Ultimul interviu cu Elena Galaction – fiica scriitorului preot Gala Galaction (1)
  • 28-09-2021
  • 0 Comentarii
  • 244
  • 2

După prima vizită, de recomandare, la Elena Galaction, în brațe cu flori și cu cărțile mele recent apărute, a urmat mult așteptata întrevedere de joi, 15 mai 2003.

M-a primit în capul scărilor, la etaj, și m-a condus la o măsuță de la geamul dinspre stradă. Era parcă alt om. Nici nu  bănuiai că are 92 de ani. Într-o rochie elegantă, discret fardată, ochii accentuați de creion păreau mai mari și mai albaștrii pe fața albă, iar părul ca zăpada era prins într-o panglică de catifea neagră, cu o fundiță în față. Mergea greu, s-a scuzat că, la această vîrstă, beteșugurile nu ocolesc pe nimeni. Ca-n vremuri străvechi, imediat a apărut femeia de încredere cu tablaua pe care tronau două pahare aburinde cu apă minerală („Apă țîfnoasă”), care stăteau de strajă la două farfurioare pline ochi cu dulceață de cireșe albe. Au sosit, apoi, saleurile făcute de femeia pe care o avea de ajutor, saleuri mai pufoase, cu foitaj mai adunat decît la cele de la cofetărie. Și deosebit de gustoase.

I-am adus la cunoștință descoperirea mormîntului comun al bunicii sale – Chirica Pișculescu (1850-1936) și al unchiului Dimitrie Pișculescu (1881-1945) și mi-a reamintit destinul familiei din care provenea.

Gala Galaction, după tată, se trăgea din aromâni, dar și din ardeleni din Țara Bîrsei, iar după mamă, din familia Protoistosului Constantin Ostreanu din Roșiorii de Vede. S-a căsătorit cu o tînără pregătită să devină călugăriță. Pe Zoe, care avea cu 12 ani mai mult decît el, a cunoscut-o în vara anului 1989, cînd cel care dovedise deja că mînuiește pana scriitoricească, avea 19 ani. În plină criză sufletească, mergînd la Mînăstirea Agapia, împreună cu bunul său prieten și coleg N.D. Cocea, o cunoaște aici pe vara acestuia, Zoe Marcoci, care era „soră în ascultare”, stadiu care premerge intrarea în monahism. „Născută la 1 mai 1867, din tainica legătură a maicei Elipidia Cocea cu călugărul Marcoci, Zoe trăise tot timpul numai între chiliile mînăstirii și alt viitor nu avea decît viața monahală. Iată însă că sufletele celor doi tineri sînt zguduite de cele mai firești sentimente lumești. Galaction se hotărăște să urmeze drumul teologiei și cei doi se căsătoresc la 17 aprilie 1903” (Cf. Teodor Vîrgolici, prefață la JURNAL de Gala Galaction, vol. I, Ed. SAlbatros, București, 1996,p. 13-14).

Rodul dragostei lor, care a durat cît a trăit, au fost cele patru fete:

Magdalena-Dalina (ianuarie 1905), care va ajunge la Opera din Milano, se va căsători în Italia cu un conte, Bajocchini, și va rămîne acolo,

Lucreția-Luchi (aprilie 1906) va fi pictoriță și scriitoare, căsătorită și rămasă tot în Italia, a scris cărți în limbile italiană și română,

Maria-Marioara-Mara (mai 1910), cu două doctorate, va fi profesoară, va publica și scrieri literare, căsătorită cu avocatul Șerban Țuculescu, fratele pictorului Ion Țuculescu,

Elena-Leanța-Nunuța (octombrie 1911), căsătorită Stănciulescu.

Pe măsură ce-mi spunea aceste date, ochii i se împăienjeneau. Am întrebat-o dacă este de acord să-i iau un interviu și mi-a spus că interviul începuse deja, văzînd că mi-am notat cele spuse înainte.

Transcriem, mai jos, o seamă de lucruri interesante, necunoscute publicului, prin care intrăm, într-un fel, în intimitatea familiei scriitorului Gala Galaction, prin bunăvoința ultimului vlăstar – artista ELENA GALACTION.

