
- 27-09-2021
- 0 Comentarii
- 743
- 3
Veștile din ultima vreme confirmă
ceea ce susțin de mult – că lumea începe să reevalueze comunismul, ca o formă
superioară de organizare și de reprezentare a intereselor societății. Mai mult,
este vorba de o formulă politică ce susține evoluția omului și societății, nu a
discordiei, conflictului și intereselor personale abuzive.
Principalul semnal vine din Rusia,
unde politica serioasă a lui Ghenadi Ziuganov a adus Partidul Comunist al
Federației Ruse pe locul al doilea, cu aproape 20%, în Duma de Stat. Așa cum am
mai explicat, în cazul Partidului Comunist al Federației Ruse nu vorbim de
formule incipient bolșevice, dorite de progresiști - ci de un comunism
reformat. Este vorba de un comunism cu elemente conservatoare precum familia,
tradițiile, interesul național – practic un național-comunism, adaptat la noile
realități. Și, cumva apropiat de ,,titoism”, sau chiar de un ,,ceaușism”
adaptat la realitatea actuală. Un comunism care aduce statul în prim planul
vieții economice, fără a desființa proprietatea privată – ci doar o limitează
în cadrul economiei.
Adică statul este proprietarul sau
acționarul majoritar în domeniile economice esențiale – industria grea și
extractivă, energia, construcții edilitare – iar privatul se poate dezvolta
plenar în domenii precum serviciile, turismul, dar și pe orizontala marii
industrii, fără a pune în pericol mersul planificat al economiei. Pentru că și
despre asta este vorba – de o planificare judicioasă, care să asigure
dezvoltarea națională, nu să fie împinsă în derapaje de interese străine sau de
nepriceperea unor privați – de multe ori niște parveniți, fără pregătire.
Printre rînduri, am subliniat și un alt aspect fundamental al componentei
naționale a noului comunism, așa cum îl promovează Ghenadi Ziuganov –
proprietatea națională asupra pachetului majoritar din domeniile esențiale ale
economiei. Sigur, aceasta va impune un proces de recuperare, prin mijloace
legale, nu prin naționalizări samavolnice… ci motivate legal. Și, nu, noul
comunism nu înseamnă confiscarea sau interzicerea proprietății private, la fel
cum așa ceva nu s-a întîlnit nici în perioada pe care o cunoaștem bine, cea a
lui Nicolae Ceaușescu.
Deci, cam
acesta este modelul noului comunism rus, care a obținut un remarcabil succes în
Rusia la recentele alegeri! Dar, atenție, nu este partid comunist care a avut
succes – ci, iată, Europa occidentală se trezește! Mai exact, acum cîteva zile
a fost consemnată victoria comuniștilor la alegerile locale din Graz, al doilea
cel mai mare oraş din Austria. Este o surpriză majoră, dar în același timp,
este un semnal că începe să prindă noul comunism! În Austria, Elke Kahr,
candidata de 59 de ani a Partidului Comunist Austriac (KPÖ) a ieşit pe primul
loc, învingîndu-l pe primarul conservator în exerciţiu, Siegfried Nagl, candidat
din partea Partidului Popular Austriac (OVP) care se află în funcţie de 18 ani.
Atenție și la mesajul comunistei austriece: modestă, Elke Kahr a recunoscut că
și pentru ea succesul este o mare surpriză, dar l-a explicat prin aceea că în
timp ce unii au făcut ,,promisiuni cu doar cîteva săptămîni înainte de alegeri,
noi (comuniștii) sîntem prezenţi în fiecare zi şi de mulţi ani alături de
oameni, în special alături de cei mai nevoiaşi”. Un mesaj care ne amintește de
societatea noastră din trecut, în care populația vedea realizări concrete
pentru societate, nu numai mesaje mincinoase și satisfacerea unor interese
personale, ale unor grupuri restrînse de îmbogățiți!
Interesant este că succesul
candidatei comuniste NU a fost anticipat de sondaje, iar surpriza este foarte
mare – inclusiv pentru cei din KPÖ. Presa internațională arată că, deocamdată,
Partidul Comunist Austriac este bine cotat numai în Graz, dar în restul
Austriei are rezultate slabe. Cu toate astea, la actualele alegeri, KPÖ a
obținut un rezultat bun și în Linz, alt mare oraș austriac – precum și în alte
cîteva localități. Altfel spus, Austria, țară-cheie a Europei, se mișcă într-un
sens.. al noului comunism!
De fapt, culmea este că, în acest
moment, bătălia mondială pare a se da între… două forme de comunism. Sau între
un comunism cu rădăcini sănătoase – și unul asemănător cu deviații și fundături
ale perioadei de început a URSS.
