De demult, de prin hrisoave galbene și prăfuite,
Dascăli ne-nvățau la școală despre bravi conducători
Ce zdrobeau vrăjmașii-n țară sub a cailor copite,
Și de-aceea-n amintire au rămas nemuritori.

Prin lungi secoli de-nfruntare cu atîtea oști păgîne
Care veneau valuri, valuri, peste munți și peste mări,
Cu puhoi de armii dese cum sînt spicele de grîne,
Zguduind sub tălpi pămîntul, cînd veneau din depărtări,

Ne-am bătut pînă la sînge, ne-am bătut pînă la moarte,
Numai să gonim dușmanii dincolo de-al nost’ hotar.
Dincolo de fapta-n sine, oglindită în vreo carte,
Noi am fost stăpîni pe țară, n-am lăsat-o la barbari!

Hei, dar vremurile-acelea, cînd ne băteam cu tătarii,
Cînd, cu-n paloș, voievozii tăiau drum printre străini,
Cînd, în Neajlov, săreau turcii și-și pierdeau pe drum șalvarii,
Rămași martori de viteză, agățați prin mărăcini;

Sau la Mărășești, în luptă, la semanlul dat de goarnă,
Au sărit dinspre tranșee, ca nălucile pe glugă,
Românașii, în cămașă și-mbrăcați doar în izmană,
Speriindu-i pe nemțoi ce nu știau cum să fugă;

Sau, cînd, la Carei pămîntul s-a întors din nou în țară,
Doar udat de sînge proaspăt, de neînfricat soldat!
...............................................................................
Toate sînt acum poveste, care-a fost odinioară,
Astăzi, ni se par himere, și românul le-a uitat!

Le-au uitat conducătorii, cei vînduți pe-arginți, la modă,
Cei aleși în fruntea țării, care n-au făcut nimic.
Șeful țării stă pe tronul unde-a stat odată Vodă,
Dar, prin fapte, dinspre țară, el se vede-atît de mic!

Și atît de jalnic pare cînd se-nchină la altare,
La stăpîni de peste-oceane, la cei de pe continent!
Pentru el, Drapelul Țării n-are, azi, nicio culoare,
Stă la Cotroceni cu fală, dar, în fond, este absent!

Ne-au vîndut fără sfială, în prostie și-n neștire,
Șeful țării și guverne, parlamente și ei, toți,
Datorită lor, azi, țara se tîrăște-n umilire
Ca să-ngrașe turma lor de ciocoi moderni și hoți!

N-avem pîine românească, n-avem mere din grădină,
N-avem carne din ogradă, nici să mai creștem godaci,
Europa nu ne lasă să avem nici o găină,
Vrea să ne hrănim cu iarbă, cu lăcuste și gîndaci!

N-avem bani pentru salarii, pensiile-or să dispară,
N-avem bani de sănătate, de azile și de școli,
Dar avem pentru rachete, și ce dacă ne omoară,
Și așa murim odată, de ani mulți și multe boli!

N-avem bani de irigații, cînd avem apa aproape,
Dar avem de avioane și de tancuri de oțel!
N-avem bani pentru șosele și de poduri peste ape,
Dar, noi cumpărăm la arme, la grămadă, fel de fel!

Pînă cînd cădea-va țara în genunea cea deșartă?
Cînd ne vom opri din mersul spre abisul înghețat?
Doamne, de ce ne-ai dat nouă cea mai amărîtă soartă,
Să ne fie, azi, rușine că trăim în acest stat?

Doamne, ia-ți odată liber de la staff-ul tău din ceruri,
Și coboară printre oameni ca să vezi ce suferință!
Scoate-ne din adormire, și din negură și geruri,
Și fă ca această țară care plînge-n umilință,

Să renască din cenușa vechii Dacia Romană,
Și, scăpînd de trădătorii pedepsiți de Duhul Sfînt,
Să-nviem iarăși credința, vindecîndu-ne o rană
Care sîngeră și doare pe uitatul Tău pămînt!
Doamne, doar Tu poți acuma ca să-i pedepsești pe toți,
Vrem o Românie pură, condusă de patrioți!
GEO CIOLCAN