Reporter – Doamnă Elena Galaction, vă mulțumesc că m-ați primit, deși ați spus că nu mai acceptați vizite decît de la vechii prieteni. Vă rog să mă considerați un vechi admirator al scriitorului Gala Galaction și să mă asimilați cu prietenii care vă iubesc. Mă simt onorată să pătrund în acest univers. Cînd intri aici, simți că pătrunzi într-o catedrală a spiritului românesc. Cum sînt nerăbdătoare, încep cu întrebarea care mă arde: ce legătură există între bunica dumneavoastră, mama scriitorului Gala Galaction, și Valea Călugărească?

Elena GalactionBunica mea, deci mama tatei, și-a trăit ultimii ani de viață într-o vie la Valea Călugărească, era via băiatului ei, al doilea, Dumitru Pișculescu, care și el a locuit acolo mulți ani de zile, a găzduit-o pe Mamamare cîțiva ani buni, unde Mamamare și-a dat sfîrșitul. Era, cred, prin 1935-36. A fost înmormîntată în cimitirul din Valea Călugărească, care se numește Schiau. Asta este legătura între Mamamare și Valea Călugărească.

R. – Am stat de vorbă cu o bătrînă de acolo, care se numește Alexandra Răducanu și care spune că este nora unor oameni care au slujit la via unchiului dumneavoastră. A adăugat că dumnealui a venit în Valea Călugărească prin soție. Știți cumva din ce familie se trăgea soția lui Dumitru Pișculescu?

E.G.Da, era văduva lui Grigoriu, cel care înființase Opereta Română. Rămasă văduvă, după cîțiva ani de zile, s-a recăsătorit cu unchiul meu, Dumitru Pișculescu.

R. – Dumneavoastră ați fost vreodată la această vie?

E.G.Da, am fost demult, împreună cu tata, cînd eram tînără. Îmi aduc aminte de un loc foarte frumos, o casă foarte primitoare, cu un nuc bătrîn care mi-a rămas în amintire pentru toată viața.

R. – Această bătrînă, la care revin, îmi spunea că via se afla la jumătatea coastei dintre Valea Călugărească și Urlați…

E.G.Da, se poate, nu pot să dau lămuriri exacte, dar știu că via, odată cu venirea comunismului, a fost luată, distrusă, desființată, deci nu a mai rămas decît în amintire.

R. – Acest frate al scriitorului Gala Galaction mai are urmași?

E.G.Da, acest unchi al meu a avut două fete, care și ele, la rîndul lor, au copii. Aceste două fete au murit de mult, dar au copii, una este doctoriță celebră care lucrează la Spitalul Filaret, iar cealaltă este în California, într-o slujbă științifică, nu știu exact, nu prea sîntem în legătură cu ei pentru că viața ne-a despărțit.

R. - Și credeți că vor fi interesați să-și revendice această vie? Că despre conac știu că nu mai este.

E.G.Nu, nu-i interesează această vie pentru că n-a fost a lor niciodată. A fost o dată fata lui cea mare cînd unchiul meu era bolnav și l-a îngrijit ea cîteva zile, dar nu cred că are vreo pretenție, nu doresc nimic. Cele două fete nu mai trăiesc, urmașii uneia sînt departe, în America, în California, iar doctorița care e aici și lucrează la Filaret are meseria ei, n-o interesează.

R. – După cîte știu, și unchiul dumneavoastră, Dumitru sau, cum îi spuneau oamenii, Conu Mitică, este înmormîntat în același loc cu mama.

E.G.Da, a fost înmormîntat în locul în care a fost, cu ani în urmă, înmormîntată MAMAMARE, Chiriaca Pișculescu. Își doarme somnul în același mormînt. A murit și el prin 1945. Așa că, cu siguranță, mormîntul e părăsit, e aproape necunoscut.

R. – Vă spun eu, că am identificat cu greu acest mormînt, pentru că nu mai are nici un alt semn, cu ajutorul femeii despre care v-am vorbit, Alexandra Răducanu, care are 74 de ani și locuiește în apropierea acestei foste biserici. Mormîntul are bordura de ciment fracturată, ruptă în bucăți. Femeia mi-a spus că exista o cruce frumoasă, cu un fel de acoperiș, era o placă pe care scria Chiriaca Pișculescu, pe care au desprins-o și au luat-o niște elevi de la liceul seral, pentru că un timp au funcționat cîteva clase de la liceul seral la școala din Valea Călugărească. La ora actuală, singurul indiciu este că mormîntul se află lîngă cel al familiei Răducanu, cît o mai fi și acesta identificabil, pentru că, am înțeles, a fost scos de acolo răposatul Răducanu și dus în cimitirul de la biserica din centrul satului Nigovani. Bătrîna Alexandra va fi, probabil, înmormîntată tot acolo, să fie cu soțul și copilul ei. Am vorbit cu domnul primar și cu domnul viceprimar și mi-au spus că cimitirele și toate treburile legate de biserici țin de Patriarhie, de Biserică. Dar eu mă voi îngriji să se pună o cruce la acest mormînt.

