Fluture de-o zi, de-o seară,

floare fără de pistil –

pentru cea din urmă oară

stă la soare un copil

Învelit în albe pături

e bolnav fără de leac

jucăriile alături

ce neputincioase zac!

Boala sîngelui îl roade

e atît de străveziu

moartea susură-n cascade

între leagăn și sicriu

Ochii jilavi și-i deschide

te îmbie să-i vorbești –

două mici efemeride

din grădini nepămîntești

Te apropii dinspre soare

poposești în părul lui

ca pe-o filă din ierbare

ca pe-o umbră-a nimănui

El îți pipăie veșmîntul

ninge cu polen în jur

prin salcîmi jelește vîntul

fierb broboane de mercur

A zîmbit ca pentru sine

ochii lui departe bat

în păduri eleusine

nimfe albe l-au chemat

Înțelept ca o sfidare

duhul i se pierde lin

Doamne, ce ușor se moare

cît ai secera un crin!

Lumînare fără ceară

tu i-ai fost la căpătîi –

fluture de-o zi, de-o seară

mai dezmiardă-l, mai rămîi

Un copil și-o vietate

sapă-n ceruri un izvor

și nici moartea nu mai poate

să desfacă taina lor...

CORNELIU VADIM TUDOR