Ca mai toți memorialiștii, și puțin cunoscutul finanțist Cristian Sima pretinde că, trăind intens și călătorind încolo și-ncoace, a văzut și a auzit multe. Motiv pentru care a ținut să lase posterității ,,Marea spovedanie a brokerului fugar”, o carte masivă de aproape 500 de pagini, plină de notații despre niște nemernici și faptele lor oneroase, păstrate bine sub lacătul tăcerii, care, cu siguranță, nu va trece multă vreme și vor trezi interesul general. Trăind printre monștrii care au distrus România în ultimele trei decenii și neputîndu-i împiedica, în vreun fel, să mai jefuiască, omul nostru își recunoaște partea de vină și se spovedește în speranța că va fi mîntuit. Aidoma fostului demnitar comunist Ștefan Andrei, care și-a ornat memoriile cu motto-ul: ,,Am prevăzut totul, dar n-am putut face nimic”, bun și de epitaf.

Născut la Oltenița dintr-un tată medic veterinar și o mamă profesoară, Cristian Sima ilustrează tipologia copilului-minune: premiant la Olimpiadele de Matematică, poliglot și talentat pianist, student eminent la Facultatea de Matematică din București și apoi asistent la Politehnică, intelectual rasat și cîte și mai cîte. Aprofundînd legăturile secrete dintre Matematică și operațiile financiare, după 1989, s-a lansat în acțiuni de brokeraj, domeniu puțin cunoscut multora. Natural, a făcut mulți bani. Motiv de invidie pentru specialiștii ocupați cu jefuirea economiei naționale. În fapt, ofițerii de Securitate travestiți în politicieni sau de-a dreptul descoperiți, cărora le pregătea o lovitură: înființarea Bursei de energie, după modelul britanic. Mișcarea aceasta ar fi împiedicat apariția și proliferarea criminală a ,,băieților deștepți”, care punînd laba pe curentul electric, gazele și petrolul românesc, au dictat cum au vrut majorarea prețurilor. În atare situație, împotriva lui Cristian Sima s-a declanșat teroarea, și micul savant a trebuit să-și salveze pielea, tăind-o peste graniță. Altfel, era mărunțel de statură și cam firav. Cu toate acestea, încă din adolescență, se simțea atras de eternul mister feminin, mai ales de exemplarele cu un destin predispus la tragedii și suferințe.

Prima iubire – Larisa A., care-l introduce în lumea burgheziei comuniste – Valentin, Zoe și Nicușor, Jean Maurer, Serghei Mizil, Renato Neagoe (nepotul generalului Marin Neagoe, cel care l-a executat pe Vasile Patilineț, în Turcia, strivit între două tiruri românești, fiindcă plănuia răsturnarea Cîrmaciului, ca răzbunare că Nicu o lăsase gravidă pe domnișoara Patilineț și o împinsese la un avort fatal); sau frumoasa actriță Ioana Pavelescu, deținătoarea a 3 soți, ultimul fiind Bujor Sion, pupilul lui Ion Iliescu. Apoi, Cassanova își lărgește lista cuceririlor: Angela, fata generalului Istihie, care nu se jena să pună microfoane în dormitorul fetei și să audă cum și-o trage cu iubiții, pentru ca, după aceea, să-i șantajeze cu despărțirea, pentru că burghezia proletară nu admitea decît însămînțarea în interiorul castei, pentru a nu se risipi averile. Cristian Sima ține să n-o uite nici pe Elena, care era gata-gata să-l facă tătic; sau pe Anca, vremelnica sa nevastă; Crina de la Sibiu, o arivistă ceva de speriat, ajunsă, după căderi și ridicări spectaculoase, consiliera lui Băsescu; Cristina, studentă la Arhitectură, care l-a vinecat de timiditate, convingîndu-l că, pentru o femeie, ascuțimea minții e prioritară perfecțiunii fizice. Un Paul Newman nu face doi bani comparativ cu Albert Einstein.

În 1989, cînd mulți securiști se dădeau la fund, acest Cănuță Om-Sucit al nostru este arestat pe stradă și dus la sediul Securității din Str. Luigi Cazzavillan, unde este acuzat că ar fi lucrat pentru Serviciul britanic MI6 (curată trădare de patrie) și bătut măr. Scapă de supliciu numai după ce acceptă să devină informator cu indicativul ,,Toma Caragiu”, deocamdată cu statut de ,,sursă” și ,,persoană de sprijin”. Pretinde că n-a apucat să facă rău nimănui cu delațiunile sale. Prieten cu arhitectul Mihai Albu, viitorul designer de pantofi, și el turnător. Dar, de comun acord, se toarnă unul pe altul, relevînd doar fleacuri cotidiene.

Cartea lui Cristian Sima se constituie într-un inventar al cîtorva dintre întîmplările care au năucit România ultimelor 3 decenii, multe dintre ele stînd ascunse sub obroc publicului larg. Dar, din păcate, rezultatul dezvăluirilor sale tinde spre zero, aidoma celor făcute de jurnalista Anca Alexandrescu la televizor, în legătură cu asasinatele economico-financiare, făcute de aceiași securiști și politicieni. Fiindcă nici o autoritate a Statului – Președinție, Parlament, Guvern, Servicii – pînă acum, n-a suflat un cuvînt în apărare. N-a dat vreun telefon, un Drept la Replică, vreun comunicat, ceva, nu-i adevărat, noi sîntem fete mari... De parcă am trăi cu multe secole în urmă, la marginea lumii, și am fi o națiune cu un retard avansat. Din tot ce mai scapă din ghearele cenzurii în care se zbate presa scrisă și vorbită reiese tot mai clar un adevăr dureros: Sistemul Securstic, Statul Paralel, care și-a arogat drept de viață și de moarte asupra țării și a populației, a apărut și s-a dezvoltat prin eforturile și contribuția condamnabile ale românilor. Vom mai putea scăpa vreodată de acești nenorociți și slugile lor, ziariștii, care și-au uitat menirea de apărători ai țării, nu de jefuitori? Se vor trezi vreodată românii și își vor da mîna la distrugerea lor? Sau, și peste 1000 de ani, vom cînta tot ,,Deșteaptă-te, române...”?

În afara spovedaniilor sale, mai mult sau mai puțin oneste, Cristian Sima, atît de dăruit pentru universul financiaro-bancar, se vădește la fel de bun și cînd are ocazia să-și caracterizeze personajele, mai ceva ca la școală. Cei mai mulți dintre clienții săi, niște nemernici pe care i-a cunoscut foarte bine și nu s-a înșelat asupra lor. Securiști de speriat sau numai plevușcă, activiști de partid cu mintea înceată și școală puțină, dar șlefuiți la ,,Ștefan Gheorghiu”, nelipsiții atîrnători la o ciorbă sleită, aplaudaci și trepăduși cu vocație. Printr-o metamorfoză incredibilă, toate aceste scursuri s-au transformat în pseudopoliticieni și oameni de afaceri, în realitate, niște negustori de piei de cloșcă, mafioți de duzină, care, cum scria și Emil Cioran, ,,Au adus România să-și scrie epitaful, iar pe români să se comporte ca niște cadavre cumsecade”. Toți sînt prieteni cu toți, totul e transpartinic și nu sînt interesați decît de putere și bani. Nu au orgolii sau idealuri, au doar interese. Năstase a băgat banii în tablouri și în case, Mazăre în femei, Vâlcov în aur și Renoir, Iohannis, tot așa, în case. Dar nici unul n-a făcut o fabrică sau un cartier de locuințe, n-a creat locuri de muncă și n-a contribuit la PIB cu vreun leu. Vreo afacere cinstită din care să plătească impozite pe profit, sursa bugetului de stat.

Vă prezentăm, în continuare, ca într-un bestiar, cîteva specimene de politicieni, oameni de afaceri și jurnaliști care ne-au înnegrit sufletul cu fărădelegile lor, puse la cale pe seama unei populații nepermis de îngăduitoare, consecința fatală a unei artimii sociale, deocamdată, fără vreun leac. Radu Dimofte, copilul din flori, Puiu Popoviciu și Nicolae Badea, ginerii lui Ion Dincă, zis ,,Teleagă”, indivizi care au devalizat România. Averile lor se compun din firme, hectare de terenuri arabile și de păduri, conturi uriașe în băncile străine. Securiști multimilionari, urmăriți la mișto de o Justiție, și ea colcăind de securiști milionari, și care doar se preface că-i aleargă să-i poprească. Sprijinitorii lui Băsescu și ai lui Iohannis, tactică folosită chiar și de imbecilii dotați cu un minim instinct de conservare.

Recurgînd la tehnica revenirilor succesive, Cristian Sima conturează și portretul lui Cătălin Predoiu, ex-prim-ministru, ex-ministru de Interne, ex-ministru de Justiție. Tatăl său funcționase ca inginer într-o fabrică din Buzău și fusese luat în șuturi de muncitori în decembrie 1989, drept recunoștință pentru buna sa purare. Fiul îl evita, căci nu vrea ca liberalii săi să afle că a avut un tată comunist și să-l dezavueze. În 2008, cînd a candidat la Cameră, i-a cerut bani lui Tăriceanu. ,,Cum n-ai bani?, l-a întrebat grecoteiul. N-ai penitenciarele?”. Predoiu era ministru la Interne și putea să-i jumulească de mangoți pe directorii de penitenciare, alți mafioți. N-a avut și, în locul lui, a ieșit un bandit din PDSR, unul Ghiveciu, care dăduse alegătorilor pături.

Din lista lui Sima nu putea să lipsească jurnalistul Bogdan Chirieac, declarat omul lui Năstase, dar profitor sub toate regimurile. La alegerile din 2000, el a făcut legătura între partide și multinaționalele care începuseră să prindă rădăcini în România. Astfel, dumnealui a primit 1,5 milioane de dolari de la ,,Ericson”, să-i împartă la partidele mai importante. Cea mai mare parte i-a dat-o PDSR-ului, dar nu i-a uitat nici pe Stolojan și Isărescu, deși n-aveau șanse. Lui Vadim nu i-a dat nimic. Deține agenția ,,DC News”. Într-o seară, petrecea la ,,Doi cocoși” și se lăuda că va scrie împotriva fraților Micula. Dar, prinzînd de veste, unul dintre ei a venit la Chirieac și i-a strecurat 10.000 de dolari. Chirieac a sunat-o pe Lelia Munteanu la redacție: ,,Oprește atacurile împotriva Miculilor. Dar, dă-le drumul peste o lună. O să dăm vina pe nebunul CTP și poate mai ciupim ceva de la escrocii ăștia”. Altfel, Chirireac se dă comunist inflexibil, dar deține mai multe proprietăți, limuzine și conturi prin bănci. Nelipsit de la televizor, unde-și dă cu părerea în diferite chestiuni de politică, mai cu seamă externă. Odată, la sfîrșitul unei emisiuni, un gazetar mai tînăr i-a șoptit veninos, dar destul de tare că l-am auzit și noi din case: ,,Am făcut unele cercetări la CNSAS și am descoperit că ați fost securist...”. Și el a răspuns: ,,Eu, securist? Ferească Dumnezeu!”. Dar, se laudă cu gradul de colonel, pe care Băsescu i l-a ridicat vremelnic, și nu era colonel de cavalerie.

Un loc de seamă în politica românească din ultimii 30 de ani l-a jucat Viorel Hrebenciuc, zis și: ,,Marele sforar”, ,,Îmbîrligăciosul”, ,,Hrebe” sau ,,Guzganul rozaliu”, poreclă găsită de Vadim, care i-a nășit și pe alții: ,,Cîrpa kaghebistă”, ,,Bășină-vodă”, ,,Șarpele cu ochelari”, ,,Nicolae Fasolescu”, ,,Prostul solemn”. Nimic nu s-a făcut în țara asta – legi, moțiuni, acorduri – fără știrea ,,Guzganului”. Blindat pe toate părțile, imun la toate pericolele, adulat și temut, multimiliardar. Altfel, de o incultură dezarmantă. Cînd își pune ochelari de soare, seamănă cu Tănase Lumînăraru, politician și om de afaceri neștiutor de carte, personaj inventat de Camil Petrescu în romanele sale. Cînd Predoiu a născocit Codurile, prin care dorea să-și încununeze cariera de jurist, i-a cerut părerea ,,Guzganului”. Care i-a promis voturile pesediștilor numai dacă îl lasă să cosmetizeze cîteva în avantajul mafioților. În 2012, canalia avea o forță uriașă în Sistem. ,,Să trăiți! Deja m-am ridicat în picioare”, așa îl gratulau toți, miniștri, parlamentari, generali. Cînd Isărescu a plecat într-o delegație la Frankfurt, Hrebe și-a trimis secretara să-l spioneze și să-i dea raportul la întoarcere, ,,Să trăiți, am înțeles!”.

Pentru Cristian Sima, numitul Victor Viorel Ponta era un puști băgăreț, care debita numai fleacuri, dar le spunea altfel decît ceilalți, și astfel trecea drept un simpatic. Tînăr, oportunist și dominat de voința de a parveni. Ahtiat după un trai bun și o viață îmbelșugată, ce mama mă-sii!

În încheiere, să-i dăm cuvîntul și lui Cristian Sima într-o parafrază la adresa Elenei Udrea, căreia îi plăcuse o scenă din filmul ,,Procesul de la Nürnberg”.

,,La început, v-am furat banii de la buget, apoi v-am furat salariile și pensiile, apoi v-am furat sănătatea, N-ați protestat. V-am furat speranța de a fi europeni. Nu ați protestat. V-am luat și bruma de educație rămasă, ca să aveți același IQ ca noi și să ne puteți înțelege. Nu ați protestat. Apoi v-am luat pădurile, ogoarele și casele. Nu ați protestat. Acum vă băgăm în ceață cu speranța în justiție. Pe cei mai recalcitranți i-am azvîrlit peste graniță. Nu ați protestat. Nu vă sinucideți, e inutil. Oricum ați face-o, e prea tîrziu. Mai avem nevoie de voi. Vă vom lua viitorul copiilor și al nepoților. Nu veți protesta. Cînd veți hotărî să protestați, noi nu vom mai fi aici.

Semnat: clasa politică aleasă democratic”.

PAUL SUDITU