În vara anului 1899, la Constanţa, principesa moştenitoare Maria făcea o nouă pasiune, de data aceasta pentru Zizi Cantacuzino, unul dintre tinerii ofiţeri cheflii, frivoli şi desfrînaţi care roiau în jurul ei. Fapt divers, desigur, şi atît de banal încît nici soţul, nici Familia regală nu s-ar fi formalizat dacă n-ar fi intervenit două elemente supărătoare: pe de o parte, sarcina principesei şi intenţia ei de a scăpa de un viitor bastard; pe de altă parte, „indiscreţiile” comise de o persoană din suita principesei – ulterior a fost învinuită guvernanta, miss Winter – care a difuzat în cercuri largi din ţară şi de peste hotare intimităţile de la Palat.
Cum avea să se soluţioneze conflictul? Regele Carol I, considerînd că moravurile principesei compromiteau grav dinastia, în­clina spre desfacerea căsătoriei; de aceea, el a izolat-o pe Maria de Ferdinand şi de copilul lor, viitorul rege Carol al ll-lea. Prinţul moştenitor Ferdinand însă, fiind o fire şovăielnică şi, în plus, ştiindu-se culpabil de fapte tot atît de reprobabile ca acelea ale soţiei lui, tărăgăna adoptarea unei hotărîri. În dispută au intervenit atunci rubedeniile din Germania şi din Anglia, căutînd să stingă scandalul
şi să obţină spălarea rufelor în familie.
Un rol foarte activ a avut, în acest sens,
Maria de Coburg, mama principesei moşte­nitoare.
În scrisorile sale, ea îl descrie pe Carol I ca pe un tiran şi un intrigant, ceea ce corespunde adevărului. Dar aroganta aristocrată îşi permite să facă şi aprecieri asupra României, considerînd-o „o ţară îngrozitoare” şi „pe jumătate barbară”. Iritarea nobilei doamne e provocată, de fapt, de o foarte neplăcută surpriză: ea nu se aştepta ca, într-o ţară „sălbatecă”, să existe o opinie publică atît de severă faţă de dezmăţul năbădăioasei sale fiice. Pînă la urmă totul s-a aranjat. Ferdinand s-a împăcat cu Maria; nou-născutul – prinţesa Elisabeta – a fost acceptat drept legitim; succesiunea tronului a rămas asigu­rată şi scandalul, treptat, s-a stins. Şi totuşi, un vinovat a trebuit să plă­tească: bătrîna guvernantă miss Winter a fost îndepărtată brutal de la curte cu faima de intrigantă, mincinoasă şi nerecunoscă­toare, jucînd astfel – deşi era engle­zoaică – rolul acarului Păun.
Stilul epistolar al celor care semnează corespondenţa din rîndurile ce urmează e departe de a fi ireproşabil. Ca de obicei, cînd publică do­cumente, redacţia nu a intervenit cu nimic în textele respective.
