Cu această parafrază a aforismului creat de Ion Pillat – ,,Un singur nai, dar cîte ecouri în păduri“ – încep eseul dedicat flautistului de talie mondială Nicolae Maxim. Acest fiu al Moldovei s-a născut la 11 aprilie 1937, la Petia – Fălticeni. A absolvit Liceul de Muzică din Bucureşti, după care a urmat cursurile Universităţii de Muzică, unde i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Myriam Marbé, George Breazul, Filip Pitaru-Bulimar şi Mircea Basarab.

În anul 1961, ocupă, prin concurs, postul de flautist, în cadrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“, din Bucureşti. George Georgescu, nemuritorul dirijor şi director al acestui reputat ansamblu, al cărui nume este legat, pentru totdeauna, de istoria artei sonore din România, mi-a făcut, la scurt timp după angajarea lui Nicolae Maxim la Filarmonica bucureşteană, următoarea confesiune: „Dragă Dorule… Nicolae Maxim este un demn continuator al sublimului profesor Vasile Jianu. Interpretarea sa poate trece, cu deosebită măiestrie, de la un registru grav, de o expresie stranie, la un registru mediu, suav, aidoma unui melos de mierlă, într-o natură paradisiacă, pînă la un registru acut, strălucitor, precum o sabie de Toledo!

E de remarcat, totodată, sensibilitatea orphică a lui Nicolae Maxim, ce mă duce cu gîndul la aforismul lui Ion Pillat, pe care l-aş interpreta astfel: e suficient un singur flaut, ca să genereze atîtea ecouri în păduri…“.

Dintr-un „Curriculum Vitae“ al artistului, menţionez cîteva repere relevante: „Colaborează cu marii dirijori români: George Georgescu, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Mircea Basarab, Mircea Cristescu, Mihai Brediceanu, Ionel Perlea, Sergiu Celibidache. Colaborează cu mari dirijori străini: Carlo Zecchi, Anatolie Fistulari, Sir John Barbirolli, Zubin Mehta, Roberto Benzi, Gilbert Varga, Seiji Ozawa. Colaborări cu mari solişti, invitaţi ai Filarmonicii «George Enescu»: Harry Datyner, Sviatoslav Richter, Annie Fischer, Dimitri Bashkirov, Wilhelm Kempff, Isaac Stern, Henrik Schering, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, José Carreras, Mirela Freni, Montserrat Caballé“. Din acelaşi material, evidenţiez participarea sa în formaţii camerale, precum: ,,Trio Barok“, ,,Trio Romantica“, ansamblul ,,Grupetto“, quintetul de suflători ,,George Enescu“, formaţia de muzică contemporană ,,Hyperion“, Orchestra de cameră a Filarmonicii ,,George Enescu“, avîndu-i la pupitru pe dirijorii Mircea Basarab, Mircea Cristescu şi Cristian Mandeal, Orchestra de cameră ,,Bucureşti“, înfiinţată de Ion Voicu, orchestra ,,Virtuozii“, condusă de Horia Andreescu.

Menţionez, de asemenea, cîteva etape ale activităţii sale, pe care le consider semnificative: „A fost invitat să facă parte din «World Philharmonic Orchestra», care a concertat în Montreal – Canada în 1988. A participat la concursurile de vară din Darmstadt – Germania, ca interpret. De asemenea, a evoluat, ca solist, la 19 ediţii ale Festivalului Internaţional «George Enescu». Cu Orchestra Filarmonicii «George Enescu», sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, a participat la înregistrarea, pe CD, a integralei simfonice George Enescu şi a integralei Johannes Brahms. A realizat numeroase înregistrări prin Arte Nova München, precum şi un DVD, cu lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, în august 2001. A întreprins turnee artistice în Europa, China, Coreea, Japonia, Singapore, Canada. În 1996, desfăşoară, în paralel, şi activităţi didactice, în calitate de conferenţiar universitar al Facultăţii de Interpretare Muzicală, a Universităţii «Transilvania», din Braşov.

A fost membru al mai multor comisii pentru concursuri de specialitate. A alcătuit şi editat o culegere de «Studii de orchestră pentru flaut», din literatura muzicală a Secolului XX. În cadrul ciclului de aniversări recomandate de UNESCO, a făcut parte din Formaţia camerală a Filarmonicii, dirijată de Cristian Mandeal, care a interpretat, la Paris, creaţiile muzicale ale lui George Enescu. A iniţiat şi a participat, ca interpret, la concertele omagiale dedicate înaintaşilor muzicii instrumentale româneşti, artiştilor flautişti şi profesorilor Petre Elinescu şi Vasile Jianu. În cadrul Anului Internaţional «Mozart» 2006, a susţinut, la Atheneul Român, un recital împreună cu foşti studenţi ai Facultăţii de Muzică din Braşov, flautiştii Ciprian Patriche şi Alin Apetroaie. Este membru al Asociaţiei Teatru-Muzică – Uniunea Interpreţilor Instrumentişti. Figurează în «Who’Who» România – 2002 (p. 385). În 2004, i se conferă medalia «Meritul Cultural» – clasa I, în semn de apreciere a întregii activităţi“.

Nicolae Maxim este şi profesor la Facultatea de Muzică „Transilvania“, din Braşov – oraşul muzicienilor Gheorghe Dima, Iacob Mureşianu, Tiberiu Brediceanu, Dinu Niculescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Cristian Mandeal, Horia Mihail şi, nu în ultimul rînd, al tulburătoruui pianist Radu Lupu. În acest oraş al lumii Euterpei, pe fond spiritual ardelenesc, alături de distinsa profesoară de pian Stela Drăgulin, directoarea Facultăţii braşovene, Nicolae Maxim contribuie la acel enescian „mers spre mai bine“ al constelaţiei melodiei, cu apollinice rezonanţe.

M-au impresionat în mod deosebit tălmăcirile pe care artistul le-a dat capodoperelor lui Bach, creaţii care ar putea avea drept „motto“ cuvintele lui Emil Cioran: „Fără Bach, teologia ar fi lipsită de obiect, Facerea Lumii ar fi fictivă, iar neantul – peremptoriu. Dacă e cineva pe lumea asta care să-i datoreze totul lui Bach, acela e Dumnezeu“. Nicolae Maxim poate fi socotit un interpret ideal al muzicii lui Mozart, dar mai cu seamă al operelor lui Claude Debussy, cel înzestrat cu „geniul gustului“… De asemenea, el a pus într-o lumină torenţială opusurile compozitorilor noştri, în frunte cu George Enescu, Mircea Istrate, Tiberiu Olah, Anatol Vieru şi Ludovic Feldman.

Date fiind toate aceste merite, mi se pare inadmisibil faptul că „grafomanele noastre“ l-au neglijat pe Nicolae Maxim, ele uitînd că menirea criticii muzicale constă în omagierea sublimilor muzicieni români. O, prietenul meu drag, Nicolae Maxim… Eu ştiu că, pentru tine, „Muzica e refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea“…

DORU POPOVICI

P.S. Din suflet, ca o „risipă de luceferi“…, i-am dedicat maestrului Nicolae Maxim un volum închinat vieţii şi activităţii sale artistice.