Mica antologie „Lumini poetice”, ediție îngrijită de Mircea Tutilă, pe care a intitulat-o astfel, este un act generos de cultură. În antologia sa sunt incluși 25 de autori care au publicat poezii de-a lungul a doi ani, în Revista „Amurg Sentimental” și în antologiile de colecție pe care editura omonimă le-a publicat în cinstea celor trei decenii de când a luat ființă... Mircea Tutilă se află la prima tentativă de acest gen, asta nu înseamnă că nu are spirit de cântărit valoarea poeziilor alese printr-o selecție riguroasă și trecute prin filtrul sufletului său de român și poet născut pe vatra pământului strămoșesc. De Mircea Tutilă ne leagă multe amintiri frumoase, întâlniri de neuitat, cu diverse ocazii, fie la Spicul literar din inima Bucureștiului, la Cișmigiu, unde deseori ne întâlneam cu regretații Doru Ioan Lazăr, Iacob Voichițoniu, Vintilă Anastasescu și mulți alți colegi de ai noștri care au plecat prea devreme la cele veșnice, dar și în Gara de Nord sau la tramvaiul 21 din stația de la Bucur Obor. Acest poet, cu simțul acut al limbii române și al frumosului înfiripat în ființa sa dintotdeauna, de ceva vreme a devenit colaborator al nostru, și care nu ne-a dezamăgit prin activitatea sa, atât cât i-a înlesnit timpul, cu instituția „Amurg Sentimental”. Mai nou, el a adus la cunoștința publicului cititor diverse lucrări, flashuri literare, reprezentând momente din viața unor iluștri înaintașii, precum Constantin Brâncuși, Tudor Vladimirescu, Mihai  Eminescu ș.a... Cititorii au putut lua cunoștință și de poeziile sale, cu chipul autorului, publicate număr de număr la pagina 7 a Revistei ,,Amurg Sentimental”. Mircea Tutilă, în sfiiciunea sa, ferindu-se de centrul atenției, a fost totuși alături de noi în cele mai deosebite momente din viața noastră literară, contribuind la înfăptuirea și dezvoltarea mai multor proiecte literare, care, zicem noi, nu s-ar fi putut realiza dacă el nu ar fi fost prezent cu sfaturile lui... Dincolo de ceea ce aveam să deducem în psihologia sa, și anume că este un om deosebit, cu calități deosebite, el ne-a demonstrat că, într-adevăr, ne este un sprijin de nădejde, care știe să prețuiască o prietenie adevărată și care a căutat să o întrețină cu căldură și dragoste pentru idealurile noastre comune – poezia! Pentru că el este poet, în primul rând, și apoi, omul din spatele „Amurgului Sentimental”, unde și-a dat mereu aportul cu bună credință, prin participarea la activitățile noastre publice.
Mircea Tutilă ne-a dovedit că este primul nostru cititor fidel care, de fiecare dată, după primirea revistei noastre lunare, „Amurg Sentimental”, avea să o parcurgă pagină cu pagină, să citească fiecare articol, poezie ori eseu și, ulterior, să ne transmită din emoțiile pe care le-a trăit, urmare lecturării acestora... Ne bucură faptul că la începutul acestui an, la împlinirea a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și 750 de ședințe ale ,,Amurgul Sentimental”, a întocmit această Mică antologie, cu un sumar format din 25 de poeți care nici pe departe nu sunt străini de activitatea întreprinsă de instituția noastră de cultură. Nu vrem să facem aici o critică a autorilor, care, de-a lungul carierei lor, s-au remarcat, fie în ședințele de cenaclu, fie cu alte ocazii, dar astăzi, Mircea Tutilă le așază creațiile în plumbul tipografic, după gustul unui om care chiar iubește poezia. Pentru toate strădaniile sale, depuse în momentele noastre de cumpănă, când aveam nevoie de sprijin din partea cuiva, el ni s-a alăturat necondiționat, prin prezența sa fizică, stând cu noi de dimineața și până seara la închiderea programului, la târgurile de carte Bookfest și Gaudeamus, ca și la alte întâlniri, unde a fost prezent, cu creațiile personale. Gestul acestui poet este mai mult decât de toată lauda, pornind de la faptul că, de obicei, în asemenea momente, cei care înfăptuiesc asemenea antologii, își fac și ei partea lor, adică partea leului... Mircea Tutilă nu apare aici cu nici o poezie, ci doar cu câteva cuvinte de final, în care își explică gestul care a stat la realizarea  acestei mici antologii sau, altfel spus, a acestui album de artă, în care se regăsesc luminile poetice ale celor 25 de autori din toată țara, care vor îmbogăți arealul nostru poetic prin creațiile selectate de generosul antolog. 
Sincer, pe noi ne-a impresionat gestul său, de aceea am acceptat să scriem aceste rânduri de întâmpinare și să-i însoțim cu prietenie demersul acesta literar, ba mai mult, să suportăm ca antologia să apară pe cheltuiala editurii, întru bucuria celor care încă mai degustă poezie de bună calitate, versuri cu parfum tradițional.
Mircea Tutilă ne-a demonstrat încă o dată că ne este un prieten de nădejde, un cititor de poezie semnată de poeți contemporani, având în vedere că, în vremurile actuale, tot mai puțini sunt oamenii care fac o pasiune dintr-o revistă și o instituție de cultură precum „Amurg sentimental” și, așa cum se întâmplă în cazul lui, cu atât mai mult să dea dovadă de prețuire și căldură față de poeții pe care i-a citit. Prin mica sa antologie, îi aduce la sufletul și inima cititorilor care încă mai cred în destinul și viitorul poeziei noastre contemporane, scrisă cu sânge de stele albe și murmure de ape albastre, la răcoarea pădurilor noastre seculare, sau în dogoarea soarelui de deasupra Bărăganului... Cu alte cuvinte, poeziile din sumarul respectiv sunt ca niște miri și mirese ce ies în vatra satului, în sunetul fanfarelor de toboșari și greieri, cântându-le împreunarea pentru rod de copii frumoși care să le ducă neamul mai departe, așa cum poeții, prin glasul poeziilor lor din mica antologie „Lumini poetice” a lui Mircea Tutilă, să aducă aminte cititorilor de mâine și de peste ani că pe aici au existat poeți care au cântat, prin creațiile lor, limba cuvintelor românești pentru slava poporului lor. Întocmind această antologie, Mircea Tutilă a preaslăvit numele unor poeți care merită acest lucru pentru savoarea versurilor lor, întru afirmarea suveranității propriilor creații, lăsând cititorilor bucuria să-i descopere singuri, atât ca valoare, cât și ca muzicalitate a versurilor. Prin simplitatea lor și a mesajului, fiecare poem are frumusețea lui, construită ca o casă cu pereții de aur, la timpul prezent, indiferent de tehnologia modernă și de schimbarea orizontului din climatul cultural. Ei ne demonstrează că poezia este totul pentru ei, precum pământul cu flori, dealurile cu turme de oi și cerul cu stele. Mircea Tutilă, ca fiu de țăran, a înțeles mai bine ca nimeni altul expresia stărilor poetice ale autorilor care compun sumarul micii sale antologii, și credem că nu s-a înșelat, câștigând, probabil, pariul cu sine, demonstrând că poeziile selectate nu sunt niște simple versuri, ci bijuterii lirice în adevăratul sens al cuvântului.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „Amurg sentimental”