Leopold de Hohenzollern către Carol I
Kranchenwies, 4 august 1899
Scumpe Carol,
Confirm primirea scrisorii tale şi mă grăbesc să-ţi mulţumesc imediat şi să-ţi spun cît de adînc şi cît de sincer împărtăşesc grijile şi necazul tău, care ne mîhnesc şi pe noi în aceeaşi măsură. De fapt, Antoinette încă nu ştie nimic din cele petrecute, deoarece pînă luni mai aveam casa plină de musafiri şi, chiar dacă a mai prins ceva puteri, ea ar pune totuşi prea mult la inimă aceste întîmplări nefericite. Îmi este de-a dreptul de neînţeles cum Missy, a cărei sete după distracţii a ieşit tot mai mult la iveală dăunînd mult vieţii conjugale și de familie, a putut să-şi piardă capul într-atît, după cîte îmi spui tu, dar şi mai de neînţeles îmi este faptul că Nando a suportat această situaţie scandaloasă și n-a întrerupt măcar şederea la Constanţa. Acum trei zile am primit cîteva rînduri de la el, prin care mă înştiinţa despre motivul plecării urgente la Coburg şi despre apropiata sa vizită. El mi-a vorbit despre marea imprudenţă a lui Missy, care a fost prea compromiţătoare, şi din această cauză ar fi de dorit o absenţă mai îndelungată, dar m-a rugat să nu-i spun mamei sale nimic. (...) Aş vrea să expediez încă astăzi aceste rînduri şi, din cauza timpului limitat de care dispun datorită musafirilor mei, şi în special a lui George de Sachsa, nu mă voi referi la toate punctele din scrisoarea ta, dar cred că ar trebui găsit un modus vivendi. Missy spune că nu-şi mai iubeşte soţul şi că nu-1 mai poate suporta. Acestea sînt deznodăminte dramatice ca în romanele, de cele mai multe ori proaste, din care Missy a citit mult prea multe. În realitate însă, lucrurile stau altfel. De fapt, se pune întrebarea dacă Nando îşi mai poate suporta soţia şi dacă mai vrea s-o aibă în casă, chiar dacă şi el poartă o mare parte din vină pentru conduita ei greşită.
Mai mult decît orice, regret că după o iarnă bogată în griji şi muncă ai mai fost lovit şi de această mîhnire care te-a dus pe patul de suferinţă. Mărturisesc că am fost îngrijorat din cauza ta, fără să cunosc cauzele care ţi-au înrăutăţit starea. Să spe­răm că starea ta se va îmbunătăţi şi îţi va permite să pleci la Rogatz, unde ne vom revedea. Dragul meu Carol, vă îmbrăţişez cu căldură.
Al tău devotat frate,
Leopold
Miss Winter către principesa Maria
8 august 1899, Sinaia
Doamnă,
Alteţa voastră îşi va da seama că îmi este foarte penibil să pomenesc despre împrejurările deosebite care au necesitat călătoria dumneavoastră; cred, totuşi, că este bine să vă informez, într-o oarecare măsură, cum merg aici lucrurile. S-ar putea ca eu să fi greşit, dar nu pot să mă gîndesc că înainte de a pleca de acasă aţi fost destul de imprudentă discutînd chestiunile respective cu unii dintre prietenii dumneavoastră. V-am implorat să fiţi discretă şi „să aveţi încredere în cît mai puţini posibil”. Mă tem însă că într-un moment de disperare aţi uitat promisiunea şi aţi încercat să vă cîştigaţi partizani şi prieteni, făcîndu-le confidenţe cu privire la necazul ce-l aveţi. Se pare că o doamnă a fost cea care a făcut propagandă în numele dumneavoastră în ajunul plecării, rugînd elita din Sinaia şi pe soţiile miniştrilor şi ale diplomaţilor să meargă la gara pentru a-şi lua rămas bun de la dumneavoastră, demonstrîndu-şi astfel în mod public prietenia. Ea poate că a fost animată de intenţii bune, dar acţiunea a fost cu totul lipsită de sens. Simţind ce li se cere, toţi au refuzat să se conformeze, socotind că momentul este propice pentru a li se închide gura. Toate detaliile întregii tragedii, viaţa dusă la Constanţa şi evenimentele din ultimii ani sînt acum dezvăluite şi discutate, în mod deschis, de