Cu ceva timp în urmă, la intrarea în Piața Moghioroș, după o ușă ascunși, o pisică și un cîine rodeau la un colț de pîine. Unul la dreapta, celălalt la stînga, rodeau cuminți, simțind că bucata de pîine era garanția vieții lor pentru ziua de mîine.

Deși considerați dușmani, cîinele nu lătra, pisica nu mieuna, ambii ,,savurînd” coaja tare găsită din ntîmplare.

Dacă ,,lecția” dată de o pisică și un cîine ar fi însușită, pentru ziua de mîine, OMUL ar putea crea o lume mai bună.

În altă zi, în același loc, un puștan al străzii, de 14-15 ani, ,,aurolac” zdrențăros... cu o pungă agățată de gît, din care trăgea din cînd în cînd, a scos din buzunar o felie de pîine cu salam, învelită într-un ziar.

Lîngă el a apărut un pisoiaș flămînd. Nu mieuna, se alinta de picioarele celui de la care spera să primească ceva. Tînărul a luat de pe felia de pîine felia de salam, care a ajuns în bot la pisoiaș. Fericit că a hrănit un pisic flămînd, pe chipul bietului plebeu a apărut ,,zîmbetul” lui Dumnezeu.

Pisicile fără stăpîn - ,,păpuși cu patru lăbuțe” – trăiesc un coșmar, alungate de la un bloc la celălalt. OMUL ,,prevăzător” a sigilat și gemulețele din subsol, pentru ca pisicile să nu se mai poată adăposti.

Într-o zi, un oarecare era să mă ia la bătaie pentru că am dat o bucățică de carne unei pisici leșinate de foame.

M-am întrebat mereu: ce face oare ,,Protecția animalelor”? Probabil ,,le papă banii”. Ce spun - poate nu-i cinstit, dar așa am auzit.

Spre ghinionul ,,Păpușilor cu patru lăbuțe”, cel care le-a ocrotit, VADIM – suflet mare, a plecat în Infinit. Suferința bietelor ființe fără apărare era pentru el un chin nesfîrșit, sentiment sfîșietor, adeseori de neputință, care îl copleșea:

,,Mă doare că lumea se naște, trăiește și moare”...

,,Aud flori plîngînd, de sensibil ce sînt

Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pămînt.

La televizor nici nu pot să privesc

Să văd prădători în ospăţ nebunesc.

În zorii de ziuă eu am insomnie

La gîndul că în abatoare-i urgie.

Că vite şi păsări sînt sacrificate

Cu şocul electric, cuţite zimţate.

E-atîta cruzime în noi şi-n natură

Din ochi îmi curg lacrimi şi sînge pe gură.

Mi-e milă de tot ce e viu şi mă doare

Că lumea se naşte, trăieşte şi moare.

Trăim pe-o Planetă de jaf şi război

Fă, Doamne, ceva, fie-Ţi milă de noi.

Există şi lumi unde nu este moarte

Eu cred că-n Agartha, pe Venus, pe Marte.

Fii bun şi ne-acordă acelaşi regim

Să fim ca şi Tine… Să nu mai murim…”

CORNELIU VADIM TUDOR (aprilie 2014)

LILIANA TETELEA