Ce scria presa vremii despre fenomenul iscat de Petrache Lupu (2)
Nichifor Crainic, spre exemplu, nota după o vizită la Maglavit în care a discutat cu Petrache Lupu: „Acest cioban, blînd ca un copil… soluţiile lui erau simple şi practice… Bunul său simţ este fără cusur” – după cum se scria în revista „Sfarmă Piatră”, nr. 8/1936. Aceeaşi publicaţie nota, în februarie 1937, că „Petrache Lupu are acum un nou certificat de naştere, furnizat de Nichifor Crainic”.
La rîndul său, Gala Galaction scria în revista Bisericii Ortodoxe Române, nr. 5-6/1935: „A pogorît Dumnezeu între oi şi ciobani? Dar asta e predilecţia Lui, de cînd cu Avraam, Isaac, Iacov. A binevoit Stăpînul Ceresc să se apropie milostiv, familiar, la potriva experienţei umile şi bucolice a unui biet cioban şi să dea în cîteva cuvinte esenţa poruncilor Lui de totdeauna? Dar aceasta este procedura Lui milenară şi necontenită”.
Petrache Lupu,
,,omul care a vorbit cu Dumnezeu”
Petrache Lupu s-a născut la 14 octombrie 1907, la Maglavit, în judeţul Dolj, părinţii săi fiind Gheorghe Lupu şi Floarea Dobre. La vîrsta de patru ani, Petrache şi-a pierdut tatăl, iar la puţină vreme, mama sa s-a recăsătorit, trimiţînd copilul să păzească turmele de oi. Copilul nu a mers la şcoală, nu doar fiindcă era surd şi avea un fel peltic de a vorbi, ci fiindcă la şcoală mergeau, conform cutumelor vremii, doar copiii înstăriţi. La vîrsta de opt ani, Petre Lupu cunoştea momentele de început ale războiului, iar grozăviile petrecute atunci în zona sa, imaginile cu cadavre zăcînd în şanţuri, cu prizonieri şi soldaţi grav răniţi, nu aveau cum să nu-şi pună amprenta asupra existenţei tînărului. Pînă cînd a împlinit 21 de ani, Petrache avea să-şi ducă zilele prin luncile de lîngă Dunăre, alături de oi şi de cîinele lor de pază, aceasta fiind imaginea tînărului despre firescul vieţii rînduite de Dumnezeu. A urmat momentul încorporării în Armată, însă, Petrache Lupu avea să fie amînat de trei ori, din cauza defectelor de auz şi vorbire. În cele din urmă, în anul 1932, este trimis la Craiova, la o companie sanitară, unde urma să fie mai atent examinat, însă aici este bătut în repetate rînduri, sub pretextul că s-ar fi prefăcut bolnav, urmarea fiind pierderea totală a vorbirii. Este trimis apoi la Calafat, unde un medic militar mai iscusit îl examinează pentru mai mult timp şi, în cele din urmă, îl trimite acasă, la Maglavit, unde va relua munca cu oile satului.
Între anii 1930 și 1935, o secetă puternică reduce dramatic turmele de oi ale locuitorilor din comuna Maglavit şi din zona Olteniei, pîrjoleşte păşunile, această calamitate venind pe fondul unei crize morale şi religioase profunde a societăţii româneşti. În acest context, poate nu întîmplător, ciobanului Petrache Lupu, i se arată, în trei zile de vineri consecutive, 31 mai, 7 şi 14 iunie 1935, o apariţie divină, sub chipul unui moş care plutea pe deasupra pămîntului, care nu putea fi văzut decît de cioban: era impozant, iar părul său îl acoperea în întregime, ca un veşmînt, fără a lăsa să i se vadă picioarele şi chipul. „Moşul” i-ar fi poruncit lui Petrache să spună oamenilor că dacă nu se pocăiesc, nu merg la biserică, nu respectă repaosul din zilele de sărbătoare şi de duminică şi nu postesc miercurea şi vinerea, „are să le rupă muncile”. Aceste întîmplări l-au transformat complet, în chip minunat, pe tînărul Petrache, ciobanul firav devenind un om cu o putere uriaşă, cu un auz fin şi vorbă bărbătească. În condiţiile în care Petrache Lupu nu spusese nimănui despre prima minune pe care o trăise, sătenii au observat că ciobanul neputincios, respins de Armată ca inapt pe caz de boală, poate să vorbească şi să audă clar, astfel că preoţii, jurnaliştii, autorităţile, sătenii l-au încurajat cu toții să mărturisească prin ce minune s-au putut realiza toate acestea. Mărturisirea ciobanului a dat naştere unui fenomen religios nemaiîntîlnit în ţara noastră.