fiecare. (...) Diplomaţii sînt în fruntea tuturor discuţiilor şi ambasadorul german speculează, rîzînd, efectul pe care-l vor produce amănuntele cînd vor fi cunoscute în Germania şi Anglia. Este o chestiune îngrozitoare, şi cu fiecare zi mi se pare că devine mai mare misterul completei uitări a persoanei dumneavoastră și indiferența față de cei doi copii dulci şi frumoşi. Subiectul principal al conversaţiei, aici la club și la toate cluburile şi cafenelele din oraş, este: „Prinţesa decăzută şi iubitul ei Zizi”. (...) Opinia publică afirmă că tînărul ofiţer a fost iubitul dumneavoastră chiar în timpul bolii prinţesei. Slavă Domnului, nu ştiu nimic de această posibilitate, dar pentru a vă da seama de situaţia dumneavoastră este necesar să înţelegeţi aceasta. Se vorbeşte că el a venit la dumneavoastră cînd locuiaţi la pavilionul de băi germane şi că aţi fost văzuţi împreună în situaţii compromiţătoare cu diferite ocazii. Abia îndrăznesc să vă întreb dacă aţi mai spus şi altcuiva intenţia dv. de a avorta, întrucît mi-aţi promis să păstraţi tăcere asupra acestui punct. Este curios că o idee ciudată cîştigă teren, şi anume că sînteţi în stare să comiteţi un asemenea lucru, şi oamenii speculează deja faptul dacă această crimă trebuie să se adauge la celelalte greşeli ale dumneavoastră. Nu m-aţi agreat niciodată – cum aţi fi putut; sîntem atît de diferite – dv. atît de tînără, eu bătrînă – şi am fost lezată de dvs., deşi aţi fost total nedreaptă cu mine, lăsîndu-mă să intru într-o situaţie care mi-a pricinuit o astfel de suferinţă morală – chiar dumneavoastră, cu toate prejudiciile, veţi admite probitatea caracterului meu. V-am respectat confidenţa pe care mi-aţi făcut-o. Cum a ajuns însă cunoscut acest detaliu? Mi se pare atît de groaznică ideea că aţi mai discutat acest lucru şi cu alte persoane, încît nici nu-mi vine să mă gîndesc! Cînd îmi dau seama de îngrozitoarea situaţie pe care o aveţi în prezent, toată sensibilitatea mea de femeie se revoltă. Şi eu, chiar şi eu, faţă de care dumneavoastră nu sînteţi decît o creatură umană, aş putea găsi că este posibil să strîngeţi de gît creatura care a dobîndit o asemenea influenţă nefastă asupra dumneavoastră încît să vă determine să sa­crificaţi tot ceea ce o femeie are mai scump şi mai sfînt! Chiar dacă prinţul nu ia măsuri serioase, cred că ţara va determina pe rege să o facă. Pentru aceasta (şi sentimentul că probabil v-aţi pierdut cei doi copii), chiar dacă vă condamn cu tărie. Sînt plină de o stranie milă. Sînteţi prea tînără pentru a face un lucru atît de greșit şi este atît de trist că înainte ca lucrurile să ajungă la un asemenea punct nu aţi avut tăria morală să înlăturaţi tentaţia și să vă daţi seama de interesul dumneavoastră şi să luptaţi cu toată forţa şi energia pentru ceva şi pentru copiii dumneavoastră. Eu însămi nu ştiu ce să fac. Regret imens că mi-am părăsit căminul, unde totul mă făcea fericită. A fost îngrozitor să intru în această lume de necazuri şi responsabilităţi. Domnul Kalinderu mi-a vorbit mult acum cîteva zile şi, faţă de situaţia prezentă, am consimţit să rămîn, dar se poate întîmpla să fiu indezirabilă şi, în acest caz, nu am nici inima, nici energia să accept o astfel de mare responsabilitate în viitor, în cazul cînd puişorii trebuie să rămînă fără mamă.
Vă rog să mă scuzaţi de a vă fi deranjat cu o scrisoare atît de lungă şi rămîn a dumneavoastră,
E. Saxton Winter
Leopold de Hohenzollern către Carol I
Kranchenwies, 15 august 1899
Scumpul meu Carol,
De cînd a sosit Nando am vrut să-ţi scriu din nou, dar s-au suprapus o mulţime de treburi, vizite şi moartea neaşteptată a lui Ges. Nys. Lasser, care în ultimele zile mi-au răpit tot timpul.
Am discutat din nou şi pe larg cu Nando despre tristele întîmplări din ultimele luni. Te costă întotdeauna osteneală şi întrebări ca să-l determini să vorbească. Îmi face însă impresia că simte nevoia să discute despre unele puncte privind modul cum se vor desfăşura lucrurile în viitor. În ultimele zile, Missy i-a scris de mai multe ori. Bineînţeles că eu n-am citit scrisorile şi că numai punînd întrebări am aflat că a primit cîteva. Ieri i-a trimis o scrisoare de la Miss Winter, care a dat-o tare peste cap, făcînd să-i crească temerile că vor s-o despartă de Nando. Despre aceasta nu vrea nici Nando să audă, îndeosebi de dragul copiilor şi al întregului viitor, după cum spune el. El ştie că soţia i-a fost necredincioasă, recunoaşte, de asemenea, că prin indulgenţa nejustificată şi prin slăbiciunea de care el a dat dovadă a înlesnit catastrofa, dar spune că Missy tot îl mai iubeşte şi că este vorba de o rătăcire a ei, care a fost posibilă datorită faptului că ei îi lipsesc ţinuta morală şi religioasă şi conştiinţa datoriei. De aceasta se face vinovată educaţia insuficientă, fără nici o constanţă, în Malta, Anglia, Coburg etc. În ce priveşte copilul pe care-l aşteaptă, Nando crede că este de la el, enunţînd mai multe motive care-l îndreptăţesc s-o creadă. Spune că şi Missy este de aceeaşi părere. Ea îl asigură că n-a vorbit cu nici o doamnă despre această situaţie. O dovadă pro sau contra nu poate fi adusă, dar afirmaţia părinţilor este importantă pentru recunoaşterea copilului – chiar dacă există păreri contrare – și hotărîtoare pentru evitarea unor scandaluri şi mai mari.
Aşa cum ți-am mai spus nu de mult, cred că o ruptură totală ar trebui pe cît posibil evitată. Nici Nando şi nici Missy nu vor să se despartă. Să sperăm că întîmplările din ultima vreme o vor vindeca şi pe ea şi o vor face să-şi recunoască vina. O absenţă mai îndelungată va face ca unele lucruri să fie şterse, dacă nu chiar uitate. Sper că în viitor Nando va şti să apere cu mai multă tărie onoarea casei sale; cel puţin aşa promite cu convingere. Pînă acum, în străină­tate nu se ştie nimic despre această chestiune; mama, Antoinette ştiu doar despre mari imprudenţe şi relaţii nepotrivite.
Nando îmi spune că la Coburg, unde de asemenea nu se ştie totul, se intenţionează ca Missy să meargă cu Ernest şi Sandra Hohenlohe la Queen, la Balmoral, deoarece Maria Coburg pleacă în Rusia.
Şi acum trebuie să închei, în speranţa că ne vom revedea în curînd la Rogatz. Probabil că eu voi merge deja sîmbăta viitoare acolo, deoarece medicul insistă pentru o cură, chiar dacă este de scurtă durată.
Închei, îmbrățişîndu-te din inimă, scumpe Carol.