E.G. …….

R. – Mă scuzați că vă pun această întrebare… un proverb franțuzesc spune să nu întrebi niciodată pe o femeie cîți ani are (on ne demande jamais l’âge à une femme)… Cîți ani aveți, iertați-mă că vă pun această întrebare…

E.G.Draga mea prietenă Elis, niciodată nu mi-am ascuns vîrsta. Dacă Dumnezeu vrea să mai trăiesc pînă la toamnă, în ziua de 5 octombrie voi împlini 92 de ani.

R. – Mulți înainte!

E.G.Prea mult, drăguța mea. Este o pedeapsă. Să știi că la Biblie scrie clar: anii omului sînt 70, între 70 și 80 sînt un dar de la Dumnezeu, după 80 – osîndă și durere, așa că eu trăiesc acum în această osîndă și durere cu o sănătate foarte precară și aproape infirmă. Dar am credință în Dumnezeu, lăsată de tata, o puternică credință care m-ajută, și suport cu răbdare cît vrea Dumnezeu să mai trăiesc.

R. – Da, viața e dată de Dumnezeu…

E.G.Viața nu e o destinație, e o călătorie, drăguța mea. Și eu sînt de mult pregătită să închei această călătorie și să mă duc lîngă părinții mei.

R. – Puteți să-mi spuneți de unde vine numele Gala Galaction cu care e cunoscut scriitorul de toți cei care-l citesc, mulți dintre ei făcînd abstracție sau chiar necunoscînd cum s-a numit el înainte – Grigore Pișculescu?

E.G.Acesta nu e un secret. Tata a spus-o la mai mulți: întîi și-a ales, pentru monahism, pentru că, un timp s-a gîndit la acest lucru, dacă viitoarea mea mamă nu primea învoirea să părăsească mînăstirea și să se căsătorească cu tata, un nume care să aibă aceeași inițială cu Grigore. L-a văzut scris pe un perete la Mînăstirea Neamț: Galaction. Gala este o creație personală. De fapt este prima parte de la Galaction, și tata spunea că, stînd în tren și, ascultînd ritmul roților, a auzit, în loc de țac-țac! țac-țac-țac!, Ga-la Ga-lac-tion. I-a plăcut această succesiune, care era un ecou al aceluiași cuvînt, avea muzicalitate și așa și-a adoptat pseudonimul literar.

R. – Aș îndrăzni să vă stîrnesc amintirile. Puteți să-mi spuneți, să luminați vreo imagine din copilărie, din tinerețe…

E.G.La vîrsta mea, cînd citesc cu lupa, stau mult cu gîndul în trecut și-mi amintesc toată viața, ca-ntr-un film.

R. – Ce puteți să-mi spuneți despre tatăl dum­neavoastră?

E.G.A fost cel mai bun tată din cîți există pe pămînt. Sînt ultimul copil al său, al patrulea, și niciodată n-a regretat că are numai fete. Mi le-a dat Dumnezeu – spunea el. Se îngrijea de fiecare dintre noi, ca o mamă bună, chiar dacă a fost un savant. Și-a dat doctoratul în Teologie, l-a obținut cu calificativul de excepție „eminent cu unanimitate” (Ausgezeischnet mit Stimmeneinhelligkeit). Un singur doctor în Teologie român a mai obținut, la Universitatea din Cernăuți, acest calificativ de excepție: Nicolae Bălan, mitropolitul Transilvaniei. A fost ales membru al Academiei Române, în 1947. Dar multe amănunte din viața lui, din zbaterea lui permanentă pentru scris, pentru știință, din grijile lui, din multele griji pentru familie, le găsiți în JURNALUL său

(va urma)

ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite