Un portret cu încetinitorul
Ion Marcel Ciolacu. Da, ați intuit – la acest patronimic obișnuit răspunde, în prezent, cel  ce ocupă funcția de o importanță vitală pentru România – aceea de prim-ministru al Guvernului. Ce este un prim-ministru? Desigur, persoana din fruntea Guvernului, care conduce această instituție. Fără a umbla la Dicționar, unde ne-am bucura de definiția etimologică a acestei funcții, cred că este de mai bun augur să deschidem Constituția României la Cap.III (Guvernul), art.107 (Primul-ministru), al. 1, și să reproducem litera „Evangheliei” Administrației României: „Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuțiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate”.
Deși sînt doar cîteva rînduri stipulate în Legea fundamentală a României, din conținutul acestora – cu semnificația aprofundării misiunii unui Guvern Național – se poate desprinde marea greutate ce s-a așezat pe umerii celui care – într-o conjunctură anume – ajunge să fie „uns” premier al Guvernului. Pentru a isca oarecare emulație a subiectului abordat, și a păși în imperiul comparației de valori și de personalități, cred că nu strică să întoarcem filele Istoriei României și să privim în ograda Guvernelor succesive, încercînd să identificăm Guverne și pe cei din fruntea acestora – în ipostaze istorice, politice, sociale, economice, de multe ori tragice pentru soarta României și a Poporului Român. Pentru cei care au îndrăgit măcar un pic Istoria, numele de mai jos nu pot fi omise atunci cînd vorbim (scriem) despre Guvernele României: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Golescu, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, General Alexandru Averescu, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Gheorghe Tătărescu, Octavian Goga, Constantin Argetoianu, Ion Antonescu.
Desigur, epocile și contextul în care au trebuit să acționeze aceste Guverne – situația națională și internațională – au fost diferite de la o etapă la alta, însă „marca” Guvernului respectiv și-a pus din plin amprenta asupra dezvoltării Țării și a rezolvării problemelor stringente care presau la un moment dat România. Tocmai de aceea nu doresc să fac un paralelism cu substrat subiectiv între ceea ce a fost și ceea ce este în partea ce-l privește pe primul-ministru al României; analiza mea pleacă de la coordonatele actuale ale politicii României, într-o ipostază nu prea fericită pentru poziția pe care, astăzi, România o ocupă în lume, și la a cărei postare Guvernul Ciolacu a contribuit.
Vorbind de domnul Marcel Ciolacu vorbim ca de o nouă stea a politicii autohtone, apărută dintr-o pleiadă aproape invizibilă, ca de o vedetă de cinema care, venind de nu se știe unde, cu un chip spălat de  mediocritatea și simplitatea unei vieți anterioare, interpretînd un rol cu trăsături biografice, neretușate și necosmetizate, are onoarea să calce pe covorul roșu și să ia marele trofeu de la Cannes! Cîți știu, la ora actuală, de cînd ecranele televiziunilor ne sînt acoperite de figura bonomă a premierului României, și noi ascultăm din bănci sporovăiala lui domʼ profesor despre ce vrei și ce nu vrei, de parcă ar fi apărut Mesia pe pămînt – cîți știu, zic, de unde și din ce neant a apărut actualul prim-ministru?
Vă rog să ștergeți cuvîntul „neant” pentru că, în cazul de față, Buzău nu e chiar un „neant” (neant = „neființă, non-existență, nimic”, cf. Dicționarului), ci este fieful unor politicieni români de după 1989, chiar dacă figura unora dintre ei e sinonimă cu un borfaș de rînd, cu mîinile prinse în brățările de oțel inoxidabil ale Poliției. Concret, pornim la drum alături de domnul premier, avînd ca bornă de hotar anul 1967, luna noiembrie, ziua 28, data nașterii domniei sale. Cum studiile unui individ nu sînt scrise pe fruntea lui (dar, din ce face și cum vorbește, le poți „citi” în ochii acestuia), luăm de bune ceea ce scrie în CV-ul personal: Facultatea de Drept a Universității Ecologice București (1995), la 28 de ani – deși gurile rele spun că facultatea respectivă a primit autorizație provizorie în anul 1995. Dar, nu mai contează, odată ce, intrat pe orbita învățatului, tînărul Ion-Marcel Ciolacu a urmat, între anii 2008 și 2009, un curs de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale, la Colegiul Național de Apărare din Capitală. Desăvîrșindu-și vasta pregătire, între anii 2010 și 2012 a ajuns posesorul unui master în managementul sectorului public la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
Stați un pic și nu concluzionați nimic din punct de vedere al pregătirii, pînă nu vedem cum aceasta s-a împletit (sau a fost generată) de activitatea sa politică – noul făgaș pe care, nu-i așa, fiecare buzoian deștept putea să se avînte. Marea speranță buzoiană, Marcel Ciolacu, a călcat în hîrdăul cu politică autohtonă în anul 1992 (ce coincidență – cam cînd a intrat la Facultate!), în acel an devenind membru al Partidului Social Democrat. Urmărind dezvoltarea propriei pepiniere, PSD nu l-a scăpat din ochi pe junele Ion-Marcel Ciolacu, funcțiile politice curgînd în cascadă sub genericul aceluiași nume: vicepreședinte al Organizației de Tineret PSD Buzău; idem al Organizației Municipale PSD Buzău; idem al Organizației Județene PSD Buzău; apoi, în 2010 este uns ca președinte al Organizației Municipale PSD Buzău. După cum vedeți, urcușul politic al buzoianului Marcel Ciolacu este lin, dar sigur, în 2012 ajungînd la statutul de bucureștean, prin alegerea sa ca deputat de Buzău pe listele PSD.
Cum în București se află și sediul Guvernului României, în 2013 Marcel Ciolacu este desemnat consilier onorific al lui Victor Ponta, apoi (2017-2018) este numit vicepremier în cabinetul Mihai Tudose. Astăzi, cînd Ciolacu este pe cai mari, s-a întors roata, Victor Ponta a fost numit consilierul primului-ministru. Deh, datoria se plătește!
Cu un simț ridicat al detectării direcției din care bătea vîntul politicii românești, Marcel Ciolacu semnează scrisoarea „dizidenților” PSD (septembrie 2018), prin care se cerea în mod imperios demisia lui Dragnea. După încarcerarea fostului președinte al PSD, locul de președinte al Camerei Deputaților fiind vacantat, Marcel Ciolacu atacă acest fotoliu, unde cîștigă la o diferență de 52 de voturi. Alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, care au adus înfrîngerea candidatului PSD, președinta de atunci a partidului, aduce cu sine o nouă oportunitate pentru abilul și alunecosul Marcel Ciolacu, strategia acestuia constînd în a-i propune Vioricăi Dăncilă să demisioneze de la conducerea PSD, momind-o cu un loc eligibil pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2020. Primind refuzul doamnei Dăncilă, Marcel Ciolacu pune la cale „lovitura de palat”, acesta forțează dizolvarea întregii conduceri a partidului, pentru a putea sui pe funcția de lider interimar. Cum în Comitetul Executiv al partidului toți și-au dat demisia (singurul rămas pe poziție fiind președintele executiv Eugen Teodorovici), Marcel Ciolacu a ajuns președintele interimar al PSD.
Devorîndu-și unii colegi, tocmai pe aceia care l-au socotit o marionetă bună de manevrat, Marcel Ciolacu, întors total cu fața către popor, gata-gata să plîngă pe umărul bătrînului și săracului de biet pensionar, a
mai clocit un ou politic atunci cînd a hotărît să
intre în cîrdășie cu PNL („Partidul meu” – adică al lui Iohannis). După ce PSD fusese înjurat ca la ușa cortului, și umilit ca un lepros (Pe...Se...De..., ciuma roșie – cum vitupera Klaus Iohannis), după ce PNL i-a respins aproape toate proiectele legislative din Parlament, după alte și alte mizerii debitate de unii lideri din PNL la adresa PSD, pe Ciolacu îl bîntuie mila față de țărișoara lui și face pace cu dușmanul de moarte, acceptînd să ia puterea alături de „partidul meu”. Rezultatul acestei noi stratageme marca Ciolacu, pentru Țară? Astfel cum voi arăta în continuare – în afară de propulsarea lui ca premier (cu posibile urmări mai înălțătoare), gravele probleme cu care se confrunta România pe vremea liberalilor și USR-iștilor nu doar că nu au dispărut, ba s-au amplificat și acutizat, din multe puncte de vedere România se tîrăște la coada Uniunii Europene, nefiind capabilă să cheltuie nici fondurile alocate la nivel european.
Mereu cu zîmbetul pe buze și de­terminat să producă impresie prin abor-­­
darea oricărui subiect legat de responsabi­litatea Guvernului pe care-l conduce (față de greoiul în vorbire, generalul Ciucă), domnul Marcel Ciolacu joacă la cacealma, ajutat de figura-i bonomă și de atitudinea de bunic știutor la toate, care are oricînd la el, într-un buzunar secret, bomboane pentru nepoței. Dar, cum România nu de bomboane are acum nevoie, ci de un Guvern cu membri devotați acestui Popor (ceea ce nu este cazul în situația actuală), urmează să vedem diferența, în capitolele și în rîndurile ce urmează.
Unde  sînt banii României?
Se știe, una din cele mai importante misiuni ale unui guvern este aceea de gestionare a banilor publici, de corelare a veniturilor cu cheltuielile, de asigurarea unui PIB sănătos și sustenabil, pentru a se evita o gravă problemă – colapsul financiar. Semnalele care ne vin de la Guvern în această direcție sînt ca o alarmă perpetuă, care ne pune în față oglinda ineficienței financiare a Guvernului României. Ultimele date, cel puțin, sînt menite să neliniștească o serie de finanțatori de credite, rămași, acum, în prag de iarnă, fără banii necesari plăților la  multe proiecte economice aflate în derulare. Mai mult decît atît – rămînînd fără bani de la buget, Guvernul Ciolacu a trecut, mascat, la „rectificarea” bugetară (dar nu de acolo de unde nu mai sînt bani), ci din Fondul de Rezervă. Însă – și aici este un „însă” – nu pentru lucrările din Țară, rămase în pană la finanțare, la final de an, a umblat Guvernul la pușculița de rezervă, ci pentru Serviciile de Forță!
Astfel că, prin Hotărîrea nr. 995, din 20 octombrie a.c., Guvernul domnului Ciolacu a decis ca plata salariilor angajaților SRI, pe ultimele două luni ale anului, să fie achitată din Fondul de Rezervă, la cuantumul sumei de 6.250.000 de lei credite de angajament și credite bugetare, după cum se specifică în HG respectivă. Neavînd încotro, Guvernul Ciolacu, în ședința Executivului din 27 octombrie a.c., adoptă alte hotărîri prin care scoate suma de 91,1 milioane lei din Fondul de Rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. Unde se duc acești bani? De pildă, 30 de milioane lei merg la generalul Pahonțu (Serviciul de Protecție și Pază):
la Titlul „cheltuieli de personal”, adică, mai pe româ­nește, la plata salariilor.
Dar, cum găuri la buget au apărut și la alte instituții, au primit și acestea bani pentru salarii: Ministerul Public – 15.700.000 lei; Ministerul Mediului – 45.000.000 lei; Serviciul de Informații Externe – 400.000 lei. Lista este mai lungă, alții așteptînd mila Guvernului pentru a nu-i lăsa muritori de foame, acum, în prag de sărbători: MAI vrea aproape 90 de milioane; MAE vrea 955 de milioane; Televiziunea de Stat – 295 de milioane; Camera Deputaților – 26 de milioane; și, bineînțeles, nu putea lipsi chiar o structură a Guvernului (Secretariatul General), care solicită, nici mai mult, nici mai puțin, decît suma de 333,31 milioane de lei.
Desigur, nu pledez aici pentru un serviciu la Stat pe degeaba, salariații – mai ales cei ai unor Servicii de Forță ale Țării – trebuie remunerați în raport cu statutul lor și cu importanța serviciului prestat. În această harababură financiară, însă, orice român cît de cît inteligent – care nu-și pierde vremea cu găurirea dovlecilor, pentru a fi în „trend” cu un obicei sălbatic, departe de hotarele României – se poate întreba: cum au apărut aceste găuri bugetare în finanțarea unor instituții vitale securității Țării, chit că Bugetul a fost proiectat pe coordonate concrete, cu repere de cheltuieli (în special pe salarii) bine documentate și argumentate? Dacă stau bine să mă gîndesc, de ce ar trebui să ne întrebăm sau să ne mirăm de această anomalie a Guvernului Ciolacu (cel care promite marea cu sarea, dar nu are bani să-și plătească păzitorii!), de ce, adică, să căutăm proveniența acestor găuri bugetare de milioane de lei, cînd, la nivel guvernamental și  național, metagaura la buget este de 20 de miliarde de lei!
Rămînînd în acest context al atîtor găuri în buget, în afară de cererile de bani arătate mai sus, la instituții de la vîrful Statului, în mediul administrativ și economic are loc o adevărată catastrofă financiară, atîta timp cît Primăriile nu mai au fonduri necesare terminării unor lucrări aflate în faze destul de înaintate de finalizare. Un semnal de alarmă în acest sens l-a tras Asociația Municipiilor din România, care, prin vocea unor edili cu rezultate semnificative în activitatea lor, au dezvăluit noua gaură din buget de aproape 500 milioane de euro. În cadrul unei întîlniri cu ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, primarii din marile municipii din România au arătat ce întîrzieri are Statul Român către autoritățile locale care, la rîndul acestora, au înghețat multe proiecte locale, pierderile neputînd fi cuantificate datorită complexității unor lucrări și a nesiguranței sosirii banilor, la care se adaugă penalizări din partea beneficiarilor. Concret, iată, în esență, ceea ce a declarat domnul Constantin  Toma (primarul Buzăului) și președintele executiv al Asociației Municipiilor din România: „Partea de coparticipare a Guvernului nu a funcționat, nu a avut bani. Sînt întîrzieri la plată pentru proiectele cu fonduri europene”.
Ei, bine, cum răspund miniștrii din Guvernul Ciolacu și însuși premierul, la aceste necesități stringente? Bineînțeles, prin vorbe ca acoperire a incapacității lor de a guverna Țara măcar în limita normalului. Iată, de exemplu, cu ce „argumente” răspunde ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, lăudîndu-se cu plăți din trecut, pe cînd buba doare astăzi: „Plățile se fac în mod curent, nu mai sînt întîrzierile care existau acum patru luni. De exemplu, pînă la finalul lunii octombrie se fac plăți în jur de un miliard de euro, care se vor adăuga celor 2,2 miliarde de euro plătite deja”. Vedeți? Domnul Câciu, fostul ministru de Finanțe, se laudă cu trecutul, pe cînd edilii cer bani în prezent, altfel vor stinge ultimul bec pe străzile localităților din România. Trezit din euforia sa guvernamentală, premierul Ciolacu ne dă asigurări că totul va fi în regulă, să nu ne mai plîngem: „Astăzi (e vorba de 20 octombrie) acordăm Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene 500 de milioane de lei ca să acopere cofinanțarea statului pe cele mai importante programe de investiții. Cu ajutorul acestor fonduri dăm drumul la plăți europene de peste o jumătate de miliard de euro”. Excelent! , am putea spune, dar de ce se alocă banii (cel puțin în mod teoretic) numai după ce se întîmplă dezastrul?
În aceste condiții, și în perspectiva celor de mai jos, întrebarea firească se impune în mod automat: Unde sînt banii României, unde sînt banii din împrumuturi?
Austeritate și bogăție
Pentru că nu sînt proști, conștientizînd pericolul ce se profilează la orizont, cu privire la marea gaură din bugetul României, guvernanții, în speță, Guvernul și premierul, au adoptat un drastic program al austerității, ajungînd la hotărîri aberante, uneori, lăsînd autoritățile și instituțiile publice fără nici o lețcaie. Trezindu-se în fața unui adevărat dezastru financiar – în loc de cel mult 4,4% deficit din PIB, pe anul curent, deja ne aflăm la cota de alarmă – 6,8%, Guvernul a fost obligat să vină cu idei în scopul acoperirii acestui deficit. În studiul de caz, Guvernul domnului Ciolacu a înăsprit măsurile de austeritate, în loc să găsească metode pentru mărirea ritmului de încasare a veniturilor (substanțial inferior prognozei), se reduc (cel puțin teoretic) fondurile de investiții „în cadrul Politicii de Coeziune, cît și asupra fondurilor care vin din PNRR”, precum motivează Guvernul.
Potrivit Guvernului, se pune cruce cheltuielilor bugetare de genul „Bunuri și servicii”, „Furnituri de birou”, „Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare”, reparații curente, cărți, publicații, materiale documentare, studii și cercetări, pregătire profesională etc. Dacă această Ordonanță de Urgență va fi aplicată ca atare nu va fi exclus să asistăm la deteriorarea unor clădiri ale instituțiilor Statului, la instalarea unei stări de degradare și lipsă de întreținere curentă, salariații fiind obligați să aducă materiale de întreținere și de reparații de acasă. Tot în sensul acestei austerități impuse, autoritățile publice locale nu mai pot finanța din fonduri publice organizarea unor evenimente cultural-artistice, sportive, ori sărbătorirea comunității, doar dacă au fonduri provenite din donații sau sponsorizări. Trebuie să recunoaștem că, la acest punct, unii edili care-și pregăteau terenul viitoarelor alegeri cu spectacole culturale dublate de petreceri locale cu mici și bere din belșug, vor plînge cu lacrimi de crocodil, încerînd să caute portițe și subterfugii pentru a eluda legea. Ce dacă amenzile, în acest caz, sînt între 2.000 și 20.000 de lei, dacă nu cumva fapta poate fi încadrată la infracțiune, cînd amenda se transformă în închisoare.