Al tău devotat frate,
Leopold
Maria de Coburg către principesa Maria
9 noiembrie 1899, Coburg
Dragă Missy,
Ducky tocmai s-a înapoiat şi mi-a dat fericita veste că vor avea un copil. Slavă Domnului! Se simte bine şi este foarte încîntată. Într-o scurtă convorbire pe care am avut-o cu ea am vorbit despre tine. Am determinat-o să-mi spună tot adevărul şi am înţeles în cele din urmă ceea ce nu ai vrut să-mi spui şi ceea ce instinctul meu matern mi-a spus tot timpul. Pentru un simplu mic păcat nu ai fost tratată aşa cum trebuia în situaţia ta. A fost un lucru nedrept şi cu totul de neiertat. Nu te voi mustra și nu-ţi voi reproşa, dar trebuie să-mi întelegi sentimentele. Domnul să te ierte! Cît timp Nando te iartă și încă te mai iubeşte, lumea nu va avea nimic de spus, chiar şi regele trebuie să înceteze cu intrigile sale oribile. Trebuie însă să fii atentă la un lucru: ca ei să nu declare copilul pe care-l aştepţi ca nefiind al lui Nando. Mă tem că vor tinde la aceasta ca să scape de voi amîndoi. Nando ştie perfect că este al lui copilul şi trebuie să-l declare, dacă este necesar, chiar în faţa judecătorilor. Acum înţeleg bine totul, teroarea ta la gîndul să-i scrii regelui. Tu ştii perfect de bine că eu, ca mamă, nu mă voi întoarce niciodată împotriva ta chiar dacă ai deveni şi mai rea. În casa mea vei găsi oricînd o primire caldă şi protecţie faţă de oricine. Papa nu trebuie să afle nimic, pentru că nu ştiu cum ar primi acest lucru. Bărbaţii sînt în general mai cruzi decît noi, femeile. Dar Missy, fereşte-te, fereşte-te de această cale rea, căci vei mai greşi cu vreun alt Don Juan în ale cărui declaraţii de dragoste vei crede stupid şi repede. Odată ajunsă pe panta alunecării, este greu să te opreşti! Te-am prevenit împotriva tentaţiilor, dar nu ai ascultat! Acum asta să-ţi fie o lecţie bună şi încearcă să duci o viaţă sănătoasă, rugîndu-l pe bunul Dumnezeu să-ţi ierte acest păcat îngrozitor, şi renunţă la aceste lucruri păcătoase. Insist în continuare că trebuie să vii aici să te iau sub protecţia mea pe tot timpul sarcinii. Să viu să te iau? Acum că ştiu totul, ştiu şi ce trebuie să fac! Acum fii calmă şi spune-mi ce este mai bine de făcut. Trebuie să pleci şi să iei copiii, care se vor simţi foarte bine aici. Bătrîna ta mamă suferă, dar nu te părăseşte niciodată şi te ajută totdeauna.
Mama
Maria de Coburg către Ferdinand
1899, noiembrie 20, Coburg
Dragă Nando,
Îţi spun însă că nici măcar conduita lui Missy, atît de reprobabilă şi regretabilă, nu scuză cu nimic atitudinea unei guvernante faţă de soţia ta (principesa), căreia tu i-ai iertat totul. Să-ţi fie lămurit că Missy nu poate şi nu trebuie să tolereze prezenţa unei asemenea guvernante în casa sa, care înainte de toate este a ta. Ea nu numai că îi interzice să-şi vadă copiii, dar felul ei de a se comporta, de atunci, constituie o insultă permanentă. Trebuie să mai înţelegi că miss Winter nu va avea niciodată, niciodată permisiunea de a intra în casa mea și nici în casa celorlalte fiice ale mele și că nu vom uita ce s-a întîmplat. De asemenea, voi face în aşa fel încît reputaţia să-i fie compromisă în faţa tuturor. Lui miss Winter i se permite însă să scrie, cu consimţămîntul regelui, reginei Olandei toate răutăţile în legătură cu soţia ta, care s-au răspîndit repede în lumea noastră, pentru că tu ştii că aceste doamne regale din Olanda nu păstrează secretele şi că probabil de acolo a ajuns la urechile reginei ceea ce trebuia ascuns. Am în mînă o scrisoare în care ea declară deschis că regele i-a trimis acest mesaj despre Missy şi că ea o consideră vinovată.