Vorbe

Vorbe sunt pe-acest pământ
Ce cu gândul nu gândești – 
Vorbe zise și-auzite
În programe românești

Vorbe-altoi de vremuri noi
Cu miros de fandoseală,
Vorbe grase, unsuroase
Cu miros de lingușeală

Vorba slută, prefăcută
De la drumul drept se-abate,
Vorbe-alese, ne-nțelese
Pe naivi îi dau pe spate

Vorbe scurte, spuse-n curte – 
Ordin către militari,
Vorbe-aftoase, mincinoase
Spuse de parlamentari

Vorba joasă, spusă-n clasă,
Pe la lecții, pe șoptite,
Vorba șchioapă, o hârtoapă
În catrenele căznite

Vorbe-acrite și răstite
Smulg și frunzele din pom,
Vorbe joase, mângâioase
Se topesc în vrej de om

Vorba-abilă spusă-n silă
Vine de la fariseu,
Vorba sfântă care cântă
Vine de la Dumnezeu

Vorba beată, deocheată
Dă târcoale pe la poale,
Vorba ștearsă-ncet se varsă,
Umple șanțurile goale

Vorba slută, prefăcută
Calcă-alături de-adevăr,
Vorba dulce mult aduce,
Poartă dalbe flori de măr

Vorba iute face cute
Și la limbă, și la gând,
Vorba clară gându-l ară
Și nu-l lasă-n drum flămând

Vorba-aleasă stă să coasă 
Flori de gânduri la gherghef,
Vorba zisă și-apoi scrisă
Pune nasturi de sidef

Vorba-ntoarsă ca o farsă
L-amăgește pe naiv,
Vorba scurtă-i pân’la burtă
Ca o fustă cât un tiv

Vorba fadă stă să cadă
Din catrenu-n grabă scris,
Vorba caldă parcă-ți scaldă
Sufletul în mări de vis

Vorbe goale stau în cale – 
Un vârtej de praf în drum,
Vorbe sfinte de părinte
Cu mirosuri de parfum

Vorba lungă stă s-ajungă
Și la omul cel posac,
Vorba-n taină poartă haină
Cu parfum de liliac

Vorba largă stă să spargă
Mușuroiul de furnici,
Vorbe dulci cu care-i culci,
Între perne, pe pitici

Vorbe bune-n rugăciune
Înspre inimă se scurg,
Vorbe rele, plâns de stele
Prăbușite în amurg

Vorbe-albastre puse-n glastre
Parfumează traiu-n doi,
Vorba veche e pereche
Cu istoria din noi

Vorbe multe să le-asculte
Munții, râul și izvorul,
Să-ți aducă la ulucă
Amintirile și dorul

Vorba dragă care leagă
Dragostea cu jurământul,
Vorbe bune să-mpreune
Ceru-albastru cu pământul.
ELIS RÂPEANU