Unde sînt banii României? Guvernul nu mai are bani!
Consecință a acestei nesăbuințe? Unele plăți de la Stat se amînă pentru anul 2024, așa cum sînt stabilite prin titlurile de plată emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (din aprilie anul viitor); sumele stipulate în hotărîri judecătorești executorii, ca drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Văzînd că se sufocă fără „oxigen”, adică fără bani, Guvernul a mai pus un plan pe hîrtie, acela al reducerii numărului bugetarilor cu 24.000 (desigur, din pix). De ce din pix? Pentru simplu fapt că reducerile n-au  însemnat scoaterea din sistem a unor salariați, ci s-a folosit o șmecherie, aceea a desființării posturilor vacante, neocupate, fără personal încadrat din statele de funcții aprobate, la intrarea în vigoare a „Legii Austerității”.
Deși în iulie 2022, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență prin care au fost sistate angajările la Stat pînă la finele anului, după această perioadă angajările au venit în valuri, astfel că, pînă în luna iulie a acestui an creșterea numărului angajaților în sistemul bugetar a fost de aproape 28.000. Așa cum comunică Ministerul Finanțelor, numărul de bugetari în luna august 2023, a ajuns la cifra de 1.259.055. Problema gravă, în legătură cu acești salariați, este ponderea prea mare a salariilor acestora din veniturile încasate (37%), față de media din Uniunea Europeană (22,4%).
Dacă plouă cu liste ale austerității peste bugetarii României, nu același lucru se poate spune despre unii dintre cei mai privilegiați membri ai societății românești, anume, Consiliul de Administrație al  Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), ai căror membri, probabil, nu mai știu ce să facă cu banii pe care îi primesc de la Stat. Tăvălindu-se în sute de mii de lei pe an (aproape 900.000, un membru în Consiliul ASF (1) – suma fiind venit net, își ascundeau veniturile de ochii presei și ai Țării, deconspirarea avînd loc numai în urma cîștigării unui proces în instanță, în care președintele Autorității, Nicu Marcu, a fost obligat să transmită celui care a cîștigat procesul tabelul cu salariile astronomice ale subordonaților săi. Nefiind parcă de ajuns sutele de mii de lei, aceiași salariați beneficiază pe lîngă salariu de un șir de facilități: 16 salarii anuale; 5 zile libere pentru diferite evenimente în familie; 8.775 lei pentru „situații medicale deosebite”; 8.500 de lei în cazul decesului unei rude de gradul I; cadouri pentru copii, de Crăciun și de 1 iunie; 300 de lei lunar, pentru abonamente de fitness sau wellness; în sfîrșit, vouchere de vacanță și tichete de masă.
Ce fac acești salariați pentru acești bani, cînd Țara agonizează în datorii și cum justifică Statul Român (ce, ASF este stat în stat?) aceste salarii nesimțite? Să-l luăm, ca etalon la această întrebare, pe primul-ministru Marcel Ciolacu, cel care, răspunzînd unei întrebări cu referire la remunerația membrilor Consiliului ASF, care primesc patru prime anuale reprezentînd 4 salarii, domnia sa a făcut referire doar la schimbarea întregii conduceri, începînd cu 15 noiembrie, fără a comenta salariile discreționare ale acestora și cine trebuia să pună piciorul în prag pînă acum.
Iată cum, din această paralelă – care reflectă doar o secvență a neconcordanței Guvernului între vorbe și fapte – vedem cu ochii noștri cum luptă domnul Marcel Ciolacu, împreună cu Guvernul său, compus din PSD-iști și PNL-iști, pentru acoperirea găurii din buget, de 20 de miliarde de lei. Dacă vor reuși cu măsurile preconizate? Vom trăi și vom vedea. Personal, eu sînt sceptic.
(va urma)
GEO CIOLCAN