Această miss Winter a jucat, de fiecare dată, rolul de spion în casa noastră şi tu permiţi ca ea să rămînă lîngă copiii tăi? Să vedem deci, dragă Nando, unde este sentimentul tău de onoare, de probitate? Tu laşi nepedepsită insulta adusă soţiei tale de o persoană din serviciul vostru, care mănîncă pîine de la voi? Şi vrei ca Missy să suporte cu răbdare, fără să plîngă, această odioasă şi permanentă prezenţă lîngă ea? Probabil că tu scuzi chiar şi sistemul de spionaj constant pe care l-ai permis în casa ta, printre ai voştri, această raportare permanentă a celor mai mici fapte şi gesturi care apoi se discută imediat de către toţi miniştrii şi le află întreaga ţară. Oribilul episod de la Constanţa nu este şi el o dovadă palpabilă a acestei nedreptăţi, care nu are nici nume, nici cuvinte, pentru a se scuza şi a se uita vreodată? Rolul tău a fost un moment atît de frumos şi de nobil, cînd ai iertat totul din dragoste pentru soţia ta. Trebuia să profiţi de acest lucru, amintind că nu vei mai îngădui nici cea mai uşoară calomnie la adresa ei – n-ai ştiut la timp să îi iei apărarea faţă de toţi şi chiar faţă de rege. Sentimentul tău de onoare cere, înainte de toate, să dai afară pe această femeie căreia îi vezi aşa-zise calităţi, ascunzînd rolul odios şi chiar infam pe care l-a jucat şi îl va mai juca în casa voastră! A, să nu-ţi faci nici o iluzie în privinţa asta! Regele se bucură de toată încrederea ei şi ea nu o înfruntă numai pe soția ta, dar îşi bate joc şi de slăbiciunea ta, de lipsa ta de energie. Da, ea rîde de tine în spate, ea şi cu el, regele cu guvernanta, vrînd să-ți otrăvească toată viața!
După toate aceste afronturi, griji, decepţii, cînd nervii sînt distruşi şi sănătatea în pericol, este foarte uşor de spus „sărmana de ea, s-a cam țicnit, trebuie să facem tot ce putem ca să-i uşurăm situaţia. A trecut bine prin toate cîte s-au întîmplat şi tot se mai plînge!“.
Da, se va plînge mereu, atîta vreme cît această persoană va fi în casa voastră, fapt ce constituie un afront zi de zi, ceas de ceas! Dă-o afară şi Missy se va linişti. Un moment de luptă, de curaj fată de rege, o convingere, o voinţă mai fermă din partea ta şi totul se va rezolva! Dar, Nando, nu-ţi dai seama că de asta depinde tot viitorul vostru? Sînteţi încă tineri, viața se poate reface, dar în acest fel este imposibil! Necazurile voastre familiale să nu se mai sfîrşească, pentru că tu nu ai curajul să expediezi o simplă guvernantă nedemnă? E de necrezut! O să o sfătuiesc atunci pe fiica mea să părăsească pentru totdeauna ţara unde nu poate şi nu trebuie să trăiască în asemenea condiţii. Încă puțin şi răbdarea mea va ajunge la capăt şi va trebui să iau măsuri prompte şi energice pentru a-mi salva fiica de la totala ruină morală şi fizică, din cauza unei asemenea situaţii din care soţul ei nu poate ieşi datorită faptului că se teme atît de mult de regele şi tiranul său; nu fac parte dintre acele mame care îşi abandonează fiicele la prima lor greşeală, lăsîndu-le pradă destinului şi bunului plac al celei care crede că are dreptul de a le oprima, de a le distruge moral, de a le înăbuşi orice energie şi curaj de viață! Din moment însă ce tu ai iertat totul, trebuie să o rişti fără a lăsa să-ți scape această ultimă şansă de salvare pentru viitorul vostru comun. Ea e plină de recunoştinţă față de tine, pentru bunătatea ta – profită şi nu o pierde punînd-o într-o situaţie imposibilă, pe care nu o va putea suporta fără a-şi distruge nervii şi sănătatea. Întreabă-te şi tu, Nando, cercetează-ţi conştiinţa, poate ea să-ţi spună că după căsătorie conduita ta morală a fost tot timpul ireproşabilă? Ştiu că există un cod absurd, conform căruia soţul îşi închipuie că lui îi este totul permis şi că soţia trebuie să sufere şi să fie pedepsită şi umilită tot restul vieţii pentru o greşeală trecătoare în care a alunecat datorită exemplelor proaste din lecturile uşoare şi datorită căsătoriei care nu i-a pricinuit decît dezamăgire.
Întreabă-ţi, Nando, conştiinţa şi vezi ce-ţi spune! Eu în locul tău aş da următorul ultimatum: sau este înlăturată imediat miss Winter, sau părăsesc definitiv ţara împreună cu soția şi copiii mei! N-am decît un sfat să-ți dau: dacă unchiul continuă să-şi exercite asupra ta tirania sa de neiertat, demnă de secolele trecute, părăseşte pentru totdeauna această Țară îngrozitoare, pe jumătate încă barbară, care va fi ruina voastră totală. Veți trăi corect şi liniştit în Germania, unde veți duce o viață bună, în care vor fi uitate toate necazurile, intrigile şi întîmplările acestea îngrozitoare. Vă poate aştepta un viitor încîntător, viața voastră intimă va lua alt aspect, vă veți bucura de lucruri care vă vor fi întotdeauna interzise în actuala voastră patrie. Înainte de a termina, trebuie să-mi exprim cea mai legitimă dorinţă de mamă: aceea ca Missy să-mi scrie la fel de sincer, dovada că nu-mi ascunde nimic, pentru că, de fapt, nu i se poate ascunde ceva unei mame. Instinctul ei o face să ghicească totdeauna. Dacă micuţa de ea nu are nici măcar această consolare, de a scrie cînd şi cît vrea celei mai în drept a o proteja, precis că o veți împinge la o nebunie ireparabilă, faţă de cea de tristă amintire! Ştii bine, dragă Nando, că ea nu se va lăsa cu totul zdrobită moralmente, aşa că urmările vor fi mai neplăcute şi nu-ți vei ierta niciodată dacă... Contez pe bunătatea şi dragostea ta faţă de ea, ca să-mi linişteşti grijile materne care nu au hotar.
Cu dragoste,
mama Maria
Principesa Maria către Ferdinand
Ultima ta scrisoare, dragă Nando, m-a întristat din nou. Presupun că şi tu eşti trist şi descurajat. Înţeleg că pentru tine este o tortură să fii acum cu mine. Probabil că ai uneori sentimentul că ai dori să mă ucizi; de aceea ar fi, cred, un adevărat chin pentru amîndoi să mergem împreună la unul din lacurile Italiei. Nu este mai bine să-ţi vorbesc deschis? Vezi tu, în felul acesta ai fi toată ziua cu mine, n-ai putea fi singur nici măcar o clipă, şi atunci toate sentimentele îți vor reveni și mă vei chinui de dimineaţa pînă seara. Nu trebuie să uiţi însă că, în ciuda celor petrecute, sînt totuşi un om cu sentimente şi mai ales acum în ultimele luni de sarcină, cele mai grele, va fi foarte greu să suport. Nu mai sînt deloc bolnavă, să nu crezi asta, dar în aceste luni am nevoie de linişte, şi dacă tu vei fi tot timpul cu mine, fără altcineva în afară de Prezan cu soţia, nu te vei putea stăpîni de a mă tortura, lucru pe care, de altfel, ai tot dreptul să-l faci. Ar trebui să nu mai vorbesc atît despre asta, pentru că îmi face rău. Mă întrebi cînd mergem la Oberhof. Vom pleca luni; dacă vrei, îţi pot trimite un plan de călătorie ca să vezi cum poţi ajunge acolo mai bine. Cînd vii şi cum ai combinat aceasta cu vizita la Rogatz, vizita cea îngrozitoare de care depind atît de multe? Iarăşi mi-am pierdut curajul şi, deşi am fost calmă, acum sînt speriată de ce ar putea surveni. Mă întreb adesea din ce e plămădită fiinţa omenească de poate îndura atîta chin. Cînd în suflet mi se cuibăreşte speranţa, e suficient să mă gîndesc la unchiul ca aceasta să dispară. Mi-e dor nebuneşte de copii. Consider că e îngrozitor că au vrut să mi-i ia! Nu-i lăsa să o facă. Cum aş putea altfel să trăiesc şi să mă îndrept?
Maddy
SANDA RACOVICEANU