P.C.U.S., P.D.P.A. și revoluția

Socialiștii afgani au susținut mai întîi regimul președintelui Mohammed Daoud, cînd, în 1973, a organizat o lovitură de stat împotriva lui Zahir Shah și a instituit o republică. Dar și-au dat seama rapid: politica sa, în esență, nu este cu mult diferită de cea a conducătorului anterior, în plus, el nu preferă URSS, ci țările occidentale. Majorității opoziției nu i-a plăcut naționalismul șefului statului. P.D.P.A. a început să planifice confiscarea puterii, bazîndu-se pe sprijinul vecinilor din nord.

În ciuda apropierii ideologice a bolșevicilor și a P.D.P.A. și a contactelor active ale acestora din urmă cu Serviciile Speciale sovietice, nu există dovezi directe că URSS a participat la organizarea revoluției în Afganistan. Dimpotrivă, P.C.U.S. a încercat să avertizeze aliații că, într-o situație atît de instabilă, o lovitură de stat este periculoasă - societatea devenea din ce în ce mai polarizată, divizîndu-se în islamiști și comuniști. Dar, chiar dacă socialiștilor afgani nu li s-a promis sprijin direct, a fost suficient pentru ei să cunoască cursul politicii externe a Uniunii Sovietice: revoluționarii din Angola, Etiopia, Mozambic și alte țări din lumea a treia au primit de la bolșevici tot ceea ce era necesar pentru instituirea unui regim socialist. În plus, ei știau despre viitoarea revoluție din URSS, dar autoritățile afgane nu au primit aceste informații.

Socialiștii radicali doreau o schimbare de putere prin forță, cei moderați - o lovitură de stat pașnică. În timpul protestelor din 1978, toți principalii lideri ai mișcării au fost arestați, și nu existau oportunități pentru o cale pașnică. Cei mai mulți dintre miniștri și militari (o bună parte dintre aceștia au fost instruiți în URSS) au sprijinit revoluționarii. Palatul Daud a fost luat cu asalt, președintele, familia sa și apropiații au fost uciși. P.D.P.A. a proclamat a doua republică democratică din Afganistan (DRA), a eliminat elementele islamice din stema țării și a adăugat o stea roșie. La trei zile de la revoluție, Uniunea Sovietică a recunoscut noul guvern.

Calea spinoasă către socialism

Ajuns la putere, Taraki a anunțat că țara va merge mai departe într-un viitor socialist luminos, pe calea marxism-leninismului. La Moscova, în acel moment, s-a crezut în posibilitatea unui salt de la feudalism la socialism, așa că autoritățile sovietice au susținut noua politică în toate felurile. Reprezentanții KGB, în care au lucrat specialiști sovietici, s-au format deschis în Afganistan.

Reformele noului guvern erau tipice oricărui regim comunist. Ca parte a luptei împotriva inegalității, statul s-a îndreptat către proprietarii de terenuri - nu numai mari, dar și mijlocii, care au fost majoritatea victimelor redistribuirii resurselor. Cenzura a fost abolită prin decrete speciale; le-a oferit femeilor drepturi egale cu bărbații, ceea ce a însemnat școli comune și respingerea hijabs (vălul islamic – n. red.); a stabilit o vîrstă minimă pentru căsătorie. Comuniștii au abolit căsătoriile forțate și obiceiul machorului (răscumpărare pentru mireasă – n. red.) - o tradiție înrădăcinată în secole.

Conservatoare, păstrîndu-și cu atenție tradițiile, populația a reacționat la schimbările anunțate foarte radical: în primele luni, noul guvern s-a confruntat cu rezistența armată, care a devenit din ce în ce mai violentă, devenind treptat un război civil. Conducerea, crezînd fanatic în realizarea iminentă a socialismului, a răspuns cu represiunea, folosind armata pentru a suprima răscoalele. Acei afgani care nu s-au retras în munți cu arme, au fugit din țară - în anii guvernării P.D.P.A., aproximativ un milion de oameni au părăsit Afganistanul. Soldații și ofițerii au trecut masiv de partea grupărilor anti-guvernamentale. Cei mai încrezători s-au mutat în poziții islamice radicale, cu sprijinul Iranului și Pakistanului. Șeful DRA, Mohammad Taraki, la începutul anului 1979, a cerut pentru prima dată URSS să trimită trupe.

Represiile semănau tot mai mult cu teroarea stalinistă: au afectat nu numai adversarii guvernului, ci și socialiștii moderați. Babrak Karmal, liderul facțiunii moderate, a trebuit să fugă din țară. Liderii sovietici și-au dat seama că premierul Hafizullah Amin era un fanatic periculos și imprevizibil și au încercat să-l elimine cu mîinile lui Taraki, dar Amin a supraviețuit tentativei de asasinat și l-a eliminat pe Taraki. Moartea unui coleg afgan a șocat conducerea sovietică, în special pe Leonid Brejnev. Acest fapt a distrus încrederea dintre Amin și autoritățile URSS. Continuînd să le ceară ajutor și trupe, el a început simultan să stabilească relații cu Pakistanul, sperînd, în final, să schimbe cursul țării și să obțină sprijin american. Liderii Uniunii Sovietice nu s-au putut împăca cu aceasta idee.

La scurt timp după atacul asupra palatului și asasinarea lui Amin, Babrak Karmal, liderul socialiștilor moderați și noul șef al statului afgan, a ajuns la Kabul, însoțit de tancuri sovietice. În același timp, așa-numitul „contingent limitat al trupelor sovietice în Afganistan” (OKSVA), care a intrat în țară, a însumat pînă la 108 mii de soldați, conform cifrelor oficiale.

(va urma)

N.K.