Fenomenul Maglavit a cunoscut perioada sa de maxim avînt între anii 1935-1938, în care s-a estimat că circa 2 milioane de pelerini au venit în micuța localitate. Din aceeași perioadă datează şi un proiect de ridicare a unei biserici pe locul în care Petrache Lupu L-ar fi văzut pe Dumnezeu. Se spune că acolo ologii aruncau cîrjele, orbii îşi recăpătau vederea iar fostul cioban predica: „Dacă nu vă pocăiţi, din steaua mare care vine de la Răsărit va curge mult sînge pe pămîntul ăsta şi va fi foamete mare şi multă suferinţă”. În perioada care a urmat, evenimentele internaţionale cu influenţă pentru ţara noastră au făcut ca „fenomenul Maglavit” să iasă, treptat, din atenţia publică. Petrache a trăit mulţi ani, fiind privit de numeroși credincioși ca un trimis al Domnului pe pămînt.
Petrache Lupu a murit la 14 decembrie 1994, la Maglavit, la fel de sărac cum fusese și înainte de vizita divină, fiind înmormîntat în cimitirul localităţii.
Opinia medicilor din acea vreme
Mulţi doctori din Oltenia s-au pronunţat că Petrache Lupu prezintă toate semnele unei firi liniştite, că el vorbeşte logic. Sînt consemnate, în documentele de atunci, opiniile mai multor medici.
,,Dr. Dem. Paulescu a dat un raport negativ, ţinînd pe ciobanul Petre Lupu de patologic, şi că ceea ce ciobanul ar fi văzut este numai o iluzie, amăgire. El şi-a făcut raportul asupra ciobanului Petrache Lupu, fără să-l vadă şi să-l audă vorbind. Dr. I. Stănescu, psihiatru legist din Craiova, observă că vedeniile ciobanului nu sînt dovadă de tulburări psihice şi că Dumnezeu nu i se arată decît în formă de inspiraţie. Dr. G. Marinescu, însă, medic de renume mondial şi membru al Academiei Române, a vizitat, înconjurat de mai mulţi medici, pe ciobanul Petrache Lupu, a stat de vorbă cu el şi cu lumea, şi expune, cu mare morală şi cu evlavie: «Pentru mine, în criza morală de astăzi, acest fenomen poate să aibă o înrîurire moralizatoare asupra minţii necultivate, dar credincioasă, a ţăranului, precum şi a oamenilor culţi, care îşi dau seama de influenţa sufletului asupra trupului. Această influenţă care apare ca o reacţie salutară, în timpul de restrişte morală, şi ca o trezire a conştiinţei ţăranului şi orăşeanului, înăbuşită de atîta putreziciune şi atîta minciună. Am vorbit de reacţia binefăcătoare, căci preceptele pe care le spune Petrache Lupu, cu o articulaţie defectuoasă, el vorbeşte peltic (gîngav), dar din suflet curat, fără emfază oratorică, şi îndreaptă sufletul ţăranului, care pricepe înţelesul cuvintelor lui: Să nu furi, să nu minciuneşti (minţi), să ne unim, căci altfel sîntem pierduţi, găseşte un răsunet adînc în sufletul mulţimii. Şi dacă ar vorbi aceste cuvinte cel mai mare orator al Ţării româneşti, unei mulţimi de zeci de mii de oameni, nu vor avea acelaşi efect, căci n-au aceeaşi rezonanţă, în sufletul ţăranului, ca vorbele lui Petrache Lupu»”.
După 86 de ani de la apariția fenomenului care a avut un asemenea impact asupra unor pături largi ale societății românești din perioada interbelică, Miracolul de la Maglavit nu poate fi nici confirmat, nici infirmat, și nici nu ne putem îndoi că va ramîne, pentru totdeauna, o enigmă.
Sfîrșit
R.M.