De ani de zile am senzația că nu mă mai potrivesc cu lumea în care trăiesc. De cînd a început pandemia, senzația mi s-a accentuat din cauza a ceea ce am observat împrejurul meu în această perioadă de timp care a pus la încercare umanitatea. Sînt mai multe elemente care se îmbină asemenea pieselor unui puzzle și care, puse împreună, dau senzația unor activități perfect coordonate, care nu cred că vor duce neapărat la ceva bun, deși intențiile declarate ale liderilor mondiali acestea sînt.

Observ cu îngrjorare că oamenii uită, în viteza cu care își desfășoară viețile, lucruri care s-au întîmplat și care se întîmplă, motiv pentru care rubrica „Pentru împrospătarea memoriei” din această revistă este extrem de binevenită. Observ, în același timp, o uniformizare a societății, de care teoreticienii comunismului ar fi mîndri, mai ales că e încurajată de state ce și-au lipit pe frunte eticheta ,,democrate”; uniformizare impusă prin moda vestimentară, prin cea muzicală și mai ales prin cea socială (ce gadget-uri sau ce mașini să îți cumperi, în ce să crezi, ce curente să susții etc).

În decembrie 1989 eram adolescent, și poate tocmai de aceea am spus mereu că nu-mi place să fac parte din „turmă”, ci că prefer să gîndesc cu propriul cap. Am preferat ca alții să concureze cu mine (dacă vor), în loc să concurez eu cu alții, asigurîndu-mă astfel că-mi urmez propriul drum. De aceea am reușit să mă detașez de „turmă” și să văd lucrurile în ansamblul lor, iar ceea ce am văzut nu mi-a plăcut deloc. Am constatat că există cîțiva piloni ai societății actuale, care sînt atacați constant: școala, familia, Biserica, unitatea dintre oameni. Patru piloni principali pe care se sprijină societatea așa cum o cunoaștem noi, cei trecuți de 40 de ani. Să-i analizăm pe rînd.

Școala

În ultimii 30 de ani a fost instituția cea mai afectattă de schimbările de program, de încercările de aliniere la școala occidentală, probabil considerată mai avansată decît a noastră, deși elevii noștri îi surclasau pe ai lor la toate concursurile de profil. Apoi, profesorii și învățătorii au fost loviți permanent printr-o legislație europeană aplicată „mot à mot” în țara noastră, fără a se ține seama de particularitățile noastre. Știu, spre exemplu, că în grădinițe cadrele didactice trebuiau să organizeze colțuri de activități pentru copii și să facă în general lecții pentru care vesticii de la care le împrumutasem aveau spațiu adecvat și, foarte important, un alt cadru didactic care să-i ajute, pe cînd la noi educatoarea trebuie să facă și munca personalului didactic auxiliar, care în grădinițele românești lipsește cu desăvîrșire.

Profesorii și învățătorii au fost afectați de discuțiile create în mod inutil și artificial de către o parte a presei, legate de obiceiul de a duce flori la festivitatea de începere a școlii sau de a face cadouri cadrelor didactice la final de an sau cu ocazia evenimentelor de genul zilei femeii. Ca să nu mai vorbesc de indignarea cu care unii comentatori vorbeau de celebrul fond al clasei, fără să spună că statul romîn nu asigură fondurile necesare unei bunei desfășurări a actului didactic și obligă profesorii și învățătorii să se descurce cum pot. Pe lîngă toate acestea, lipsa unui cadru legislativ care să pună la adăpost cadrul didactic de hărțuirea și batjocura unora dintre elevi și a unor părinți care au senzația că știu ei mai bine decît un profesor sau un învățător cum se educă și se instruiește un copil au dus la plecarea din sistem a multor cadre didactice dedicate și cu o înaltă pregătire profesională, determinîndu-i totodată pe cei rămași să facă un pas în spate neimplicîndu-se pe cît ar putea, pentru a nu ajunge în situații conflictuale.

Faptul că noile generații sînt din ce în ce mai plictisite de școală și de procesul de învățare este generat și de modelele pe care societatea le scoate la înaintare, modele care le arată că se pot face bani și din activități care nu au legătură cu învățătura, ceea ce, în mod evident, e greșit.

Prin urmare, viitorul va produce din ce în ce mai multi adulți fără o cultură solidă, care vor înghiți pe nemestecate tot ce li se va spune de către puternicii vremii, care-i vor folosi ca masă de manevră pentru atingerea scopurilor lor economice, sociale și politice. Cei care vor putea discerne evenimentele ce vor veni vor fi tot mai puțini, desconsiderați de o majoritate ignorantă ale cărei argumente vor fi caterinca, numărul mare și forța pumnului. Sper din suflet să greșesc și să nu se ajungă aici în următorii 70 de ani.

Familia

Formează celula de bază a societății, deci este constant atacată. Cum anume? În primul rînd este provocată disoluția familiei prin scăderea nivelul de trai și trimiterea părinților la muncă cît mai departe de copii, care fie rămîn pe mîna bunicilor, fie de capul lor, ambele situații neservind viitoarei dezvoltări corecte ca adulți. În ultima vreme este tot mai des uzitat conceptul de parenting, adică niște prostii cu titlu de educație modernă, care au ca urmare dezvoltarea unor copii obraznici, răsfățați, dependenți de părinți, cu un grad de cultură la genunchiul broaștei, fără credință în Dumnezeu, cu o dorință imensă de a ajunge bogați, de a avea mașini scumpe, haine de firmă, care trăiesc din petrecere în petrecere, așa cum văd în videoclipurile de muzică pop de la televizor. Niște oameni dezrădăcinați, aflați în bătaia vîntului, victime sigure ale unei societăți conduse de niște despoți moderni, însetați de putere.