Este vorba de ,,progresism”, o formă
de neomarxism oportunist, un troțkism modern, care nu pune în centru omul, ci
revoluția. Progresismul vrea să revoluționeze tot și continuu, fără a avea
coordonate reale, ci numai teoretice, extrem de periculoase prin ignorarea
experienței umane, a evoluției spiritualității, precum și, culmea, a științei!
Da, culmea este că progresismul, prin teoriile expuse și susținute asiduu,
ignoră chiar gîndirea comunismului istoric: materialismul dialectic, științific
și istoric.
Cîteva exemple sînt suficiente – în
ce dialectică științifică, biologică, se înscrie teoria multor genuri, a schimbării
genului pe baza „impresiei” că băiatul e fată și fata – băiat?! Cromozomii spun
totul, pentru că știința este biologia - nu vreo făcătură pseudo-științifică
din zona psihologiei! Deci unde este dialectica științifică a acestei axe a
teoriilor progresiste?
Unde este aspectul istoric al
dialecticii, din moment ce progresismul vrea să ignore, să șteargă cu buretele
etape ale istoriei, una dintre ele fiind chiar comunismul, o experiență
fundamentală a omenirii, cu aspecte negative – dar și foarte, foarte multe
pozitive?! De fapt, în dialectica istorică NU există aspecte pozitive și
negative, ci numai aspecte ce trebuie analizate și dezbătute cu argumente! Or,
progresismul neagă acest aspect fundamental al filosofiei comuniste.
În fine,
dialectica progresistă este ipocrită, este mincinoasă sau, mai corect, ea
lipsește cu desăvîrșire din moment ce nu folosește nici dialogul, nici
argumente – ci numai sloganuri rupte de realitate și de experiența istorică.
De fapt, pentru
cei care au studiat opera lui Marx, Engels, Bakunin, Hilferding, Lenin și
Troțki, originea ideologică a ceea ce se petrece acum cu această tentativă
”progresistă” apare clar – sînt feluritele schimburi de mesaje din
corespondență, de schițe, de memorialistică rămasă de la acești gînditori. Nu
au avut decît în foarte mică măsură legătură cu realitatea – ci au fost un fel
de fundături în care au eșuat zone limitate din tînăra Uniune a Sovietelor.
Fundături rapid lichidate nu numai de Stalin, creatorul puterii sovietice, ci
de respingerea de către un popor care dorea dezvoltarea, nu experimente absurde
și haos. Ei bine, din păcate lumea trece actualmente printr-un experiment
aberant, bazat pe teorii sterile și haotice, precum cele de gen, cele care
desființează cultura și istoria, cele ce impun bazaconii pseudo-ecologiste, sau
cele pseudo-etice, care impun un radicalism nociv – culmea, dominate de un
fanatism specific unui Savonarola, fascismului sau ,,revoluțiilor culturale”
din zorii Chinei lui Mao sau ale Reich-ului de tristă amintire. Iar, din
păcate, aceste experimente sînt extrem de puternic susținute – financiar și
logistic – manipulînd masse și falsificînd identitatea unor partide și curente
politice.
Liberalii din Europa fie au dispărut,
fie au devenit progresiști, social democrații europeni sînt adevărați piloni ai
progresismului – ba chiar și ,,popularii”, foștii ,,creștin democrați” susțin
curentul neo-marxist! Să ne înțelegem bine – NU e vorba de o susținere directă
a unui partid cu această denumire sau doctrină, ci mai grav – sînt preluate și
susținute ideile principale ale progresismului neo-marxist, care înlocuiesc
valorile tradiționale ale respectivelor partide! Cum altfel vă explicați că,
într-o Uniunea Europeană dominată de ,,populari” (repet, creați pe baze creștin
democrate, în statele catolice!) NU se mai poate vorbi de fundamentul creștin
al Europei!
Culmea, se vorbea de importanța
creștinismului în URSS începînd cu anii celui de-al II-lea răsboi mondial, în
România lui Ceaușescu se scriau cărți și se făceau studii – dar NU se pomenește
despre creștinism în documentele europene!
Peste toate astea, la Bruxelles s-a
înființat și un grup definit clar ca progresist, ,,Renew Europe”, susținut de
partide progresiste din întreaga Europă. În plus, la nivelul Europei s-a
transmis un cuvînt de ordine – combateți naționalismul, dar și suveranismul și,
mai nou conservatorismul!
Asta se întîmplă și în România, unde
principalele partide sînt grav contaminate de ,,progresism”. Social democrații
au trecut aproape total sub controlul grupării progresiste de la Bruxelles,
condusă de fostul agent ale Serviciilor Secrete olandeze, Frans Timmermans –
iar asta se vede în voturile acordate în Parlamentul European. Cu mici
excepții, europarlamentarii PSD au votat cuminți, alături de ,,Grupul Alianței
Progresiste a Socialiștilor și Democraților”! Pe de altă parte, PSD, care a dat
ultimul lider suveranist puternic, Liviu Dragnea, și are în rezervă cel puțin o
personalitate internațională de talia lui Adrian Năstase, era văzut ca un
pericol – deci trebuia subminat din interior. Așa că a fost instalată o
conducere… sinistră, formată din personaje cu probleme, fără charismă, fără
șanse de a lansa vreun mesaj național, care să se transforme în vreun fenomen
periculos pentru orientarea impusă de Bruxelles.
De la cîntecul ,,Eu nu-l vreau pe
Timmermans” (Eu nu-l vreau pe Timmermans/ Că-i un om părtinitor/ Din ţara
lalelelor”), ajuns un fel de imn de campanie la un moment dat, PSD a devenit o
pîrghie a olandezului progresist.
La liberali, situația este mai gravă,
fiind și în România un vector progresist. De altfel, orientarea noului
președinte, Florin Cîțu, este clar progresistă, internaționalistă – astfel că
particula ,,Național” din titulatura partidului este acum cu totul nepotrivită.
Să nu uităm că acest nou președinte a făcut pușcărie în SUA, este acuzat pe
față de consum de droguri, de atac asupra monedei naționale, dar și de o țeapă
penibilă, o găinărie săvîrșită în SUA… Acesta e „urmașul Brătienilor”… și ca
atare acesta e ,,noul PNL”!
Și, fără nicio jenă, iresponsabil,
acest personaj acuză de ,,extremism”, ba chiar de ,,neo-fascism”, de
,,antisemitism” un partid parlamentar românesc! De fapt, nu vorbim de un atac
politic, ci de un atac direct la principala instituție a statului român! Sau un
atac la statul român!
Să nu uităm că PNL a fost afectat de
un scandal ridicol, prelungit timp de o jumătate de an, în care figuri
penibile, tip Rareș Bogdan sau Florin Roman, au schimbat imaginea partidului
istoric într-o… bătaie de joc! PNL a fost sabotat de însuși nivelul la care a
ajuns competiția la vîrf - între două personaje controversate, cu probleme mari
în trecut, fără calități, fără merite personale sau politice.
De fapt, în acest moment, ce poate
vedea românul? Că are ca principale partide un PSD, vopsit cu statutul de
„partid al corupților”, cu lideri condamnați, și un PNL condus de un fost
pușcăriaș și cu lideri… hahalere! Cum să mai iasă românul din casă, la vot?!
În aceste condiții au apărut
alternative – AUR, cu o doctrină specifică naționalismului de opoziție, adică
un partid fără pretenții de guvernare, ci care se dorește a fi un reper în
parlament, o stavilă contra aberațiilor anti-naționale. În același timp este un
apărător al valorilor tradiționale, ceea ce îl duce în categoria partidelor
necesare, sănătoase, un fel de leucocite parlamentare, care să atace infecțiile
sau ingerințele externe periculoase. Dar AUR nu are valența unui partid de
guvernare, pentru că nu are anvergura unei asemenea misiuni.
Ultimul lider
suveranist al unui partid mare, Liviu Dragnea, a început o construcție
politică, el are fără îndoială experiență și pregătire – dar nu e clar ce
dorește să facă din punct de vedere structural economic și social – și pînă
unde este dispus să meargă? Se va situa el pe o linia socialist – suveranistă?
Probabil că da.
Totuși, la final, întrebare: de ce
România, care a avut cel mai performant și modern partid comunist în perioada
anilor 1960 – 1985, cu realizări unice pe plan mondial, oare de ce se teme de
comunismul de tip nou?
De ce România nu permite dialogul pe
tema comunismului, evaluarea corectă a acelei perioade, singura preocupare
fiind denigrarea – inclusiv a marilor realizări? Oare tocmai pentru că
realizările și gîndirea politică exemplară a lui Nicolae Ceaușescu, reiterată în
contextul actual, ar fi soluția corectă? Și, mai ales, soluția îmbrățișată de
români, nu hahalere precum Cîțu, Nicușor, Ciolacu, Barna… sau subordonarea
totală, păguboasă, față de străini?
Iată, Europa se trezește în sens
comunist, iar imnul legat indisolubil de patriotism, rezistență și comunism,
,,Bella Ciao” răsună tot mai tare… și place lumii, chiar dacă noile generații
nu mai știu ce este și ce reprezintă.
DRAGOȘ DUMITRIU
-7.9 C