sovietice și foste socialiste. Populația este armată mental, promovarea rusofobiei își arată deja efectele, așa că, la momentul oportun, militarii și populația civilă vor acționa împotriva Rusiei, fără măcar să se întrebe din ce motiv. O vor face din ură, din convingere, fără să se gîndească la ce va urma. Cu un astfel de prilej, NATO nu se va mai întîlni prea curînd, iar rușii știu acest lucru și, probabil, își iau măsurile de apărare adecvate.

Ce vor reprezenta pentru opinia publică occidentală imaginile transmise agresiv de mass-media pe tot mapamondul – imagini ale unor civili ucrainieni uciși cu sălbăticie de un obuz căzut într-o piață aglomerată din Mariupol? Obuz venit din neant, toți acuzînd, însă, rebelii ruși din Donbas. Așa a început atacul NATO asupra sîrbilor bosniaci, în 1995. De la un obuz căzut într-o piață, în Sarajevo, și a cărui origine nu e cunoscută nici în ziua de azi. Armata ucraineană va ataca republicile Lugansk si Donețk, cu o largă aprobare mediatică occidentală și pe un fond emoțional puternic, care nu va lăsa loc de rațiune în tot ce va urma. Cum va reacționa Rusia, avînd în coastă un puternic factor de descurajare NATO? Se va limita Ucraina la Donbas? Va ,,cere” prin forță și Crimeea?

În ceea ce ne privește pe noi, românii, nu cred că vom scăpa din acest scenariu, din acest malaxor al furiei, dacă el va deveni realitate. Aprinderea unei scîntei pe o perioadă de maxim 3 - 4 luni coincide cu perioada în care aceste manevre NATO au loc. Se știe că Germania a invadat URSS în 21 iunie 1941, pe perioadă de vară, astfel încît drumurile din Ucraina, Belarus și Rusia să poată susține tehnica militară a armatei germane. S-a dovedit însă că distanța de la granița Poloniei cu Ucraina pînă la Moscova a fost prea lungă, așa că actualii strategi au micșorat această distanță cu mult – țări precum Ucraina și Țările Baltice fiind deja parte a zonei de șoc.

Dacă acest scenariu se va concretiza, dacă aceste declarații pașnice ascund un mare adevăr, pun pariu că situația din Siria se va deteriora rapid, armata siriană și cea rusă devenind ținte pentru trupele NATO din zonă, dar, în mod special, pentru armata turcă. În acest mod, situația fiind greu de controlat, Rusia poate să ceară o negociere pe scară largă, să se predea înainte de a apela la arme nucleare, sau, dimpotrivă, să facă ceea ce a făcut în cel de-al II-lea război mondial – să meargă pînă la Berlin sau chiar Bruxelles și să rezolve situația, trecînd și prin Varșovia, Kiev, București și Istanbul.

Ce se va întîmpla? Timpul ne va răspunde. Din nefericire, se pare că timpul nu mai are răbdare.

Tano