
- 25-02-2020
- 0 Comentarii
- 1388
- 9
La finalul primei părți a acestui
material am scris că noi, românii, putem fi martori sau parte implicată în
evenimentele ce vor urma. Pentru că am convingerea că viața, așa cum este acum,
va suferi unele schimbări în perioada următoare, fie că vorbim de un an, doi
sau trei. Și, pentru a ajunge la o astfel de concluzie, nu este nevoie nici să
îl asculți pe Radu Tudor, și nici să vezi ce îndrugă Friedman – această super
organizație americană de evaluare și prognoză a viitorului militar al lumii. În
fapt, acum cîțiva ani, chiar ei, acești americani mult mai informați ca alții,
ne spuneau că șansa României de a deveni puternică este să fie neutră și să se
înarmeze pînă în dinți. Sincer să fiu, sînt de acord cu ei.
Pînă să ajungem acolo, însă, noi
sîntem deja o țintă în toate planurile de război ale unui potențial inamic, fie
că ne referim la Rusia, Iran, Serbia sau chiar la unii ,,prieteni” din NATO. Pe
teritoriul României se află trupe străine, baze militare străine, un sistem
anti-rachetă, sau poate un lansator de rachete – am înțeles că scutul de la
Deveselu este versatil, că poate să fie folosit și defensiv și ofensiv. Înainte
de a ne întreba ce vom face în cazul în care lucrurile se vor încinge, trebuie
să ne gîndim ce avem și ce reprezentăm noi pentru alții. Și, din acest punct de
vedere, sîntem o țintă, așa cum sîntem și un sistem de atac, fapt care ne
situează din start în zona implicată în tot ce se va întîmpla în viitor în
această parte a lumii.
Pe lîngă cele scrise în materialul
anterior, putem acum să adăugăm și faptul că SUA au luat decizia de a-și
restrînge în mod semnificativ trupele aflate în Africa, numărul militarilor
care vor rămîne acolo fiind de maxim 800, și asta la nivelul unui întreg continent.
Presa străină a reacționat imediat la decizia americanilor și, prin diverși
analiști militari, ne-a făcut cunoscut faptul că, în realitate, prin schimbarea
priorităților, SUA se pregătesc pentru un război major cu un inamic ceva mai
puternic decît Iran sau Coreea de Nord. Mai exact, conform multor analiști, SUA
își așază piesele de șah pentru o posibilă confruntare cu Rusia sau China,
pentru că pînă și ei au înțeles că înarmarea rapidă a acestor două țări are ca
principal scop reechilibrarea balanței geopolitice a lumii, crearea unei lumi
multipolare. Ori, pentru SUA, acest lucru pare oarecum de neconceput.
A început să fie evident că Rusia a înțeles că singura șansă de a se scutura de lațul sancțiunilor economice este un potențial conflict regional, care să pună la respect alte armate. Nu cred că ținta este un război de amploare, de fapt nu cred că ținta reală este vreun război. Dar, condițiile pe care Vestul, în principal America, le impune, devin din ce în ce mai greu de acceptat de către conducerea de la Kremlin. Conducere care, după venirea lui Putin la putere, nu face nimic altceva decît să readucă Rusia în prim-planul țărilor puternice, în zona unde URSS era cîndva. Și acest lucru se vede atît prin reînarmarea rapidă – care mă duce cu gîndul la înarmarea în ritm forțat a Germaniei din perioada interbelică – dar și la faptul că, de ceva timp, Rusia cumpără foarte mult aur, în prezent fiind pe locul 5 în lume în privința rezervelor de aur. Pe de altă parte, în acest moment, Armata Roșie nu este pe deplin pregătită să facă față unei tornade militare a Vestului, așa că încă se repliază la nivel economic și geopolitic, în timp ce își perfecționează armamentul, în prezent gradul de modernizare al Armatei ruse fiind situat undeva la 70%. În privința armelor noi, pe care președintele Putin le-a promovat la 1 martie 2018, putem spune că nu sînt produse încă la un nivel care să poată controla un potențial război regional sau chiar mondial. Problema este că în următorii doi ani, acest handicap va dispărea și nimeni nu va mai putea să țină în frîu frustrările din ce în ce mai pronunțate ale rușilor.
În
oglindă cu ceea ce vedem că se întîmplă cu vecinul de la Răsărit, privim la
aliații noștri din NATO și la exercițiile militare pe care le facem aproape de
granițele Rusiei. În fapt, semnalul SUA în Europa este clar: cu cît aducem mai
multă logistică la granița Rusiei, cu atît victoria noastră este asigurată. În
acest timp, la nivel diplomatic, Pompeo a vizitat Belarus, Kazahstan și alte
țări foste membre ale URSS, în scopul de a fisura relațiile pe care aceste țări
le mai au cu Rusia. Nimic nu scapă americanilor, așa cum nimic nu rămîne la
voia întîmplării. Pe măsură ce Rusia încearcă să își păstreze capetele de pod
din Europa (Serbia și Kaliningrad), din America de Sud (Venezuela și Cuba), din
Orientul Mijlociu (Siria și Iran), SUA duc o politică agresivă la nivelul
vecinilor prieteni cu Putin – și mă refer aici în mod special la relația
acestuia cu președintele Belarus, Lucașenko, dar și cu președintele Turciei, Erdogan,
pentru că, la acest moment, între Rusia și Belarus, dar și între Rusia și
Turcia, tensiunile sînt la nivel înalt. Dacă mai punem aici și poziția din ce
în ce mai belicoasă a Ucrainei, care dorește să aplice un blitzkrieg în Dombas,
precum și limbajul abraziv milităros al țărilor baltice la adresa Rusiei, putem
spune că ,,lațul” este destul de bine strîns în jurul Rusiei și că o potențială
victorie a blocului Atlanticului de Nord este oarecum asigurată.
În ceea ce ne
privește pe noi, românii, sîntem membri NATO și vom fi implicați total sau
parțial în jocurile ce vor urma. Sîntem o țintă, un stat al Alianței – putem fi
victime sau putem ieși victorioși din asta. Nu știm nici unde, nici cine, și
nici cum se va declașa viitorul conflict. Cert este că pînă în 2024 lucrurile
vor fi cumva tranșate. Fie pașnic – prin replierea militară a NATO de la
granițele Rusiei și reechilibrarea pe cale diplomatică a balanței geopolitice –
fie printr-un conflict militar intens, aici, în estul Europei. După această
reașezare, nouă, românilor, nu ne rămîne decît să alegem un altfel de drum, să
urmăm acel sfat al americanilor: să
alegem o neutralitate recunoscută la nivel mondial, stipulată în Constituție,
și, la umbra ei, să deținem o armată puternică, care nu doar să apere acel
articol constituțional, dar să ne ajute ca în viitor noi să fim Elveția
estului, și nu sora mai mică a Franței, așa cum ni se mai spunea cîndva.
Tano
-2.6 C