Dacă vorbim de acești viitori adulți e foarte posibil ca unii copii și adolescenți crescuți cu non-valorile pe care le văd pe internet și la televizor să ajungă să nu mai dea doi bani pe căsătorie și pe familie, preferînd o existență egoistă, singuratică, trăind clipa, muncind pentru alții, nelăsînd nimic în urma lor și pierzîndu-se ca oameni și ca suflete. Cu alte cuvinte, niște roboți perfecți. Nu pot spune nici măcar sclavi, pentru că sclavii trăiau măcar cu dorința de a se elibera, de a avea o familie, năzuiau la o normalitate, în vreme ce roboții nu au astfel de gînduri.

Un alt aspect care atacă acest concept de ,,familie” este noua și moderna așa numită „teorie de gen” care, cel puțin dincolo de ocean, este foarte la modă. Teoria asta spune că, deși o fată are sîni, e posibil ca ea sa nu fie tocmai fată, ci altceva ce nu s-a definit încă, sau poate e chiar băiat, dar unul care, deși are organele genitale caracteristice, nici el nu știm cu certitudine ce e. Dar de ce să faci asta? De ce să zăpăcești lucrurile naturale și normale în felul ăsta? Ca să creezi oameni fără identitate pe care să-i manevrezi cum vrei tu, în calitate de păpușar al acestei lumi, sau de ce?

Biserica (1)

Pandemia asta mi-a arătat ceea ce nu văzusem clar pînă acum și anume că mulți români sînt creștini doar cu numele. Reporterii din media au făcut tot ce au putut pentru a îndepărta Credința în Dumnezeu din miezul știrii: la pelerinajele ocazionate de cinstirea moaștelor sfinților creștini se pune mereu accent pe înghesuială, pe neorînduială, fără a se vorbi despre sfîntul respectiv și despre ce a făcut el bun de a meritat santificarea ca să se dea exemple de viață demne de urmat de către publicul spectator. Atunci cînd a fost vorba de împărtășirea cu trupul și sîngele lui Christos discuția a fost ca și cum Dumnezeu nu ar fi existat, puterea Lui nu ar fi fost mai presus de niște viruși, iar lingurița aia ar fi transmis toate bolile pămîntului. Firește, mai apoi nu am auzit nicăieri să se fi revenit asupra știrii și să se spună că nimeni din cei împărtășiți astfel nu a luat virusul COVID.

În general în filmele de pe marile canale în sistem pay per view, toate personajele se descurcă fără ajutorul lui Dumnezeu, prin propriile lor abilități uitîndu-se că acestea le vin tocmai de la Creator. Desigur vrăjitorii din filmele pentru copii sînt atotputernici la fel ca toate celelalte personaje Se induce astfel idea că Dumnezeu e un substantiv comun bun de invocat cînd te miri de ceva, sau te surprinde ceva sau cineva și desigur un motiv să chefuiești de Paște, de Crăciun și să cheltui banii pe tot felul de cadouri sclipicioase. În rest, Dumnezeu e demonetizat și pus la îndoială de cîte ori apare ocazia.

Să nu mai vorbesc de expresia apărută în ultimul an și anume aceea despre „credința” în COVID. Eu, cînd am fost întrebat dacă nu cred în COVID, am răspuns că eu obișnuiesc să cred în Dumnezeu, dar dacă alții au obiceiul de a se închina la viruși, eu nu-i pot opri.

Ah, dacă întrebarea ar fi sunat la modul: „dum­neata nu crezi că virusul acesta provoacă moartea oamenilor?” aș fi răspuns că da, am văzut și știu că acest virus omoară oameni, dar dacă mă întrebi „dumneata nu crezi în COVID?” e sigur că-ți voi răspunde cum am spus. Vedeți ce important e modul de exprimare și cum poate denatura sensul lucrurilor?

Unitatea între oameni

Este un alt pilon al societății, în care se lovește prin chiar consecințele loviturilor în pilonii de mai sus. Așa cum e normal să se întîmple, atunci cînd dai în școală, familie și biserică vei scinda societatea în opinii pro și contra. Vei crea animozități și mici incidente între membrii societății, marginalizîndu-i pe cei care se opun loviturilor și creînd celor care-ți slujesc prin opiniile pro pe care le au, diverse avantaje, de la cele de imagine, pînă la unele financiare și de poziționare socială. Astfel, avînd o societate divizată, o poți lesne manevra și supune ție.

Probabil că citind cele de mai sus o să spuneți că așa ceva nu e posibil, că nici o organizație oligarhică nu are atîta putere și influență ca să conceapă și mai ales să execute un asemenea plan de transformare pe termen lung a umanității într-o masă de muncitori tăcuți, al căror unic rol să fie acela de a crea bunăstare stăpînilor lor. Nici eu nu spun că asta se întîmplă, fiindcă nu m-am ocupat niciodată cu crearea de teorii conspiraționiste, dar nu pot să nu observ niște lucruri și mai ales nu pot să nu pun împreună piesele acestui puzzle uriaș din care toți suntem parte.

Asta e problema: că, punînd piesele împreună, ima­ginea care se formează nu-mi place deloc și nu știu cum să fac să fur din piese și să le înlocuiesc cu altele ca să modific imaginea finală.

Marius Marin, antreprenor HORECA